miercuri, octombrie 31, 2007

Don Giovanni sub bagheta lui Placido Domingo

Pe 29 octombrie am sarbatorit 220 de ani de la premiera operei "Don Giovanni" de Mozart care a avut loc la Praga. Reprezentatia la care am asistat in acea seara la Opera din Washington nu s-a ridicat la inaltimea evenimentului dar nici nu a fost o rusine.

Pentru un "Don Giovanni" de referinta este nevoie de un mare dirijor dar din pacate Placido Domingo nu este nici macar unul bun. Si acest lucru s-a vazut de la uvertura in care intrarile gresite au abundat. Domingo este un superb muzician si a stiut sa aleaga tempi corecti si a incercat sa confere individualitate fiecarui numar. Dar nu are tehnica necesara.

Dintre cantareti, cea mai buna impresie a lasat Erin Wall in rolul Donnei Anna. O soprana dramatica de care in mod sigur vom mai auzi, ea are un ton precis si radiant si un volum puternic. Daca va reusi sa cante in mezza-voce ar putea chiar sa devina intr-o zi chiar o mare interpreta a acestui rol. Rolul Donnei Elvira a fost interpretat de Anja Kampe pe care am remarcat-o in primavara in "Walkiria". S-ar putea argumenta ca rolul Donnei Elvira ar avea ceva din setea de revansa a Frickai si altceva din slabiciunea Sieglindei, iar acesta a fost felul in care doamna Kampe a intruchipat-o pe Donna Elvira. Distributia feminina a fost completata de Amanda Squitieri in rolul Zerlinei.

In rolul titular Erwin Schrott a dezamagit. Nu cantatul in sine care a fost de prima clasa. Baritonul uruguaian are o voce rotunda, omogena, un timbru placut, si s-a dozat bine. Lipseste insa individualitatea, caracterizarea personajului, lipseste pana la urma interpretarea. Leporello a fost Ildar Abdrazakov, un mult mai bun actor cu un veritabil simt al comicului. Morris Robinson a fost un imponent Commendatore dar as fi dorit o voce mai profunda pentru acest rol. Shawn Mathey si Trevor Scheunemann s-au achitat cu brio de rolurile lor (Don Ottavio si respectiv Masetto) fara a fi memorabili.

Regizorul John Pascoe a dorit sa transpuna actiunea operei in Spania lui Franco dar impresia pe care mi-a dat-o este ca ar fi putut fi Spania din oricare alta epoca. Oricum, transpunerea nu a adus nimic nou. Unele detalii ale punerii in scena mi s-au parut totusi inspirate: in timp ce Leporello ii povestea Donnei Elvira despre femeile pe care stapanul sau le-a cucerit ("Madamina"), in fundul scenei puteam vedea deja pregatirea pentru ceea ce ar fi trebuit sa fie nunta lui Masetto si a Zerlinei, Don Giovanni preparand deci o noua cucerire. Pe de alta parte a devenit un cliseu sa-l prezinti pe erou in pieptul gol, desi cand acesta o seduce pe Zerlina o face mai mult prin farmec si prin gesturi nobile ("La ci darem la mano..."), nu prin expunerea trupului sau. Sau cel putin asa l-au conceput Mozart si Da Ponte, dar cine sunt acesti insi si ce treaba au ei cu spectacolul? Si sa nu uitam, Donna Anna si Donna Elvira fusesera deja seduse si abandonate (si chiar violate in cazul Donnei Anna), iar incercarea de a curta servitoarea Donnei Elvira a fost petrecuta noaptea. Un alt cliseu este faptul ca in timpul uverturii se petrec tot feluri de fapte (carnaval la Venezia?) dar de ce sa-i lasam pe spectatori sa asculte muzica in pace?

Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart.

Dirijor: Plácido Domingo.
Regizor: John Pascoe.
Decoruri si costume: John Pascoe.
Lumini: Jeff Davis.
Coregrafia: Sara Erde.
Maestru de lupte: Brad Waller.

Don Giovanni: Erwin Schrott.
Leporello: Ildar Abdrazakov.
Donna Anna: Erin Wall.
Donna Elvira: Anja Kampe.
Zerlina: Amanda Squitieri.
Don Ottavio: Shawn Mathey.
Masetto: Trevor Scheunemann.
Commendatore: Morris Robinson.

Luni, 29 octombrie 2007.
Kennedy Center Opera House, Washington.

Etichete: ,

marți, octombrie 30, 2007

Doi baritoni: Marian Pop si Eugen Brancoveanu

Recent Marian Pop a interpretat rolul titular dintr-o prima auditie absoluta: "Cyrano" de David DiChiera. Premiera a avut loc la "Michigan Opera Theatre". In presa americana au aparut mai multe cronici, toate elogioase la adresa cantaretului - si, in general, a lucrarii si montarii. Iata-le:

- Lawrence B. Johnson in "Detroit News".
- Mark Stryker in "Detroit Free Press".
- Laurence E. MacDonald in "Grand Rapids Press" via portalul MLive.com.

Puteti de asemenea citi aici un interviu cu artistul datorat din nou lui Mark Stryker. Iar pe pagina de Internet a Teatrului de Opera din Michigan este semnalata o viitoare aparitie a inregistrarii operei pe disc compact.

Pentru debutul sau la "New York City Opera", Eugen(e) Brancoveanu a avut un rol mai mic: "Pandolfe" din "Cendrillon" de Massenet. Si aici insa cronicile i-au fost favorabile, in special cea a lui Clive Barnes in "New York Post". De asemenea, iata cronica lui Martin Bernheimer din "Financial Times" si cea a lui Anthony Tommasini din "New York Times".

Asa cum mentioneaza si domnul Tommasini, prima reprezentatie a operei "Cendrillon" a fost dedicata lui Beverly Sills. (P.S. Ma refer evident la prima reprezentatie a montarii de la "New York City Opera".)

Etichete: ,

luni, octombrie 29, 2007

Filarmonica din Sf. Petersburg / Temirkanov

Ciudate concertele la care am asistat recent. Un dirijor austriac a fost slab in muzica lui Mozart. Un dirijor rus a fost slab in muzica lui Prokofiev. Acelasi dirijor rus a fost insa foarte bun in muzica lui Mozart. Dar dirijorul austriac tot slab a fost si in muzica lui Ceaikovski. Iar o violonista germana...

Aici se intrerupe lantul deoarece Julia Fischer a fost foarte buna in Concertul pentru vioara de Beethoven. Artista are un ton luminos si, lucru rar astazi, stie sa frazeze intregi pasaje fara a se pierde in detalii milimetrice. Tehnica este fara cusur si, din nou lucru rar, nu ezita sa foloseasca - cu bun gust, fara a exagera - vibrato-ul. La aceasta se adauga entuziasmul de a canta.

Si, ca sa fiu corect, Iuri Temirkanov nu a fost chiar slab in Simfonia a V-a de Prokofiev. Dar dirijorul rus nu este unul care sa accentueze latura sumbra si dramatica a unei partituri asa cum o face de exemplu Rostropovici. Climaxurile nu avea acel caracter devastator pe care l-as fi asteptat, iar sarcasmul din scherzo ar fi trebuit mai mult reliefat. Pianissimile insa au fost delicate.

Ceea ce stie insa sa faca dirijorul rus este sa scoata cel mai bun randament dintr-o orchestra. Iar Filarmonica din Sf. Petersburg a demonstrat inca o data ca ramane cea mai buna a Rusiei - sorry, Mr. Gherghiev. Este meritul dirijorului ca nu a diminuat simtitor calitatea ansamblului in perioada dificila a tranzitiei, chiar daca Temirkanov se plangea nu de putine ori (si pana la urma intelegea) de faptul ca multi instrumentisti au optat sa paraseasca orchestra pentru posturi mai bune in Vest. Domnul Temirkanov nu a fost probabil un bun director muzical pentru Orchestra din Baltimore, desi si acolo ne-a oferit unele concerte bune. La Sf. Petersburg insa, dedicandu-se trup si suflet, a demonstrat ca munca serioasa, modestia, si perseverenta sunt mai eficace pana la urma decat flamboianta.

Si Mozart? A, da, Uvertura operei "Nunta lui Figaro" a avut verva, a sclipit, a fost o perfecta piesa pentru inceperea concertului.

Orchestra Filarmonicii din Sf. Petersburg.
Dirijor: Iuri Temirkanov.
Solista: Julia Fischer.

Program:
Wolfgang Amadeus Mozart: Uvertura operei "Nunta lui Figaro" KV 492.
Ludwig van Beethoven: Concert pentru vioara si orchestra in Re Major Op. 61.
Serghei Prokofiev: Simfonia a V-a in Si-bemol Major Op. 100.
Sir Edward Elgar: "Salut d'amour" Op. 12 (la cerere.)

Marti, 23 octombrie 2007.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.

Etichete:

joi, octombrie 25, 2007

Ciccolini / Silvestri - in sfarsit!

Dupa peripetii, prea multe ca sa la insirui, am intrat in sfarsit in posesia setului de doua discuri compacte din seria "Les rarissimes", set dedicat artei lui Aldo Ciccolini. Tot ceea ce pot sa spun este ca a meritat.
Primul disc din acest set contine inregistrarea concertelor pentru pian de Ceaikovski (nr. 1) si Rahmaninov (nr. 2) in compania Orchestrei Societatii de Concerte a Conservatorului din Paris sub bagheta lui Constantin Silvestri. Cel de-al doilea disc compact contine lucrari pentru pian, in majoritatea lor raritati, de Borodin, Arenski, Prokofiev, Stravinsky, Kabalevski, Grieg, si Chopin.

Asa cum spune si prefata din livretul inregistrarii, Ciccolini nu atrage atentie prin tehnica sa, nu este un virtuoz in sensul pur al cuvantului. Desigur, tehnica nu ii lipseste, dar intotdeauna serveste muzica. Iar multe piese din acest set au fost alese datorita faptului ca au fost neglijate de pianistii care vor sa-si etaleze virtuozitatea. Ciccolini este un artist rafinat si elegant.

Atunci cum se impaca cu Silvestri, un dirijor renumit pentru temperamentul sau vulcanic, cum din nou mentioneaza prefata? Foarte bine, trebuie sa fie raspunsul. Nici pianistul, nici seful de orchestra nu incearca sa-si puna ego-ul propriu inaintea muzicii. Rezultatul este o adevarata colaborare care imbina ceea ce este mai bun in cei doi artisti. Uneori am impresia ca dirijorul ar fi dorit probabil sa dea un mai mare dinamism unor sectiuni. Dar acestea sunt numai mici detalii. Versiunea Ciccolini / Silvestri este o superba alternativa a celebrelor interpretari ale lui Van Cliburn sau Richter.

Etichete: ,

miercuri, octombrie 24, 2007

Frankenstein!!

Va avea oare Heinz-Karl (HK) Gruber soarta lui Enescu sau a lui Dukas - in sensul ca va ramane cunoscut pentru o singura piesa, "Frankenstein!" in cazul compozitorului austriac? Doar timpul va da un verdict. Sa mentionez ca lucrarea este sub-titrata drept "un pan-demoniu pentru bariton chansonnier si orchestra inspirat din versuri pentru copii".

Domnul Gruber este totusi un compozitor a carui opusuri sunt adeseori executate in Viena sau in alte orase ale lumii germanice. Aceste lucrari includ si opere, de exemplu "Gomorra" a figurat in repertoriul Operei Populare (Volksoper) in timpul directoratului lui Ioan Holender. O alta opera, "der herr nordwind", cu libret de HC Artmann (acelasi caruia ii datoram si textul pentru "Frankenstein!!"), s-a bucurat de succes in 2005 la Zurich - si da, titlul operei este scris cu minuscule.

Revenind la paralela facuta cu Enescu, exista si unele diferente. Daca muzicianul roman s-a aratat extrem de iritat datorita faptului ca popularitatea primei sale Rapsodii a umbrit alte opusuri pe care le considera de mai mare valoare, domnul Gruber nu pare a fi deloc preocupat de faptul ca a "Frankenstein" este lucrarea sa cea mai cunoscuta, executand-o de peste 1000 de ori conform unor informatii de pe Internet. Apoi, o alta explicatie pentru succesul operei este interpretarea magnifica, probabil definitiva, a compozitorului, un formidabil chansonnier. Putini altii au fost cei care au inclus "Frankenstein!!" in repertoriul lor si pana acum nici o interpretare nu ne-a oferit o alternativa credibila la versiunea compozitorului.

Dar prin ce impresioneaza oare interpretarea domnului Gruber? In primul rand prin stiinta de a imbina grotescul cu macabrul si cu pseudo-inocenta unor versuri (nu chiar) copilaresti. Compozitorul / interpretul este si un actor complet; intr-adevar, imi este greu sa descriu in cuvinte fiecare grimasa, fiecare contorsionism al fetei care este deloc exagerat. Glumele se succed cu repeziciune dar, ca orice profesionist, domnul Gruber este singurul din sala care nu rade. In aceste momente fata sa pare inlemnita si inghetata. Si trebuie sa spun ca in afara de asta el mai si dirijeaza!

Piesa in sine este influentata de "cabaretul-simfonic" al lui Kurt Weill. In afara instrumentelor traditionale, orchestra este augmentata de multe jucarii, unele stricate, cateva din ele utilizate chiar de chansonnier. Ar exista pericolul sa ca lucrarea sa fi fost o gluma umflata prea tare si, poate spre final, devine un pic repetitiva. Dar o durata de 25 de minute mi se pare ideala pentru material.

In concertul pe care l-a sustinut in compania Orchestrei Simfonice din Baltimore, domnul Gruber a mai condus si "Dans macabru" de Saint-Saens si Simfonia a VIII-a de Beethoven. Gestica domnului Gruber este una eficienta si lipsita de spectaculozitate. Ca sef de orchestra, stie sa coordoneze bine compartimentele orchestrei si sa conduca discursul muzical. Unele accente ale instrumentelor de alama in lucrarea lui Beethoven au fost discret scoase in evidenta. Dar a fost totusi clar ca personalitatea mai puternica este cea a chansonnierului, cel putin in acest repertoriu. Daca aveti ocazia de a-l vedea pe domnul Gruber interpretand "Frankenstein!!", nu ratati.

Va supravietui oare lucrarea si in alte interpretari?

Orchestra Simfonica din Baltimore.
Dirijor si solist: HK Gruber.

Program:
Camille Saint-Saëns: "Dans macabru", poem simfonic Op. 40.
HK Gruber: "Frankenstein!! Un pan-demoniu pentru bariton chansonnier si orchestra inspirat din versuri pentru copii".
Ludwig van Beethoven: Sifmonia nr. 8 in Fa Major Op. 93.

Vineri, 19 octombrie, 2007.
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland.

P.S. Am adaugat hiperlink-urile si cateva mici paragrafe. Cateva cuvinte si despre inregistrari. Exista doua audio, una versiunea camerala condusa de Franz Welser-Most si alta cea orchestrala sub bagheta compozitorului. In ambele, domnul Gruber este chansonnier. Din pacate nu cunosc nici o inregistrare video, mediu care ar fi ideal pentru "Frankenstein!!"

Etichete: , ,

marți, octombrie 23, 2007

Leonard Slatkin dirijeaza Schuman, Vaughan Williams, si Brahms

Cand Leonard Slatkin dirijeaza muzica in care cu adevarat crede, el pare sa-si fi recapatat acea prospetime si energie care a lipsit in multe concerte din ultimii ani. Cine stie, probabil ca managementul nu l-a lasat sa programeze ceea ce intr-adevar ar fi dorit.

In prima jumatate a concertului pe care l-a sustinut joia trecuta in compania Orchestrei Simfonice Nationale din Washington au fost executate opusuri scrise in timpul celui de-al doilea razboi mondial ("Rugaciune pe timp de razboi, 1943" de William Schuman) sau imediat dupa acel eveniment (Simfonia a VI-a de Ralph Vaughan Williams.) Lucrarile nu mai fusesera cantate de orchestra de peste 50 de ani, in cazul simfoniei lui Vaughan Williams dirijor fiind (in 1951) Leopold Stokowski. Daca piesa lui William Schuman este mai reflexiva si mai trista, cea al lui Vaughan Williams este cataclismica in primele parti, simfonia incheindu-se insa intr-o atmosfera serena. Ultima miscare este numita de compozitor "epilog", iar orchestra canta mereu in pianissimo.

Daca Slatkin s-a simtit in largul sau in prima parte, nu acelasi lucru il pot spune despre cea de a doua. Seful de orchestra este un bun acompaniator si a colaborat de multe ori cu Emanuel Ax, solistul serii. Dar nici Slatkin nici Ax nu sunt interpreti ideali ai muzicii lui Brahms iar executia Concertului nr. 2 pentru pian si orchestra a fost de multe ori greoaie. Au existat si momente de finete precum dialogul cu violoncelul din partea a III-a. Tot cum au existat si dificultati din partea solistului sau sunetul acru al oboiului - excelent in prima parte.

Orchestra Simfonica Nationala din Washington.
Dirijor: Leonoard Slatkin.
Solist: Emanuel Ax.

Program:
William Schuman: "Rugaciune pe timp de razboi, 1943".
Ralph Vaughan Williams: Simfonia nr. 6 in mi minor, versiunea revizuita in 1950.
Johannes Brahms: Concertul pentru pian si orchestra numarul 2 in Si-bemol Major, Op. 83.

Joi, 18 octombrie, 2007.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.

Etichete: ,

luni, octombrie 22, 2007

Orchestra din Cleveland revine la Kennedy Center

Cand, in urma cu un an, am ascultat pe viu pentru prima oara Orchestra din Cleveland sub bagheta lui Franz Welser-Möst, am fost incantat sa confirm ca a ramas una din marile orchestre dar mi-am exprimat unele rezeve asupra interpretarilor dirijorului. Cam aceeasi impresie generala mi-a lasat si concertul din acest an.

Detaliile insa evident difera. Daca in programul de anul trecut am admirat caldura instrumentelor de suflat, delicatetea corzilor, sau tonul rustic al cornilor, lucrarile executate in acest an au scos mai putin in evidenta aceste calitati. Au reliefat in schimb insa forta si stralucirea unei orchestre careia nu i-a lipsit finetea.

Ceea ce am confirmat insa este ca Franz Welser-Möst este total lipsit de inspiratie in Mozart. Interpretarea Simfoniei Nr. 28 a beneficiat de un sunet lipsit de transparenta si de o executie in general greoaie. Asta de la un dirijor austriac!

A urmat o piesa de John Adams, "Guide to Strange Places", lucrare inspirata de o vacanta petrecuta de compozitor in sudul Frantei. Piesa lui Adams are culoarea, ritm, este excelent orchestrata, si este aceesibila publicului; intr-adevar, nu este mai greoaie decat sa zicem "Sarbatoarea primaverii" a lui Stravinsky. Ceea ce nu are insa este subtilitate. Oricum, dirijorul si orchestra ne-au oferit probabil cea mai inspirata interpretare a serii si, sigur, cea mai perfecta din punct de vedere tehnic.

Dar trebuie sa admit ca greselile tehnice au fost totusi minime atat in Mozart cat si in Simfonia a VI-a "Patetica" de Ceaikovski care a incheiat programul. Interpretarea lui Welser-Möst a fost emotionalmente distanta in prima si ultima parte. Dirijorul i-a conferit insa partii a doua un ritm melancolic de "vals" in 5/4; in partea a III-a tempo-ul a fost rapid iar alamurile au sclipit fara a acoperi restul orchestrei.

Orchestra din Cleveland.
Dirijor: Franz Welser-Möst.

Program:
Wolfgang Amadeus Mozart: Simfonia nr. 28 in Do Major KV 200 (189K).
John Adams: "Guide to Strange Places" - prima auditie la Washington.
Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 6 in Si minor Op. 74, "Patetica".

Luni, 15 octombrie, 2007.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.

Etichete:

vineri, octombrie 19, 2007

Un alt remarcabil disc Scherchen

In urma cu cateve luni am trecut in revista inregistrarile mele preferate din cele facuta de marele Hermann Scherchen; puteti citi aici prima parte si aici partea a doua. La acestea trebuie acum sa adaug remarcabila gravare a unor uverturi de Weber efectuate in compania orchestrei Operei din Paris.
Interpretarea celor sase uverturi ("Euryanthe", "Preziosa", "Jubel", "Oberon", "Abu Hassan", si "Peter Schmoll") beneficiaza de aceeasi energie si spontaneitate cu care ne-a obisnuit dirijorul. Ce alt sef de orchestra oare emite atata bucurie de a face muzica? - poate doar Bernstein si Celibidache. Dar ceea ce m-a impresionat si mai mult a fost sunetul cald pe care Scherchen il extrage din orchestra pariziana. Intamplarea face ca zilele acestea sa asculta acceasi orchestra sub bagheta altor eminenti dirijori, Manuel Rosenthal si Louis Fourestier, in inregistrari facute tot in anii '50 precum gravarea lui Scherchen. M-a surprins forta de adaptare a orchestrei: daca sunetul cerut de Rosenthal si, in special, de Fourestier este incomfundabil francez, cel cerut de Scherchen nu este departe de cel al orchestrelor germane. Si sa precizez ca atunci cand Scherchen dirijeaza muzica franceza - ca de exemplu in magnifica inregistrare a operei "Les Troyens à Carthage" - el obtine sonoritatile incomfundabil franceze.

Pe acelasi disc compact, editat recent de casa "Accord", mai gasim Uvertura "Frumoasa Melusina" de Felix Mendelssohn-Bartholdy in interpretarea Orchestrei de camera din Saar sub bagheta lui Karl Ristenpart. Il estimez nespus de mult pe domnul Ristenpart pentru inregistrarile sale din muzica lui Bach care pentru mine raman o referinta. In muzica lui Mendelssohn insa, el mi se pare totusi un pic cam rigid, Sau poate ca am aceasta impresie deoarece am ascultat versiunea sa dupa vulcanicul Scherchen. Ristenpart ne ofera totusi o interpretare mai mult decat meritorie dar ascultati-o inaintea lui Scherchen.

Etichete:

joi, octombrie 18, 2007

Oedipe la Theater Bielefeld: Distributia

Am semnalat mai demult faptul ca "Oedipe" a fost produs la Theater Bielefeld in lunile noiembrie si decembrie ale anului 2006. Gratie site-ului "Operabase", am aflat in sfarsit distributia. Iat-o:

Dirijor: Peter Kuhn.
Regizor: Nicholas Broadhurst.
Decoruri si costume: Timo Dentler, Okarina Peter.
Maestru de cor: Hagen Enke.

Oedipe: Alexandre Vassiliev
Tiresias: Monte Jaffe
Creon: Michael Bachtadze
Marele Preot / Paznicul: Michael Tews
Pastorul: Simeon Esper
Laios: Lassi Partanen
Iocasta: Kaja Plessing
Sfinxul: Sonja Borowski-Tudor
Antigona: Lisa Fornhammar
Meropa: Gerda Maria Sanders
Phorbas: Meik Schwalm
Tezeu: Florian Mock

Iata poze din spectacol.

Etichete: ,

miercuri, octombrie 17, 2007

Andrei Licaret la Ambasada Romaniei

Pe 12 octombrie, pianistul Andrei Licaret a sustinut un recital la Ambasda Romaniei la Washington. Criticul ziarului "Washington Post" a fost de parere ca artistul ar fi trebuit sa cante mai mult Enescu. Puteti citi aici cronica.

Etichete: ,

marți, octombrie 16, 2007

Nelly Miricioiu in "Agrippina"

Zilele acestea Nelly Miricioiu interpreteaza rolul titular din opera "Agrippina" de Handel la New York City Opera. Iata doua cronici: una din ziarul "New York Times" si alta din ziarul "New York Post".

Etichete: ,

luni, octombrie 15, 2007

Opera Lafayette

Opera Lafayette este o companie specializata in muzica baroca franceza. Fondata de Ryan Brown, ea a devenit recent mai bine cunoscuta datorita unor inregistrari facute pentru casa "Naxos" - un titlu care mi se pare interesant din aceste gravari ar fi "Oedipe à Colone " de Sacchini. Compania prezinta in general opere in varianta de concert, dar cu participarea Companiei de Dans Baroc din New York.

In concertul pe care l-a sustinut pe 4 octombrie la sala "Strathmore" din Bethesda, Opera Lafayette a prezentat pentru prima oara dupa aproape 300 de ani divertissement-ul "Zélindor, roi des Sylphes" de François Francoeur si François Rebel, acesta din urma fiul cel mare al mai cunoscutului Jean-Fery Rebel. Programul de sala mentioneaza ca nu este cunoscut ce sectiune a lucrarii a fost scrisa de Francoeur si ce sectiune a fost scrisa de Rebel si ca, fiind intrebati, compozitorii raspundeau mereu: "am scris-o impreuna".

Lucrarea este tipica pentru genul divertissement-ului. Este scurta - dureaza aproximativ o ora - si a fost scrisa pentru curtea de la Versailles unde a putut fi ascultata in prima auditie in 1745. Personajele sunt fantastice - alegorice de fapt pentru rege si Madame de Pompadour - iar lucrarea contine numeroase sectiuni de dans. Nu mi s-a parut nici superioara nici inferioara altora din puzderiilor de opere de acest gen care au fost scrise in acea epoca.

Interpretarea a beneficiat de aportul tenorului - de fapt mai mult un "haute-contre" - Jean-Paul Fouchécourt care a dovedit atat cunoasterea stilului baroc cat si muzicalitate. Un timbru placut, un bun actor, un deliciu. Alaturi de el au mai cantat Heidi Grant Murphy, William Sharp, si Ah Young Hong. O inregistrare, din nou pentru casa "Naxos", a fost facuta cu prilejul acestui concert.

O suita din "Le Trophée", un fel de prolog scris de Francoeur si Rebel pentru o executie a lucrarii "Zélindor, roi des Sylphes" cu ocazia victoriei in Batalia de la Fontenoy, a deschis programul.

Opera Lafayette.
Dirijor: Ryan Brown.
Compania de Dans Baroc din New York.
Catherine Turocy, director artistic si coregraf.

Solisti:
Jean-Paul Fouchécourt, haute-contre.
Heidi Grant Murphy, soprana.
William Sharp, bariton.
Ah Young Hong, soprana.

Program:
François Francoeur si François Rebel: Suita din "Le Trophée".
François Francoeur si François Rebel: "Zélindor, roi des Sylphes" - divertissement intr-un act.

Joi, 4 octomrie, 2007.
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland

Etichete: ,

vineri, octombrie 12, 2007

Filarmonica della Scala in concert

In concertul pe care l-a sustinut miercuri seara la sala "Strathmore" din Bethesda, Filarmonica della Scala s-a dovedit in general la inaltimea renumelui. Nici o sectiune a orchestrei nu este slaba (poate doar flautii in tutti dar asta ar insemna sa caut cusurul cu orice pret) si, ceea ce m-a surprins placut avand in minte vechi inregistrari ale unor orchestre italiene, partida suflatorilor de alama s-a dovedit superba. Orchestra este bine inchegata unisonurile fiind puternice iar pianissimile delicate. Timbrul corzilor mai are inca ceva - doar ceva - din acel sunet dulce al orchestrelor italiene de odinioara; cel al suflatorilor insa nu este cu mult diferit de cel al celor din alte orchestre de clasa. Filarmonica della Scala are deci personalitatea ei proprie, nu insa chiar atat de puternica in comparatie cu orchestre precum Filarmonica din Viena sau Capela de Stat din Dresda, orchestre a caror activitate este de asemenea in mare parte legata de opera.

Sa notez de asemenea prezenta lui Mihai Sas in compartimentul violelor.

Concertul, care a fost dirijat de Riccardo Chailly, a inceput cu uvertura operei "Wilhelm Tell" de Rossini (ce pacat ca se executat atat de rar in zilele de azi!) Am putut admira solo-urile violoncelistului, flautistului si a cornistului englez. Dar in sectiunea furtunii alamurile acopereau restul orchestrei iar galopul final a fost surprinzator de teapan in ciuda unui tempo vioi.

A urmat suita baletului "La Strada" scris de Nino Rota pentru Mario Pistoni, care a si interpretat rolul clownului ("Il Matto" daca doriti) la premiera care a avut loc la Scala in 1966. Carla Fracci a intruchipat-o pe Gelsomina iar Aldo Santambrogio a dansat rolul lui Zampanò. Baletul a ramas in repertoriul Scalei printre interpretele rolului Gelsominei numarandu-se si Alessandra Ferri. Lucrarea este evident bazata pe filmul lui Fellini cu acelasi titlu, film pentru care Nino Rota a scris muzica. Dar in balet compozitorul a inclus si teme din alte pelicule precum "Rocco si fratii sai".

Suita extrasa de Nino Rota pentru concert este formata din sapte miscari. Personajele pricipale sunt conturate de diverse instrumente: Gelsomina de trompeta, clownul de vioara, si Zampanò de percutie. Din pacate interpretarea a readus acel sunet moale al viorilor pe care Chailly nu de putine ori il cere, iar sectiunea de jazz mi s-a parut din nou inflexibila. Trebuie sa recunosc totusi ca dirijorul stie sa controleze discursul muzical si sa-l nuanteze.

Parca un alt Riccardo Chailly a intrat dupa pauza. In poemele lui Respighi "Fantanile Romei" si "Pinii din Roma" sunetul corzilor a fost mult mai bogat decat in prima parte. Daca in Rossini m-am plans ca uneori alamurile dominau, nu acelasi lucru l-as putea spune si in Respighi. Dirijorul a incercat sa obtina atat culori cat si claritate, avand mai mult succes cu ultima. Au urmat doua bisuri: Intermezzo-ul din "Manon Lescaut" de Puccini si Uvertura operei "Vecerniile siciliene" de Verdi.

Filarmonica della Scala.
Dirijor: Riccardo Chailly.

Program:
Gioacchino Rossini: Uvertura operei "Wilhelm Tell".
Nino Rota: Suita din baletul "La Strada".
Ottorino Respighi: Poemul simfonic "Fantanile Romei".
Ottorino Respighi: Poemul simfonic "Pinii din Roma".

Miercuri, 10 octombrie 2007.
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland.

Etichete:

joi, octombrie 11, 2007

Vox Maris - premiera australiana (in sfarsit)

Oleg Caetani, directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Melbourne, a anuntat programul stagiunii anului 2008, stagiune numita "The Voice of the Sea" dupa poemul simfonic enescian care va fi executat in premiera australiana. Pagina de internet a orchestrei nu precizeaza inca data la care lucrarea va fi interpretata.

Domnul Caetani (fiul lui Igor Markevici) este un mai vechi cunoscator al creatiei enesciene. Lui ii datoram premiera de la Weimar a operei "Oedipe" si, daca nu ma insel, cea austriaca a poemului "Vox Maris" (pe 6 mai, 1994 la "Konzerthaus" din Viena in compania Orchestrei Radiodifuziunii Austriece si a coralei "Wiener Singakademie"). In plus, seful de orchestra mai mentine in repertoriul sau curent Simfonia a I-a, Rapsodia a I-a si Uvertura de Concert Op. 32.

Creatia enesciana va mai fi executata in noua sala de concert de la Saratoga Springs de catre "Saratoga Chamber Players". Ansamblul va interpreta Octetul pentru coarde pe 9 martie 2008. Ma bucur sa vad ca aceasta lucrare se executa cu o oarecare frecventa in America. La inceputul anului ea a fost interpretata de o formatie alcatuita din muzicieni ai Filarmonicii din New York, iar anul trecut, in cadrul Festivalului de vara "Kingston Chamber Music" din Rhode Island, el s-a bucurat de interpretarea unui ansamblu care a inclus membrii ai Orchestrei din Philadelphia lider fiind concertmaestrul David Kim. Iar cu cativa ani in urma, ansamblul cameral al Academiei "St. Martin in the Fields" a inclus lucrarea in turneul american. La aceasta se adauga executii ale unor formatii mai putin cunoscute dar meritorii.

Etichete:

miercuri, octombrie 10, 2007

Noi directori muzicali pentru orchestrele din Detroit, Nashville si Birmingham

Orchestra Simfonica din Detroit a anuntat zilele acestea numirea lui Leonard Slatkin in functia de director muzical. Dirijorul il succede astfel pe Neeme Järvi si are un contract initial de trei ani. Sper ca domnul Slatkin sa-si regaseasca la Detroit acea energie si imaginatie pe care a avut-o cand se afla la carma Orchestrei Simfonice din St. Louis si pe care, exceptand primele stagiuni, a pierdut-o la Washington (au existat desigur si exceptii, una fericita fiind interpretarea Rapsodiei a II-a de Enescu.)

Tot recent, Orchestra Simfonica din Birmingham a anuntat numirea tanarului dirijor leton Andris Nelsons in postura de director muzical succedandu-i lui Sakari Oramo. Interesant este faptul ca domnul Nelsons nu a dirijat inca orchestra intr-un concert public, aparitia sa limitandu-se la unul privat si la o inregistrare a Concertului pentru vioara de Ceaikovski solista fiind compatrioata sa Baiba Skride.

Voi zabavi insa mai mult asupra lui Giancarlo Guerrero care a fost recent numit in functia de director muzical al Orchestrei Simfonice din Nashville. Pentru noi, tanarul dirijor nascut in Costa Rica va fi intotdeauna legat de ultimul concert pe care Sergiu Comissiona ar fi trebuit sa-l dirijeze in cadrul Festivalului "Casals" din Puerto Rico. In program figurau Rapsodia a I-a si Simfonia concertanta pentru violoncel si orchestra de George Enescu si Concertul pentru violoncel si orchestra de Antonin Dvorak. Solist a fost Yo-Yo Ma. Dar Sergiu Comissiona a decedat cu putin timp inaintea concertului si astfel Giancarlo Guerrero a fost cel care a dirijat pe 12 martie 2005. Programul concertului a fost insa modificat, domnul Guerrero neavand posibilitatea sa invete Simfonia concertanta de Enescu intr-un timp atat de scurt; Rapsodia a I-a a fost insa pastrata in program. Nu imi mai amintesc ce alta piesa a fost executata.

Etichete: ,

marți, octombrie 09, 2007

Marin Alsop - sau JoAnn Falletta?

Marin Alsop a intrat in istorie zilele acestea prin faptul ca a devenit prima femeie directoare muzical a unei mari orchestre americane: cea din Baltimore, odata aflata pe mainile lui Sergiu Comissiona.

Desi la inceput numirea ei a fost contestata de majoritatea membrilor orchestrei care au considerat ca managementul nu i-a consultat prea mult in procesul de selectie, sefa de orchestra a dovedit un extraordinar tact si a reusit pana la urma sa castige increderea muzicienilor. Si, fie vorba intre noi, dintre dirijorii oaspeti care conduceau in mod regulat Orchestra din Baltimore, doamna Alsop era singura candidata serioasa.

Oricum, venirea maestrei a fost benefica pentru orchestra. Numarul abonamentelor a crescut, ca si interesul general pentru concerte. Pentru prima oara dupa mai multi ani orchestra va efectua inregistrari (trebuie totusi spus ca o versiune din concert a Simfoniei a II-a de Rahmaninov sub bagheta lui Yuri Temirkanov, predecesorul doamnei Alsop, a fost editata direct de catre orchestra.) Numarul donatorilor a crescut simtitor si aceasta a dus la o mare reducere a preturilor abonamentelor. Moralul orchestrei este pozitiv. Iar programarea este mult mai imaginativa si mai diversa.

Deci daca am contrasta toate acestea cu salile umplute cam 60% (acest procent mic reprezinta totusi un numar mai mare de spectatori decat ar permite capacitatea Ateneului) de pe vremea lui Temirkanov, si cu lipsa totala de interes a sefului de orchestra rus in materiile administrative sau extra-muzicale pe care orice director trebuie sa le exercite, am putea spune ca sosirea doamnei Alsop este o mana cereasca.

Probabil. Domnul Temirkanov, s-a dovedit in trecut a fi un mult mai bun interpret, este adevarat, al unui repertoriu restrans dar nu exclusiv rus. De asemenea, maestrul rus a imbunatatit simtitor orchestra. Asa cum am mai spus si cu alte ocazii, compartimentul suflatorilor de alama se poate compara cu cel al oricarei alte orchestre si, cand timpanist este Dennis Kain, tot la fel se poate spune despre cel al percutiei. Suflatorii de lemn raman totusi un "calcaii al lui Ahile" in ciuda unor foarte buni sefi de partida iar corzile grave mi se par superioare celorlalte.

Dar, repet, domnul Temirkanov nu a fost deloc interesat de activitatile extra-muzicale pe care orice director trebuie sa le indeplineasca. Mai mult, el a acceptat postul de director la Baltimore in scopul de a stabili un loc in America din care sa poata sa stranga banii pentru Orchestra Filarmonicii din Sfantul Petersburg la a carei conducere s-a aflat din 1988. Iar cand a trebuit sa aleaga intre cele doua orchestre, dirijorul a ales fara ezitare pe cea rusa, el anuland nu de putine ori concerte la Baltimore si creiind astfel nemultumiri in randul publicului si al muzicienilor. Cu toate aceastea, am ascultat multe concerte bune ale sefului de orchestra rus la Baltimore. De exemplu pot spune fara nici un fel de exagerare ca o versiune a Simfoniei a I-a de Brahms care a deschis stagiunea 2004-2005 nu a fost cu nimic inferioara celei pe care Claudio Abbado a prezentat-o in urma cu cativa ani la Carnegie Hall in compania Filarmonicii din Berlin.

Marin Alsop este o foarte buna profesionista si cred ca va mentine nivelul tehnic ridicat al orchestrei din Baltimore si chiar il va imbunatati. Dar in trecut interpretarile sale, exceptand muzica moderna, nu ajungeau nici pe departe la nivelul celor ale lui Temirkanov. Ironia face ca ea ar putea totusi deveni un mai bun director muzical decat dirijorul rus.

Iar publicitatea generata de numirea doamnei Alsop a iscat nemultumire in randurile Filarmonicii din Buffalo care considera ca lor li s-ar fi cuvenit intrarea in istorie pentru numirea unei femei in functie de director muzical al unei importante orchestre americane, JoAnn Falletta ocupand acest post din 1999. Este adevarat ca Filarmonica din Buffalo are o istorie probabil mai ilustra decat Orchestra din Baltimore. Printre directorii ei muzicali se aflau William Steinberg, Josef Krips, Lukas Foss, Michael Tilson Thomas, Julius Rudel, si Semyon Bychkov. Dar Filarmonica din Buffalo ramane totusi o orchestra regionala, este adevarat, probabil printre cele mai bune astfel de orchestre. Muzicienii ei au un contract de 39 de saptamani anual fata de 52 la Baltimore iar bugetul Filarmonicii din Buffalo este de 10 milioane de dolari fata de 27 de milioane al Orchestrei din Baltimore. Pe de alta parte Filarmonica din Buffalo a efectuat o serie de inregistrari pentru casa "Naxos" in anii in care Orchestra din Baltimore nu a gravat aproape nimic.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Inainte de a fi numita directoare a Orchestrei din Baltimore, doamna Alsop a servit incepand cu anul 1993 drept directoare a Orchestrei Simfonice din Colorado care are un buget de 11 milioane de dolari si care a efectuat si inregistrari pentru casa "Naxos".

Decideti deci dumneavoastra. Si apropo, la sectiunea arhivelor am adaugat-o si pe cea a Filarmonicii din Buffalo.

Etichete: ,

vineri, octombrie 05, 2007

Muzica in filme

Pentru sfarsitul de saptamana, iata un articol, nu lipsit de umor, despre felul in care muzica clasica este utilizata in filme. Enjoy!

Etichete:

joi, octombrie 04, 2007

Liviu Prunaru - concertmaestru al orchestrei "Concertgebouw"

Navigand pe pagina de Internet a orchestrei "Concertgebouw" ("Koninklijk Concertgebouworkest" ca sa-i scriu numele complet) din Amsterdam, am descoperit cu spurpriza faptul ca Liviu Prunaru este unul din concertmaestii orchestrei - celalalt concertmaestru, Vesko Eschkenazy, este bulgar! Apoi am aflat ca domnul Prunaru a fost numit la inceputul stagiunii trecute, iar acest lucru explica de ce nu i-am gasit numele pe lista membrilor orchestrei cand aceasta s-a aflta in ultimul turneu american acum doi ani.

Navigand mai mult pe Internet, am vazut ca singurul loc din presa noastra in care a fost publicata aceasta stire este cel al postului de radio "Romania muzical".

Oricum, violonistul va debuta ca solist cu orchestra pe 16 mai 2008 interpretand Concertul pentru vioara si orchestra numarul 3 de Camille Saint-Saëns. Pagina de internet a orchestrei mentioneaza ca lucrarea a fost special aleasa de Liviu Prunaru. Dirijor va fi Fabio Luisi iar in programul concertului mai figureaza poemul "Ucenicul vrajitor" de Paul Dukas si Simfonia a III-a "Renana" de Robert Schumann.

Ma intreb: cand a fost ultima oara cand un violonist roman a fost acompaniat de orchestra "Concertgebouw"?

Etichete: ,

miercuri, octombrie 03, 2007

National Philharmonic Orchestra

In metropolele americane, alaturi de marile orchestre, viata muzicala este completata de o serie de ansambluri a caror importanta nu depaseste probabil zona locala dar care totusi ating un nivel mai mult decat respectabil. In zona capitalei Washington, unul din aceste ansambluri este "National Philharmonic Orchestra" care nu trebuie confundata cu orchestra (probabil londoneza) care in urma cu mai multi ani inregistra pentru casa Decca si care exista probabil in exclusivitate pentru acele inregistrari - cea mai celebra fiind probabil gravarea operei "Wilhelm Tell" de Rossini sub bagheta lui Riccardo Chailly cu Luciano Pavarotti in rolul titular.

Revenind la orchestra washingtoniana, aceasta a fost formata pe baza "National Chamber Orchestra" care avea rezidenta la Galeria Nationala de Arte, dirijor fiind polonezul Piotr Gajewski. Noul sediu este insa sala "Strathmore" din suburbia Bethesda. Concertele sale se bucura adeseori de aportul unor binecunoscuti solisti precum Leon Fleisher, Cho Liang Lin, sau Carter Brey. Pe lista instrumentistilor este trecuta si numele compatrioatei noastre Adina Plesa.

Un lucru minunat este faptul ca orice copil pana la varsta de 17 ani are acces gratuit in sala. Din fericire, la concertul din 29 septembrie, toti s-au purtat ireprosabil.

Programul acestui concert a fost alcatuit integral din lucrari de Bach: cele doua concerte pentru vioara, cel pentru doua viori si orchestra, si Suita a III-a. A fost un Bach asa cum il cunoastem de pe inregistrarile facute acum 30-40 de ani cu o orchestra nici prea mare nici prea mica (8-8-6-4-2 a fost distribuirea corzilor), cu tempi nu foarte rapizi si cu un vibrato destul de puternic. Mi-a placut insa timbrul bogat al corzilor. Singura concesie facuta noilor metode de interpretare a fost plasarea celor doua compartimente a viorilor in stanga si respectiv dreapta dirijorului. Solisti au fost Nicolas Kendall si Mariusz Patyra.

National Philharmonic Orchestra
Dirijor: Piotr Gajewski.
Solisti: Nicolas Kendall si Mariusz Patyra, vioara.

Program Johann Sebastian Bach:
Concertul pentru vioara si orchestra nr. 1 in La Major BWV 1041.
Concertul pentru vioara si orchestra nr. 2 in Mi Major BWV 1042.
Suita nr. 3 pentru orchestra in Re Major BWV 1068.
Concertul pentru doua vioari si orchestra in Re minor BWV 1043.

Sambata, 29 septembrie, 2007.
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland.

Etichete: ,

marți, octombrie 02, 2007

Filarmonica della Scala la Ateneu

Vorbeam la un moment dat despre ceea ce mi se parea, cel putin pentru un observator de la distanta, lipsa de mediatizare a Festivalului "George Enescu" in presa scrisa. La doar doua zile dupa inchiderea festivalului, un alt eveniment muzical major a avut loc: concertul orchestrei "Filarmonica della Scala" la Ateneul Roman. Iar de data aceasta mi-a fost chiar mult mai greu sa gasesc ceva in presa romaneasca.

Un articol in Romania Libera a fost singurul pe care l-am putut citi. Inteleg ca a fost vorba de un concert privat sponsorizat de banca "Ion Tiriac", dar vorbim totusi de orchestra unuia din cele mai celebre teatre de opera dirijata de unul din cei mai importanti maestri la ora actuala, un maestru aflat in apogeul carierei sale. Chiar nici un critic nu a asistat?

Banuiesc ca o sa-mi potolesc curiozitatea peste o saptamana cand orchestra si dirijorul vor prezenta la sala "Strathmore" acelasi program ca la Bucuresti. Si voi scrie neindoielnic.

P.S. In momentele in care scriu aceste randuri, concertul de la Ateneul Roman inca este semnalat pe pagina de interent a orchestrei. Pe de alta parte, pe pagina Orchestrei Nationale A Rusiei (in continuare) nimic nu este pomenit despre concertele de la Bucuresti.

Etichete:

luni, octombrie 01, 2007

David Ohanesian: In memoriam

Cu tristete am aflat de decesul baritonului de al carui nume se leaga premiera romaneasca a operei "Oedipe". Am avut norocul sa-l ascult pe cantaret in acest rol in urma cu peste doua decenii dar copilul de atunci nu pricepea mare lucru din opera.

L-am revazut pe artist, alaturi de Iosif Sava si, evident, Ioan Holender, in sala Operei din Viena la premiera operei "Oedipe" din 1997. Ma intrebam cum se simtea el, cel care a cantat de mai multe ori pe acea scena dar niciodata rolul sau cel mai celebru... Daca memoria insa nu ma insala, artistul nu a fost uitat de programul de sala.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

P.S. Ma bucur ca Opera din Viena nu l-a uitat, publicand un anunt pe pagina ei de Internet. cat despre Opera Romana...

Etichete: ,