marți, iulie 31, 2007

Deci cum trebuie facuta o editie comemorativa?

Recunosc ca am avut recent un ton negativ in privinta editie Wiener Philharmoniker Live. Deci ca un exemplu pozitiv voi incepe chiar cu aceeasi orchestra. In 1992, la 150 de ani de la infiintarea filarmonicii vieneze, casa Deutsche Grammophon a editat o serie de discuri compacte din inregistrarile de arhiva. Livretul acestor discuri compacte contin evident o prefata si o prezentare generala a orchestrei dar, in locul biografiei oficiale a dirijorului acelui disc compact, biografie care oricum poate fi gasita in alte locuri, gasim o interesanta si in acelasi timp personala trecere in revista a celor mai importante momente din parteneriatul sefului de orchestra respectiv cu orchestra. In acest mod ne dam seama de intimitatea relatiilor unui dirijor cu orchestra sau de problemele care au aparut in aceasta relatie. Autorul acelor randuri a fost de multe ori Otto Strasser, acum decedat, care a fost membru al orchestrei din 1922 daca nu ma insel.

Detalii asupra colaborarii unui dirijor cu orchestra gasim si in livretul editiei "The Historic Broadcasts 1923-1987" al Filarmonicii din New York. Editia este introdusa de o prefata a directorului muzical al orchestrei, pe atunci Kurt Masur. Apoi producatorul Sedgwick Clark ne explica felul in care au fost alese inregistrarile si travaliul facut pentru recuperarea unor documente rare. Livretul mai include fotografii de arhiva, biografiile artistilor, informatii asupra lucrarilor executate, declaratii ale muzicienilor despre dirijorii cu care au colaborat si, in fine, lista tuturor instrumentistilor orchestrei de la infiintarea ei pana in prezent. In total, 140 de pagini cu informatii fascinante.
Deci cum trebuie facuta o editie comemorativa? Respectand melomanul.

Etichete: , ,

luni, iulie 30, 2007

Wiener Philharmoniker Live

Am ascultat cinci din cele 12 discuri compacte aparute in cadrul acestei editii. Iata impresiile mele.

Cel mai interesant disc compact este cel care contine lucrari ale lui Johann si Josef Strauss sub bagheta lui Clemens Krauss. Asa cum am spus, piesele au fost gravate in ajunul anului nou in 1940 deci nu reprezinta chiar primul Concert de Anul Nou. Este o inregistrare de referinta care merita sa fie pe larg discutata si o voi face probabil in zilele premergatoare Anului Nou. Ma voi rezuma doar a spune ca a devenit inregistrarea mea preferata din muzica familiei Strauss.

Herbert von Karajan este reprezentat printr-o inregistrare facuta intr-un concert din 1987 deci spre sfarsitul carierei sale. Atat Simfonia nr. 41 de Mozart cat si Simfonia a IV-a de Schumann beneficiaza de o lectura viguroasa si musculoasa in care maestrul nu face nici o concesie noilor tendinte de a prezenta lucrarile cu o orchestra de marime redusa. Avem de-a face cu doua lucrari pe care dirijorul le-a inregistrat de mai multe ori dar aceste gravari din concert mi se par net superioare celor facute in studiou.

Programul discului compact a lui Zubin Mehta incepe cu o (surprinzatoare pentru mine) versiune plina de prospetime a Simfoniei nr. 32 de Mozart ca sa continue cu Simfonia Domestica de Richard Strauss. Nu este cea mai profunda citire - dar de cand este Simfonia Domestica profunda? - dar discul reliefeaza mai bine ca oricare altul tonul si culorile orchestrei ca si acel intraductibil "gemütlich". P.S. Pe de alta parte oboiul in Simfonia Domestica, gravata in 1972, are acel ton acru si strident, o mai veche problema a orchestrei pana la mijlocul anilor '70; in Mozart, inregistrat in 1981, partida de oboi este superba.

Sir Georg Solti are reputatia unui sef de orchestra agresiv care are dificultati cu frazarea discursului muzical. Din fericire nu exista multe semne de agresivitate in discul compact care contine Simfonia nr. 39 de Mozart si Simfonia nr. 8 de Beethoven. Din pacate insa problema frazarii exista iar sunetul orchestrei nu are delicatetea cu care ne-a obisnuit.

In fine, discul compact al lui Karl Bohm ne ofera lecturi robuste si directe a unor piese de Mozart, Brahms, si Strauss, dar interpretarile sale sunt lipsite de spontaneitate si imaginatie. Trebuie totusi sa remarc finetea suflatorilor in "Variatiunile pe o tema de Haydn" de Brahms sau sunetul cornilor in "Don Juan" de Richard Strauss (piesa mozartiana este Simfonia nr. 34.)

Etichete: ,

vineri, iulie 27, 2007

O opera de Dvorak sau din nou despre prezentarea unei inregistrari

In dorinta de a cunoaste cat mai mult repertoriu necunoscut, m-am aplecat asupra operelor lui Dvorak. Cred ca am gasit o adevarata mina de aur cel putin din punct de vedere muzical daca nu dramatic. Intr-adevar, as putea recomanda oricarui meloman care admira opere precum "Mireasa vanduta" de Smetana opera "Iacobinul" de Antonin Dvorak, o alta lucrare folclorica bogata in melodii.
Dar nu despre "Iacobinul" doresc sa vorbesc acum ci despre o alta creatie lirica a lui Dvorak, "Regele si carbunarul" ("Kral a Uhlir".) Exista pe piata doua inregistrari: una a Teatrului National din Praga sub bagheta lui Josef Chaloupka editata de Supraphon si alta produsa de Radiodifuziunea din Koln si editata de Orfeo dirijata de Gerd Albrecht. Am optat pentru versiunea ceha.

Faptul ca domnul Chaloupka este cel mai plicticos dirijor ceh pe care l-am ascultat recent nu este singurul care ar face din versiunea sa o dezamagire. Ceea ce deceptioneaza cel mai mult este faptul ca inregistrarea contine doar putin mai mult decat jumatatea operei iar acest lucru nu este preciza decat in livretul discului compact, nu si pe coperta. Daca as fi stiut acest lucru de la bun inceput as fi optat pentru cealalta inregistrare.

Numai ca, din cate am citit, se pare ca nici cealalta inregistrare nu este lipsita de taieturi in partitura (cel putin acum stim ca Albrecht nu-l mutileaza numai pe Enescu), desi acestea ar fi mult mai reduse decat cele in versiunea lui Josef Chaloupka. Iar ambele variante prezinta editia lui Karel Kovarovic care, la fel asa cum a facut-o cu Jenufa de Janacek, a taiat si re-orchestrat lucrarea. Deci in ambele cazuri avem de a face cu o opera de Dvorak taiata intai de Kovarovic iar apoi de Albrecht sau Chaloupka.

Dar lucrurile sunt si mai complicate. Prefata din livretul versiunii cehe spune ca de fapt Dvorak a rescris opera de cel putin trei ori si ca exista diferente majore intre cele trei versiuni. De fapt, mentioneaza livretul, ca prima si a doua versiune sunt de fapt doua opere diferite scrise de compozitor pe acelasi text. Poate ca intr-o zi o sa am posibilitatea de a asculta toate aceste variante.

Etichete: ,

miercuri, iulie 25, 2007

A disparut si Teresa Stich-Randall

Marea cantareata americana cunoscuta in special pentru inregistrarea rolului Sophiei din "Cavalerul Rozelor" de Richard Strauss sub bagheta lui Herbert von Karajan. De notat ca Stich-Randall si Karajan nu au colaborat pe scena in aceasta lucrare.

Inregistrarile ei pe care insa le indragesc cel mai mult sunt acelea ale lucrarilor vocale lui Bach, de la Patimile dupa Matei sub bagheta lui Mogens Woldike la diferitele cantate dirijate de Karl Ristenpart, Felix Prohaska, sau Jonathan Sternberg; nu am ascultat din pacate inregistrarea cantatei BWV 42 in care Hermann Scherchen se afla la pupitru.

Puteti citi aici un articol comemorativ din ziarul "New York Times" si aici o cronica a lui Evan Dickerson asupra unui disc compact comemorativ.

Dumnezeu sa o odihneasca in pace.

Etichete:

marți, iulie 24, 2007

Cum sa nu fie preparate inregistrarile unei mari orchestre

In decursul anului trecut Filarmonica din Viena a editat o serie de discuri compacte din arhiva intr-o editie numita "Wiener Philharmoniker Live". Discurile reprezinta un model asupra felului in care nu trebuie facuta o editie comemorativa.

Sa incepem cu livretul fiecarui disc compact. Acesta contine exact patru pagini din care doua sunt copertile exterioare si interioare. O a treia pagina este o prefata a lui Clemens Hellsberg, presedinte orchestrei, prefata in care, folosind un limbaj generic, domnul Hellsberg vorbeste despre colaborarea orchestrei cu ziarul "Kurier", colaborare care a facut posibila aceasta editie. Evident, sponsorul trebuie recunoscut dar nu folosind atat de mult spatiu relativ la dimensiunile livretului (si apropo, abonatii ziarului "Kurier" beneficiaza de frumoase reduceri de preturi, lucru pana la urma normal). Dar ceea ce este si mai penibil este ca prefata domnului Hellsberg reprezinta articolul cu cea mai mare substanta. Deoarece a patra pagina, care ofera biografia compozitorilor si dirijorului discului, este pur si simplu jalnic scrisa. Fiecarei lucrari si fiecarui dirijor ii sunt dedicate cel mult patru-cinci randuri scrise intr-un vocabular precum "(Mozart)...este unul din cei mai importanti compozitori din toate timpurile" (eroare, vezi P.S.), urmat de: "(Karajan)... este unul din cei mai importanti dirijori". Ca sa nu mai vorbesc asupra faptului ca tot livretul este scris doar in limba germana. Pentru o institutie care este cel mai de seama export al Austriei, lipsa unei prefate in limba engleza este greu de justificat.

Sau se poate justifica prin dorinta de a evita jena penibilului.

Am amintit de biografiile artistilor. Ele sunt, sa o spunem diplomatic, germanofile. Despre Herbert von Karajan ni se spune ca a fost directorul a Filarmoncii din Berlin, a Operei din Viena, si a Festivalului de la Salzburg, dar nu se aminteste nimic despre activitatea sa la Scala din Milano sau la Londra cu orchestra "Philharmonia". Tot la fel Zubin Mehta este amintit drept fiind "directorul Operei de Stat Bavareze din Munchen" (nota: acest post este detinut acum de Kent Nagano). Nimic despre faptul ca a fost directorul muzical al Filarmonicilor din New York si Los Angeles, nimic despre activitatea sa in cadrul festivalului "Maggio Musicale Fiorentino", nimic despre faptul ca este directorul pe viata a Filarmonicii din Israel.

Majoritatea discurilor compacte au de asemenea o durata de aproximativ - si de multe ori sub - o ora. Aceasta in conditiile in care Bruno Walter este reprezentat doar de selectiuni din "Cantecul pamantului" de Mahler si aceasta intr-o interpretare cunoscuta melomanilor: cea in care solistii sunt Kathleen Ferrier si Julius Patzak. Sa nu se fi gasit oare in arhiva orchestrei materiale inedite?

Si am ajuns la problema selectionarii repertoriului si a dirijorilor. Aceasta este intotdeauna o zona care va isca unele controversii. Se poate totusi remarca lipsa lui Furtwangler si a lui Bernstein. Pentru dirijorul german se poate argumenta faptul ca majoritatea inregistrarilor sale, inclusiv cele din concert, sunt deja disponibile dar lipsa lui Bernstein, singurul maestru membru de onoare dupa 1945, este mai greu de justificat cu atat mai mult cu cat pe site-ul orchestrei este mentionat ca un loc special il are colaborarea cu "Lenny". Cei doi dirijori de onoare, Herbert von Karajan si Karl Böhm sunt prezenti insa.

Un alt lucru de neingaduit il gasim in prezentarea discului compact care ar trebui sa contina inregistrarea Concertului de Anul Nou din 1941 sub bagheta lui Clemens Krauss. O prima surpriza o citim pe site-ul orchestrei: inregistrarea a fost de fapt facuta pe 31 decembrie 1940, in ajun. Nu avem deci de a face cu inregistrarea concertului propriu zis, concert care a avut loc pe 1 ianuarie, 1941. Dar nu numai atat. Am citit uimit in livret ca patru piese provin "din alte surse" (nementionate) "in scopul reconstituirii prograumului primului Concert de Anul Nou." Pacat deoarece acest disc compact este pentru mine de departe cel mai important din aceasta colectie.

Dar despre acesta si despre celelalte inregistrari, cu o alta ocazie.

P.S. Am comis o eroare: in livretul discului compact al lui Karajan este Schumann, nu Mozart cel care "este unul din cei mai importanti compozitori ai epocii romantice". Imi cer scuze pentru aceasta greseala.

Etichete: , ,

luni, iulie 23, 2007

Alan Gilbert - noul director muzical al Filarmonicii din New York

Dupa peste 160 de ani de existenta, Filarmonica din New York are in sfarsit in Alan Gilbert un director muzical nascut la New York. Si nu numai atat: mama sa, Yoko Takebe, este violonista in orchestra iar tatal sau, Michael Gilbert, a fost si el membru al partidei de vioara a orchestrei pana in 2001 cand s-a pensionat. Completand o familie de muzicieni, sora sa, Jennifer Gilbert, este concertmaestra Orchestrei Nationale din Lyon si a fost deseori angajata ca extra muzician la Filarmonica din New York. In plus, varul sau, Miki Takebe, are un important rol administrativ.

Gilbert a vizitat Romania in 2003 dirijand Orchestra Filarmonica Regala din Stockholm a carui dirijor principal este; sotia sa, Kajsa William-Olsson, este membra a partidei de violoncel a orchestrei suedeze. Nu l-am ascultat niciodata pe viu deci tot ce pot este sa-i urez succes.

De asemenea, Filarmonica din New York a ajuns la o intelegere cu Riccardo Muti ca acesta sa dirijeze mai multe concerte in urmatoarele stagiuni, inclusiv turnee. A fost dorinta dirijorului italian ca sa nu i se confere nici un titlu oficial gen "dirijor principal", titlu pe care conducerea orchestrei a dorit sa i-l confere.

Puteti citi aici anuntul oficial.

Etichete: ,

joi, iulie 19, 2007

Celibidache in Japonia - noi aparitii

Voi incheia aceasta neoficiala "Saptamana Celibidache" prin semnalarea aparitiei a doua noi discuri compacte in cadrul editiei "Live in Japan" a casei "Altus". Primul disc compact contine Simfonia a IV-a de Robert Schumann, suita "Tablouri dintr-o expozitie" de Modest Mussorgski, si Dansul Slavonic Nr. 8 de Antonin Dvorak. Cel de-al doilea, de fapt un set de doua discuri compacte, contine uvertura operei "Cotofana hoata" de Rossini, poemul simfonic "Moarte si transfiguratie" de Richard Strauss, Simfonia a IV-a de Johannes Brahms, Dansul Maghiar nr. 1 tot de Brahms si Pizzicato Polka de Johann si Josef Strauss. De asemenea este inclusa si una din repetitiile Simfoniei a IV-a de Brahms. Inregistrarile provin din turneul japonez efectuat de dirijor si de Filarmonica din Munchen in 1986.


Reamintesc ca in cadrul aceleasi editii a mai fost editata si Simfonia a V-a de Bruckner, inregistrare pe care am discutat-o aici.

In fine, in ultima "Scrisoare pentru melomani", puteti citi despre noi DVD-uri in care Celibidache conduce Orchestra RAI Torino si Orchestra Radiodifuziunii din Stuttgart. In aceeasi rubrica, Victor Eskenasy semnaleaza aparitia unor noi discuri compacte ale Clarei Haskil.

Etichete: , ,

Au disparut Constantin Petrovici si Jerry Hadley

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

Etichete: , ,

miercuri, iulie 18, 2007

Celibidache si New York Times - partea a II-a

Hai sa vorbesc acum despre felul in care a fost receptat Celibidache in "New York Times" in trecutul nu prea apropiat, adica inaintea anilor 1990.

Sa incep cu o cronica nu foarte favorabila a lui Will Crutchfield. Chiar daca nu sunt de acord cu tot ceea ce spune criticul (si, mai nou, dirijorul), nu pot sa nu remarc integritatea cu care a fost scris articolul in contrast cu tonul malitios al lui Anthony Tommasini sau al lui Bernard Holland.

Si apropo de Bernard Holland, el pare sa-si fi schimbat radical impresia despre Celibidache; iata un articol din 1988 destul de elogios la adresa dirijorului.

Un alt critic care si-a nuantat parerea este John Rockwell. Sa incep cu cronica sa pasionanta asupra concertului cu care dirijorul debuta in America: cel de la Carnegie Hall in care Celibidache conducea orchestra Institutului "Curtis" din Philadelphia. Domnul Rockwell a fost atat de entuziasmat de acest concert ca, ascultand Orchestra din Philadelphia sub bagheta lui Riccardo Muti a doua zi tot la Carnegie Hall si-a inceput articolul asupra acestui concert cu "o alta orchestra din Philadelphia".

Dar cronicile sale asupra concertului lui Celibidache si a Filarmonicii din Munchen de la Carnegie Hall si, in special, asupra inregistrarilor video ale unor simfonii de Bruckner au fost mai putin favorabile.

In incheiere trebuie totusi sa admit ca un critic actual al ziarului "New York Times" care in mod constant a scris articole favorabile lui Celibidache este James R. Oestreich. Iata un exemplu.

Etichete: , ,

marți, iulie 17, 2007

New York Times si Sergiu Celibidache

Incepand, se poate spune, cu decada anilor 1990, Sergiu Celibidache a fost de multe ori atacat pe nedrept in paginile ziarului New York Times. Uneori, chiar si prosteste. De exemplu criticul Anthony Tommasini a spus printre altele ca dirijorul are "o technica deficitara". Iar Bernard Holland a spus ca Celibidache i-a lasat lui James Levine Filarmonica din Munchen "ruinata!" (din pacate ambele articole sunt disponibile doar abonatilor ziarului.)

Deci faptul ca intr-un recent articol in care a fost discutata o noua inregistrare a Filarmoncii din Munchen (Simfonia a I-a de Brahms si Uvertura "Egmont" de Beethoven sub bagheta lui Christian Thielemann) Celi a fost numit de catre acelasi Anthony Tommasini drept dirijor "de legenda dar inconstant" ar putea fi considerat drept o mica schimbare de optica. Cu toate astea as dori sa discut mai pe larg asupra acestui subiect.

In primul rand asupra orchestrei. Oricine a ascultat Filarmonica din Munchen de-a lungul anilor (in cazul meu, cu putine exceptii, prin intermediul inregistrarilor) isi poate da seama cat de mult a fost imbunatatita de Celibidache, chiar si in comparatie cu un ilustru predecesor precum Rudolf Kempe. De fapt am scris si despre acest lucru cand am analizat mai multe versiuni ale Simfoniei a V-a de Bruckner cu Filarmonica din Munchen.

Nici vorba deci despre "ruinarea" de care vorbste Bernard Holland. As putea admite ca in ultimii ani, sa zicem dupa 1993, datorita sanatatii precare a lui Celibidache, nivelul orchestrei ar fi scazut un pic. Dar acelasi lucru s-a intamplat si cu Filarmonica din Berlin la sfarsitul directoratului lui Karajan, cu Philharmonia din Londra in ultimii ani ai lui Klemperer, si, intr-o mai mica masura, chiar cu Orchestra din Cleveland la incheierea "erei Szell." In plus, dupa moartea lui Celibidache, Filarmonica din Munchen nu a avut un dirijor permanent timp de trei ani pana cand in 1999 James Levine a devenit nu director muzical ci dirijor principal. Sa-i mai amintesc oare domnului Holland ce efect poate avea lipsa unui dirijor permanent asupra unei orchestre? Sa luam drept exemplu stagiunea dezastruasa a Orchestrei din Philadelphia intre plecarea lui Riccardo Muti si venirea lui Wolfgang Sawallisch. In aceste conditii, Filarmonica din Munchen a facut fata mai mult decat onorabil.

Apoi, hai sa vorbim despre tehnica dirijorului. Oricine a ascultat nuantele, culorile pe care dirijorul le extrage din orchestra si-ar da seama de ridicolul afirmatiei lui Tommasini. Ar putea oricine sa obtina acea transparenta a sunetului, acea extraordinara coordinare intre compartimentele orchestrei, acea superba concentrare la orice tempo?

Cel mai necinstit articol al lui Tomassini a fost cel pe care l-a scris cu ocazia ultimului turneu american al Filarmonicii din Munchen in 2002. Incepe sa spuna ca orchestra s-a deteriorat datorita lui Celibidache si ca Levine a incercat sa o imbunatateasca. Numai ca "datorita faptului ca Levine nu a dorit niciodata sa paraseasca Opera 'Metropolitan', el nu a avut timp sa termine construirea orchestrei." Dar cel vinovat de starea orchestrei, la sase ani de la moartea sa si la trei ani de cand Jimmy a devenit dirijorul ei principal, tot Celibidache ramane, reiese din articol.

Si tot in acelasi articol Tomassini sustine ca Celi a neglijat la Munchen muzica secolului XX si cea contemporana. Din nou, fals: in concertele sale, dirijorul a interpretat lucrari de Barber, Bartok, Bialas, Debussy, Egk, Genzmer, Hamel, Hindemith, Milhaud, Orff, Pfitzner, Prokofiev, Ravel, Reger, Respighi, Roussel, Schoenber, Sostakovici, Sibelius, Stephan, Strauss, sau Stravinsky conform site-ului lui Gerhard Greiner. Este adevarat totusi, Levine a fost mai mare sustinator al muzicii contemporane.

Cu astfel de jurnalism, mai este de mirare ca ziarul isi pierde abonatii si cititorii?

Etichete: , , , ,

luni, iulie 16, 2007

Angela Gheorghiu - Violeta la Scala

Zilele acestea Angela Gheorghiu interpreteaza rolul Violettei din "Traviata" de Verdi la celebrul Teatro Alla Scala. Puteti vedea aici poze din spectacol; regia este semnata de Liliana Cavani.

Angela Gheorghiu alterneaza in rolul principal cu Irina Lungu si Elena Mosuc.

Etichete: , ,

vineri, iulie 13, 2007

Serge Koussevitzky si muzica lui Filip Lazar

Navigand prin arhiva Orchestrei Simfonice din Boston, am fost placut surprins sa descoper ca marele dirijor Serge Koussevitzky, care a fost directorul muzical al orchestrei din 1924 pana in 1949, a dirijat prima auditie mondiala sau americana a mai multor lucrari ale uitatului Filip Lazar. Iata-le:

Lucrari in premiera mondiala:
"Tziganes" pe 29 octombrie, 1926.
"Muzica pentru orchestra" pe 23 martie, 1928.
Concerto grosso Nr. 1 pentru orchestra "in stil vechi" pe 21 februarie, 1930 (singura lucrare a compozitorului pe care am ascultat-o vreodata.)

Lucrare in prima auditie americana:
Concertul pentru pian Nr. 3, Op. 23 pe 8 martie, 1935; nu este precizat cine a fost solistul sau solista.

Din pacate nici o inregistrare din concert a acestor opere pare sa fi supravietuit asa cum reiese din site-ul lui Kevin P. Mostyn.

Tot in cadrul primelor auditii americane, il gasim pe George Enescu dirijand "Chef cu Lautari" de Dinu Lipatti pe 13 ianuarie, 1939.

Cunoscand continutul si data primelor auditii americane sau mondiale este desigur un fascinant capitol in viata orchestrei. De preferat ar fi fost totusi ca arhiva integrala sa fie pusa pe site.

Etichete: , , ,

joi, iulie 12, 2007

Maria Bachmann despre Sergiu Celibidache

Maria Bachmann este o violonista americana cunoscuta in special drept interpreta a muzicii moderne si contemporane desi repertoriul ei contine si lucrarile din marea literatura. Puteti afla mai mult despre artista de pe site-ul ei. Eleva a lui Ivan Galamian si Szymon Goldberg la Institutul "Curtis" din Philadelphia, ea a facut parte din orchestra acestui conservator cand a fost condusa de Sergiu Celibidache in legendarul sau concert de debut in America. In ultimul numar al revistei "Fanfare" violonista a acordat un interviu in care a vorbit si despre seful de orchestra. Iata ce a spus:

"Am cantat sub multi, multi mari dirijori in timpul studiilor mele la 'Curtis': Bernstein, Muti, Abbado, Paul Paray, Susskind, Ormandy - aproape toti cei mari ne dirijau in concerte. Dar in ultimul an de facultate a sosit Celibidache; si-a facut de fapt debutul in America cu noi la Carnegie Hall. Visul meu nu a fost niciodata sa ajung violonista intr-o orchestra dar tin foarte mult la acest concert, iar felul in care a fost preparat m-a inspirat mult. Vedeti dumneavoastra, Celibidache are felul lui special de a lucra cu o orchestra si de a-i face pe muzicieni sa gandeasca despre ceea ce vor executa ca si cum ar canta muzica de camera. Aceasta dadea o intensitate deosebita fiecarei piese. Avea evident nevoie de mai mult timp pentru repetitie dar tot la fel trebuia sa-i faca sa gandeasca pe muzicieni in acelasi fel. Daca nu reusesti acest lucru, mai mai mult timp de repetitii devine inutil. Daca insa gandesti despre muzica intr-un alt fel, daca te dechizi asupra altor posibilitati, atunci vei descoperi lucruri noi, lucruri pe care nu stiai ca exista."

Intrebata de criticul Robert Maxham daca isi aminteste programul concertului, doamna Bachmann raspunde: "Desigur! Rossini: Uvertura 'La gazza ladra', Debussy: 'Iberia', Wagner: 'Moartea Isoldei' din 'Tristan si Isolda', si 'Suita Scitica' de Prokofiev. A fost deci un program variat iar reactia publicului a fost uluitoare. Evident, s-a facut si foarte multa publicitate deoarece toate marile orchestre doreau sa-l angajeze pe Celibidache sa conduca dar nici una nu putea sa-si permita timpul nelimitat pentru repetitii pe care il cerea. Dar directorul Institutului 'Curtis' (n.r. celebrul oboist John de Lancie) i-a promis tot ceea ce a dorit. Trebuie insa sa spun ca Celibidache nici macar nu a repetat tot timpul. De foarte multe ori, el doar vorbea cu noi. Nu dorea doar sa repete mereu si mereu aceleasi lucruri. Daca, de exemplu, viorile trebuiau sa cante cu tuba, trebuia sa stii cum sa frazezi impreuna. Iar dupa prima piesa, uvertura lui Rossini, publicul a aplaudat frenetic timp de zece minute si nu vroia sa se opreasca. La sfarsitul concertului ni s-a cerut un bis si reluat Scherzo-ul din Suita lui Prokofiev. A fost un concert extraordinar, special pentru mine, unul pe care nu-l voi uita niciodata. Mi-a aratat ca publicul nu trebuie sa stie efectiv ca vezi muzica intr-un alt fel, nu trebuie sa cunoasca maniera in care a fost preparat concertul, dar ca apreciaza efortul care a fost pus ca si rezultatul. Astfel te conectezi mult mai profund cu spectatorii. Deci Goldberg si Celibidache au fost cei care m-au inspirat cel mai mult."

Etichete: , ,

miercuri, iulie 11, 2007

Cateva cronici despre inregistrarile "Constantin Silvestri / BBC Legends" si despre primul volum din integrala Enescu cu Remus Azoitei / Eduard Stan

Am gasit doar doua cronici online ale noului CD Constantin Silvestri / BBC Legends, ambele entuziasmate: cea a lui Gary Lemco in "Audiophile Audition" si cea a lui Colin Anderson in "The Classical Source".

Au aparut insa mai multe cronici asupra primului volum din integrala lucrarilor pentru vioara si pian in interpretarea lui Remus Azoitei si Eduard Stan: cea a lui Howard Smith in "Music and Vision", cea a lui Mike Wheeler in "The Classical Source", si cea a Doctorului Stefan Drees in revista germana online "klassik.com". As adauga o cronica nesemnata din revista "Classical Music UK", cronica pe care am semnalat-o deja.

Si, asa cum am mai spus, Evan Dickerson i-a ascultat pe Azoitei si Stan pe viu in concertul care a inaugurat Societatea "Enescu" din Marea Britanie. Din nou, cronica lui Evan poate fi citita aici.

Etichete: , ,

marți, iulie 10, 2007

Din nou se executa Enescu

De data aceasta in Irlanda in cadrul Festivalului "Galway". Cvartetul ConTempo (format din muzicieni romani: Bogdan Sofei, vioara a I-a; Ingrid Nicola, vioara a II-a; Andreea Banciu, viola; Adrian Mantu, violoncel) si pianistul James Lisney vor interpreta pe 20 iulie Cvintetul pentru pian Op. 29.

Etichete: , ,

luni, iulie 09, 2007

Din nou despre Fernando Corena

In entuziasmul meu asupra lui Fernando Corena, am descoperit ca doua din cele mai delicioase inregistrari ale sale au fost recent re-editate. Este vorba de "Don Pasquale" de Donizetti sub bagheta lui Istvan Kertesz si de "Il maestro di cappella" de Cimarosa sub bagheta lui Argeo Quadri. Aceste doua inregistrari fac obiectul unui savuros set de doua discuri compacte.

Intr-adevar, daca exista o singura piesa care sa ilustreze darul de actor-comic al marelui cantaret, atunci in mod sigur este intermezzo-ul lui Cimarosa, intermezzo care contine probabil cele mai bune 15 minute de muzica puse pe hartie de compozitorul napolitan. Lucrarea este una din cele care trateaza subiectul profesorului de muzica incompetent si a fiasco-ului ce reiese cand acesta repeta o piesa ("Der Schulmeister" de Telemann este un alt exemplu in acest sens si mai exista arii in "La Finta Giardiniera" de Mozart si "Die Opernprobe" de Lortzing in care un personaj repeta cu disperare.)

Ceea ce impresioneaza la interpretarea lui Corena este naturaletea. El nu da impresia ca ar fi un ingamfat atotstiutor profesor de muzica si nu exagereaza ridicolul situatiei. Nici nu are nevoie deoarece darul comic ii este innascut. Ascultati de exemplu cum imita sunetul oboilor, cornilor, violei, sau cum rosteste fraze precum "maggior fracasso". Argeo Quadri conduce cu verva orchestra Operei "Covent Garden" din Londra.

Si nici nu este de mirare faptul ca rolul lui Don Pasquale i se potriveste ca o manusa. Corena sclipeste in rolul titular. Iata in fine o inregistrare in care Don Pasquale nu este umbrit (vocal, evident, dar si ca actor) de Norina, Ernesto, si doctorul Malatesta. Sa luam de exmplu celebrul duet "Cheti cheti immantinente" in care Corena il domina pe Tom Krause, interpretul rolului lui Malatesta. Krause are o voce mai subtire decat Corena si nu este un comic natural. Juan Oncina (Ernesto) are o voce placuta dar mica iar coloratura sa nu este cea mai sigura. Graziella Sciutti impresioneaza ca de obicei mai mult prin felul in care caracterizeaza rolul Norinei: la inceput inocenta, apoi manipulativa, dar mereu fermecatoare. In fine, Istvan Kertesz conduce energetic dar fara suplete si uneori este brusc - chiar in primele masuri de exemplu. Oricum, acest set se recomanda in primul rand datorita marelui, unicului Fernando Corena.

Ascultand-ul pe cantaret in aceste lucrari si in "L'Italiana in Algeri" m-am gandit la faptul ca el si cu Nicolae Herlea au cantat impreuna la "Met" in "Barbierul din Sevilla". Cat de mult as dori sa ascult inregistrarea spectacolului! Si de fapt, o inregistrare a "Barbierul din Sevilla" cu Fernando Corena exista, dirijor fiind acelasi Silvio Varviso care a dirijat la "Met". Din pacate rolul lui Figaro este aici interpretat de Manuel Ausensi.

P.S. Iata cronica lui Evan Dickerson despre un recital al lui Fernando Corena, recital care, asa cum mentioneaza si criticul, ne poate oferi un portret mai complet al artistului.

Etichete: , ,

vineri, iulie 06, 2007

Ne-a parasit si Regine Crespin

Marea soprana franceza cunoscuta paradoxal in special pentru rolurile dramatice germane: Brunhilde si Sieglinde in "Walkyria", Marschallin in "Cavalerul Rozelor", Elsa in Lohengrin. Repertoriul ei este mult mai variat si contine chiar roluri in operetele lui Offenbach pe care le-a inregistrat sub bagheta lui Michel Plasson ("La vie parisienne", "La Grande Duchesse de Gerolstein") sau Alain Lombard ("La Perichole"). Desigur ca nu ar trebui uitat nici rolul Madamei Lidoine din "Dialogues des Carmelites" de Poulenc gravat sub bagheta lui Pierre Dervaux. Mai tarziu, Crespin a cantat si rolul Madamei de Croissy din aceeasi opera.

As dori de asemenea sa mentionez rolul titular din "Penelope" de Faure, o magnifica opera mai putin cunoscuta, care ne provine dintr-o superba inregistrare istorica sub bagheta lui Desire-Emile Inghelbrecht. Este un rol la care cantareata a tinut mult, ea fiind in stare sa convinga Teatrul Colon din Buenos Aires - in 1962, inca in zile de glorie - sa o monteze pentru ea. A constituit premiera de pe continentul american a capodoperei lui Faure; Jean Fournet a dirijat.

Si nu as putea incheia fara a de aminti superbele inregistrari ale unor lieduri precum "Les nuits d'été" de Berlioz sub bagheta lui Ernest Ansermet sau a celor de Debussy sau Poulenc.

Despre Regine Crespin mai puteti citi aici si aici.

Etichete:

joi, iulie 05, 2007

"Pappataci Mustafa!"

"Pappataci. Mangia e taci."

Sa ma simt vinovat oare, in zilele noastre in care "corectitudinea politica" domina (iata ultimul articol al lui Norman Lebrecht, de exemplu), de faptul ca "L'Italiana in Algeri" este opera mea preferata din cele ale lui Rossini? Evident, lucrarea contrasteaza "civilizatii" italieni - si, prin extindere, vest-europeni - cu "barbarii" algerieni - si, din nou, prin extindere, restul lumii. Dar daca intr-adevar, bufonul principal este Mustafa, beiul Algeriei, se poate totusi argumenta ca italianul Taddeo nu este cu nimic mai putin prost si ingamfat si pe deasupra mai este si las. Iar daca Mustafa este intr-adevar cu capul in nori, nu acelasi lucru se poate spune despre Zulma si Haly. Pe de alta parte, o productie a operei ar putea supravietui daca Taddeo, Zulma, si Haly nu sunt chiar de prima mana, dar ar esua complet fara un Mustafa de clasa. Iar fraza precum "Questi costumi barbari" sunt concludente.

Dar sa lasam la o parte corectitudinea prosteasca si sa savuram muzica lui Rossini. Pentru mine interpretul ideal al rolului lui Mustafa ramane Fernando Corena. Un splendid bas buf, marele cantaret este si un minunat actor cu vocea. De fiecare data cand ascult inregistrarea pe care ne-a lasat-o sub bagheta lui Silvio Varviso, pur si simplu nu ma pot abtine sa rad cand il ascult zicand "Pappataci Mustafa". Iar chiar daca Rossini nu a cerut subtilitate pentru acest rol, Corena reuseste sa nu alunece in vulgaritate. Si mai trebuie oare sa mentionez caldura si pitorescul vocii?

Versiunea lui Varviso, recent re-editata de casa "Decca" se bucura de asemenea de prezenta celui mai bun interpret al rolului lui Taddeo in persoana lui Rolando Panerai. Aceste reuseste sa-i dea o anumita dignitate personajului, ascultati de exemplu duetul "Ai capricci della sorte". Si, desigur, Paolo Montarsolo este printre cei mai buni interpreti ai rolului lui Haly, rol care i se potriveste mai bine decat cel al lui Mustafa pe care cantaretul italian l-a interpretat cu alte ocazii.

In rolul titular, o fermecatoare Teresa Berganza in anii de varf ai carierei. Trebuie totusi spus ca Giulietta Simionato ofera o mai buna caracterizare a personajului Isabellei, iar Marilyn Horne este superioara din punct de vedere tehnic. Cam acelasi lucru se poate spune despre Luigi Alva, interpretul rolului lui Lindoro. O voce placuta dar umbrit pe scena de compatriotul sau Juan Diego Florez.

As fi dorit ceva mai multa energie de la Silvio Varviso, dar el conduce cu o mana sigura "Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino". Din pacate insa, dirijorul utilizeaza o editie invechita a partiturii lui Rossini, editie in care orchestratia este uneori modificata. Daca dorim sa ascultam opera asa cum a fost scrisa de compozitor, atunci versiunea lui Jesus Lopez-Cobos cu Jennifer Larmore in rolul titular contine nu numai orchestratia corecta, ci si ambele arii ale lui Mustafa si, in plus, o arie alternativa a lui Lindoro. Dar cat de mult lipsesc Corena si Panerai!

Etichete:

marți, iulie 03, 2007

Ne-au parasit Beverly Sills si Thea King

Una din cele mai indragite cantarete a decedat ieri dupa o lupta cu cancerul. "Bubbles", cum era afectionat cunoscuta Beverly Sills, avea 78 de ani.

Ii las pe altii sa vorbeasca despre artista. Iata de exemplu articole din ziarele "Washington Post", "New York Times", sau "PlaybillArts", si, de asemenea, aceasta galerie fotografica din Washington Post.

Deoarece s-a retras de pe scena in 1980, nu am avut posibilitatea sa o ascult pe viu. Evident raman inregistrarile dar, asa cum au subliniat multi critici, majoritatea acestora au fost facute cand vocea incepea sa dea semne de deteriorare. Raman totusi cu "Giulio Cesare" de Handel sau cu "Traviata".

Am primit multe scrisori de la ea, sau mai bine spus in numele ei: ca presedinte la Lincoln Center si, mai tarziu, la Opera "Metropolitan", stragerea de fonduri sau recrutarea abonatilor a fost una din indatoririle ei. Mi-o mai amintesc de asemenea drept prezentatoare a transmisiilor concertelor de la Lincoln Center. Ultima oara cand am vazut-o in aceasta ipostaza, in ajunul anulului 2006, solista concertului a fost Angela Gheorghiu. Atunci am fost cand am aflat ca tatal ei s-a nascut la Bucuresti.

Ne-a parasit zilele acestea si Dame Thea King, cea mai importanta clarinetista a Angliei. Din nou, o artista pe care o cunosc mai mult din inregistrari. Puteti citi mai mult despre ea aici.

Atat Beverly Sills cat si Thea King ne vor lipsi.

Etichete: , ,

luni, iulie 02, 2007

Juilliard School lanseaza un site cu manuscrise

Revista PlaybillArts anunta lansarea unui fascinant site de Internet care contine fotografii de mare calitate a manuscriselor donate anul trecut de Bruce Kovner, presedintele comisiei de conducere a scolii. Aceste manuscrise contin lucrari de Bach, Beethoven Liszt, Mozart, dar si... Furtwangler, sau partituri utilizate de mari dirijori precum Toscanini.

Site-ul (cam complicata totusi navigarea) poate fi gasit aici. Accesul la manuscrisele originale este posibil numai pentru cercetatori, publicul larg avand doar acces la fotocopiile de pe site.

Etichete: