luni, aprilie 30, 2007

Rostropovici - inregistrarea favorita

Mstislav Rostropovici a inregistrat literatura pentru violoncel in mai multe randuri. In general prefer inregistrarile facute in anii 50-60 celor din anii mai tarzii. Trebuie totusi mentionat ca unele piese precum integrala Suitelor pentru violoncel solo de Bach le-a inregistrat doar relativ recent, in 1995. Doar pentru suitele a II-a si a V-a au existat si o gravare mai timpurie, din 1956.

Totusi inregistrarea mea preferata este una in care-l gasim in ipostaza de dirijor: opera "Lady Macbeth din Mtsensk" de Sostakovici. Rostropovici, care nu a putut asista la inmormantarea compozitorului ce a fost prietenul sau, a dorit din toata inima sa prezinte varianta originala a operei interzise de Stalin, opera care chiar si in occident era executata in forma ei revizuita, "Katerina Ismailova" (vezi Viena in 1965 de exemplu). Visul dirijorului s-a implinit in 1979, rolul titular din gravarea facuta pentru firma "EMI" fiind sustinut de sotia sa, Galina Visnevskaia. Nici ea, nici interpretul rolului lui Serghei, Nicolai Gedda, nu mai sunt la varful carierei si de fapt vocea cantaretei nu s-a remarcat niciodata prin frumusete. Dara cata expresivitate, cum reuseste sa patrunda in sufletul Katerinei! Ghidata magistral de Rostropovici care surprinde totata mizeria vietii personajelor, tot sarcasmul si toata forta muzicii lui Sostakovici. Intr-adevar, una din marile inregistrari ale secolului trecut, versiune putin probabil sa fie egalata cel putin in viitorul (nu chiar) apropiat.

Etichete:

vineri, aprilie 27, 2007

Mstislav Rostropovici

Unul din cei mai mari muzicieni a decedat astazi dupa o lupta acerba cu cancerul: Mstislav Rostropovici, pe care l-am cunoscut in ultimii ani in care a fost director muzical a Orchestrei Simfonice Nationale din Washington. Evident ca pentru majoritatea melomanilor artistul va ramane in istorie drept unul din marii violoncelisti.

Nu are rost sa mai discut datele biografice, sprijinul sau acordat lui Prokofiev, Sostakovici, sau Soljenitan (ramane totusi ca o pata amara simpatia pentru Putin.) Aceste informatii oricum sunt usor disponibile pe Internet. Voi depana mai mult unele impresii, amintiri din concertele sale la care mi-a fost dat sa asist.

Pe violoncelist l-am ascultat doar o singura data in "Muzica pentru violoncel si orchestra" de... Lorin Maazel sub bagheta compozitorului care a dirijat cu partitura! Rostropovici era deja trecut de varful carierei de instrumentist dar a reusit sa ma convinga ca lucrarea nu este fara merit. Ramane deci dirijorul si aici rezultatele au fost mai putin convingatoare. S-a vorbit in mai multe randuri de faptul ca tehnica sa a fost deficitara, lucru pe care el insusi o recunoaste, iar aceasta s-a vazut in faptul ca Orchestra Simfonica Nationala a regresat in comparatie cu anii in care Antal Dorati a fost director. A fost deficitar in interpretarea repertoriului standard ca de exemplu Beethoven, Brahms, Mozart iar ca acompaniator, ce sa mai spun. Dar in muzica pe care o simtea, cea a prietenilor sai Britten, Prokofiev, Bernstein si, mai presus de toate Sostakovici, rezultatele erau magnifice. Nu o sa uit niciodata ultimul sau concert in compania Orchestrei Simfonice Nationale cand a interpretat Simfonia a V-a de Sostakovici, o versiune net superioara inregistrarilor sale si unul din cele mai bune concerte la care am asistat.

Dupa acest concert am intrat in cabina dorind sa-l cunosc. Era obosit si nu avea timp de palavre, dar m-a imbratisat si m-a sarutat pe obraz de trei ori, caldura sa fiind autentica. Iar cand ne-am despartit, am facut-o cu un ironic si sarcastic "traiasca prietenia romano-sovietica"; stiam din memoriile lui Ioan Holender ca acestea sunt printre putinile cuvinte romanesti pe care si le-a amintit.

Inchei cu o mica colectie de fotografii aparuta in editia online a ziarului Washington Post. Si cu felul in care a intrat in memoria orchestrei sale.

P.S. Ca sa fiu un pic mai clar, cand am vorbit de "ultimul sau concert in compania Orchestrei Simfonice Nationale" ar fi trebuit sa scriu "ultimul sau concert in compania Orchestrei Simfonice Nationale la care am asistat".

Etichete: ,

joi, aprilie 26, 2007

Spectacolele de la Volksoper

Cum "Manon" in regia lui Andrei Serban nu a fost reprezentat in timpul scurtei mele sederi in Viena, evenimentul operatic a acestor zile a fost productia cu "Arabella" de Richard Strauss la Opera de Stat cu Adrianne Pieczonka, Genia Kühmeier (retineti acest nume), Thomas Hampson si Michael Schade sub bagheta lui Franz Welser-Most. Am optat totusi pentru "Freischutz" la Volksoper din doua motive. Una, datorita faptului ca in afara tarilor germanice si, posibil, a Europei centrale si de est, opera lui Weber este o raritate. De exemplu Opera "Metropolitan" nu a mai produs-o din 1972, New York City Opera din 1981, iar Opera din Washington niciodata. La New York este drept au avut loc unele executii in versiune de concert, in 1998 sub bagheta lui Eve Queler si in 1993 sub bagheta lui Colin Davis. Al doilea motiv este ca "Arabella" este departe de a fi opera mea favorita din cele ale lui Strauss ("Salomeea" si "Daphne" sunt), in ciuda unor sectiuni de neuitat.

In trecut, multi cantareti care-si incepeau cariera la Volksoper intrau apoi in ansamblul Operei de Stat iar cativa chiar urmau o cariera internationala. In memoriile sale Ioan Holender da exemplul lui Bo Skovhus, a Adriannei Pieczonka si mentioneaza chiar ca Ludovic Spiess a fost initial contractat la "casa de pe Gurtel". Din pacate, nu cred ca nici unul din cantaretii pe care i-am ascultat atat in "Freischutz" cat si in seara urmatoare in "Contesa Mariza" vor avea o cariera internationala. Dar, in general, nu au avut voci neplacute si, tinand cont si de resursele mai limitate de la Volksoper, nu am regretat alegerea.

Cel mai bun cantaret din "Freischutz" mi s-a parut Lars Woldt in rolul lui Kaspar. O voce puternica, amenintatoare cu o buna prezenta scenica. O buna prezenta scenica si o voce impunatoare a avut si compatriotul nostru Sorin Coliban, interpretul rolului Hermitului, dar as fi dorit mai multa finete. Michael Baba, interpretul rolului lui Max, este unul dintre acei tenori care se impun mai mult prin volum decat prin frumusetea timbrului, nefiind in stare sa cante nimic sub mezzo-forte. In rolul Agathei Kristiane Kaiser mi s-a parut corecta dar, la o luna dupa spectacol, nu mi-a rams prea mult in minte. Cat despre Andrea Bogner, interpreta rolului "Annchen", am remarcat-o mai mult a doua seara in "Contesa Mariza".

Dirijor a fost Alfred Eschwe care a condus cu energie dar a fost destul de teapan lipsindu-i flexibilitatea. Orchestra i-a raspuns cerintelor sale dar compartimentul suflatorilor din lemn a lasat mult de dorit. Oricum, dupa mult timp, am ascultat "Freischutz".

Si oricum orchestra a sunat mai bine decat a doua seara in "Contesa Mariza" cand dirijor a fost Michael Tomaschek. Doar in sectiunile de vals - ma refer la duetul "Einmal mocht' ich wieder tanzen" - am redescoperit o orchestra care are muzica in sange. Dintre cantareti cea mai buna impresie au lasat-o Andrea Bogner in rolul Lisei si Marko Kathol in rolul Baronului Koloman Zsupan, nu atat datorita calitatilor vocale - mai mult decat suficiente insa pentru partitura lui Kalman - cat si datorita faptului ca au si dansat si s-au integrat chiar foarte bine cu baletul. De fapt Andrea Bogner a executat unele miscari suprinzatoare, n-am mai vazut vreodata un cantaret dansand atat de bine. Interpreti completi de opereta.

Tunde Franko a fost interpreta rolului titular. A adus un binevenit accent unguresc, dar vocea a fost un pic stridenta. Sebastian Reinthaller a fost distribuit in rolul lui Tassilo; mi-a facut o impresei mai buna decat acum doi ani cand l-am ascultat in rolul titular din "Contele de Luxemburg". Sandor Nemeth a facut o caricatura din rolul Printului Dragomir Populescu iar dictia lui a lasat de dorit. Distributia a fost completata de o veterana a "casei de pe Gurtel": Helga Papouschek in rolul - vorbit - al Printesei Bozena. In putinile momente in care a aparut ea a dominat spectacolul si, in plus, chiar stia sa pronunte "Populescu", ha, ha! Remarc de asemenea deliciosul cor de copii.

Der Freischutz de Carl Maria von Weber.

Dirijor: Alfred Eschwe.
Maestru de cor: Michael Tomaschek.

Regia: Marco Arturo Marelli.
Costume: Dagmar Niefind.
Lumini: Marco Arturo Marelli.

Max: Michael Baba.
Agathe: Kristiane Kaiser.
Annchen: Andrea Bogner.
Kaspar: Lars Woldt.
Hermitul: Sorin Coliban.
Printul Ottokar: Mathias Hausmann.

Sambata, 24 martie, 2007.
Volksoper, Vienna.


Contesa Mariza de Emmerich Kalman.

Dirijor: Michael Tomaschek.
Maestru de cor: Thomas Bottcher.

Regia: Miklos-Gabor Kerenyi (KERO).
Coregrafia: Jeno Locsei.
Costume: Claudia Kofler.
Lumini: Peter Somfai.

Contesa Mariza: Tunde Franko.
Contele Tassilo: Sebastian Reinthaller.
Baronul Koloman Zsupan: Marko Kathol.
Lisa: Andrea Bogner.
Printul Dragomir Populescu: Sandor Nemeth.
Printesa Bozena Cuddenstein: Helga Papouschek.

Duminica, 25 martie, 2007.
Volksoper, Vienna.

Etichete: ,

marți, aprilie 24, 2007

Belohlavek la Washington, Vivaldi - fara dirijor - la Baltimore

Cu catva timp in urma ma plangeam de ingustimea repertoriului orchestrei din Washington - si nu numai. Iata insa ca in concertul din saptamana trecuta doua piese, "Richard al III-lea" de Smetana si reconstructia concertului pentru vioara "Peregrinarea unui suflet mic" de Janacek, au fost executate pentru prima oara de orchestra iar o alta piesa, Uvertura "Othello" de Dvorak, a mai fost cantata doar o singura data si asta cu mai mult de 30 de ani in urma. Programul a fost completat de Concertul pentru vioara nr. 3 de Mozart si de "Vltava" de Smetana.

Dirijorul Jiri Belohlavek a reusit sa obtina sonoritati calde si rustice din orchestra, sonoritati dublate de o claritate remarcabila. Si iata in sfarsit pe cineva care a reusit sa stapaneasca alamurile care nu au mai acoperit toata orchestra. Aceasta insa cu pretul stralucirii si a incisivitatii. De fapt in tot timpul concertului aveam impresia ca dirijorul se temea de orice exces si ca ar fi putut sa fie mai implicat emotionalmente dar ca efectiv nu a dorit acest lucru.

Solist a fost violonistul german Christian Tetzlaff. In ciuda - sau poate datorita - faptului ca stapaneste perfect mijloacele instrumentului sau, ne-a oferit un Mozart curat, in care orice fraza era perfect calculata, in care nimic nu a fost lasat la intamplare, dar lipsit de spontaneitate, chiar insipid. Muzica lui Janacek insa i se potriveste mai bine iar concertul, reconstituit de Leos Faltus si Milos Stedron, a avut parte de o interpretare mult mai stralucitoare, din nou bine gandita si inteligenta, dar nu milimetric calculata.

Nu de spontaneitate duce lipsa Jonathan Carney, concertmaestrul Orchestrei din Baltimore. El ne-a oferit, ce altceva, cele "Patru anotimpuri" ale lui Vivaldi si "Las Cuatro Estaciones Porteñas" de Astor Piazzolla in transcriptia pentru orchestra de coarde a lui Leonid Desyatnikov, transcriptie facuta pentru Gidon Kremer. (Ca o paranteza, sa amintesc aici ca tot Desyatnikov a transcris si "Octetul" lui Enescu tot pentru Kremer.)

Interpretarea muzicii lui Vivaldi a fost directa si am putut remarca colaborarea stransa intre membrii orchestrei si liderul lor. Nu s-a incercat sa se imiteze stilul orchestrelor cu instrumente de epoca: am ascultat o orchestra cu instrumente moderne, e adevarat de dimensiuni mai reduse, dar care a cantat cu destul legato si care nu s-a sfiit sa produca un sunet cald si amplu. In muzica lui Piazzolla insa s-a simtit lipsa bandeonului. Este adevarat, compozitorul a permis ba chiar a incurajat transcriptia pieselor sale pentru diverse combinatii instrumentale, iar Desyatnikov a facut aceasta transcriptie cu mult bun gust. Totusi ceva lipsea, dar nu este oare aproape mereu cazul cu transcriptii?


Orchestra Simfonica Nationala din Washington
Dirijor: Jiri Belohlavek
Solist: Christian Tetzlaff

Program:
Antonin Dvorak: Uvertura "Othello" Op. 93
Wolfgang Amadeus Mozart: Concertul pentru vioara si orchestra nr. 3 in Sol Major KV 216
Bedrich Smetana: "Richard al III-lea", poem simfonic Op. 11
Leos Janacek: Concertul pentru vioara si orchestra "Peregrinarea unui suflet mic" reconstituit de Leos Faltus si Milos Stedron.
Bedrich Smetana: "Vltava", poem simfonic.

Vineri, 20 aprilie, 2007
Kennedy Center Concert Hall, Washington


Orchestra Simfonica din Baltimore
Dirijor si solist: Jonathan Carney

Program:
Antonio Vivaldi: "Anotimpurile", patru concerte pentru vioara si orchestra Op. 8 nr. 1-4.
Astor Piazzolla: "Las Cuatro Estaciones Porteñas" transcrise pentru orchestra de coarde de Leonid Desyatnikov.

Sambata, 21 aprilie, 2007
Joseph Meyerhoff Hall, Baltimore

Etichete: , ,

luni, aprilie 23, 2007

Din nou despre Enescu cu Orchestra din Baltimore

Am mai vorbit de faptul ca in 1947 George Enescu a interpretat la Carnegie Hall concertul pentru vioara de Brahms in compania Orchestrei Simfonice din Baltimore si a dirijorului Reginald Stewart. Concertul, finantat de dirijor, a reprezentat debutul orchestrei in celebra sala new yorkeza si, de asemenea, primul concert important a lui Enescu in America dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.

Iata ca am citit recent ca acest concert a fost transmis la radio. S-a pastrat oare inregistrarea acestei transmisii? Voi incerca sa contactez Orchestra din Baltimore pentru a primi un raspuns.

Si iata conditiile de munca de pe vremea aceea. Cu doua zile inaintea concertului de la New York, orchestra sustinuse un concert la Newport News in Virginia. Orchestra s-a intors cu vaporul la Baltimore; calatoria a fost dificila din cauza vremii iar multi dintre instrumentisti au suferit de rau de mare. Cu toate acestea ei au trebuit sa sustina seara un concert la Baltimore. Imediat dupa sfarsitul acestui concert membrii orchestrei s-au indreptat spre gara pentru a prinde trenul de noapte spre New York. Din cauza vremii potrivnice, trenul cu instrumente nu a ajuns la 9 dimineata la New York asa cum a fost programat, deci repetitia de la Carnegie Hall a trebuit sa fie anulata. Totusi, cronicile concertului au fost favorabile.

Toate aceste informatii provin dintr-o expozitie din sala de concerte a Orchestrei din Baltimore. Apropo, nu este precizat daca Enescu a fost solist si la Newport News sau Baltimore dar din cate inteleg, nu.

Etichete: , , ,

joi, aprilie 19, 2007

"Cine este Anton Paulik?"

Aceasta intrebare mi-a fost pusa de vanzatoarea de la magazinul "Arcadia" aflat in cladirea Operei de Stat din Viena. M-a intristat sa constat ca acest mare dirijor a fost din pacate uitat chiar si in orasul in care si-a desfasurat - aproape exclusiv - timp de peste 50 de ani cariera. Si sper ca aceasta uitare nu se datoreaza faptului ca fost nascut la Bratislava, inca numita pe atunci Pressburg.

Deci cine este Anton Paulik? Prea multe date biografice nu prea am - si oricum sunt greu de gasit. Nu exista de exemplu nimic in Wikipedia, atat in limba engleza cat si in limba germana. S-a nascut in 1901, a studiat la Viena si Budapesta si a devenit in 1922 dirijor la teatrul "An der Wien" pentru ca in 1939 sa fie numit dirijor la Volksoper. A fost fidel "casei de pe Gurtel" pana la moartea sa in 1975, dar a aparut si la Opera de Stat (cam rar totusi daca excludem perioada intermediara in care era gazduita la Volksoper), ca si la Festivalul de la Salzburg, si a dirijat si Filarmonica din Viena. A fost unul din intemeietorii Festivalului de vara de la Bregenz - de unde ne parvine o memorabila inregsitrare a operetei "O noapte la Venetia". (Si din nou sunt trist sa constat ca pe site-ul festivalului numele sau nu este pomenit.) A fost cel caruia ii datoram premiera operetei "Contesa Mariza", Kalman fiind unul din admiratorii dirijorului. Apoi, in decada anilor 1960, avea sa inregsitreze din pacate doar selectiuni din aceasta opereta. Repertoriul sau insa a cuprins si opere fie din repertoriul standard precum "Boema", "Nunta lui Figaro", sau "Mireasa vanduta" sau raritati precum "Schwanda der Dudelsackpfeifer" ("Svanda dudak").
Pentru mine Paulik este unul din marii interpreti ai muzicii familiei Strauss, cel putin la fel de bun ca Willi Boskovsky, Erich Kleiber, sau Clemens Krauss (OK, nu chiar cat Krauss dar foarte aproape.) Ascultand inregistrarile sale mereu imi vine sa sar din scaun si sa dansez, chiar de unul singur! Este un perfect stapan al ritmului valsului, iar polka are incisivitate si verva.

Am gasit totusi la Viena cateva din inregistrarile sale, dar majoritatea erau cele de circulatie internationala. Singurul CD editat de Radiodifuziunea Austriaca (ORF) a fost unul dedicat melodiilor din operetele lui Edmund Eysler, dar si aici aparea alaturi de alti dirijori precum mai teapanul prin comparatie Max Schonherr - caruia ORF-ul i-a dedicat mai multe CD-uri.

In afara de inregistrarile mai sus pomenite, as dori sa adaug pe cea a operetei "Voievodul Tiganilor". Pe de alta parte, inregistrarile operetei "Der Bettelstudent" de Millocker sau a fragmentelor din "Boccaccio" de Suppe mi se par mai putin reusite. Oricum, pot doar sa sper ca in analele ORF-ului exista inregistrari cu "Liliacul" sau "Vaduva vesela" si ca aceste inregsitrari si multe altele vor vedea lumina zilei.

De asemenea aceasta pagina de Internet publica o discografie, din pacate incompleta. Remarcam valsul "Valurile Dunarii" de Ivanovici. Mai este nevoie sa spun ca avem de-a face cu versiunea de referinta?

Etichete: ,

marți, aprilie 17, 2007

Flavio la New York City Opera

Una din cele mai placute amintiri din ultimii ani a fost posibilitatea de a asculta pe viu mai multe opere de Handel. Aceasta s-a datorat in primul rand - dar din fericire nu exclusiv - companiei new-yorkeze care a monata atat opusuri mai cunoscute precum "Alcina", "Ariodante", sau "Serse", si altele mai rar cantate precum "Flavio" sau "Partenope". Distributiile sunt in general formate din cantareti tineri - au fost totusi exceptii, de exemplu Lorraine Hunt Lieberson in "Serse" - iar orchestra este una de dimensiuni reduse si utilizeaza instrumente moderne.

"Flavio" nu este o montare noua: productia dateaza din 2003. Regizorul Chas Rader-Shieber surprinde foarte bine momentele comice ale partiturii dar nu prea convinge in momentele in care tonul devine dramatic si chiar tragic. Cam acelasi lucru se poate spune despre interpretul rolului principal, contratenorul David Walker. Un bun actor comic, dar in momentul in care drama ii cere "intelepciunea lui Solomon" este mai putin credibil. Din punct de vedere vocal nu are opulenta lui David Daniels dar nu a avut probleme tehnice.

Cu exceptia contratenorului Gerald Thompson, interpretul rolului lui Guido, restul distributiei nu a fost formata din specialisti ai muzicii baroce ci de cantareti de opera. Totusi, ei nu au neglijat unele aspecte ale stilului - cele mai evident fiind lipsa vibrato-ului. Rezultatul s-ar putea sa nu-i multumeasca pe puristi dar in conditiile unei sali mare de spectacol a fost un compromis rezonabil. Nici unul nu a stralucit iar cativa au avut unele probleme cu intonatia dar in general au format o echipa destul de buna.

La pupitru s-a aflat William Lacey. A dirijat cu verva si a avut buna inspiratie sa intareasca compartimentul de basso continuo cu mai multe instrumente precum teorba sau chitarrone. Rezultatul a fost un deliciu.

Flavio de George Frideric Handel.

Dirijor: William Lacey.

Regia: Chas Rader-Shieber.
Costume: David Zinn.
Lumini: Lenore Doxsee.

Flavio: David Walker.
Guido: Gerald Thompson.
Emilia: Marguerite Krull.
Vitige: Katherine Rohrer.
Teodata: Kathryn Allyn.
Ugone: Matthew Chellis.
Lotario: Jan Opalach.

Duminica, 8 aprilie, 2007.
New York City Opera, Lincoln Center.

Etichete: ,

Un erou: profesorul universitar Liviu Librescu

Ucis protejand studentii in masacrul de la universitatea Virginia Tech. Un evreu roman, supravietuitor al holocaustului, intai emigrat in Israel numai dupa interventia personala a lui Menachem Begin iar apoi in SUA. Iata pagina sa de pe site-ul universitatii precum si lista cu carti sau articole publicate in jurnalele de specialitate. De asemenea iata si un articol.

Asa cum spune si acest blog, sper ca Universitatea sa numeasca o cladire "Liviu Librescu".

Fotografia este de pe site-ul Ask.com.

Etichete:

luni, aprilie 16, 2007

Domingo in rolul lui Siegmund

Ciclul "Inelului Nibelungului" continua la Opera din Washingon cu opera "Walkiria" dupa ce "Aurul Rinului" fusese prezentat anul trecut. Interesul a fost dublat de faptul ca rolul lui Siegmund a fost interpretat de Placido Domingo.

Exista un motiv pentru longevitatea uluitoare a cantaretului: inteligenta cu care si-a ales rolul potrivit la timpul potrivit - si vorbim aici de un repertoriu de peste 120 de roluri, repertoriu inca in crestere: anul viitor va interpretat pentru prima oara roluri in operele "Ifigenia in Taurida" de Gluck si "Tamerlano" de Handel. Iar rolul lui "Siegmund" i se potriveste foarte bine tenorului la acest punct al carierei. Nu ca o manusa asa cum a fost cazul chiar cu doi-trei ani in urma deoarece de data aceasta Domingo a trebuit sa transpuna unele pasaje. In plus, vocea este un pic mai groasa; nu degeaba se pregateste sa interpreteze rolul lui Simon Boccanegra. De asemenea au existat unele mici fragmente in care intonatia a fost cam nesigura. Altfel a fost o interpretare matura, nelipsita de forta unde a fost nevoie si nici de delicatete care a confirmat clasa tenorului. Unde gasim un Siegfried mai bun astazi? Christian Franz? Clifton Forbis? Endrik Wottrich? Poul Elming? Sa fim seriosi.

Restul distributiei a fost si ea excelenta. De remarcat in primul rand pe Anja Kampe, interpreta rolului Sieglindei. O voce calda, proaspata, o actrita foarte buna, este o cantareata de care vom mai auzi. O surpriza a fost Linda Watson in rolul Brunhildei. Am ascultat cantareata cu cativa ani in urma la "Met" in rolul lui Kundry din Parsifal si tin minte ca am fost deceptionat. De data aceasta insa nu a avut nici un fel de probleme in dificilul rol. Registrul este amplu, vocea are forta, dificilele fraze wagneriene nu o sperie. Dar este mult prea rece, prea distantata, eificienta dar obiectiva. Celalalt rol feminin principal a fost Fricka, foarte bine interpretat de Elizabeth Bishop.

Cat despre barbati, Alan Held a fost si el o surpriza placuta in rolul lui Wotan. L-am ascultat la "Met" in alte roluri de bas-bariton din "Inelul Nibelungului" precum Donner sau Gunther. Wotan insa este un rol mult mai dificil si in general cantaretul i-a facut fata cu brio. Am avut totusi unele rezervatii asupra tonului vocii sale in actul al II-lea; aceste rezervatii au disparut in cea mai mare parte in actul al III-lea. In fine, Gidon Saks nu a avut probleme cu rolul lui Hunding dar as fi dorit o voce mai profunda, mai amenintatoare.

Orchestra operei din Washington progreseaza vizibil in fiecare an, iar acest lucru se datoreaza directorului muzical Heinz Fricke care a sarbatorit 80 de ani in februarie. Dirijorul este un veritabil profesionist, specialist in operele wagneriene. Dar intr-o opera precum "Walkiria" este imposibil sa nu compar cu celebrele inregistrari pe care le am in minte iar atunci interpretarea lui Fricke, desi corecta, mi se pare cam lipsita de imaginatie. Unde este furia furtunii care deschide lucrarea? De ce Hunding nu parea prea sperietor - ca sa dau doar doua exemple? Nu vreau sa fiu prea dur dar oricum diferenta intre "bun" si "mare" era limpede.

Montarea Francescai Zambello a fost politic corecta, incongruenta, si plina de stereotipuri. La sfarsitul "Aurului Rinului", zeii au intrat nu in Valhala ci intr-o nava de croaziera. Care nava de croaziera s-a transformat in mod misterios in "Walkiria" intr-un birou executiv. Al carui director era Wotan - tot la fel cum era director / executive / capitalist si in celebra montare a lui Patrice Chereau de la Bayreuth din 1976 si in multe productii care i-au urmat. Si ideea nu mi se pare reusita deoarece Wotan este un personaj mult prea complex ca sa fie redus astfel la caricatura. Evident ca totate personajele au fost imbracate in costume moderne, dar sabii si sulite tot aveau - si cum se prepara Hunding, ca la scrima! Walkiriile erau toate parasutiste - de ce nu? - dar felul in care sosirea lor a fost pusa in scena m-a facut sa izbucnesc in hohote de ras si nu mai tin minte sa fi ras vreodata in timpul "Cavalcadei Walkiriilor". Si tot asa.

Oricum, din punct de vedere muzical a fost o reusita, o "Walkirie" care desi probabil nu va ramane in anale, ar fi fost binevenita in orice companie de opera din ziua de azi. Ceea ce nu este putin.

Walkiria de Richard Wagner

Dirijor: Heinz Fricke

Regia: Francesca Zambello
Decoruri: Michael Yeargan
Costume: Catherine Zuber
Lumini: Mark McCullough

Siegmund: Placido Domingo
Sieglinde: Anja Kampe
Wotan: Alan Held
Brunhilde: Linda Watson
Fricka: Elizabeth Bishop
Hunding: Gidon Saks

Sambata, 14 aprilie, 2007
Washington Opera
Kennedy Center Opera House

Etichete: ,

vineri, aprilie 13, 2007

Ivan Fischer, Gustavo Dudamel

Doua nominalizari care au fost intens discutate zilele acestea. Prima in ordine cronologica a fost faptul ca Gustavo Dudamel a fost confirmat in functia de director muzical al Filarmonicii din Los Angeles succedandu-i lui Esa-Pekka Salonen. Cealalta este nominalizarea lui Ivan Fischer in functia de dirijor principal al Orchestrei Simfonice Nationale din Washington.

Contrastul intre cei doi muzicieni nu poate sa fie mai mare. Avem pe de o parte in Dudamel un tanar ultra-promovat dar care totusi se bucura de sprijinul unor muzicieni precum Claudio Abbado (ceea ce ma nelinisteste) sau Daniel Barenboim (ceea ce imi da sperante). Nu l-am ascultat niciodata pe viu deci nu pot sa-mi ofer impresiile, pot numai sa sper ca toate lucrurile bune care s-au scris despre el sunt adevarate si sa-i urez succes.

Pe Fischer am avut ocazia sa-l ascult de mai multe ori iar concertele sale au fost in general printre cele mai bune din ultimii ani (este adevarat ca ultimul sau concert m-a deceptionat, dar aceasta a fost o exceptie.) Cand am auzit ca a fost nominalizat drept dirijor principal al Orchestrei Simfonice Nationale din Washington, la inceput m-am bucurat, apoi am fost furios, ca in sfarsit sa devin resemnat. M-am bucurat deoarece nu cred ca exista un om mai potrivit pentru orchestra. Iata un muzician serios care nu tolereaza mediocritatea, aflat la varful carierei, si care a demonstrat ca stie sa construiasca o orchestra. Am fost furios cand am citit ca Fischer a fost numit drept dirijor principal, nu director muzical, si doar pentru doi ani. Am devenit resemnat cand am citit astazi in Washington Post faptul ca au existat negocieri serioase pentru nominalizarea lui Fischer drept director muzical dar ca aceste negocieri au esuat cand dirijorul si-a exprimat dorinta de a continua in postura de lider al Orchestrei Festivalului de la Budapesta, orchestra pe care a fondat-o si care este munca sa de o viata.

Nu pot sa nu-i admir integritatea.

Etichete: ,

Horia Andreescu in muzica lui Pancho Vladigerov

Una din aparitiile acestei luni este un disc compact dedicat compozitorului bulgar Pancho Vladigerov in interpretarea Orchestrei Radiodifuziunii din Berlin sub bagheta lui Horia Andreescu. Pacat ca orchestratia Horei Staccato nu a putu fi inclusa deoarece CD-ul, editat de casa de discuri "CPO", deja contine 80 de minute de muzica. Oricum, despre continutul discului compact precum si unele impresii puteti citi in aceasta cronica in limba germana.


Etichete: ,

joi, aprilie 12, 2007

Die Ägyptische Helena la Met

S-a spus, pe drept dupa parerea mea, ca "Die Ägyptische Helena" este cea mai slaba colaborare a lui Richard Strauss cu Hugo von Hofmannsthal. In mod curios, scriitorul credea ca a facut cel mai bun libretto din toate cele pentru compozitor (celelalte fiind "Elektra", "Ariadne Auf Naxos", "Die Frau Ohne Schatten", "Arabella" si "Der Rosenkavalier".) Oricum, momente de mare frumusete nu lipsesc nici in aceasta lucrare, in special in finalul in care Strauss, ne spune programul de sala, foloseste aceeasi tehnica din "Cavalerul Rozelor": un trio ce incet-incet se schimba intr-un duet.

Opera "Metropolitan" nu a mai montat "Die Ägyptische Helena" din 1928 cand rolul titular a fost interpretat de Maria Jeritza, cea pe care compozitorul o dorea pentru premiera de la Dresda unde pana la urma Richard Strauss a trebuit sa se multumeasca cu Elisabeth Rethberg. Ca o ironie a soartei, chiar in seara in care avea loc premiera la "Met" cu Jeritza, Elisabeth Rethberg interpreta tot cu compania operei "Metropolitan" dar in Brooklyn rolul lui Cio-Cio-San din Madama Butterfly alaturi de Pinkerton-ul lui Giovanni Martinelli.

In noua montare rolul titular a fost interpretat de Deborah Voigt. Cantaretei americane i se datoreaza de fapt aceasta montare, ea dorind sa interpreteze rolul pe scena. Voigt mi-a placut cel mai mult in pasajele din registrul acut, vocea ei avand claritate si putere. In registrul grav insa voicea si-a pierdut forta si cantareata a avut probleme serioase. Pacat.

Cea care a dominat spectacolul a fost Diana Damrau, interpreta rolului vrajitoarei Aithra. Cantareata germana nu numai ca nu a avut nici un fel de probleme tehnice, dar este si o mai buna actrita, rolul Aithrei potrivindui-se ca o manusa. Harul pe care cineva l-ar fi asteptat la cea mai frumoasa femeie din lume (Helena) l-am gasit la o vrajitoare!!!

Torsten Kerl a fost interpretul rolului lui Menelas. La premiera, din cauza unei indisponibilitati, el a cantat doar primul act spectacolul finnd dus pana la capat de Michael Hendrick. De data aceasta Torsten Kerl a cantat in intregime si s-a achitat mai mult decat onorabil in una din cele mai dificile parti din repertoriu. Rolurile secundare au fost in general bine acoperite desi tenorul Garrett Sorenson a avut un volum prea mic pentru scena operei "Metropolitan" - o problema din pacate raspandita si greu de evitat.

Dirijor a fost Fabio Luisi, un bun profesionist, cunoscator al stilului Straussian, si care a avut meritul de a nu acoperi vocile. Orchestra a fost magnifica. Montarea lui David Fielding a fost plina de simbolisme, alternand momentele frenetice cu cele statice dar negasindu-si tempo-ul. Mi-au placut insa costumele, parca venite din filmele anilor '40-50. Ce legatura au avut ele cu Helena din Troia habar n-am dar ce sa-i fac, asta-i moda.

Die Ägyptische Helena de Richard Strauss

Dirijor: Fabio Luisi
Regia: David Fielding
Lumini: Mimi Jordan

Helena: Deborah Voigt
Aithra: Diana Damrau
Midia atostiutoare: Jill Grove
Menelas: Torsten Kerl
Da-Ud: Garrett Sorenson
Altair: Wolfgang Brendel

Sambata, 7 aprilie, 2007
Metropolitan Opera, New York.

Etichete: ,

Castigatoare!

Victor Eskenasy mi-a semnalat faptul ca Luiza Borac a castigat premiul revistei BBC Music Magazine la categoria muzica instrumentala. Ma bucur atat pentru artista cat si pentru muzica lui Enescu.
Fotografia este de pe site-ul artistei.

Lista castigatorilor poate fi citita aici.

P.S. Despre premiile revistei BBC Music Magazine de pe blog-ul scriitoarei Jessica Duchen.

Etichete: ,

miercuri, aprilie 11, 2007

Probleme de repertoriu

Cu numai o luna inainte, pianistul chinez Yundi Li interpreta la Centrul Pentru Arte al Universitatii "George Mason" Concertul pentru pian numarul 1 de Franz Liszt in compania Orchestrei "Gewandhaus" din Leipzig si a dirijorului Riccardo Chailly. Am vorbit despre acest concert aici si, desi mi-am exprimat unele rezervatii, pana la urma nu mi-a displacut versiunea tanarului pianist chiar daca a avut nenorocul sa-l ascult la doua zile dupa Martha Argerich.

Cu surprindere constat deci ca, pentru concertele de la sfarsitul saptamanii trecute sustinute in compania Orchestrei Simfonice Nationale din Washington, pianistul chinez a ales tot Concertul pentru pian numarul 1 de Franz Liszt. De ce oare aceasta neglijenta in alegerea repertoriului? Sa nu fi stiut pianistul sau managerul sau faptul ca Centrul Pentru Arte al Universitatii "George Mason" se afla la numai o jumatate de ora de Washington si ca o mare parte a publicului Orchestrei Simfonice Nationale provine din suburbii? Repet, nu mi-a displacut versiunea lui Yundi Li insa nici nu m-a entuziasmat atat de mult incat sa ma faca sa o reascult. Daca Martha Argerich de exemplu ar fi cantat acelasi lucru pe care l-a facut cu o luna inainte m-as fi dus la concertul ei fara sa clipesc din ochi. Dar acesta este privilegiul marilor artisti iar adevaratii mari artisti sunt putini. Am ales deci drumul New York-ului pentru a asista la ultima reprezentatie din acest sezon cu "Die Ägyptische Helena" de Richard Strauss la "Met".

Vorbind de repertoriu, nu pot sa nu-mi exprim dezamagirea fata de timiditatea lui Leonard Slatkin in concertele Orchestrei Simfonice Nationale. In trecut Slatkin a programat Bax la Chicago, Lutoslawksi si Suk la New York, Enescu la Frankfurt si Paris (si evident la Bucuresti), Ropartz si Florent Schmitt la Paris, si exemplele ar putea continua. El nici macar nu a programat o lucrare pentru a carei inregistrare a obtinut un premiu "Grammy" si care-i este foarte propiata: "Cantece ale inocentei si ale experientei" de William Bolcom. Si ce ne-a oferit la Washington? A trebuit sa repete de trei ori lucrari precum Simfonia a II-a de Rahmaninov sau "Carnavalul Animalelor" de Saint-Saens. A programat de trei ori Simfonia a IX-a de Dvorak pana cand in sfarsit sa o execute si pe a VI-a, lucrare pe care o dirijase atat la New York cat si la Londra. In general, pentru un om cu o curiozitate deosebita si care a dirijat atatea raritati in timpul in care a fost directorul muzical al Orchestrei Simfonice din St. Louis, preferintele sale repertoriale au fost surprinzatoare.

Trebuie totusi sa admit ca Slatkin a oferit Washingtonului unele premiere importante - si surprinzator de tarzii: "Glagolská mše" (o traducere ar fi "Missa Glagolitica") de Leos Janacek sau Simfonia "Turangalila" de Messiaen plus una din cele mai frumoase revelatii pe care le-am avut in salile de concert: "Cruciada copiilor" de Gabriel Pierne. Este posibil ca managementul orchestrei sa nu-l fi lasat pe Slatkin sa programeze lucrarile pe care intr-adevar le doreste, iar ca urmare dirijorul si-a pierdut interesul si rezultatul se vede.

Si daca vorbim de repertoriu, Christoph Eschenbach a spus cu ocazia inregistratrii Simfoniei a II-a de Roussel ca lucrarea a fost "descoperirea repertoriala care i-a adus cele mai mari satisfactii in ultimii ani." (Buna dimineata, Herr Eschenbach!). Daca ceea ce a spus este adevarat, atunci de ce nu a programat simfonia cu Orchestra din Philadelphia? - inregistrarea fiind efectuata cu Orchestre de Paris. In mod ciudat, muzica lui Albert Roussel va fi executata stagiunea viitoare la Philadelphia dar sub un dirijor oaspete, Stephane Deneve, care va interpreta Suita a II-a din baletul "Bacchus et Ariane." Si exemplele ar putea continua spre frustrarea celor care doresc sa asculte si altceva in afara repertoriului standard.

Etichete: ,

marți, aprilie 10, 2007

Cum se pot obtine bilete la concertele Filarmonicii din Viena la Musikverein

Majoritatea concertelor Filarmonicii din Viena la Musikverein sunt organizate de orchestra. Baza o constituie concertele de abonament, dar pentru acestea toate biletele sunt deja vandute iar timpul pentru obtinerea unui abonament este de cel putin 6 ani.

Cu toate acestea bilete pentru concertele de abonament pot fi obtinute. Cu doua saptamani inaintea concertului telefonati orchestrei (01/505 65 25) si spuneti ca doriti un bilet. Veti fi pusi pe lista de asteptare si daca unul dintre abonati restituie biletele din diverse motive, veti putea asculta concertul. Iar probabilitatea de a obtine un bilet este destul de mare daca sunati cu cateva saptamani inaintea concertului.

In afara orchestrei, concertele mai sunt organizate chiar de Musikverein sau de alte organizatii precum Jeunesse. De multe ori aceste concerte au loc cu o zi inaintea celor de abonament si contin acelasi program si aceeasi artisti. Biletele se pot cumpara direct de pe site-ul acestor organizatii. Este adevarat ca membrii organizatiilor au accesul la bilete inaintea celorlalti dar chiar si asa, in ziua in care biletele sunt puse in vanzare le veti gasi aproape cu siguranta.

Bafta!

Etichete:

Filarmonica din Viena la Musikverein

La orice concert al Filarmonicii din Viena, in programele de sala sau in materialul publicitar, putem citi ca sunetul unic al orchestrei se datoreaza si faptului ca sustine majoritatea concertelor la Musikverein.

Intotdeauna am fost sceptic de acest lucru. In primul rand deoarece Filarmonica este si orchestra operei iar numarul de reprezentatii de la "Casa de pe Ring" este de cateva ori mai mare decat cel de concerte. Iar pe de alta parte, daca adunam numarul de concerte sustinute in alte sali decat Musikverein - ma refer la cele sustinute la Konzerthaus, la Festivalul de la Salzburg, sau in turnee - aceasta suma este mai mare decat numarul de concerte sustinute la Musikverein desi este adevarat ca in nici o alta sala individuala numarul de concerte este nu mai mare decat la Musikverein. Si totusi...

(Apropo, nu pierdeti fascinanta arhiva online de la Konzerthaus.)

Sa fac (inca) o paranteza. De 20 de ani de cand locuiesc in America, Filarmonica din Viena sustine o serie anuala de concerte la Carnegie Hall. Din punct de vedere al acusticii, Carnegie Hall este de departe sala mea preferata de concerte din cele americane. Aici, Filarmonica are un superb sunet, stralucitor dar flexibil. Ascultand orchestra recent la Carnegie Hall inaintea concertului de la Viena, am avut sunetul proaspat in minte.

La Musikverein am avut insa o revelatie. Am regasit acolo sunetul cald al corzilor pe care-l stiam din vechile inregistrari dar pe care nici un inginer de sunet din "epoca digitala" nu a mai fost in stare sa-l capteze. Cornii au fost pur si simplu dumnezeiesti (despre sunetul cornilor vienezi, iata superba pagina de Internet a lui Hans Pizka.) La fel si tubele wagneriene. Si ce sa mai spun despre felul in care sunetele diverselor compartimente se imbina...

Dirijor a fost Christian Thielemann care a programat Simfonia a VIII-a de Bruckner, editia lui Robert Haas. Dirijorul a confirmat afinitatea pentru aceasta muzica, dar pana la urma nu interpretarea sa a fost cea care a ramas in minte. Thielemann este adorat ca un semizeu in Viena fiind chemat la rampa de doua ori dupa retragerea orchestrei. Dar eroii serii au fost membrii Filarmonicii.

Filarmonica din Viena
Dirijor: Christian Thielemann

Program: Anton Bruckner - Simfonia a VIII-a in Do Minor, editia Robert Haas
Vineri, 23 martie, 2007
Großer Musikvereinssaal, Viena

Etichete:

vineri, aprilie 06, 2007

O lucrare de Liviu Danceanu pe disc compact

Iata o cronica online a unui disc compact al orchestrei "Cleveland Chamber Symphony", CD care contine si o lucrare de Liviu Danceanu: "Chinonic", Op. 67.

Etichete:

Reintors

Un concediu care a inceput cu Filarmonica din Viena la Musikverein nu avea cum sa fie rau. Despre acest concert cat si despre spectacolele la care am asistat la Volksoper voi scrie curand. De asemenea, am ascultat unele concerte in tara: un recital de flaut si chitara sustinut de Ion Bogdan Stefanescu, Ionut Zamfirescu, si Maxim Belciug precum si un concert al Filarmonicii "George Enescu" sub bagheta lui Radu Popa solist fiind din nou Ion Bogdan Stefanescu.

Nu doresc insa sa scriu despre concertele din tara si nu deoarece as avea lucruri proaste de spus; am si lucruri bune. Dar fiind plecat de atata timp, pur si simplu nu ma simt comfortabil.

O sa vorbesc totusi despre cartile pe care le-am cumparat. Doua dintre ele este drept le-am gasit doar la mana a doua: "Capodopere enesciene", lucrarea de referinta a lui Pascal Bentoiu, precum si monografia enesciana semnata de Fernanda Foni, Mircea Voicana, Nicolae Missir, si Elena Zottoviceanu in 1964. In ciuda unor omisiuni precum cea a Missei in Si minor de Bach, omisiune datorata in mod sigur cenzurii comuniste, lucrarea este inca valoroasa.

Alte carti ce se anunta a fi interesante ar fi "Vietile unui dirijor", cele doua volume dedicate lui Hermann Scherchen de Victor Eskenasy, precum si "Filarmonica din Bucuresti in reflectorul cronicii muzicale 1921-1945" de Octavian Lazar Cosma. De asemenea ma bucur ca Erich Bergel nu a fost uitat: colegul sau Gheorghe Musat a scris aminitirile sale despre dirijor.

Si daca tot este vorba despre carti, hai sa vorbesc si despre una care a reinnascut copilul din mine: "Ratacitor prin basme... si nu numai" de Oswald "Waldi" Horer publicata de editura "Humanitas". Sa spun de la inceput ca Waldi imi este unchi: este casatorit cu o verisoara a tatalui meu. Dar chiar are har de povestitor iar eu am citit aceste basme cu nerasuflare in avionul cu care m-am intors.

Nu pot insa sa inchei fara a aminti de vizionarea piesei "Take, Ianke si Cadar" la Teatrul National cu Marin Moraru, Radu Beligan, si Gheorghe Dinica. Revazandu-i pe cei trei mari actori dupa atata timp a fost unul din cele mai frumoase momente ale vacantei.

Etichete: , ,