vineri, septembrie 29, 2006

Deutsche Oper Berlin capitulează...

A făcut înconjurul lumii ştirea că Deutsche Oper din Berlin a anulat spectacolul cu "Idomeneo" pentru a nu-i ofensa pe musulmani. Se pare că este vorba de una din acele producţii foarte la modă în Germania care îţi spun mai mult despre capriciile regizorului decât despre opera lui Mozart. Astfel de producţii sunt cunoscute în Germania sub numele de "Regieoper" iar în America drept "Eurotrash". Există bineînţeles şi practicanţi americani ai acestui stil - Peter Sellars sau David Alden de exemplu - dar slavă Domnului, deocamdată ei sunt excepţia, nu regula.

Ceea ce a stârnit controversiile a fost ultima scenă în care regele Idomeneo taie capetele lui Poseidon, Buddha, Isus Hristos, si Mahomed, o invenţie a regizorului Hans Neuenfels care nu există în partitura lui Mozart. După Neuenfels, această scenă era "un protest asupra oricărei forme de religie sau a fondatorilor acestor religii". Si noi proştii care credeam că mergem la operă sa ascultăm muzica. Dar motivul anulării spectacolului nu a fost faptul că nu are nimic de-a face cu intenţiile compozitorului ci, aşa cum am spus mai sus, frica unor posibile proteste nu chiar pacifice ale musulmanilor. După pseudo-scandalul Jyllands-Posten sau cel al papei Joseph Ratzinger, teama ar putea fi întemeiată. Slavă Domnului că liderii musulmani din Germania au vorbit împotriva auto-cenzurii, existând chiar speranţe că spectacolul va fi până la urmă reluat.

Ştirea a fost mai mult comentată de presa occidentală în paginile rezervate politicii, nu artei. În presa noastră, a fost mai degrabă neglijată: din şase ziare pe care le-am citit, doar "Gândul", "România Liberă" şi "Evenimentul Zilei" au fost cele care au publicat ştirea (celelate ziare au fost "Curentul", "Adevărul" şi Ziua" la care aş putea adăuga portalul online "Liternet"). Unul din cele mai bune comentarii le-am găsit in "Opinion Journal" şi aparţine lui Roger Kimball. Iată un fragment, lăsându-vă pe dumneavoastră să-l traduceţi:

"There is a certain irony in all this. Our avant-gardist artistic establishment preens itself on being 'transgressive,' 'challenging,' 'provocative,' etc. But it prefers to exercise its anti-bourgeois animus within the coddled purlieus of bourgeois security. It has discovered that there is a big difference between exhibiting photographs of Christ on the cross in a bottle of urine or Madonna having herself "crucified" on her current concert tour and poking fun at Muhammad. The former earns you the delicious obloquy of the Catholic establishment while shoring up your credentials as a brave artistic and moral pioneer. The latter sends murderous hordes into the streets looking for something, or someone, to destroy.

There are plenty of good reasons to refrain from gratuitously insulting other people's religions. For one thing, it is bad manners. One should respect what is respectable in the habits, mores and beliefs of other people."

Acest fragment însumează şi gândurile mele despre elitele culturale din occident - nu toate, evident. Cât despre elitele noastre, cu scandalul securităţii şi cu Mona Muscă, ce să mai vorbesc...

joi, septembrie 28, 2006

A decedat şi Thomas Stewart

Bariton american, mare interpret a lui Wagner. A cântat rolul lui Wotan din Tetralogia Wagneriană la Bayreuth şi, sub bagheta lui Karajan, la festivalul de la Salzburg. Repertoriul lui nu s-a limitat însă la Wagner, ci a cuprins şi opere de Verdi, Strauss, Mozart, Offenbach, Gluck, Britten, Beethoven, Krenek, sau Aribert Reimann. A înregistrat "Ifigenia în Aulida" de Gluck alături de Ludovic Spiess. A cântat pe marile scene ale lumii la New York, Viena, Berlin, Londra, etc. Soţia sa a fost cântăreaţa Evelyn Lear care a colaborat cu Sergiu Celibidache.

Am avut ocazia de a-l asculta de două ori pe Thomas Stewart, de fiecare dată din păcate în roluri mici, fiind deja la sfârşitul carierei. Când se alfa in deplinătatea forţelor, Stewart a fost interpretul lui Amfortas în "Parsifal"; acum cinci ani însă a cântat rolul mai mic dar nu mai puţin important a lui Titurel. Celălalt rol în care l-am ascultat a fost Don Fernando din "Fidelio". În ambele ocazii a cântat cu autoritatea si experienţa acumulată de-a lungul anilor, iar vocea încă era adecvată.

marți, septembrie 26, 2006

"Semele" de Handel, New York City Opera

De câţiva ani încoace, New York City Opera, a doua companie ca importanţă a oraşului New York şi una dintre cele mai importante din America, a prezentat un ciclu de opere de Handel. În fiecare an este programată cel puţin o operă, uneori chiar şi două, a celui cunoscut drept "il caro sassone". Am putut deci asculta fie partituri mai cunoscute precum "Serse", "Alcina", sau "Ariodante", precum şi opere mai putin cântate ca "Partenope" sau "Flavio". "Flavio" va fi reluat in primăvară.


"Semele" este o lucrare asupra căreia specialiştii nu s-au decis dacă este operă sau oratoriu. Dar este una din cele mai frumoase lucrări a lui Handel, iar spectacolul de la New York City Opera a avut o distribuţie de primă clasă. În rolul titular Elizabeth Futral a fost cochetă, elegantă, o adevărată femme fatale, neavând nici o problemă cu coloratura destul de dificilă a lui Handel. În rolul dublu a lui Juno si Ino, Vivica Genaux a demonstrat că este o specialistă în muzica pre-clasică, evitând vibrato-ul. Acelaşi lucru se poate spune şi depre Robert Breault, tenor liric cu o voce caldă şi plăcută, în rolul dublu a lui Jupiter si Apollo precum şi Sanford Sylvan, acesta în rol triplu: Preotul, Somnus si Cadmus. Surpriza a fost Constance Hauman în rolul lui Iris. Artista este mai mult cunoscută drept o interpretă a muzicii moderne sau contemporane, "Lulu" de Alban Berg de pildă. Iris ar putea fi primul ei rol din muzica barocă, dar s-a achitat bine cu excepţia unor mici probleme în registrul grav. Cel mai slab cântăreţ a fost Matthew White în rolul lui Athamas. Cu atâţi contra-tenori de prima clasă, canadianul a dezamăgit, neavând un timbru frumos.


Dirijor a fost Antony Walker, o mână sigură şi eficientă, căreia i s-ar putea reproşa lipsa de flexibilitate. În afara unor mici desincronizări a oboiului, orchestra a sunat bine deşi nu are rafinamentul orchestrei operei "Metropolitan". Despre regie, puţin de spus: Semele era Marilyn Monroe, Jupiter John F. Kennedy, iar Juno o geloasă Jacqueline Kennedy Onassis. Semele aspira la imortalitate, iar Marilyn Monroe la puterea ce i-ar fi dat-o anturajul prezidenţial. Tot acest teatru m-a lăsat indiferent dar nu a putut distruge minunata partitură a lui Handel - din care din păcate au fost tăiate cam 30 de minute...

"Semele" de George Frideric Handel

Dirijor: Antony Walker
Regizor: Stephen Lawless
Costume: Anthony Baker
Lumini: Pat Collins
Coregrafia: Lynne Hockney*

Semele: Elizabeth Futral
Juno/Ino: Vivica Genaux
Jupiter/Apollo: Robert Breault
Athamas: Matthew White
Preotul/Somnus/Cadmus: Sanford Sylvan
Iris: Constance Hauman

New York City Opera, sâmbătă, 23 septembrie, 2006.

luni, septembrie 25, 2006

Malcolm Arnold, Armin Jordan, Dmitri Şostakovici

A murit Sir Malcolm Arnold, compozitor englez, dar şi trompetistul Filarmonicii din Londra. În această ipostază a participat la înregistrarea Simfoniei a II-a de Schumann dirijată de George Enescu. Înregistrarea a fost efectuată pentru casa de discuri "Decca" în 1947.

Arnold a compus 9 simfonii, uverturi - între care "Beckus the Dandipratt" care a figurat în repertoriul lui Constantin Silvestri - muzică de cameră şi muzică de film. El a obţinut un Oscar pentru partitura filmului "The Bridge on the River Kwai" regizat de David Lean. Muzica acestui film a fost scrisă în numai zece zile!

Armin Jordan, decedat şi el recent, este un dirijor elveţian, fost director al orchestrei "Suisse Romande" şi a Noii Filarmonici a Radiodifuziunii franceze. A fost un cunoscut interpret al muzicii lui Wagner, dar, după părerea mea, cea mai importantă contribuţie pe care a adus-o a fost înregistrarea unor opere franceze importante dar rar cântate: "Ariana şi Barbă-Albastră" de Paul Dukas, "Regele Arthur" de Ernest Chausson şi "Le Roi d'Ys" de Edouard Lalo. Nu l-a uitat nici pe Enescu, programând "Dixtuorul" cu orchestra Noii Filarmonici a Radiodifuziunii franceze. De asemenea, a colaborat cu Valentin Gheorghiu, interpretând împreună concertul de Grieg şi "Rapsodia pe o temă de Paganini" de Rahmaninov. Fiul său, Philippe Jordan, este un dirijor în plină ascensiune care a condus deja spectacole la Opera din Viena sau la opera "Metropolitan" din New York.

Şostakovici este, bineînţeles, mult mai bine cunoscut decât Arnold sau Jordan. Sărbătorim astăzi 100 de ani de la naşterea sa. Las la o parte controversiile politice asupra lui. Prima la musica. Există două cicluri integrale ale simfoniilor sale care pot fi considerate de referinţă: cele conduse de Kiril Kondraşin şi de Ghenadi Rojdestvensky. Aproape tot la fel de bună este şi integrala lui Rudolf Barşai. Ar mai fi de adăugat înregistrările unora dintre simfonii sub bagheta lui Kurt Sanderling sau Evgenyi Mravinsky, precum şi înregistrări individuale remarcabile: Simfonia a V-a dirijată de Constantin Silvestri, Simfonia a VII-a dirijată de Leonard Bernstein, Simfonia a IX-a dirijată de Otto Klemperer, Simfonia a X-a dirijată de Leopold Stokowski... Pentru opera "Doamna Macbeth din Mstensk", interzisă de Stalin, înregistrarea lui Rostropovici este definitivă. Iar în concertele pentru vioară David Oistrakh rămâne rege.

vineri, septembrie 22, 2006

European Dream 2006

Ediţia din acest an a festivalului "European Dream", care are loc la New York între 20 septembrie şi 30 octombrie se bucură de câteva prezenţe româneşti. Pentru început, filmul "Occident" în regia lui Cristian Mungiu va fi proiectat mâine la Institutul Cultural Francez, Florence Gould Hall, acolo unde se proiectează toate filmele festivalului. Filmul va fi prezentat de Mihai Chirilov. Tot Mihai Chirilov va fi co-moderatorul unei mese rotunde despre tineri regizori, alături de Richard Peña, directorul Festivalului de Film de la New York si a cinematecii de la Lincoln Center. Masa rotundă va avea loc la Institutul Cultural Român. Pe 29 septembrie, taraful lui Costel Vasilescu va interpreta muzică ţigănească la Skirball Center care aparţine Universităţii din New York. Un interesant dialog dedicat dansului va avea loc între 9-14 octombrie la Dance Theater Workshop, unde artiştii români vor participa alături de cei din Franţa, Republica Cehă, Olanda, Rusia, si SUA.

Mai multă muzică, de data aceasta cu Sherban Lupu si Virtuozii ţărani din România care vor prezenta un recital la Symphony Space pe 16 octombrie. În fine, Institutul Cultural Român va co-sponsoriza o masă rotundă despre politica culturală în Europa şi în America. Masa rotundă va avea loc la Teachers College al universităţii "Columbia" pe 28 octombrie.

joi, septembrie 21, 2006

Din înregistrările lunii septembrie

Câteva înregistrări lansate în această lună ne-ar putea interesa. Un disc al casei "Naxos" prezintă o trascripţie pentru vioară şi orchestră a Rapsodiei a I-a de Enescu făcută de Franz Waxman. Waxman este cunoscut mai mult drept compozitor de muzică de film. El a compus partituri pentru peste 200 din peliculele epocii de aur a Hollywood-ului precum "Taras Bulba" în regia lui J. Lee Thompson cu Tony Curtis şi Yul Brynner, "Rebecca" în regia lui Alfred Hitchcock cu Laurence Olivier şi Joan Fontaine, sau "Sunset Blvd." în regia lui Billy Wilder cu William Holden, Erich von Stroheim, şi Gloria Swanson, film pentru care Waxman a primit un Oscar. În afara activităţii sale în domeniul muzicii de film, el a întemeiat Festivalul Internaţional de Muzică din Los Angeles, unde au fost cântate pentru prima oară în America opere de Stravinsky, Vaughan Williams, sau Shostakovich. A scris mai multe lucrări simfonice sau camerale.


Solista acestui CD este Chloë Hanslip, o elevă a lui Yehudi Menuhin. Este acompaniată de Filarmonica Regală din Londra dirijată de Leonard Slatkin. CD-ul mai conţine lucrări de John Adams şi John Corigliano. Nu este prima oară când transcripţia lui Waxman este înregistrată: o versiune a violonistului Mark Kaplan acompaniat de Orchestra Simfonică din Barcelona şi Naţională a Cataluniei dirijată de Lawrence Foster - tot el! - a apărut în 1998.


Un alt disc ce ne-ar putea interesa este re-editarea celebrei înregistrari a operei "Boris Godunov" de Mussorgski dirijată de Herbert von Karajan pentru casa de discuri "Decca". Von Karajan optează pentru versiunea orchestrată de Rimsky Korsakov, aşa cum era obiceiul la vremea înregistrării; bineînţeles că astăzi mai toţi dirijorii optează pentru versiunea originală a lui Mussorgski, versiune pe care Karajan nu a dirijat-o niciodată.


De ce am fi noi în mod special interesaţi de acest CD? Deoarece Ludovic Spiess cântă rolul lui Dimitri. Trebuie să spunem de asemenea că o înregistrare pe viu a acestei opere de la Festivalul de la Salzburg condusă tot de Karajan are pe Nicolae Herlea distribuit în rolul lui Rangoni.


Revenind la înregistrarea pentru "Decca". Nicolai Ghiaurov interpretează rolul titular, Martti Talvela pe cel a lui Pimen, Galina Vishnevskaya interpretează rolul Marinei, iar Anton Diakov pe cel a lui Varlam. Participă Corul Operei din Viena, Corul Radio-televiziunii din Sofia, Corul de Copii din Viena şi Filarmonica din Viena. Înregistrare a fost efectuată în 1970 în celebra Sofiensäle din Viena, care a ars acum câţiva ani...

miercuri, septembrie 20, 2006

Din nou despre "Oedipe"

Am scris recent că "Oedipe" nu mai este o operă atât de necunoscută ca acum 20 de ani. Totuşi, rămâne o lucrare în general apreciată de melomanii pasionaţi. Există într-adevar patru înregistrări ale operei. Dar să nu ne culcăm pe lauri.

Ce se poate face deci în afara înregsitrărilor pe discuri compact pentru a promova capodopera enesciană? Un DVD ar fi lucrul cel mai important acum deoarece ar prilejui spectatorilor să aibă o imagine completă asupra operei. În plus, există foarte mulţi iubitori de operă care nici nu mai cumpără discuri compacte preferând spectacolele înregistrate pe viu. Deci publicul ar creşte.

Atunci ce posibilităţi avem? Am putea începe cu spectacolele Operei Române, de la cel a lui Jean Rânzescu până la noua montare a lui Petrika Ionescu. Pot să sper că spectacolul condus de Constantin Silvestri a fost filmat şi se păstrează în arhiva televiziunii?

De asemenea, dacă ţin minte bine, un film pentru televiziune cu opera "Oedipe" a fost făcut în 1981. Ohanesian nu mai era tânăr, dar filmul păstrează lectura lui Ion Baciu, cel mai mare interpret al muzicii enesciene după Silvestri.

Nu ştiu dacă spectacolele de la Viena sau Berlin au fost filmate - este aceeaşi producţie, regizor fiind Götz Friedrich. Această montare în scenă are însă dezavantajul numeroaselor tăieturi făcute în partitura enesciană după cum se poate asculta pe discuri compact, înregistrarea spectacolului de la Viena fiind disponibilă graţie casei de discuri "Naxos". Păcat, fiindcă "Oedipe" a fost unul din cele mai bune spectacole ale marelui regizor din ultimii săi ani de viaţă. Pentru Friedrich, Oedipe este şi al contemporaneităţii şi al antichităţii, într-o lume aflată la intersecţia civilizaţiilor.

Ar mai fi spectacolul de la Cagliari a unui alt mare regizor, Graham Vick. Nu cunosc această producţie şi nici nu ştiu dacă s-au efectuat tăieturi în partitură, dar ştiu în mod sigur că spectacolul a fost filmat. Pe de altă parte, cronicile pe care le-am citit au fost cam critice la adresa punerii în scenă dar laudative la adresa interpreţilor sau a partiturii. Oricum, trebuie să fie cel puţin interesant să vedem ceea ce face un mare regizor, chiar şi într-o zi mai slabă - mai ţineţi minte Oedipe-ul lui Andrei Şerban?

marți, septembrie 19, 2006

"E Portocala Maghiară, tovarăşi...

...mai mică, galbenă, şi acră, dar cu un gust tipic unguresc!" - din filmul "Martorul" în regia lui Peter Bacso.

Aş fi dorit să scriu despre deschiderea stagiunii la opera din Washington cu "Castelul lui Barbă-Albastră" de Bartok şi "Gianni Schicchi" de Puccini. Dar ce pot să spun acum când Budapesta este iarăşi în flăcări? Ironia soartei: programul de sală a fost prefaţat de Ambasadorul Ungariei la Washington, András Simonyi, care a vorbit despre aniversarea revoltei anti-sovietice din 1956 şi despre reuşita tranziţiei paşnice spre democraţie a ţării sale. Poate că o să revin la acest subiect când o să-mi culeg gândurile: a face o paralelă între capodopera lui Bartok, o operă despre putere şi secretele acesteia, şi protestele neo-naţionaliştilor din capitala maghiară asupra secretelor guvernului fostului comunist Ferenc Gyurcsány nu-şi are sensul.

Hai să scriu totuşi despre "Gianni Schicchi" care a fost prezentată în partea a II-a a serii. Samuel Ramey show. Marele bas numai este în deplinătatea puterii: vârsta şi-a lăsat amprenta. Vocea nu mai are acea culoare profundă în registrul de jos. Chiar şi aşa, tot a fost cel mai bun cântăreţ al serii, iar falsetto-ul său din scena în care Gianni Schicchi îl imită pe Buoso a fost senzaţional.

Nici unul din ceilalţi cântăreţi nu s-a ridicat la nivelul lui Ramey. Amanda Squitieri are o voce de subretă, nu prea potrivită rolului Laurettei, şi în plus nu prea are forţă, iar acest lucru s-a văzut în special în cea mai celebră arie a operei, “O mio babino caro”. Antonio Gandia a fost foarte slab în rolul lui Rinuccio, iubitul Laurettei. Gandia are o voce de tenor de gradul al III-lea dintr-o companie de zarzuela, iar singurul motiv pentru care a fost ales este faptul că este spaniol ca şi Placido Domingo care este directorul operei din Washington (apropo, Gandia a studiat şi cu Ileana Cotrubaş). În rest, cele mai bune contribuţii le-au avut Elizabeth Bishop în rolul Zitei şi Valeriano Lanchas în rolul lui Simone. Dar "Gianni Schicchi" este în general o operă de ansamblu şi s-a văzut că interpreţii nu au cântat mult împreună.

Regizor a fost William Friedkin, cunoscut mai pentru filmele sale. El este cel ce a realizat "Exorcistul" şi "Filiera franceză". Friedkin a demonstrat aici că are şi darul comediei, făcând totul cu bun gust, fără a exagera. Dirijor a fost Giovanni Reggioli care l-a înlocuit în ultima clipă pe Heinz Fricke, acesta din urmă fiind bolnav. Orchestra a sunat foarte bine, dar dirijorul a acoperit nu o singură dată vocile.

Închei spunând că prefer muzica lui Bartok celei a lui Puccini...

miercuri, septembrie 13, 2006

Cătălin Mitulescu la Toronto

A apărut deja o primă cronică - foarte pozitivă - a filmului "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" de Cătălin Mitulescu. Aceasta apartine Marthei Fischer din revista de Internet "Cinematical": http://www.cinematical.com/2006/09/12/tiff-review-the-way-i-spend-the-end-of-the-world/.

marți, septembrie 12, 2006

Noul "Oedipe" - primele impresii

Am ascultat înregistrarea premierei americane a operei "Oedipe" dirijată de Ian Hobson şi aş putea spune că impresiile sunt in general pozitive.



Înainte de a prezenta aceste impresii, aş dori să fac un comentariu. Cu patru înregistrari oficiale (Brediceanu / Ohanesian, Foster / van Dam, Gielen / Pederson, şi acum Hobson / Ignat), nu ne mai putem plânge că "Oedipe" este o operă necunoscută. Nu, "Oedipe" nu va avea niciodată popularitatea Traviatei. Cunoscătorii ştiu însă că este o operă importantă, pentru admiratori o capodoperă, pentru detractori un efort nobil.


Şi, pentru a face comparaţie, să luam alte câteva opere importante din spaţiul francofon. Există doar doua înregistrări, una pirat, pentru "Padmâvatî" de Albert Roussel, probabil opera mea preferată din cele franceze. Aceeaşi situaţie o întâlnim pentru "Ariana şi Barbă-Albastră" de Paul Dukas. Pentru "Fervaal" de Vincent d'Indy există doar o singură înregistrare - şi aceea pirat. Cel puţin pentru "Don Juan de Mañara" de Henri Tomasi singura înregistrare disponibilă nu este pirat. Iar pentru "Héliogabale" de Déodat de Séverac nici măcar o înregistrare pirat nu există. Ca să nu mai vorbim de faptul că sunt opere de Haydn sau Schubert care nu au apărut încă pe disc.


Colecţionez deci înregistrările operei "Oedipe". Nu sunt multe, şi fiecare iluminează un nou aspect al capodoperei, de la profesionalismul lui Lawrence Foster la minimalismul lui Michael Gielen. Deci pentru cei care, ca şi mine, nu pot avea prea multe Oedipe-uri in colecţia lor, această nouă versiune se recomandă automatic.


Dar pentru ceilalţi? De la început să spunem că, dacă doriţi un singur"Oedipe" în colecţia dumneavoastră, acesta trebuie să fie cel dirijat de Lawrence Foster cu Jose van Dam în rolul titular şi cu o distributie stelară: Gabriel Bacquier - Tiresias, Nicolai Gedda - Păstorul, Brigitte Fassbaender - Iocasta, Barbara Hendricks - Antigona, Marjana Lipovšek - Sfinxul, etc.

Ca şi Brediceanu sau Foster, Ian Hobson prezintă partitura operei"Oedipe" în întregime (Gielen a tăiat unele segmente; nu ştiu însă dacă aceste tăieturi au fost făcute de Gielen sau de regizorul Götz Friedrich.) Hobson mi s-a părut inspirat în momentele mai delicate ale operei: parcă puteai să-l vezi pe Oedipe copilul în primul act. Nu reuşeşte însă să închege perfect actul al II-lea sau al III-lea, dar puţini dirijori reuşesc acest lucru. Tempii săi sunt în general vioi, iar orchestra, "Sinfonia da camera", este destul de bună. Şi dacă o notă greşită mai este scăpată din când în când, acest lucru s-a întamplat şi Filarmonicii din Viena care, să nu uităm, este şi orchestra operei. Totuşi, tutti-urile "Sinfoniei da camera"nu au chiar precizia marilor ansambluri, dar aceasta se poate datora şi faptului că orchestra a fost întărită de instrumentişti care în mod regulat nu fac parte din ansamblu. O puţin mai mare problemă este faptul că orchestra este de dimensiuni reduse - doar patru contrabaşi de exemplu - şi acest lucru se simte. Dar şi reversul medaliei este adevărat: dimensiunile reduse ale secţiunii instrumentelor de coarde ne permite să auzim detalii ale suflătorilor pe care le-am fi ignorat altfel. Apropo, Sherban Lupu este concertmaestru, foarte bun in solo-urile sale.


Oedip-ul lui Ştefan Ignat nu este încă complet maturizat. Nu simţi că are carisma lui Monte Pederson care domina scena - şi microfonul, ca să spunem aşa - cu prezenţa lui, şi nici frumuseţea vocii lui Jose van Dam. Dar are stamina necesară rolului şi acest lucru nu este puţin. În plus, îmi place faptul că în fragmentele de sprechgesang - "Voyez, Thébains" / "Vedeţi Tebani" de exemplu - chiar încearcă să cânte, nu doar să recite aşa cum fac cei mai mulţi interpreţi ai rolului.


Nici unul din ceilalţi cântăreţi - în majoritatea lor tineri americani - nu se ridică la nivelul colegilor lor din înregistrarea lui Foster, dar în general nu au voci urâte. Totuşi, este uneori greu să diferenţiezi între vocile de başi şi baritoni în ansambluri, dar aceasta se poate datora şi sunetului. Acesta este destul de bun ţinând cont că avem de-a face cu o înregistrare din concert, dar nu are claritatea celor mai mari înregistrari din studio. Unele din problemele pe care le-am comentat deja se pot deci datora şi sunetului. Corul este foarte bine pregătit de Fred Stolzfus, dar, din nou, avem de-a face cu un ansamblu de dimensiuni mai reduse.


Deci o înregistrare meritorie a operei enesciene, o interpretare plină de respect faţă de partitură, evident muncită şi bine repetată, fără însă a atinge culmile celor mai mari versiuni. Întrebarea finală este: dacă un meloman ascultă pentru prima oara "Oedipe" în această înregistrare, va pleca cu impresia descoperirii unei capodopere sau a unei opere nu chiar bine închegate dar cu multe momente splendide? Mă tem că răspunsul este "o operă cu multe momente splendide"...

Să încheiem totuşi într-o manieră pozitivă. Se spune că testul valorii unei înregistrări este: după ce a fost ascultată, înregistrarea va fi păstrată pentru colecţie sau va fi vândută sau chiar aruncată? Nu numai că nu voi vinde acest "Oedipe", dar îl şi voi asculta de mai multe ori de acum încolo. Şi încă ceva: regret că nu am fost prezent la Urbana Champaign pentru a asista pe viu la acest spectacol-concert.


Enescu: "Oedipe". Sinfonia da camera. Dirijor: Ian Hobson. University of Illinois Chamber Singers. Maestru de cor: Fred Stolzfus. Oedipe: Ştefan Ignat. Tiresias: Ricardo Herrera. Creon: Bradley Robinson. Păstorul:Harold Gray Meers. Marele Preot: Michael York. Phorbas: Michael York. Paznicul: Ricardo Herrera. Teseu: Ben Jones. Laios: Darren T. Anderson. Iocasta: Ashmani Jha. Sfinxul: Stephanie Chigas. Antigona: Jan PatriceHelms. Meropa: Jennifer Proulx. Albany Records. Catalog #: 861/62

"Moartea Domnului Lăzărescu" pe DVD

Astăzi este lansat pe DVD de către compania "Tartan Video" capodopera lui Cristi Puiu şi cel mai apreciat film românesc din ultimiii ani. În afara filmului, DVD-ul conţine un interviu cu Cristi Puiu de Christoph Huber, un articol din New York Times semnat de Alan Riding, şi un segement despre sistemul medical american de Dr. Fred Berlin, un fan al filmului lui Puiu.

vineri, septembrie 08, 2006

A început Festivalul de film de la Toronto

Cel mai mare festival de film de pe continentul nord-american şi unul dintre cele mai importante. Peste 350 de filme vor fi prezentate în numai zece zile, între 7-16 septembrie. Participarea noastră este mai numeroasă ca oricând: "A fost sau n-a fost?" de Corneliu Porumboiu, "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" de Cătălin Mitulescu, fără a uita "Transylvania" în regia lui Tony Gatlif.

Prezenţa noastră n-a fost întotdeauna la fel de bogată, dar se pare că anul trecut "Moartea domnului Lăzărescu" a spart gheaţa, cel puţin pentru moment. Înaintea filmului lui Cristi Puiu, "O vară de neuitat" a lui Lucian Pintilie a fost ultimul film românesc care a rulat acolo. Nici "Balanţa", nici "Niki Ardelean, colonel în rezervă", două filme care ar fi meritat să fie prezentate, nu au fost selecţionate în ediţiile trecute.

Pagina festivalului: http://www.e.bell.ca/filmfest/2006/home/default.asp

marți, septembrie 05, 2006

Corneliu Porumboiu pe ecrane

Încă o veste bună pentru cinematografia noastră: compania britanică Tartan Films (http://www.tartanfilmsusa.com/), aceeaşi care a difuzat şi "Moartea Domnului Lăzărescu", a cumpărat drepturile de difuzare în S.U.A. şi în Marea Britanie a filmului "A fost sau n-a fost?" premiat la Cannes. Încă nu s-a stabilita o dată pentru ieşirea filmului pe ecrane. Până atunci se va putea vedea la festivalurile din Telluride si Toronto.

De asemenea să nu uităm că zilele acestea filmul lui Cătălin Mitulescu "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" rulează pe ecrane in Franţa şi va fi şi el prezentat la Toronto.

"Ryna" pe DVD

O frumoasă surpriză. Deşi nu a fost difuzat pe ecrane în America, filmul de debut al Ruxandrei Zenide a apărut pe DVD graţie companiei "Lifesize Entertainment". Filmul este prezentat în limba română şi este subtitrat în engleză.

Nu este însă primul film românesc apărut pe DVD în America. Acela a fost "Binecuvântata fii, închisoare" în regia lui Nicolae Mărgineanu. Iar peste o săptamână este rândul capodoperei lui Cristi Puiu, "Moartea domnului Lăzărescu" să apară pe DVD.

Din păcate filmele lui Lucian Pintilie încă nu au apărut pe DVD in America. Totuşi, în majoritatea lor, sunt disponibile în Franţa.

vineri, septembrie 01, 2006

Se renovează un muzeu

Unul din avanatajele locuitorilor Washington-ului este faptul că vizitarea marilor muzee ale instituţiei "Smithsonian" sau a Galeriei Naţionale de Arte este gratuită. Dar, ca orice clădire, aceste muzee au nevoie de renovare.

Este deci rândul Muzeului de Istorie Americană să se renoveze, iar în acest sfârsit de săptămână avem o ultimă ocazie de a-l vizita înainte de începerea lucrărilor. Cunoscut iniţial sub numele (mai corect după părerea mea) de "Muzeul Istoriei şi Tehnologiei", clădirea adăposteşte multe obiecte de valoare: uniforma de general a lui George Washington, pălăria lui Abraham Lincoln, Biblia lui Thomas Jefferson, primul bec a lui Thomas Edison, dar şi cămaşa lui Seinfeld sau pantofii lui Dorothy (Judy Garland) din "Vrăjitorul din Oz". Interesant pentru noi ar fi leii din perioada interbelică aflaţi în colecţia de numismatică a muzeului ca şi afişul filmului "Titanic" în regia lui Jean Negulescu (cu Barbara Stanwyck si Robert Wagner) aflat în secţiunea istoriei maritime a Statelor Unite.

Site-ul de Internet al muzeului este http://americanhistory.si.edu/, iar a instituţiei "Smithsonian" este http://www.si.edu/. Renovarea se preconizează a dura doi ani, dar, aşa cum s-a intâmplat în trecut, este foarte probabil să dureze mult mai mult. Totuşi, în timpul renovărilor, câteva din cele mai valoroase obiecte vor fi expuse la Muzeul Naţional de Aeronautică: http://www.nasm.si.edu/.

BBC Music Magazine

Un articol de două pagini despre viaţa muzicală românească a apărut in ediţia din august a revistei "BBC Music Magazine". Articolul se doreşte un mic intinerariu al călătorului englez la Bucureşti. Începe cu prezentarea stelelor noastre muzicale cunoscute în Anglia: Angela Gheorghiu şi Corina Belcea. Apoi un semi-voiaj la Festivalul Enescu: "Oedipe" la operă, Nigel Kennedy şi Remus Azoiţei la Sala Palatului. Articolul continuă cu un mic tur al oraşului, care bineînteles că trebuie să includă Casa Poporului, pentru ca să se încheie cu informaţii practice pentru potenţialii turişti englezi.

De ce totuşi a fost publicat articolul la aproape un an de la Festivalul Enescu din 2005 sau la un an înaintea ediţie din 2007?