"E Portocala Maghiară, tovarăşi...
...mai mică, galbenă, şi acră, dar cu un gust tipic unguresc!" - din filmul "Martorul" în regia lui Peter Bacso.
Aş fi dorit să scriu despre deschiderea stagiunii la opera din Washington cu "Castelul lui Barbă-Albastră" de Bartok şi "Gianni Schicchi" de Puccini. Dar ce pot să spun acum când Budapesta este iarăşi în flăcări? Ironia soartei: programul de sală a fost prefaţat de Ambasadorul Ungariei la Washington, András Simonyi, care a vorbit despre aniversarea revoltei anti-sovietice din 1956 şi despre reuşita tranziţiei paşnice spre democraţie a ţării sale. Poate că o să revin la acest subiect când o să-mi culeg gândurile: a face o paralelă între capodopera lui Bartok, o operă despre putere şi secretele acesteia, şi protestele neo-naţionaliştilor din capitala maghiară asupra secretelor guvernului fostului comunist Ferenc Gyurcsány nu-şi are sensul.
Hai să scriu totuşi despre "Gianni Schicchi" care a fost prezentată în partea a II-a a serii. Samuel Ramey show. Marele bas numai este în deplinătatea puterii: vârsta şi-a lăsat amprenta. Vocea nu mai are acea culoare profundă în registrul de jos. Chiar şi aşa, tot a fost cel mai bun cântăreţ al serii, iar falsetto-ul său din scena în care Gianni Schicchi îl imită pe Buoso a fost senzaţional.
Nici unul din ceilalţi cântăreţi nu s-a ridicat la nivelul lui Ramey. Amanda Squitieri are o voce de subretă, nu prea potrivită rolului Laurettei, şi în plus nu prea are forţă, iar acest lucru s-a văzut în special în cea mai celebră arie a operei, “O mio babino caro”. Antonio Gandia a fost foarte slab în rolul lui Rinuccio, iubitul Laurettei. Gandia are o voce de tenor de gradul al III-lea dintr-o companie de zarzuela, iar singurul motiv pentru care a fost ales este faptul că este spaniol ca şi Placido Domingo care este directorul operei din Washington (apropo, Gandia a studiat şi cu Ileana Cotrubaş). În rest, cele mai bune contribuţii le-au avut Elizabeth Bishop în rolul Zitei şi Valeriano Lanchas în rolul lui Simone. Dar "Gianni Schicchi" este în general o operă de ansamblu şi s-a văzut că interpreţii nu au cântat mult împreună.
Regizor a fost William Friedkin, cunoscut mai pentru filmele sale. El este cel ce a realizat "Exorcistul" şi "Filiera franceză". Friedkin a demonstrat aici că are şi darul comediei, făcând totul cu bun gust, fără a exagera. Dirijor a fost Giovanni Reggioli care l-a înlocuit în ultima clipă pe Heinz Fricke, acesta din urmă fiind bolnav. Orchestra a sunat foarte bine, dar dirijorul a acoperit nu o singură dată vocile.
Închei spunând că prefer muzica lui Bartok celei a lui Puccini...
Aş fi dorit să scriu despre deschiderea stagiunii la opera din Washington cu "Castelul lui Barbă-Albastră" de Bartok şi "Gianni Schicchi" de Puccini. Dar ce pot să spun acum când Budapesta este iarăşi în flăcări? Ironia soartei: programul de sală a fost prefaţat de Ambasadorul Ungariei la Washington, András Simonyi, care a vorbit despre aniversarea revoltei anti-sovietice din 1956 şi despre reuşita tranziţiei paşnice spre democraţie a ţării sale. Poate că o să revin la acest subiect când o să-mi culeg gândurile: a face o paralelă între capodopera lui Bartok, o operă despre putere şi secretele acesteia, şi protestele neo-naţionaliştilor din capitala maghiară asupra secretelor guvernului fostului comunist Ferenc Gyurcsány nu-şi are sensul.
Hai să scriu totuşi despre "Gianni Schicchi" care a fost prezentată în partea a II-a a serii. Samuel Ramey show. Marele bas numai este în deplinătatea puterii: vârsta şi-a lăsat amprenta. Vocea nu mai are acea culoare profundă în registrul de jos. Chiar şi aşa, tot a fost cel mai bun cântăreţ al serii, iar falsetto-ul său din scena în care Gianni Schicchi îl imită pe Buoso a fost senzaţional.
Nici unul din ceilalţi cântăreţi nu s-a ridicat la nivelul lui Ramey. Amanda Squitieri are o voce de subretă, nu prea potrivită rolului Laurettei, şi în plus nu prea are forţă, iar acest lucru s-a văzut în special în cea mai celebră arie a operei, “O mio babino caro”. Antonio Gandia a fost foarte slab în rolul lui Rinuccio, iubitul Laurettei. Gandia are o voce de tenor de gradul al III-lea dintr-o companie de zarzuela, iar singurul motiv pentru care a fost ales este faptul că este spaniol ca şi Placido Domingo care este directorul operei din Washington (apropo, Gandia a studiat şi cu Ileana Cotrubaş). În rest, cele mai bune contribuţii le-au avut Elizabeth Bishop în rolul Zitei şi Valeriano Lanchas în rolul lui Simone. Dar "Gianni Schicchi" este în general o operă de ansamblu şi s-a văzut că interpreţii nu au cântat mult împreună.
Regizor a fost William Friedkin, cunoscut mai pentru filmele sale. El este cel ce a realizat "Exorcistul" şi "Filiera franceză". Friedkin a demonstrat aici că are şi darul comediei, făcând totul cu bun gust, fără a exagera. Dirijor a fost Giovanni Reggioli care l-a înlocuit în ultima clipă pe Heinz Fricke, acesta din urmă fiind bolnav. Orchestra a sunat foarte bine, dar dirijorul a acoperit nu o singură dată vocile.
Închei spunând că prefer muzica lui Bartok celei a lui Puccini...
publicat de George la
11:27 a.m.
<< Pagina de pornire