Noul "Oedipe" - primele impresii

Am ascultat înregistrarea premierei americane a operei "Oedipe" dirijată de Ian Hobson şi aş putea spune că impresiile sunt in general pozitive.

Înainte de a prezenta aceste impresii, aş dori să fac un comentariu. Cu patru înregistrari oficiale (Brediceanu / Ohanesian, Foster / van Dam, Gielen / Pederson, şi acum Hobson / Ignat), nu ne mai putem plânge că "Oedipe" este o operă necunoscută. Nu, "Oedipe" nu va avea niciodată popularitatea Traviatei. Cunoscătorii ştiu însă că este o operă importantă, pentru admiratori o capodoperă, pentru detractori un efort nobil.

Şi, pentru a face comparaţie, să luam alte câteva opere importante din spaţiul francofon. Există doar doua înregistrări, una pirat, pentru "Padmâvatî" de Albert Roussel, probabil opera mea preferată din cele franceze. Aceeaşi situaţie o întâlnim pentru "Ariana şi Barbă-Albastră" de Paul Dukas. Pentru "Fervaal" de Vincent d'Indy există doar o singură înregistrare - şi aceea pirat. Cel puţin pentru "Don Juan de Mañara" de Henri Tomasi singura înregistrare disponibilă nu este pirat. Iar pentru "Héliogabale" de Déodat de Séverac nici măcar o înregistrare pirat nu există. Ca să nu mai vorbim de faptul că sunt opere de Haydn sau Schubert care nu au apărut încă pe disc.

Colecţionez deci înregistrările operei "Oedipe". Nu sunt multe, şi fiecare iluminează un nou aspect al capodoperei, de la profesionalismul lui Lawrence Foster la minimalismul lui Michael Gielen. Deci pentru cei care, ca şi mine, nu pot avea prea multe Oedipe-uri in colecţia lor, această nouă versiune se recomandă automatic.

Dar pentru ceilalţi? De la început să spunem că, dacă doriţi un singur"Oedipe" în colecţia dumneavoastră, acesta trebuie să fie cel dirijat de Lawrence Foster cu Jose van Dam în rolul titular şi cu o distributie stelară: Gabriel Bacquier - Tiresias, Nicolai Gedda - Păstorul, Brigitte Fassbaender - Iocasta, Barbara Hendricks - Antigona, Marjana Lipovšek - Sfinxul, etc.

Ca şi Brediceanu sau Foster, Ian Hobson prezintă partitura operei"Oedipe" în întregime (Gielen a tăiat unele segmente; nu ştiu însă dacă aceste tăieturi au fost făcute de Gielen sau de regizorul Götz Friedrich.) Hobson mi s-a părut inspirat în momentele mai delicate ale operei: parcă puteai să-l vezi pe Oedipe copilul în primul act. Nu reuşeşte însă să închege perfect actul al II-lea sau al III-lea, dar puţini dirijori reuşesc acest lucru. Tempii săi sunt în general vioi, iar orchestra, "Sinfonia da camera", este destul de bună. Şi dacă o notă greşită mai este scăpată din când în când, acest lucru s-a întamplat şi Filarmonicii din Viena care, să nu uităm, este şi orchestra operei. Totuşi, tutti-urile "Sinfoniei da camera"nu au chiar precizia marilor ansambluri, dar aceasta se poate datora şi faptului că orchestra a fost întărită de instrumentişti care în mod regulat nu fac parte din ansamblu. O puţin mai mare problemă este faptul că orchestra este de dimensiuni reduse - doar patru contrabaşi de exemplu - şi acest lucru se simte. Dar şi reversul medaliei este adevărat: dimensiunile reduse ale secţiunii instrumentelor de coarde ne permite să auzim detalii ale suflătorilor pe care le-am fi ignorat altfel. Apropo, Sherban Lupu este concertmaestru, foarte bun in solo-urile sale.

Oedip-ul lui Ştefan Ignat nu este încă complet maturizat. Nu simţi că are carisma lui Monte Pederson care domina scena - şi microfonul, ca să spunem aşa - cu prezenţa lui, şi nici frumuseţea vocii lui Jose van Dam. Dar are stamina necesară rolului şi acest lucru nu este puţin. În plus, îmi place faptul că în fragmentele de sprechgesang - "Voyez, Thébains" / "Vedeţi Tebani" de exemplu - chiar încearcă să cânte, nu doar să recite aşa cum fac cei mai mulţi interpreţi ai rolului.

Nici unul din ceilalţi cântăreţi - în majoritatea lor tineri americani - nu se ridică la nivelul colegilor lor din înregistrarea lui Foster, dar în general nu au voci urâte. Totuşi, este uneori greu să diferenţiezi între vocile de başi şi baritoni în ansambluri, dar aceasta se poate datora şi sunetului. Acesta este destul de bun ţinând cont că avem de-a face cu o înregistrare din concert, dar nu are claritatea celor mai mari înregistrari din studio. Unele din problemele pe care le-am comentat deja se pot deci datora şi sunetului. Corul este foarte bine pregătit de Fred Stolzfus, dar, din nou, avem de-a face cu un ansamblu de dimensiuni mai reduse.

Deci o înregistrare meritorie a operei enesciene, o interpretare plină de respect faţă de partitură, evident muncită şi bine repetată, fără însă a atinge culmile celor mai mari versiuni. Întrebarea finală este: dacă un meloman ascultă pentru prima oara "Oedipe" în această înregistrare, va pleca cu impresia descoperirii unei capodopere sau a unei opere nu chiar bine închegate dar cu multe momente splendide? Mă tem că răspunsul este "o operă cu multe momente splendide"...

Să încheiem totuşi într-o manieră pozitivă. Se spune că testul valorii unei înregistrări este: după ce a fost ascultată, înregistrarea va fi păstrată pentru colecţie sau va fi vândută sau chiar aruncată? Nu numai că nu voi vinde acest "Oedipe", dar îl şi voi asculta de mai multe ori de acum încolo. Şi încă ceva: regret că nu am fost prezent la Urbana Champaign pentru a asista pe viu la acest spectacol-concert.

Enescu: "Oedipe". Sinfonia da camera. Dirijor: Ian Hobson. University of Illinois Chamber Singers. Maestru de cor: Fred Stolzfus. Oedipe: Ştefan Ignat. Tiresias: Ricardo Herrera. Creon: Bradley Robinson. Păstorul:Harold Gray Meers. Marele Preot: Michael York. Phorbas: Michael York. Paznicul: Ricardo Herrera. Teseu: Ben Jones. Laios: Darren T. Anderson. Iocasta: Ashmani Jha. Sfinxul: Stephanie Chigas. Antigona: Jan PatriceHelms. Meropa: Jennifer Proulx. Albany Records. Catalog #: 861/62