vineri, octombrie 24, 2008

Dintr-o corespondenta cu Benoit Duhoux, un meloman francez pasionat de muzica lui Enescu, am aflat ca dirijorul Pinchas Steinberg a fost recent intervievat de postul de radio France Musique; discutia s-a axat evident pe opera "Oedipe". Seful de orchestra a vorbit despre dragostea sa asupra acestei lucrari si despre inregistrarile ei, nefiind multumit de nici una dintre ele. Dupa parerea sa partitura nu este respectata nici in inregistrarea facuta de casa EMI, nici in cea facuta de casa Naxos. A spus de asemenea ca a corectat unele erori ale accentului cand paznicul intoneaza "la ville est sauvée" in scena incoronarii. Voi fi atent la acest detaliu daca voi reusi sa ascult transmisia inregistrarii premierei de la Toulouse maine pe France Musique.

Nu am ascultat acest interviu, dar iata un fragment dintr-un alt interviu al dirijorului pe acelasi subiect.



Iar Benoit, are si o alta pasiune: Charles Munch. El a alcatuit o discografie a dirijorului pe care a terminat-o recent. Si va incepe sa lucreze la discografia lui Igor Markevici.

Voi fi din nou plecat pentru o saptamana - promit pentru ultima oara in acest an.

Etichete: , ,

Ne-a parasit si Aurel Stroe

Al treilea compozitor roman care dispare in ultimele luni, dupa Walter Mihai Klepper si Horatiu Radulescu, Aurel Stroe a ales si el drumul strainatatii fiind stabilit din 1986 in Germania. Un punct important in cariera sa a fost spectacolul cu Orestia II de la Festivalul de la Avignon in regia lui Lucian Pintilie. Dirijor a fost Boris de Vinogradov iar versiunea franceza a textului a fost semnata de Antoine Goléa; cea originala a fost bazata pe traducerea lui George Murnu. Iata aici distributia spectacolului.

Puteti citi aici mai multe omagii si aici o mica biografie.

Etichete: ,

miercuri, octombrie 22, 2008

Oedipe la Toulouse

Spectacolul de la Toulouse, o co-productie cu Festivalul "George Enescu" 2009, reprezinta prima montare in Franta a operei Oedipe de la premiera de la Paris din 13 martie 1936, reluata si in stagiunea 1936-1937. Exceptand turneul Operei Romane in 1963, capodopera enesciana nu a mai fost ascultata in "Hexagon" decat in versiuni de concert semnate de dirijorii Charles Bruck (nascut la Timisoara), Yves Prin, si Lawrence Foster protagonisti fiind respectiv Xavier Depraz, Rudolf Constantin, si Philippe Fourcade. Da, este acelasi Xavier Depraz care mai tarziu a putut fi vazut in pelicule precum Alibi pentru un prieten, Afacerea Pigot, sau in serialul Regii blestemati.

Cel care a reparat aceasta nedreptate este directorul Teatrului Capitoliului din Toulouse, Nicolas Joel, care urma sa si regizeze opera. Din nefericire, cu cateva saptamani inainte de inceperea stagiunii, domnul Joel a suferit un atac cerebral. Recuperarea decurge normal, dar in programul de sala nu a fost creditat decat cu "conceptia scenica", regia revenind asistentului Stéphane Roche. Varianta definitiva a spectacolului va fi desigur cea de la Bucuresti.

Domnii Joel si Roche ne propun o montare sobra, poate chiar statica uneori, care din fericire nu atrage atentia asupra ei insesi. Scena nu este umpluta de figuranti, personajele nu sunt mereu in miscare doar de dragul de a se misca. Costumele au din pacate o uniformitate care adeseori confunda. Decorurile sunt dominate de un amfiteatru, doar fundul scenei fiind schimbat in fiecare tablou: peretii palatului lui Laios in primul act, un templu indepartat in scena Corintului, etc. Se poate desigur reprosa ca dramatismul lucrarii nu a fost suficient exploatat de regizori. Pe de alta parte, asa cum observa si criticul englez Evan Dickerson, montarea permite publicului sa se concentreze asupra muzicii. Pentru spectatorul francez aflat probabil la primul contact cu Oedipe, aceasta mi se pare pana la urma o alegere corecta.

Si totusi regizorii si-au pus amprenta asupra lucrarii. Cand in primul act neinduplecatul Tiresias anunta destinul vlastarului nou nascut, vocea se aude la inceput din mijlocul multimii, efectul acelui "Hélas! Douleur!" fiind cu atat mai zdrobitor. Iar la sfarsitul operei, la ultimul drum al lui Oedipe, acesta dispare infundandu-se in pamant in acelasi loc si in acelasi fel ca si Sfinxul. Spectatorul nu poate sa nu se gandeasca la ultimile cuvinte ale fiarei: "viitorul iti va spune daca Sfinxul, murind, plange a sa infrangerea sau rade biruitor".

Rolul principal i-a fost incredintat lui Franck Ferrari, un tanar bariton nascut la Nisa. El m-a convins mai mult in primele doua acte cand vocea sa era proaspata iar registrul se incadra perfect in cerintele partiturii. In actul al treilea devenea insa evident ca artistul dorea sa-si conserve fortele pana la sfarsit. Din aceasta cauza confruntarile cu Tiresias, Creon, Iocasta, si Pastorul, confruntari care scot pana la urma la iveala oribilul adevar, au fost lipsite de dramatismul necesar. Sper totusi ca, pe masura ce va aborda rolul, domnul Ferrari sa reuseasca sa-si dozeze mai bine resursele deoarece samburele unei interpretari remarcabile exista.

Distributia a reunit unii cantareti deja experimentati in muzica enesciana. Basul armean Arutjun Kotchinian se afla deja la al treilea rol in Oedipe. Dupa ce l-a intruchipat pe Marele Preot la Berlin si pe Paznic din nou la Berlin dar si la Barcelona, iata-l acum interpretand un cinic Tiresias. Cantaretul are o voce puternica si o prezenta impunatoare, dar ii lipseste probabil subtilitatea. Enzo Capuano a cantat la Cagliari sub bagheta lui Cristian Mandeal rolul lui Phorbas. La Toulouse l-a intruchipat pe Marele Preot. Altista canadiana Marie-Nicole Lemieux se afla la primul rol in Oedipe – cel al Sfinxului – dar a inregistrat in urma cu cativa ani una din cele mai bune versiuni moderne ale celor Sapte cantece pe versuri de Clement Marot. Alaturi de ceilalti colegi, din fericire majoritatea francofoni, a alcatuit o echipa puternica; singurul care a dezamagit a fost Léonard Pezzino, interpretul lui Laios. Mai remarc prestatia superba a corurilor reunite, cel al Teatrului Capitoliului din Toulouse si a cel al Operei Nationale din Bordeaux, ca si a corului de copii.

Conducerea muzicala i-a fost incredintata rutinatului Pinchas Steinberg. O alegere inspirata, as spune. Seful de orchestra israelian a mentinut tensiunea pe tot timpul reprezentatiei, a ales tempi vioi ceea ce a conferit lecturii sale o buna cursivitate, si a sprijinit bine cantaretii. As fi dorit totusi ca unele detalii sa fi fost mai bine conturate. Cand Phorbas marturiseste ca Polybos si Meropa nu sunt parintii lui Oedipe, melodia corzilor ar fi trebuit sa ne copleseasca, si nu a facut-o. Iar apogeul actului al III-lea a fost surprinzator de lipsit de intensitate. Orchestra insa a sunat foarte bine sub mana sa. De notat pe lista instrumentistilor prezenta unor muzicieni romani: violonistii Ion Georgescu si Eugen Tichindeleanu si violoncelista Sarah Iancu.

Partitura a fost executata integral, fara taieturi.

Nu un spectacol perfect, dar un triumf pana la urma pentru capodopera enesciana repusa in circulatie in Franta.

Dirijor: Pinchas Steinberg.
Maestri de cor: Patrick Marie Aubert si Jacques Blanc.
Conceptia scenica: Nicolas Joel.
Regia: Stéphane Roche.
Decoruri: Ezio Frigerio.
Costume: Franca Squarciapino.
Lumini: Vinicio Cheli.

Oedipe: Franck Ferrari.
Tirésias: Arutjun Kotchinian.
Creon: Vincent Le Texier.
Păstorul: Emiliano Gonzalez Toro.
Marele Preot: Enzo Capuano.
Phorbas: Harry Peeters.
Paznicul: Jérôme Varnier.
Tezeu: Andrew Schroeder.
Laios: Léonard Pezzino.
Iocasta: Sylvie Brunet.
Sfinxul: Marie-Nicole Lemieux.
Antigona: Amel Brahim-Djelloul.
Meropa: Maria José Montiel.
O tebana: Qiu Lin Zhang.

Duminica, 12 octombrie, 2008. Théâtre du Capitole Toulouse.

Premiera a avut loc pe 10 octombrie iar alte reprezentatii pe 14, 17, si 19 octombrie 2008, toate cu aceeasi distributie.

Postul de radio France Musique va difuza inregistrarea spectacolului premierei pe 25 octombrie la 19:30, ora Parisului.

Etichete: , , ,

marți, octombrie 21, 2008

Oedipe la Toulouse - primele (scurte) impresii

Voi scrie pe larg dar, ca sa rezum, au facut o treaba buna. Nu a fost probabil un Oedipe de referinta, dar capodopera enesciana a fost tratata cu respect. Pana voi termina cronica, puteti citi aici ceea ce a scris presa, unanim entuziasta. Majoritatea acestor articole provin din Franta. In limba engleza puteti citi cele doua cronici de pe portalul MusicWeb, cea a lui Evan Dickerson si cea a lui José Irurzun. Cat despre cronici din tara, pana acum nu am gasit nici una.

Etichete: , ,

joi, octombrie 09, 2008

Din nou plecat

Voi fi plecat pentru zece zile pentru a asista la spectacolul cu opera Oedipe de la Teatrul Capitoliului din Toulouse. Un articol in avanpremiera a aparut in cotidianul local, La Dépêche, si poate fi citit aici.

Cateva vorbe despre inceputul stagiunii in America. In primul rand, Salomeea lui Richard Strauss la Opera Metropolitan a beneficiat de o magnifica interpreta a rolului titular: Karita Mattila. Soprana finlandeza ne ofera un portret complet al eroinei: tonul i se potriveste perfect rolului, este o superba actrita de scena si nu mai putin superba actrita cu vocea, este chiar si o neinfricata dansatoare, si reuseste sa dezlantuie tensiunea acumulata cu un monolog final care in acelasi moment il zguduie si il dezgusta pe spectator. Dintre parteneri cei mai buni au fost Joseph Kaiser in rolul lui Narraboth si Ildikó Komlósi, interpreta lui Herodias. Kim Begley a fost lipsit de autoritate in rolul lui Herodes iar Juha Uusitalo a fost neconvingator in rolul lui Jochanaan. La pupitru Patrick Summers a stapanit aparatul orchestral dar a refuzat - sau nu a stiut cum - sa interpreteze.

O dezamagire a fost insa un tanar dirijor pe care in concertele anterioare l-am apreciat: Miguel Harth-Bedoya. El a condus primul program de abonament al Orchestrei Simfonice Nationale din Washington. Ce naiba a avut el in cap cand a programat Simfonia a V-a de Sostakovici cu vechea orchestra a lui Rostropovici - care ne-a oferit numai in urma cu patru ani o memorabila versiune a lucrarii, net superioara inregistrarilor sale si care lucrare era cartea sa de vizita - nu am inteles. Bun, ar fi fost loc pentru o alta interpretare a simfoniei care sa contrasteze cu intensitatea lui Rostropovici, dar din pacate domnul Harth-Bedoya n-avea nimic de spus. El pur si simplu conducea indiferent la nuante iar executia orchestrala a fost mai indisciplinata ca in orice alt concert al sau. Da, au fost momente in final in care imi venea sa exclamez "iata-l pe dirijorul pe care-l cunosteam", iar in partea a III-a corzile au avut un sunet catifelat rar intalnit, dar impresia generala a fost cel al unei lecturi indiferente. Miguel Harth-Bedoya este desigur un dirijor talentat dar iata, inca nematurizat.

Daca am lasat-o la sfarsit pe Martha Argerich, este pentru ca nu gasesc destule superlative pentru culorile pe care le extrage. Ea a interpretat recent Concertul pentru pian nr. 1 de Prokofiev si Concertul pentru pian nr. 1 de Sostakovici in compania Orchestrei din Philadelphia si a dirijorului Charles Dutoit, trompetist in concertul de Sostakovici fiind David Bilger. Programul a fost completat cu Valsuri nobile si sentimentale de Ravel si Tablouri dintr-o expozitie de Mossorgsky / Ravel.

Pe curand!

Etichete: , , , ,

miercuri, octombrie 08, 2008

Remus Azoitei / Eduard Stan / Integrala Enescu - Ecouri in presa germana

Volumul al II-lea al integralei lucrarilor pentru vioara si pian de George Enescu in interpretarea lui Remus Azoitei si a lui Eduard Stan a aparut deja in Germania si in Japonia. Iar reactia criticilor nu s-a lasat asteptata. Cronici au aparut pe portalele klassik.com si klassik-heute.com, ca si in ziaruri precum Frankfurter Allgemeine Zeitung (multumesc lui Evan Dickerson care mi-a semnalat-o) desi articolul este acum disponibil doar in arhiva cu plata a cotidianului. Citez totusi un fragment semnat de Ellen Kohlhaas: "Remus Azoitei si Eduard Stan canta ca si cum ar fi frate si sora, cu un echilibru sonor si cu o intelegere a limbajului muzical apropiat de duetul magistral Enescu / Lipatti" (recunosc, nu este cea mai inspirata traducere.)
Dupa cum am anuntat, artistii au sustinut recent un recital la Wigmore Hall din Londra. Am gasit o cronica a acestui recital pe portalul Classicalsource.com, cea a lui Richard Whitehouse.

Vorbind de Enescu, nu uitati sa cititi aceasta Scrisoare pentru melomani in care Victor Eskenasy prezeinta un CD cu cele doua sonate pentru violoncel si pian in interpretarea Laurei Buruiana si a lui Martin Tchiba.
Trecand oceanul, pianistul Matei Varga va sustine o serie de concerte la New York inclusiv un recital la Carnegie Hall pe 16 octombrie. In program lucrari de Beethoven (Andante in Fa Major), Schumann (Fantezia in Do Major, Op. 17), C.P.E. Bach (Sonata in La Major) si Enescu (Sonata No. 1). Iar pe 11 moiembrie la Merkin Concert Hall artistul va concerta alatuti de Bogdan Dulu, Andrei Licaret, Vlad Maistorovici, si Laura Buruiana in lucrari ale tinerilor compozitori romani, toti sub 30 de ani: Ciprian Costin (fragment din suita pentru pian Povestiri romanesti), Sabina Ulubeanu (Sonata pentru violoncel si pian), Diana Rotaru (Prélude Parisien no 1: Debumessquisse), Mihai Maniceanu (The Living si Cadenta pentru violoncel si pian), Ioana Tiberian (Sonata pentru vioara si Pian), Serban Marcu (Lieduri pe versuri de Lucian Blaga), Ana Szilagyi (Sonoritati), Diana Iulia Simon (Mosaic), si Vlad Maistorovici (Monument. Prélude a L'unison).

Dar vestea cea mai buna este recuperarea lui Sherban Lupu. Ieri seara el a sustinut un concert la Krannert Center al Universitatii din Illinois alaturi de orchestra Sinfonia da Camera sub bagheta lui Ian Hobson, in program fiind cuprinsa si Simfonia de camera Op. 33 de George Enescu, lucrare care va fi inregistrata de artisti. Si-au mai dau concursul violistul Csaba Erdelyi, violoncelistul Mirel Iancovici, si pianistul Samir Golescu.

Voi incheia semnaland alte cateva cronici. Violonista Irina Muresanu a sustinut recent un concert impreuna cu New England String Ensemble la Jordan Hall apartinand de New England Conservatory din Boston. Puteti citi aici impresiile lui Matthew Guerrieri din ziarul Boston Globe si cele ale lui Peter Van Zandt Lane din Boston Musical Intelligencer. In fine, violonista Joan Kwuon a sustinut recent un recital la Cleveland in programul caruia a figurat si Sonata a III-a, in caracter popular romanesc de Enescu. Donald Rosenberg a fost prezent si a scris aceste randuri.

Etichete: , , , , ,

luni, octombrie 06, 2008

A decedat si Horatiu Radulescu

Compozitor roman stabilit din 1969 in Franta, acuzat fiind de a fi scris "muzica imperialista" in timpul studiilor sale la conservator. Mai multe articole omagiale au fost publicate si in presa din tara, dar ceea ce va propun in amintirea sa este cel din ziarul The Times.

L-am "descoperit" pe compozitor ascultand concertul sau pentru pian si orchestra denumit The Quest.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

Etichete: ,

joi, octombrie 02, 2008

Christoph Eschenbach numit director al Orchestrei Simfonice Nationale din Washington

Dupa mai bine de trei ani de cautare, Orchestra Simfonica Nationala din Washington a prezentat noul director muzical in persoana dirijorului si pianistului german Christoph Eschenbach. Domnul Eschenbach va prelua noua functie in stagiunea 2010-2011, Ivan Fischer ramanand deocamdata dirijorul principal al orchestrei. La sfarsitul stagiunii trecute dirijorul german a terminat directoratul Orchestrei din Philadelphia cu care insa va mai apare in calitate de sef invitat si cu care chiar va efectua un turneu in Europa.

Evident, directoratul Orchestrei Simfonice Nationale este un post mai putin prestigios decat cel al Orchestrei din Philadelphia. Faptul ca domnul Eschenbach a fost de asemenea numit in nou creatul post de director muzical la Kennedy Center ar putea probabil fi privit drept oarecare compensatie. Dar se pare ca atat orchestra cat si dirijorul au nevoie unul de altul. Orchestra dorea un muzician cunoscut in intreaga lume care ar puteam imbunatati nivelul ei, cu care ar efectua turnee in centre muzical prestigioase, si, de ce nu, ar inregistra. Iar Eschenbach, dupa esecul de la Philadelphia si succesul de la Houston (a carui orchestra a fost director muzical inainte de o prelua pe cea din Philadelphia) doreste probabil sa demonstreze ca nu si-a spus inca ultimul cuvant.

Si nu as vrea sa se inteleaga ca toate concertele lui Eschenbach de la Philadelphia au fost slabe. Da, am avut partea mea de dezamagire, dar o versiune a Simfoniei a I-a de Brahms a fost una din acele interpretari despre care ma gandesc si acum chiar daca reactia initial mi-a fost cam rece. Si de fapt, aceasta (aparenta?) inconsistenta a fost unul din lucrurile pentru care dirijorul a fost criticat. Instrumentistii orchestrei se plang ca in fiecare concert dintr-o serie (un program este executat de 3-4 ori intr-o saptamana) sau turneu interpretarea aceleasi lucrari este diferita de la o seara la alta. Dar nu este oare acest element de impredictibilitate inamicul rutinei? Si nu se spunea acelasi lucru despre Charles Munch, ca sa nu mai vorbesc de Hermann Scherchen, dirijori care au intrat de mult in panteonul celor mari?

Cu toate acestea, as fi preferat totusi ca orchestra sa fi incaput pentru cativa ani pe mana unui superb tehnician ca de exemplu Lorin Maazel sau Kurt Masur (de fapt prima mea alegere ar fi fost Ivan Fischer caruia i-a fost oferit directoratul dar care a refuzat.) Poate totusi ca spontaneitatea lui Eschenbach, numit director dupa doar un singur concert ca invitat, este chiar medicamentul de care are nevoie Orchestra Simfonica Nationala. Ma tem insa sa nu fie o reluare a epocii Rostropovici: unele concerte splendide in anumit repertoriu dar indisciplina in executie intr-o seara obisnuita (OK, Eschenbach este mai bun tehnician decat Rostropovici.) Oricum, vor urma unele stagiuni interesante.

Etichete: