Oedipe la Toulouse

Spectacolul de la Toulouse, o co-productie cu Festivalul "George Enescu" 2009, reprezinta prima montare in Franta a operei Oedipe de la premiera de la Paris din 13 martie 1936, reluata si in stagiunea 1936-1937. Exceptand turneul Operei Romane in 1963, capodopera enesciana nu a mai fost ascultata in "Hexagon" decat in versiuni de concert semnate de dirijorii Charles Bruck (nascut la Timisoara), Yves Prin, si Lawrence Foster protagonisti fiind respectiv Xavier Depraz, Rudolf Constantin, si Philippe Fourcade. Da, este acelasi Xavier Depraz care mai tarziu a putut fi vazut in pelicule precum Alibi pentru un prieten, Afacerea Pigot, sau in serialul Regii blestemati.

Cel care a reparat aceasta nedreptate este directorul Teatrului Capitoliului din Toulouse, Nicolas Joel, care urma sa si regizeze opera. Din nefericire, cu cateva saptamani inainte de inceperea stagiunii, domnul Joel a suferit un atac cerebral. Recuperarea decurge normal, dar in programul de sala nu a fost creditat decat cu "conceptia scenica", regia revenind asistentului Stéphane Roche. Varianta definitiva a spectacolului va fi desigur cea de la Bucuresti.

Domnii Joel si Roche ne propun o montare sobra, poate chiar statica uneori, care din fericire nu atrage atentia asupra ei insesi. Scena nu este umpluta de figuranti, personajele nu sunt mereu in miscare doar de dragul de a se misca. Costumele au din pacate o uniformitate care adeseori confunda. Decorurile sunt dominate de un amfiteatru, doar fundul scenei fiind schimbat in fiecare tablou: peretii palatului lui Laios in primul act, un templu indepartat in scena Corintului, etc. Se poate desigur reprosa ca dramatismul lucrarii nu a fost suficient exploatat de regizori. Pe de alta parte, asa cum observa si criticul englez Evan Dickerson, montarea permite publicului sa se concentreze asupra muzicii. Pentru spectatorul francez aflat probabil la primul contact cu Oedipe, aceasta mi se pare pana la urma o alegere corecta.

Si totusi regizorii si-au pus amprenta asupra lucrarii. Cand in primul act neinduplecatul Tiresias anunta destinul vlastarului nou nascut, vocea se aude la inceput din mijlocul multimii, efectul acelui "Hélas! Douleur!" fiind cu atat mai zdrobitor. Iar la sfarsitul operei, la ultimul drum al lui Oedipe, acesta dispare infundandu-se in pamant in acelasi loc si in acelasi fel ca si Sfinxul. Spectatorul nu poate sa nu se gandeasca la ultimile cuvinte ale fiarei: "viitorul iti va spune daca Sfinxul, murind, plange a sa infrangerea sau rade biruitor".

Rolul principal i-a fost incredintat lui Franck Ferrari, un tanar bariton nascut la Nisa. El m-a convins mai mult in primele doua acte cand vocea sa era proaspata iar registrul se incadra perfect in cerintele partiturii. In actul al treilea devenea insa evident ca artistul dorea sa-si conserve fortele pana la sfarsit. Din aceasta cauza confruntarile cu Tiresias, Creon, Iocasta, si Pastorul, confruntari care scot pana la urma la iveala oribilul adevar, au fost lipsite de dramatismul necesar. Sper totusi ca, pe masura ce va aborda rolul, domnul Ferrari sa reuseasca sa-si dozeze mai bine resursele deoarece samburele unei interpretari remarcabile exista.

Distributia a reunit unii cantareti deja experimentati in muzica enesciana. Basul armean Arutjun Kotchinian se afla deja la al treilea rol in Oedipe. Dupa ce l-a intruchipat pe Marele Preot la Berlin si pe Paznic din nou la Berlin dar si la Barcelona, iata-l acum interpretand un cinic Tiresias. Cantaretul are o voce puternica si o prezenta impunatoare, dar ii lipseste probabil subtilitatea. Enzo Capuano a cantat la Cagliari sub bagheta lui Cristian Mandeal rolul lui Phorbas. La Toulouse l-a intruchipat pe Marele Preot. Altista canadiana Marie-Nicole Lemieux se afla la primul rol in Oedipe – cel al Sfinxului – dar a inregistrat in urma cu cativa ani una din cele mai bune versiuni moderne ale celor Sapte cantece pe versuri de Clement Marot. Alaturi de ceilalti colegi, din fericire majoritatea francofoni, a alcatuit o echipa puternica; singurul care a dezamagit a fost Léonard Pezzino, interpretul lui Laios. Mai remarc prestatia superba a corurilor reunite, cel al Teatrului Capitoliului din Toulouse si a cel al Operei Nationale din Bordeaux, ca si a corului de copii.

Conducerea muzicala i-a fost incredintata rutinatului Pinchas Steinberg. O alegere inspirata, as spune. Seful de orchestra israelian a mentinut tensiunea pe tot timpul reprezentatiei, a ales tempi vioi ceea ce a conferit lecturii sale o buna cursivitate, si a sprijinit bine cantaretii. As fi dorit totusi ca unele detalii sa fi fost mai bine conturate. Cand Phorbas marturiseste ca Polybos si Meropa nu sunt parintii lui Oedipe, melodia corzilor ar fi trebuit sa ne copleseasca, si nu a facut-o. Iar apogeul actului al III-lea a fost surprinzator de lipsit de intensitate. Orchestra insa a sunat foarte bine sub mana sa. De notat pe lista instrumentistilor prezenta unor muzicieni romani: violonistii Ion Georgescu si Eugen Tichindeleanu si violoncelista Sarah Iancu.

Partitura a fost executata integral, fara taieturi.

Nu un spectacol perfect, dar un triumf pana la urma pentru capodopera enesciana repusa in circulatie in Franta.

Dirijor: Pinchas Steinberg.
Maestri de cor: Patrick Marie Aubert si Jacques Blanc.
Conceptia scenica: Nicolas Joel.
Regia: Stéphane Roche.
Decoruri: Ezio Frigerio.
Costume: Franca Squarciapino.
Lumini: Vinicio Cheli.

Oedipe: Franck Ferrari.
Tirésias: Arutjun Kotchinian.
Creon: Vincent Le Texier.
Păstorul: Emiliano Gonzalez Toro.
Marele Preot: Enzo Capuano.
Phorbas: Harry Peeters.
Paznicul: Jérôme Varnier.
Tezeu: Andrew Schroeder.
Laios: Léonard Pezzino.
Iocasta: Sylvie Brunet.
Sfinxul: Marie-Nicole Lemieux.
Antigona: Amel Brahim-Djelloul.
Meropa: Maria José Montiel.
O tebana: Qiu Lin Zhang.

Duminica, 12 octombrie, 2008. Théâtre du Capitole Toulouse.

Premiera a avut loc pe 10 octombrie iar alte reprezentatii pe 14, 17, si 19 octombrie 2008, toate cu aceeasi distributie.

Postul de radio France Musique va difuza inregistrarea spectacolului premierei pe 25 octombrie la 19:30, ora Parisului.