Din nou plecat

Voi fi plecat pentru zece zile pentru a asista la spectacolul cu opera Oedipe de la Teatrul Capitoliului din Toulouse. Un articol in avanpremiera a aparut in cotidianul local, La Dépêche, si poate fi citit aici.

Cateva vorbe despre inceputul stagiunii in America. In primul rand, Salomeea lui Richard Strauss la Opera Metropolitan a beneficiat de o magnifica interpreta a rolului titular: Karita Mattila. Soprana finlandeza ne ofera un portret complet al eroinei: tonul i se potriveste perfect rolului, este o superba actrita de scena si nu mai putin superba actrita cu vocea, este chiar si o neinfricata dansatoare, si reuseste sa dezlantuie tensiunea acumulata cu un monolog final care in acelasi moment il zguduie si il dezgusta pe spectator. Dintre parteneri cei mai buni au fost Joseph Kaiser in rolul lui Narraboth si Ildikó Komlósi, interpreta lui Herodias. Kim Begley a fost lipsit de autoritate in rolul lui Herodes iar Juha Uusitalo a fost neconvingator in rolul lui Jochanaan. La pupitru Patrick Summers a stapanit aparatul orchestral dar a refuzat - sau nu a stiut cum - sa interpreteze.

O dezamagire a fost insa un tanar dirijor pe care in concertele anterioare l-am apreciat: Miguel Harth-Bedoya. El a condus primul program de abonament al Orchestrei Simfonice Nationale din Washington. Ce naiba a avut el in cap cand a programat Simfonia a V-a de Sostakovici cu vechea orchestra a lui Rostropovici - care ne-a oferit numai in urma cu patru ani o memorabila versiune a lucrarii, net superioara inregistrarilor sale si care lucrare era cartea sa de vizita - nu am inteles. Bun, ar fi fost loc pentru o alta interpretare a simfoniei care sa contrasteze cu intensitatea lui Rostropovici, dar din pacate domnul Harth-Bedoya n-avea nimic de spus. El pur si simplu conducea indiferent la nuante iar executia orchestrala a fost mai indisciplinata ca in orice alt concert al sau. Da, au fost momente in final in care imi venea sa exclamez "iata-l pe dirijorul pe care-l cunosteam", iar in partea a III-a corzile au avut un sunet catifelat rar intalnit, dar impresia generala a fost cel al unei lecturi indiferente. Miguel Harth-Bedoya este desigur un dirijor talentat dar iata, inca nematurizat.

Daca am lasat-o la sfarsit pe Martha Argerich, este pentru ca nu gasesc destule superlative pentru culorile pe care le extrage. Ea a interpretat recent Concertul pentru pian nr. 1 de Prokofiev si Concertul pentru pian nr. 1 de Sostakovici in compania Orchestrei din Philadelphia si a dirijorului Charles Dutoit, trompetist in concertul de Sostakovici fiind David Bilger. Programul a fost completat cu Valsuri nobile si sentimentale de Ravel si Tablouri dintr-o expozitie de Mossorgsky / Ravel.

Pe curand!