Cristian Macelaru la pupitrul Orchestrei din Philadelphia

Pana recent, ultimul dirijor roman care a condus celebra orchestra a fost Ion Marin, in anii '90 daca nu ma insel. Recent insa Cristian Macelaru s-a aflat la pupitrul orchestrei, este adevarat, intr-un program pentru tineret. Chiar si asa, acest lucru constituie un reper important pentru un tanar dirijor aflat la inceputul carierei.

Un alt punct de referinta in tanara sa cariera a fost prezenta sa la Festivalul de Muzica Contemporana de la Tanglewood din vara trecuta. Allan Kozinn i-a laudat prezenta in ziarul New York Times.

Pagina de Internet a dirijorului contine mai multe informatii biografice.

Constantin Silvestri: A Bournemouth Love Affair - Cronici

Am aflat cu satisfactie faptul ca albumul de doua discuri compacte dedicat artei lui Constantin Silvestri si intitulat A Bournemouth Love Affair va beneficia de distributie pe piata internationala. Eu am mai vorbit aici despre acest minunat set.

Ma bucur sa vad ca intre timp au mai aparut alte cateva cronici, deocamdata doar din Anglia. Iata doua de pe portalul MusicWeb si una de pe site-ul The Classical Source.

Felicit deci inca o data pe doamna Anda Anastasescu, cea careia ii datoram aparitia albumului. Acest tip de initiativa facuta cu bani putini dar cu mult entuziasm trebuie sprijinita cu toate fortele. Nu am nici un fel de interes financiar dar este ceva in care cred din tot sufletul.

BBC Proms - Arhiva

Cercetare placuta: http://www.bbc.co.uk/proms/archive/.

Si ca un cadou extra, iata si o carte gratuita despre unii mari sau mai putin mari dar importanti dirijori din trecut, intre care si George Georgescu.

Felicitari pentru Stefan Pop si Mihaela Cesa-Goje

Opera Online a anuntat deja ca Stefan Pop a castigat concursul Operalia, concurs patronat de Placido Domingo. Imi revine atunci cinstea sa anunt ca dirijoarea Mihaela Cesa-Goje a castigat o bursa de 10.000 dolari, bursa acordata de Liga Orchestrelor Americane. Meritul Mihaelei Cesa-Goje este cu atat mai mare cu cat celelalte bursiere, in special Alondra de la Parra si Mei-Ann Chen, isi desfasoara activitatea pe continentul american.

Sincere felicitari celor doi.

Celibidache inedit...

...si mai putin inedit. Partea "mai putin inedita" este editarea pe disc compact a unui concert din 1990 de la Suntory Hall din Tokyo. In program: Simfonia a VIII-a de Bruckner. Am spus "mai putin inedit" deoarece concertul a fost editat pe videocaseta (mai tineti minte?) in urma cu aproximativ 15 ani. De asemenea, doua fragmente din acest concert se pot asculta pe YouTube: un fragment din partea a II-a si altul din final. Iata-le:





Din pacate CD-ul a aparut doar pe piata japoneza, fiind editat de casa Altus, care continua sa publice concertele lui Celibidache in Japonia. Am mai vorbit despre ele aici si aici.
Deci ce este inedit? Primul lucru vine tot din Japonia si este un DVD cuprinzand un documentar numit Celi si Filarmonica sa, fiind dedicat deschderii salli de concert din complexul Gasteig. Am totusi speranta ca acest DVD sa apara si pe piata internationala, fiind in limba germana. Daca nu, stim cu totii de unde sa-l cumparam.
Celalalt lucru inedit este, din fericire disponibil pe piata internationala. Este vorba de un album de trei discuri compacte dedicat muzicii lui Günter Raphael. Cariera acestuia a debutat promitator: prima sa simfonie a fost executata in prima auditie de insusi Wilhelm Furtwängler cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig. Fiind insa pe jumatate evreu, lucrarile sale au fost interzise pe durata dictaturii naziste. Dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, operele sale au re-intrat in repertoriul orchestrelor germane, desi au fost uitate dupa moartea sa.

Simfonia a I-a lipseste din acest album care cuprinde patru alte simfonii (nr. 2-5) precum si o lucrare corala, Laotse-Symphonie, aceasta din urma dirijata de Michael Gielen. Celibidache dirijeaza Simfonia a IV-a, inregistrarea provenind dintr-un concert al Filarmonicii din Berlin din 1950. Simfonia a II-a este condusa de Christoph Altstaedt, Simfonia a III-a de Matthias Foremmy, iar Simfonia a V-a de Hans Schmidt-Isserstedt.

Mindru Katz - un nou disc compact

In ultimii ani casa Cembal d'amour a editat o serie de discuri compacte - 8 la numar deocamdata - dedicate artei lui Mindru Katz. Ultimul CD contine lucrari de Beethoven, Enescu, Sostakovici, si Chopin. Gary Lemco a scris o cronica in revista online Audiophile Audition, cronica pe care o puteti citi aici. De notat ca lucrarile lui Beethoven, Sostakovici, si Enescu sunt re-editari.

De notat ca aceeasi lucrare de Enescu ce poate fi ascultata pe CD-ul de mai sus, Suita Op. 10, va fi interpretata de Mihaela Ursuleasa pe 2 iunie in cadrul festivalului Klangraum Waidhofen. Si daca tot am vorbit de Enescu, sa mai consemnam faptul ca Rapsodia a I-a va re-intra in repertoriul Filarmonicii din New York in cadrul unor concerte de vara sustinute la New York pe 8-10 iulie si la Bravo! Vail Valley Music Festival din Colorado pe 30 iulie. Bramwell Tovey va dirija. Ultima oara cand lucrarea enesciana a fost executata de orchestra new yorkeza a fost in 1970 cand dirijor a fost André Kostelanetz.

Mai notez decesul unor mari muzicieni precum Stefan Gheorghiu si Dan Mizrahi. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

Enescu - descarcari digitale gratuite

De pe blogul de nepretuit al lui Benoit, puteti descarca gratuit cateva din inregistrarile facute de Enescu pentru Silvertone Records. Mai multe detalii, ca si descarcarile, le aflati aici, si cititi si comentariile in care cineva suspecteaza ca flautistul principal ar fi John Wummer, pentru multi ani flautistul principal al Filarmonicii din New York.

Iar ca bonus, iata si inca o alta inregistrare facuta de Enescu pentru Silvertone: Pavane pour une infante défunte de Ravel.

Ioan Holender canta...

La balul operei vieneze din 2010. Si cand ma gandesc ca dl. Holender la un moment dat cantase alaturi de Helge Rosvaenge, si de asemenea, cu o alta ocazie, l-a avut drept corepetitor pe Carlos Kleiber... Si ca in repoertoriul sau se afla piese de Bartok si Nono...

Dar, dupa cum vedeti, toata lumea doreste sa cante pe scena Operei din Viena. Chiar si directorul...

Radu Lupu - recital la Washington

Puteti citi aici nu doar doua cronici dar, mai important, si reactiile ascultatorilor.

Parerile mele pe scurt: sublim Schubert, o frumoasa descoperire in Janacek, si un Beethoven mai meditativ dar nu chiar "pasionat." Revin la Schubert: interpretarea partii a II-a din Sonata in La Major D. 959 a fost ceva de vis.

Actualizare: iata si cronica lui Allan Kozinn asupra recitalului lui Radu Lupu de la New York cu acelasi program ca si la Washington; chiar si bis-ul a fost acelasi!

Arhiva Orchestrei din Paris

Iata cadoul meu de Craciun: o noua arhiva, cea a Orchestrei din Paris. Parca citisem pe undeva ca Mihai Brediceanu a dirijat Simfonia a III-a de Enescu cu orchestra, ba chiar alamurile s-au ridicat in picioare la un moment dat asa cum scrie in partitura, dar nimic nu e trecut aici. Oricum, artisti romani nu lipsesc.

Liternet: Romanian Musical Adventure - Constantin Silvestri

Noul meu articol de pe portalul LiterNet se poate citi aici.

Remus Azoitei si Eduard Stan la Washington

A fost o seara superba, intrerupta doar de de un spectator prea entuziast care, in Dansul Maghiar de Brahms oferit la bis, a inceput sa aplaude - hai sa fiu generos - ca la Marsul Radetzky. Cel mai mult a impresionat insa versiunea Sonatei a III-a de Enescu. Daca ar fi sa amintesc doar un detaliu care mi-a ramas in minte, ar fi pianissimo-ul din finalul partii a II-a, pur si simplu magic.

Sala a fost din pacate doar 40% plina.

Iata cronica aparuta din pacate doar in editia online a ziarului Washington Post.

Au decedat dirijorul Alexandru Lascae si cantareata Elisabeth Söderström

Am aflat cu totul intamplator de decesul dirijorului roman stabilit in Olanda, Alexandru Lascae. Am citit un articol de pe portalul LiterNet in care Oltea Serban Parau discuta un concert sustinut in sala Concertgebouw din Amsterdam de catre Symphonieorkest Bellitoni. Dirijorul principal al acelei orchestre a fost maestrul roman, dar acesta decedase recent (actualizare 25 noiembrie: lucru care nu a fost mentionat in articol, ci pe care l-am aflat intrand pe pagina de Internet a orchestrei), deci Jurjen Hempel a condus concertul.

Alexandru Lascae a mai fost si dirijor al Filarmonicii Moldova din Iasi, care orchestra a uitat sa scrie ceva pe pagina de Internet la moartea dirijorului. Dupa cum se vede, olandezii nu au uitat. In plus, maestrul are o pagina din Wikipedia in limba olandeza, nu si in romaneste. Aceasta, cu toate ca dirijorul a facut multe pentru muzica romaneasca, inregistrand un ciclu al lucrarilor de Enescu.

Alexandur Lascae a aranjat o piesa de Ceaikovski, Souvenir d'un lieu cher Op. 42, care a fost recent inregistrat de Janine Jansen.

Elisabeth Söderström a fost una din marile cantarete suedeze, desi nu a fost chiar vedeta precum, de exemplu, Birgit Nilsson. Ea a decedat la varsta de 82 de ani. Puteti citi aici un omagiu din ziarul Daily Telegraph.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

P.S. Un alt deces este cel al muzicologului Howard Chandler Robbins Landon. Puteti citi aici un articol omagial din ziarul Guardian Unlimited. Dumnezeu sa-l ierte.

Inca un interviu ce trebuie citit

Este vorba de cel luat de Victor Eskenasy lui Sergiu Celibidache in 1995, in sfarsit disponibil on-line.

Un interviu cu Eduard Stan

Portalul german klassik.com a luat acest interviu cu ocazia turneului sustinut de violonistul Remus Azoitei si pianistul Eduard Stan. Dl. Stan discuta muzica lui George Enescu.

Michel Schwalbé la 90 de ani

Veteranul violonist este mai putin conscut in Romania, dar el a fost, probabil, cel mai bun concertmaestru al Filarmonicii din Berlin din "epoca von Karajan" - si inainte de aceasta, al Orchestrei Elvetiei Romande sub bagheta lui Ernest Ansermet. A fost de asemenea, un elev al lui George Enescu.

Urandu-i traditionalul "La Multi Ani", iata-l in fragmente din Seherezada de Rimsky-Korsakov sub bagheta lui Karajan. De notat ca dirijorul nu a condus niciodata lucrarea in concert, ci doar in studioul de inregistrari.

Silvestri - Cum se poate cumpara

CD-ul de care am amintit recent, Constantin Silvestri conducand muzica lui Enescu, Silvestri, Prokofiev, Mozart si Dvorak, se poate comanda de pe aceasta pagina. Nu am nici un interes financiar. Eu am comandat deja albumul si de-abia astept sa-l primesc.

Lansare de disc: Costantin Silvestri conduce Enescu, Silvestri, Mozart, Dvorak, si Prokofiev

Eveniment la Institutul Cultural Roman din Londra: pe 19 octombrie va avea loc un program in memoria lui Constantin Silvestri in cadrul caruia va avea loc o lansare de disc compact. Puteti citi cateva informatii aici. Din moment ce continutul integral al albumului nu este trecut, v-il ofer eu:

George Enescu: Simfonia a I-a, Suita a I-a, Suita a II-a.
Constantin Silvestri: Trei piese pentru orchestra de coarde.
Wolfgang Amadeus Mozart: Simfonia nr. 29 si Uvertura operei Flautul fermecat.
Serghei Prokofiev: Simfonia nr. 1, "Clasica".
Antonin Dvorak: Trei dansuri slave: nr. 3-5.

Orchestra Simfonica din Bournemouth. Inregistrari din anii 1963-1967. Sursa acestor documente sonore este inregistrarile facute de Silvestri insusi deoarece in majoritatea cazurilor BBC-ul a sters benzile.

CD-ul se datoreaza Fundatiei Internationale Constantin Silvestri si in special a doamnei Anda Anastasescu, care, in aceste sens, a infiintat o noua casa de discuri: Romanian Musical Adventure. Voi reveni cu detalii pe masura ce voi afla mai multe.

Un superb disc compact: Klaus Tennstedt conduce Schubert si Bruckner in Tokyo

De foarte putine ori se intampla sa ascult un concert sau o inregistrare atat de buna incat sa simt imediat nevoia sa scriu despre ace(a)sta. Este insa cazul CD-ului de fata, care mi-a fost recomandat de Doru Ionescu, si pe care l-am amintit deja cand am trecut in revista inregistrarile care mi-au atras atentia in Japonia.
Il cunosteam pe dirijor mai mult din gravarile facute in studiou, desi majoritatea cunoscatorilor imi tot spuneau ca trebuie sa-i ascult inregistrarile din concert pentru a-i aprecia cu adevarat arta. Dar nici putinile pe care le cunosteam - Uvertura Academica de Brahms cu Orchestra Simfonica din Boston sau Simfonia a VII-a de Bruckner cu Orchestra Simfonica din Chicago, ambele desigur foarte bune dar nu, cred, exceptionale - nu m-au pregatit pentru revelatia pe care am simtit-o ascultand concertul de la Tokyo din 1984 in care maestrul german conduce propria sa orchestra, Filarmonica din Londra.

Concertul a ineput cu Simfonia Neterminata de Schubert, care beneficiaza de o lectura plina de gravitate dar deloc greoaie. Dar evenimentul serii a fost desigur magnifica talmacire a Simfoniei a IV-a de Bruckner (nu ca lectura schubertiana ar fi mai putin stralucitoare.) Ceea ce impresioneaza este extraordinarul sens al arhitecturii si felul in care dirijorul stapaneste discursul muzical. Cred ca Doru a spus-o mai bine decat as putea eu sa o fac: "Exista o tensiune, o intensitate, un stil tipic german care aduce aminte de Knappertsbusch din zilele lui de gratie." Fara indoiala, una din marile versiuni ale lucrarii bruckneriene.

Si imi mai spune Doru ca Tennstedt si Celibidache au fost prieteni. De fapt, amandoi erau cunoscuti pentru meticulozitatea cu care pregatesc concertele. Un critic povestea ca i-a sugerat maestrului german o lucrare in care ar fi dorit sa-l asculte. La care Tennstedt ar fi raspuns cam astfel: "nu pot deoarece trebuie sa continui sa dirijez Mahler si Bruckner pana o sa-i inteleg."

Impresii din Japonia

Ii voi dezamagi, cred, pe cei care asteptau impresii de la concertele Filarmonicii din Viena la Suntory Hall sau de la spectacolele Scalei de la Bunka Kaikan din Tokyo. Am stat mai mult la Kyoto. Dar despre impresiile muzicale, ceva mai jos.

Mai intai, cateva cuvinte despre locurile pe care le-am vizitat. Incep cu Kyoto. Orasul in sine nu este chiar frumos, exceptand desigur partea de est in care majoritatea monumentelor sunt localizate. Dar ce monumente! Am fost impresionat in special de Castelul Nijo, de templul Ginkaku-ji - de fapt nu de templul in sine, ci mai mult superba gradina - de o alta splendida gradina, cea de la Heian Jingu Shrine, sau de Kiyomizu-dera, templul cu terasa de lemn. Acestea sunt atractiile turistice pe care le-as revedea daca si cand ma voi reintoarce in vechea capitala a Japoniei. Celebrul templu Kinkaku-ji a impresionat mai mult prin faptul ca era acoperit in aur, dar altfel m-a captat mai putin. Cat despre Palatul Imperial, vizitele sunt doar ghidate iar in camere nu se poate intra. Merita vizitat doar dupa celelalte atractii. Cam acelasi lucru as putea spune despre vechea capitala, Nara.

De remarcat ca multe din monumentele de mai sus au fost reconstruite de mai multe ori de-a lungul istoriei deoarece au fost mistuite de flacari. O importanta exceptie a fost cel mai mare castel feudal, Himeji. Constructia este desigur impresionanta dar am fost dezamagit mai mult de camerele castelului, in special la o zi dupa ce am vizitat Castelul Nijo.

La Tokyo am stat putin si am cureierat "per pedes" cateva din cartierele (nu cred ca acesta este cuvantul cel mai potrivit) cele mai cunoscute: Shinjuku, Shibuya, Ginza, Asakusa. Orasul noaptea trebuie vazut pentru a fi crezut. O mare surpriza a fost sa descoper ca in Ginza, zona cu cele mai scumpe magazine, exista un restaurant romanesc. Se numeste Darie si isi serveste clientii inca din 1979. Ce rau imi pare ca nu am auzit la timp de el! Cum o alta surpriza gastronomica a fost sa descoper ca celebra cafenea Landtmann din Viena, din cate se pare cafeneaua preferata a lui Sigmund Freud, are o sucursala si la Tokyo!

Vorbind de mancare, aceasta a fost una din putinile surprize neplacute deoarece este scumpa iar portiile sunt mici. Iar cand am crezut ca am cumparat camembert de la un supermarket, branza impachetata a fost de un alt tip. Am fost de asemenea uimit sa constat ca foarte putini japonezi vorbesc engleza bine, desi la hoteluri aceasta nu este o problema. Si, apropo de hoteluri, camerele sunt cam mici.

OK, muzica acum. Orice meloman care trece prin Tokyo se va opri prin legendarele magazine de discuri - compacte si chiar LP-uri. Din lista de vreo zece, n-am apucat sa vad decat patru. Si acestea destul de in graba.

Doua magazine mi-au retinut in special atentia. Primul este Tower Records din Shibuya. Este probabil cel mai mare magazin de CD-uri din intreaga lume, iar un etaj intreg este dedicat muzicii clasice. Cand am intrat acolo pentru prima oara aproape ca mi s-a taiat respiratia. Mi-ar fi trebuit o zi intreaga pentru a vedea totul cu calm.

Deci ce am cumparat? Cu atatea CD-uri disponibile, m-am oprit doar asupra celor care au fost editate de Tower Records si disponibile doar in aceste magazine. Motivul a fost ca, desi se pot comanda CD-uri din Japonia via Internet, Tower Records nu are pagina in limba engleza iar inregistrarile nu sunt disponibile altundeva. Am optat la inceput pentru cateva CD-uri ale unui dirijor preferat in muzica franceza: Paul Paray. Am fost curios insa sa-l ascult in repertoriul austro-german: Mozart, Beethoven, Brahms, Wagner. A urmat Henryk Szeryng in lucrari de Handel si Corelli. Va mai amintiti vremurile in care marii instrumentisti interpretau lucrarile baroce? L-as adauga aici si pe oboistul Heinz Holliger intr-un program de sonate de Handel, Telemann, C.P.E. Bach, si Vivaldi. Un alt CD care mi-a starnit curiozitatea a fost cel al unei pianiste japoneze, Ami Fujiwara, interpretand lucrari de Enescu (cele doua Sonate si transcriptia Rapsodie a I-a) si Lipatti (Nocturna si Sonatina pentru mana stanga); m-a atras in special muzica lui Lipatti.

Tower records mai are un magazin, ceva mai mic, in Shinjuku. Si acesta ramane unul din cele mai mari din lume, desi are probabil o dimensiune mai redusa decat, sa zicem, Ludwig Beck din München. Melomanii spun ca uneori vad aici CD-uri pe care nu le-au gasit la sucursala din Shiubuya.

Celalalt magazin care mi-a retinut atentia a fost Disk Union din Shinjuku (magazinul mai are o sucursala, se pare mai mica, in Ochanomizu pe care din pacate nu am putut-o vizita.) Acesta este specializat in CD-uri de mana a doua si contine un mare numar de inregistrari care nu mai sunt editate. Asa am gasit cantate de Bach sub bagheta lui Hermann Scherchen (doar un singur volum, din pacate) sau Simfonia a VI-a de Bruckner cu Orchestra Simfonica din Boston sub bagheta lui William Steinberg. Din nefericire organizarea lasa mult de dorit: de la Bach se sare la Ravel, se revine la Haydn, apoi se trece la Schubert, sau ceva in genul asta. Din moment ce timpul a fost limitat, cautarea muzicii dorite este foarte stresanta. Din nou, in mod ideal, as fi avut o zi intreaga la dispozitie.

HMV ramane probabil cel mai bun magazin on-line al Japoniei (CDJapan are preturi mai reduse pentru livrare dar selectia este mult mai mica; inca nu am utilizat JpopHelp.) Dar magazinul din Shibuya, recomandat de alti melomani, a deceptionat. Se putea observa ca la un moment dat merita vizitat, dar se pare ca descarcarile digitale sunt in crestere si in Japonia. Chiar si asa am cumparat un CD recomandat de Doru Ionescu, cel al inregistrarii unui concert sustinut la Tokyo de Filarmonica din Londra dirijata de Klaus Tennstedt. Nu am avut timp sa vizitez celelalte sucursale HMV.

Dintre artistii romani cel mai cunoscut si apreciat este Sergiu Celibidache. La Disk Union, cateva rafturi complete erau dedicate dirijorului, lucru care nu era facut decat pentru putini alti artisti: Furtwängler, Toscanini, sau Klemperer. De notat insa ca numarul inregistrarilor neoficiale ale maestrului au scazut considerabil in Japonia odata cu aparitia celor oficiale; "piratii", care mai sunt, provin acum din Italia. Lola Bobescu este si ea foarte apreciata: pana si CD-urile Electrecord pot fi gasite, iar unele inregistrari au fost editate doar in Japonia. Desigur ca Radu Lupu, Clara Haskil, sau Dinu Lipatti sunt si ei renumiti. Cat despre Enescu, unele inregistrari ale sale, cele cunoscute precum Poemul de Chausson, au fost re-editate de cateva ori, in majoritatea cazurilor doar pentru piata japoneza. Dar un nou CD al casei Opus Kura este disponibil in intreaga lume.

Un lucru care m-a surprins in mod placut este lipsa cultului exagerat a unor "artisti du jour" (iubesc Japonia!) precum Gustavo Dudamel, Anna Netrebko, Cecilia Bartoli, si da, Angela Gheorghiu. Sunt insa pretuiti fie marii artisti din trecut, fie - din zilele de azi - baghetele unor veterani si experimentati maestri care nu sunt neaparat vedete (desi unii pot fi.) Din prima categorie, am notat editii dedicate lui Otto Klemperer, Carl Schuricht, Charles Munch, si evident
Furtwängler. Din a doua categorie, pe Bernard Haitink, Gary Bertini, sau Stanislaw Skrowaczewski. Ultimul dintre ei chiar a sustinut un concert in Tokyo in compania orchestrei Yomiuri Nippon (daca nu ma insel singura orchestra japoneza pe care Celibidache a condus-o) dar din nou, in zilele in care ma aflam la Kyoto. Dintre artistii japonezi este venerat dirijorul Takashi Asahina. Seiji Ozawa este evident si el cunoscut dar numarul de CD-uri pe care le-am vazut nu era prea mare.

Inca resimt oboseala calatoriei...