Remus Azoitei si Eduard Stan la Washington

A fost o seara superba, intrerupta doar de de un spectator prea entuziast care, in Dansul Maghiar de Brahms oferit la bis, a inceput sa aplaude - hai sa fiu generos - ca la Marsul Radetzky. Cel mai mult a impresionat insa versiunea Sonatei a III-a de Enescu. Daca ar fi sa amintesc doar un detaliu care mi-a ramas in minte, ar fi pianissimo-ul din finalul partii a II-a, pur si simplu magic.

Sala a fost din pacate doar 40% plina.

Iata cronica aparuta din pacate doar in editia online a ziarului Washington Post.