Un superb disc compact: Klaus Tennstedt conduce Schubert si Bruckner in Tokyo

De foarte putine ori se intampla sa ascult un concert sau o inregistrare atat de buna incat sa simt imediat nevoia sa scriu despre ace(a)sta. Este insa cazul CD-ului de fata, care mi-a fost recomandat de Doru Ionescu, si pe care l-am amintit deja cand am trecut in revista inregistrarile care mi-au atras atentia in Japonia.
Il cunosteam pe dirijor mai mult din gravarile facute in studiou, desi majoritatea cunoscatorilor imi tot spuneau ca trebuie sa-i ascult inregistrarile din concert pentru a-i aprecia cu adevarat arta. Dar nici putinile pe care le cunosteam - Uvertura Academica de Brahms cu Orchestra Simfonica din Boston sau Simfonia a VII-a de Bruckner cu Orchestra Simfonica din Chicago, ambele desigur foarte bune dar nu, cred, exceptionale - nu m-au pregatit pentru revelatia pe care am simtit-o ascultand concertul de la Tokyo din 1984 in care maestrul german conduce propria sa orchestra, Filarmonica din Londra.

Concertul a ineput cu Simfonia Neterminata de Schubert, care beneficiaza de o lectura plina de gravitate dar deloc greoaie. Dar evenimentul serii a fost desigur magnifica talmacire a Simfoniei a IV-a de Bruckner (nu ca lectura schubertiana ar fi mai putin stralucitoare.) Ceea ce impresioneaza este extraordinarul sens al arhitecturii si felul in care dirijorul stapaneste discursul muzical. Cred ca Doru a spus-o mai bine decat as putea eu sa o fac: "Exista o tensiune, o intensitate, un stil tipic german care aduce aminte de Knappertsbusch din zilele lui de gratie." Fara indoiala, una din marile versiuni ale lucrarii bruckneriene.

Si imi mai spune Doru ca Tennstedt si Celibidache au fost prieteni. De fapt, amandoi erau cunoscuti pentru meticulozitatea cu care pregatesc concertele. Un critic povestea ca i-a sugerat maestrului german o lucrare in care ar fi dorit sa-l asculte. La care Tennstedt ar fi raspuns cam astfel: "nu pot deoarece trebuie sa continui sa dirijez Mahler si Bruckner pana o sa-i inteleg."