miercuri, ianuarie 31, 2007

Noua stagiune la Carnegie Hall

Carnegie Hall a anuntat recent programul stagiunii 2007-2008, care pare a fi dominata de Valeri Gergiev (Gheorghiev?) Dirijorul rus va sustine nu mai putin de sapte concerte in compania a trei orchestre: cea a Teatrului Mariinski (din nou prezentat drept Kirov), cea a Operei "Metropolitan", si a Filarmonicii din Viena. In mod surprinzator insa, el nu va dirija doua dintre orchestrele la care este dirijor principal: Orchestra Simfonica din Londra, si Filarmonica din Rotterdam. Daca lipsa orchestrei londoneze se explica prin faptul ca aceasta va sustine o serie de concerte la Lincoln Center, este adevarat, sub bagheta fostului director muzical si actualmente presedinte Colin Davis, absenta Filarmonicii din Rotterdam ramane un mister cu atat mai mult cu cat stagiunea viitoare va fi ultima in care maestrul rus este dirijor principal al orchestrei olandeze.

Un alt nume prezent este cel al pianistului Yefim Bronfman care va apare si el de sapte ori in decursul stagiunii fie in calitate de solist, fie in recitaluri. Iar dintre compozitori domina net Gustav Mahler: majoritatea simfoniilor precum si "Cantecul pamantului" vor fi executate in stagiunea viitoare. De asemenea, o serie de programe sunt dedicate Berlinului. In fine, remarcam revenirea Filarmonicii din New York care de obicei sustine concertele la Lincoln Center. Carnegie Hall are insa o acustica infinit mai buna.

Dintre artistii romani, Radu Lupu va sustine un recital pe 14 ianuarie 2008 iar Corina Belcea va fi prezenta pe 14 aprilie 2008 impreuna cu toti membrii cvartetului "Belcea".

Ceea ce surprinde neplacut este faptul ca unele lucrari se canta de doua, chiar trei ori in decursul stagiunii. "Tablourile dintr-o expozitie" sunt programate atat de Orchestra Operei "Metropolitan" cat si de Orchestra Simfonica Nationala din Washington. Intalnim "Daphnis si Chloe" atat in programul Orchestrei Simfonice din Boston cat si a celei din Atlanta, iar Simfonia a VI-a "Patetica" de Ceaikovsky se gaseste atat in concertul Filarmonicii din Viena cat si in cel al Orchestrei din Cleveland. Iar "La Mer" va fi executata de Filarmonica din Viena, de Orchestra Concertgebouw din Amsterdam, si de Orchestra Simfonica din Boston. Cand exista atatea lucrari minunate care de-abia asteapta sa fie re-descoperite, ce rost isi are aceasta duplicare? Recunosc, nu as fi "strambat din nas" daca "Daphnis si Chloe" ar fi fost dirijata de Charles Munch si de Pierre Monteux, iar "Patetica" de Serge Koussevitzky si de Leopold Stokowski ca sa dau un exemplu, dar in lipsa acestor titani, de ce sa nu fie diversificat repertoriul? Iar in putinile ocazii in care se vor executa raritati, acestea sunt prezentate sub un generic ca "lucrari de compozitori latino-americani" cum este cazul concertului Orchestrei "Simon Bolivar" din Venezuela, orchestra care n-are ce cauta la Carnegie Hall. Sa fie asta directia in care noul manager, Clive Gillinson, va indrepta venerabila institutie new-yorkeza?

Si ceea ce este mai rau este faptul ca exita concerte cu programe interesante care ar fi putut fi aduse la Carnegie Hall. De exemplu in stagiunea viitoare a Orchestrei Simfonice din Boston Bernard Haitink va dirija pentru prima oara in viata sa "Patimile dupa Matei" de Bach, lucru oarecum surprinzator deoarece fosta sa orchestra, "Concertgebouw" din Amsterdam, programeaza in fiecare an una din pasiunile lui Bach. Oricum Haitink va dirija "Patimile dupa Matei" la Boston dar nu si la New York. Desi daca stau bine sa ma gandesc, nu am mai fost de mult timp la Boston...

Etichete:

marți, ianuarie 30, 2007

Deci asta este vorba cu Scala

Dupa ce in presa s-a anuntat cu mare pompa faptul ca trupa Scalei din Milano va sustine concerte la Sibiu, am descoperit in final adevarul. Este vorba de un ansamblu instrumental cameral (Ensemble Musicale Scaligero sau Ensemble Strumentale Scaligero, pe Internet l-am vazut scris in ambele feluri) format este adevarat din muzicienii orchestrei celebrului teatru. De aici insa pana a sustine ca toata trupa Scalei va sosi, ca vor prezenta arii si scene din opere, drumul este lung.

Etichete: ,

luni, ianuarie 29, 2007

Rossini a la russe

Nu este o noutatate faptul ca Valeri Gergiev (n-ar fi mai corect "Gheorghiev"?) este cel mai ocupat dirijor la ora actuala . Saptamana trecuta a dirijat primele sale concerte la Londra in capacitate de dirijor principal al Orchestrei Simfonice. Acum dirijeaza la Washington o serie de reprezentatii ale Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg, care din pacate inca mai este prezentat sub numele sovietic de Kirov. Sunt programate trei opere: "Il viaggio a Reims" de Rossini, "Falstaff" de Verdi, si "Lady Macbeth din Mtsensk" de Sostakovici.

Organizatorii au avut proasta inspiratrie sa programeze opera lui Sostakovici in versiune de concert. Am ales atunci "Il viaggio a Reims" din doua motive. Unul, deoarece este o lucrare mai putin cunoscuta. Al doilea, deoarece este o opera "de ansamblu" unde majoritatea protagonistilor canta cel mult o arie, nici un rol nefiind principal.

Intr-adevar, jocul de ansamblu a fost punctul forte al spectacolului. La nivel individual, am remarcat pe Anna Kiknadze in rolul Marchisei Melibea si pe Irma Gigolasvili in rolul Corinnei. Ambele cantarete sunt mezzo-soprane georgiene si stapanesc foarte bine stilul rossinian, fara a fi totusi la nivelul celor mai bune mezzo-soprane rossiniene din zilele de astazi ca de exemplu Cecilia Bartoli, Jennifer Larmore, sau Olga Borodina. Cel mai cunoscut cantaret din distributie a fost Daniil Stoda, interpretul rolului Contelui de Libenskoff. Nu mi-a displacut timbrul vocii sale dar are prostul obicei de a tipa acolo unde se cere nu neaparat delicatete dar, ma rog, "bel canto". Fiind tanar, el are posibilitatea de a isi imbunatati tehnica dar chiar si asa, ma mir ca Gergiev nu l-a "restrans". Apropo, Stoda este elevul sorei dirijorului, Larisa Gergieva. Revenind la cantareti, Anastasia Kalagina, interpreta rolului Madamei Cortese, si Larisa Yudina, interpreta rolului Contesei de Folleville, stapaneau bine coloratura, dar aveau voci cam stridente (in special Kalagina). Cat despre ceilalti cantareti, hai sa spun ca nu mi-ar fi displacut sa-i ascult in Mussorgski sau Rimski-Korsakow, dar nu si in Rossini. De asemenea multi aveau un accent rus puternic.

Ca Rossini nu este specialitatea lui Gergiev s-a vazut de la primele masuri. In mod surprinzator, a lipsit electrictitatea si dinamismul cu care ne obisnuieste in lucrarile compozitorilor rusi, dirijorul fiind mult mai rezervat ca de obicei. Orchestra are un sunet slavic, lipsit de rafinament, in special in compartimentul suflatorilor de lemn. Ma refer la tutti, deoarece unii solisti au fost de prima clasa: flautul si harpa de exemplu. Despre montare, cel mai reusit moment mi s-a parut pantomima dinaintea inceperii propriu-zise. Interpretii vin unul cate unul la hotelul unde are loc actiunea si unde inca se mai fac pregatiri pentru primirea oaspetilor, ca ultimul venit sa fi fost... dirijorul care isi scoate haina dar pastreaza palaria pe tot timpul reprezentatiei. Orchestra s-a aflat pe scena si uneori a acoperit cantaretii. In rest, totul in miscare, aluzii la Fratii Marx, Buster Keaton, Jacques Tati, sau chiar Stan Laurel. In general, aceeasi lipsa de rafinament care a caracterizat interpretarea per total.

"Il viaggio a Reims" de Gioacchino Rossini

Dirijor..........................Valeri Gergiev

Pregatirea muzicala...........Larisa Gergieva

Regia de scena.................Alain Maratrat

Decorurile......................Pierre-Alain Bertola

Lumini...........................Pascal Merat

Contele de Libenskoff..........Daniil Stoda

Lordul Sydney..................Eduard Tsanga

Don Alvaro.......................Alexey Safiulin

Don Profondo.....................Nikolay Kamensky

Cavalerul Belfiore...............Dmitry Voropaev

Contesa de Folleville...........Larisa Yudina

Corinna..........................Irma Gigolasvili

Madama Cortese..............Anastasia Kalagina

Marchisa Melibea.............Anna Kiknadze

Baronul di Trombonoc........Vladislav Uspensky

Maddalena.........................Elena Sommer

Modestina........................Olga Legkova

Don Prudenzio...................Alexei Tanovitski

Corul si orchestra teatrului "Mariinski" din Sankt-Petersburg

Sambata, 27 ianuarie, 2007

Kennedy Center Opera House, Washington, D.C.

Etichete: ,

vineri, ianuarie 26, 2007

Gabriela Bone si "Contele de Luxemburg"

Intotdeauna ma bucur cand descopar artisti romani pe neasteptate. Acest lucru s-a produs cand am primit DVD-ul cu productia operetei "Contele de Luxemburg" de Franz Lehar din cadrul festivalului "KlangBogen Wien" din 2005. Pentru mine a fost suvenirul unui spectacol la care am asistat la Volksoper, tot in 2005, montarea fiind o co-productie.

Artista pe care am "descoperit-o" este Gabriela Bone, interpreta rolului Juliei Vermont. Cantareata s-a nascut la Arad si a studiat la Munchen unde a fost angajata la Staatstheater am Gartnerplatz ca apoi sa faca parte din ansamblul de la Volksoper. Vocea ei face fata fara probleme rolului pe care il interpreteaza, dar trebuie spus ca partitura lui Lehar nu cere prea mult din partea interpretului.

Totusi, interpreta rolului feminin principal, Juliane Banse, este cu o clasa deasupra Gabrielei. Versatilitatea sopranei, experienta ei intr-un repertoriu de la Bach la Kurtag, precum si prezenta ei scenica isi dau roadele. Iar muzica pe care Lehar o scrie pentru rolul Angelikai Didier, rolul interpretat de Banse, este mai sofisticata si mai complexa, avand chiar accente Pucciniene. Paralela intre "Contele de Luxemburg" si "Boema" este greu de pierdut.

De fapt una din atractiile acestei reprezentatii este faptul ca este una din putinile din ziua de azi in care cantareti de prima clasa interpreteaza opereta. Exceptand "Liliacul" si "Vaduva vesela", zilele in care cantareti de talia lui Erich Kunz sau Anton Dermota aveau in repertoriul lor roluri (nu doar arii) de Strauss, Lehar, Kalman, sau Fall sunt in general apuse. Totusi, interpretul rolului titular este Bo Skovhus. Poat as fi dorit mai mult umor, dar altfel nu am motive sa ma plang.

Dirijor este Alfred Eschwe, iar orchestra este cea a Radiodifuziunii vieneze. In acest repertoriu prefer insa orchestra de la Volksoper. Regia apartine lui Michael Schottenberg care a facut destule modificari in textul lucrarii. Rene nu este Conte de Luxemburg ci un scriitor a carui roman - neterminat - se numeste "Contele de Luxemburg", muzica celor trei acte a fost comprimata in doua (taieturile au fost totusi minime), iar unele aluzii la Trotky mi s-au parut nereusite. Montarea capteaza totusi spiritul operetei daca nu si litera, si are verva.

Cateva cuvinte despre versiunea de la Volksoper. Nici unul dintre interpretii rolurilor principale nu s-a ridicat la nivelul celor din DVD. Dar dupa cum am spus, avantajul a fost cel al orchestrei. Daca ar fi totusi sa remarc un cantaret, acesta ar fi Heinz Zednik in rolul Contelui Basil Basilowitsch-Kokosov. Stati, Zednik nu este un cantaret de prima clasa, ce cauta el in opereta? Da, Zednik este intr-adevar un artist de prima clasa, dar apartine unei generatii trecute, fiind de fapt la sfarsitul carierei. Cantaretii din generatia sa inca mai aveau partituri de opereta in repertoriu, cu atat mai mult cei care s-au nascut la Viena, asa cum este cazul cu Heinz Zednik. Apropo, in mod ironic, cu toate ca este cunoscut drept un interpret al rolului lui Mime din "Inelul Nibelungului", Zednik a interpretat si rolul lui Siegfried. Din "Nibelungii cei veseli" de Oscar Straus!!!

Etichete: ,

joi, ianuarie 25, 2007

Manfred Honeck numit director muzical al Orchestrei din Pittsburgh

Anuntul ca Manfred Honeck a fost ales la carma Orchestrei Simfonice din Pittsburgh a starnit mai mult interes decat alte anunturi similare. Motivul este situatia orchestrei: dupa retragerea lui Mariss Jansons in 2004, nici un dirijor nu a fost nominalizat director muzical, conducerea fiind asigurata de un "triumvirat" format din Andrew Davis, Marek Janowski, si Yan Pascal Tortelier. La vremea aceea multi se intrebau daca aceasta formula inedita nu ar putea fi o posibila solutie pentru alte orchestre in viitor, fiind cunoscuta "criza" de mari dirijori. Dupa numirea lui Honeck, uniii se intreaba daca "triumviratul" nu a fost un experiment ratat.

"Nu", spune Larry Tamburri, presedintele orchestrei. "Orchestra a avut mult de castigat de pe urma celor trei dirijori. Dar am ajuns la concluzia ca un singur lider, puternic, este important pentru a dezvolta excelenta artistica a orchestrei. Am gasit acest lider in Manfred Honeck."

Manfred Honeck a dirijat pentru prima oara Orchestra Simfonica din Pittsburgh relativ recent, in mai 2006. A fost se pare un veritabil "coup de foudre" caci dupa numai cinci concerte austriacul a fost numit director muzical. El si-a inceput cariera in Filarmonica din Viena (si, evident, in orchestra Operei din Viena), unde a fost membru atat a partidei de vioara cat si a celei de viola; fratele sau, Rainer Honeck, este in continuare unul din concertmaestrii filarmonicii si a operei. Manfred si-a inceput cariera ca dirijor drept asistent a lui Claudio Abbado, fiind eventual unul din "urmasii" lui Sergiu Celibidache la pupitrul Orchestrei Radiodifuziunii Suedeze. A dirijat multe din orchestrele importante ale lumii precum Filarmonica din Viena, Orchestra Simfonica din Chicago, Orchestra Regala "Concertgebouw" din Amsterdam, etc. In prezent este dirijor-oaspete principal al Filarmonicii Cehe.

Printre fostii directori muzicali ai Orchestrei Simfonice din Pittsburgh ii innumaram pe: Victor Herbert, Fritz Reiner, William Steinberg, Andre Previn, Lorin Maazel, si Mariss Jansons.

Etichete:

miercuri, ianuarie 24, 2007

"Recviem pentru Darfur"

Acesta a fost titlul unui concert care a avut loc luni la Carnegie Hall, New York. Scopul acestui concert a fost de a atrage donatii pentru catastrofa umanitara din Africa, prea putin discutata in presa romaneasca. Dirijorul George Matthew, care preda la Manhattan School of Music, a ales Recviemul de Verdi, solisti fiind Alexandra Deshorties, Sarah Heltzel, Scott Piper, si Morris Robinson. Orchestra a fost alcatuita din membri ai Filarmonicilor din New York si Berlin, a Orchestrei Operei "Metropolitan", a Orchestrei din Philadelphia, si chiar a Orchestrei "West-Eastern Divan". Acestora li s-au adaugat unii muzicieni cunoscuti din ansmbluri camerale precum Eugene Drucker, violonist al cvartetului "Emerson", sau David Soyer, fostul violoncelist al cvartetului "Guarneri". Concertmaestru a fost Glenn Dichterow, care este si concertmaestrul Filarmonicii din New York. Evenimentul a fost prezentat de actrita Mia Farrow.

Iata o cronica a lui Anthony Tommasini, critic al ziarului "New York Times"; am luat unele informatii din aceasta cronica.

Etichete:

luni, ianuarie 22, 2007

Vorbind de expozitii...

Iata un lucru pe care as fi vrut sa-l mentionez de mult dar am uitat. In sala de concerte a Orchestrei din Baltimore, "Jospeh Meyerhoff Hall", a putut fi vizionata o mica expozitie de fotografii, programe de concerte, afise de concerte, articole din ziare si reviste, etc. din arhiva. Am aflta astfel unele lucruri interesante. De pilda, faptul ca un nepot al lui Felix Mendelssohn-Bartholdy a cantat in partida de violoncel al orchestrei in perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Sau faptul ca solistul primului concert la Carnegie Hall din New York a fost... George Enescu. Acest concert a avut loc in 1947 cand Enescu a interpretat Concertul Pentru Vioara de Brahms. Un articol din revista "The New Yorker" a fost expus alaturi de programul concertului. Iata ce a spus cronicarul (nu-mi mai aduc minte numele criticului si traduc din memorie, deci unele detalii ar putea fi inexacte):

"Solistul a fost un vechi prieten: George Enesco. El a fost bolnav in timpul razboiului si tehnica sa nu mai este la fel de buna ca inainte. Dar muzicalitatea a ramas nestirbita."

Dirijorul acestui concert a fost Reginald Stewart, unul din cei mai importanti din istoria orchestrei. De fapt, dintre toti directorii muzicali, lui i-a fost dedicat cel mai mult spatiu in expozitie. Unul dintre programele de sala expuse a fost a celui unui concert care se incheia cu Rapsodia a I-a.

Ceea ce m-a surprins insa in mod neplacut a fost faptul ca doar o singura fotografie cu Sergiu Comissiona a fost prezentata in expozitie. Tinand cont de faptul ca dirijorul nostru a fost cel care a transformat orchestra din Baltimore intr-una din cele mai importante din America, a fost mult prea putin. Nu este mai putin adevarat ca marea majoritate a exponatelor erau din epoca dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, deci sper ca in viitor sa avem mai multe documente din timpul directoratului lui Comissiona.

"Roman, a trait in Franta"

Iata o descriptie a lui Constantin Brancusi pe care nu o mai intalnisem. Vazusem fie "roman" (la Galeria Nationala din Washington), fie "francez, nascut in Romania" (la Muzeul de Arta Moderna din New York, cel putin inaintea renovarii), fie "francez" (la Muzeul Metropolitan din New York, acolo unde directorul Philippe de Montebello este francez.)

Oricum, aceasta descriptie am vazut-o la Phillips Collection din Washington, o cochecta mini-galerie aflata la cinci minute de Ambasada Romaniei. Ocazia a fost o expozitie despre "Societe Anonyme", o organizatie fondata de Katherine S. Dreier, Man Ray, si Marcel Duchamp in a doua decada a secolului trecut. Scopul ei era promovarea artei moderna in America. Majoritatea lucrarilor "Societatii Anonime" se afla astazi in colectia Galeriei de Arte a Universitatii "Yale" din Connecticut.

Si apropo de Phillips Collection, aceasta gazduieste celebrul tablou a lui Auguste Renoir "Le Déjeuner des Canotiers".

vineri, ianuarie 19, 2007

Unele inregistrarile recente

Nu are rost sa vorbesc despre aparitiile lunii curente din moment ce data lansarii unui disc compact difera de la o tara la alta. In general ma bazez pe data aparitiei in Anglia sau in America.

Este deci foarte posibil ca portretul dedicat Clarei Haskil sa fi aparut mai demult in Franta deoarece firma "Tahra" este localizata la Paris. Fondata de catre Myriam Scherchen, fiica dirijorului Hermann Scherchen si a Piei Andronescu (iata o "povestire" dintr-o "Scrisoare pentru melomani"), mica dar dinamica firma se specializeaza in inregistrari istorice. Din catalogul companiei nu lipsesc artistii romani: Sergiu Celibidache, George Enescu, Dinu Lipatti si, evident, Clara Haskil. Discul recent aparut contine lucrari de Bach, Beethoven, Mozart, Schubert, si Schumann, si include fragmente inedite dintr-un recital sustinut la Zurich. Printre partenerii Clarei Haskil ii intalnim pe Ferenc Fricsay, Geza Anda, Herbert von Karajan, sau Carl Schuricht. Mentionez ca firma "Tahra" a dedicat in trecut mai multe albume pianistei noastre.

Tot "Tahra" ne propune un portret al dirijorului german Hermann Abendroth. Cunoscut in primul rand datorita unei versiuni a "Maestrilor cantareti din Nurnberg" de la Festivalul de la Bayreuth din 1943, dirijorul a fost director muzical al Orchestrei "Gewandhaus" din Leipzig dupa ce Bruno Walter a fost alungat. Apoi si-a continuat cariera dupa razboi in fosta R.D.G. dirijand orchestrele radiodifuziunilor din Berlin sau Leipzig. CD-ul contine lucrari de Bruckner sau Ceaikovsky. Abendroth nu este unul din dirijorii mei preferati si il consider net inferior lui Furtwangler sau Klemperer, dar are admiratorii sai.


Lorraine Hunt Lieberson este o mare cantareata care a fost rapusa de cancer anul trecut, mult prea devreme. Am avut norocul sa o ascult pe viu de cateva ori in "Serse" de Handel, "L'enfance du Christ" de Berlioz, sau "Les Troyens", tot de Berlioz. Nu voi uita niciodata aceste seri, in special "Les Troyens". Sotul cantaretei, Peter Lieberson (si el, Doamne, bolnav de cancer!), i-a scris si dedicat "Cantecele pe versuri de Pablo Neruda". Ea a reusit sa le interpreteze in mai multe orase americane, chiar daca starea sanatatii ei se degrada vizibil. Inregistrarea din concertele sustinute la Boston in compania Orchestrei Simfonice si a dirijorului James Levine a fost editata de casa de discuri Nonesuch. Lucrarea este capodopera, de departe cea mai buna pe care am ascultat-o din cele ale compozitorului. Criticii au facut o paralela, corecta dupa parerea mea, cu "Vier letze Lieder" de Richard Strauss.
Ar mai fi de adaugat doua re-editari importante. Una a sosit chair la timp pentru aniversarea lui Toscanini. Este vorba inregistrarile maestrului italian in compania Orchestrei din Philadelphia, care avea un sunet infinit mai bogat decat cea a NBC-ului. Il putem deci asculta pe dirijor in lucrari de Schubert, Strauss, Debussy, Respighi, Berlioz, Mendelssohn-Bartholdy, sau Ceaikovsky.
Cealalta re-editare este cea a Concertului Pentru Pian de Ferruccio Busoni in interpretarea lui John Ogdon si a Filarmonicii Regale din Londra sub bagheta lui Daniell Revenaugh. Aceasta este considerata versiunea de referinta a monumentalei lucrari, in special datorita contributiei pianistului englez. Acompaniamentul lui Revenaugh este bun dar nu stralucit.

joi, ianuarie 18, 2007

Noua pagina de Internet a Filarmonicii "George Enescu"

Nu stiu cand a fost lansat noul site al Filarmonicii "George Enescu". Eu l-am "descoperit" astazi si dupa parerea mea reprezinta un net pas inainte fata de cel vechi. Informatia este mai bine organizata, si in sfarsit exista un calendar. Fiecare concert poate fi vazut pe o singura pagina, desi ar fi fost de dorit mai multe detalii (sau link-uri) despre lucrarile executate cat si despre interpreti. Navigarea este mai usoara si suficient de rapida.

Se pare ca site-ul este inca in constructie. Acesta ar trebui sa fie motivul pentru care unele sectiuni precum "Planul Ateneului" sau "Forumul melomanilor si prietenilor" nu apar. De asemenea unele sectiuni precum "Informatii generale" sau "Rezervari bilete" apra de mai multe ori si, cu toate acestea, nu sunt prea cuprinzatoare. Mi-ar place de asemenea sa existe poza fiecarui muzician - deja exista pozele unor sefi de partida - ca si o mica biografie; aceste lucruri pot fi treptat adaugate. Ceea ce as dori foarte mult este insa o arhiva electronica a concertelor si a turneelor, dar trebuie sa spun ca aproape nici o mare orchestra nu are o astfel de arhiva online (o notabila exceptie este Orchestre de la Suisse Romande dar arhiva ei este incompleta: nu contine de exemplu unele concerte in care Ernest Ansermet a dirijat lucrarile lui Lipatti, concerte care au aparut de altfel pe CD-uri.)

Si ar exista lucruri care ar trebui imbunatatite. Pe sectiunea "Inregistrarilor audio" nu exista coperta acestor inregistrari, nici nu este precizata firma, nici numarul de catalog. In plus sectiunea este jalnic de incompleta; cred ca aici ar trebui incluse toate inregistrarile facute vreodata, precum si inregistrari ale solistilor orchestrei precum Valentin Gheorghiu si Aurelian Octav Popa. Si chiar a fost uitat (in aceasta sectiune) George Georgescu? Un magazin electronic ar fi si el de dorit. De asemenea sectiunea "cartii de onoare" nu precizeaza cine sunt artistii. Semnaturile unora precum George Enescu sau Alicia de Larrocha sunt usor de recunoscut, dar ceilalti? Iar motorul cautarii functioneaza numai pentru concerte, nu si restul site-ului. In fine, nu exista pagina in limba engleza.

Oricum, prefer sa vad jumatatea plina a paharului. Noua pagina de Internet a Filarmonicii este net superioara celei vechi si, in plus, poate fi usor imbunatatita.

miercuri, ianuarie 17, 2007

CD-uri din Japonia

Am fost surprins cand am aflat, in urma cu cativa ani, faptul ca Japonia este cea mai mare "consumatoare" de muzica clasica pe cap de locuitor. Ca intr-adevar asa stau lucrurile mi-am dat seama "rasfoind" pe Internet paginile dedicate marilor muzicieni din trecut - din care nu lipseste Celibidache - sau vizitand site-urile orchestrelor japoneze sau a salilor de concerte precum Suntory Hall. Nu este deci intamplator fatul ca multe discuri compacte sunt editate in exclusivitate pentru piata japoneza. Doar acolo am reusit sa gasesc, in urma cu cativa ani, inregistrarea "Simfoniei Fantastice" de Hector Berlioz sub bagheta lui Constantin Silvestri.

Ce alte inregistrari ale artistilor romani exista? (Apropo, "Fantastica" lui Silvestri este de mult epuizata.) Recent firma "Altus" a editat un concert a lui Sergiu Celibidache care a avut loc in 1986 la Suntory Hall din Tokyo. In program: Simfonia a V-a de Brucker. Dupa cum ne informeaza site-ul indispensabil a lui John Berky, Radiodifuziunea din Tokyo tocmai se pregatea sa inregistreze concertul cand, cu cinci minute inainte de a incepe, Celibidache a cerut sistarea ei. Radiodifuziunea din Tokyo a inregistrat totusi concertul fara aprobarea lui Celibidache, dar nu l-a difuzat. Dupa mai mult de 20 de ani iata-l editat pe disc compact! Si nu numai atat: o inregistrare a concertului facuta de un spectator a aparut deja cu catva timp in urma tot in Japonia!

Nici Enescu nu a fost uitat. Recent, celebra inregistrare a Sonatelor si Partitelor a fost re-editata pentru a nu stiu cata oara. Nu am ascultat toate editiile, dar expertii spun ca cea mai buna din punct de vedere al sunetului este cea a firmei "Continental", care pastreaza si coperta originala.

Enescu mai apare drept dirijor. O firma numita "Venezia", specializata in inregistrari din fosta Uniune Sovietica, ne propune Simfonia a IV-a de Ceaikovsky dintr-un concert cu Orchestra de Stat a U.R.S.S. Compana "Dante / Lys", firma care astazi nu mai exista, a editat aceasta inregistrare in urma cu cativa ani, cupland lucrarea cu Rapsodia a I-a de Enescu din acelasi concert. "Venezia" insa a ales drept cuplaj Sonata a III-a "in caracter popular romanesc" in interpretarea lui Enescu si Lipatti, versiune care a fost editata in numeroase alte randuri. De ce nu "Dublul" de Bach cu Oistakh si Kondrasin? Si apropo de Kondrasin, el a interpretat la Bucuresti o versiune de neuitat a Rapsodiei a I-a, pot sa sper ca va fi vreodata "scoasa la lumina"?
Ar mai fi de semnalat alte doua CD-uri cu Enescu in ipostaza de violonist. Unul, editat de Opus Kura, contine Sonata "Kreutzer" de Beethoven si Sonata a II-a de Schumann, in ambele cazuri acompaniatoare fiind Celiny Chailley-Richez. Acest disc compact are difuzare internationala. Un alt CD insa, editat de Toshiba-EMI, a aparut numai pe piata japoneza si contine aceeasi interpretare a Sonatei "Kreutzer" de Beethoven alaturi de Sonata a III-a de Enescu, acompaniatoare fiind aceeasi Celiny Chailley-Richez. In ambele cazuri este vorba de inregistrari din ultimii ani de viata in care Enescu nu mai era in deplinatatea fortelor, cand lapsurile din punct de vedere tehnic sunt numeroase. Interesent totusi sa comparam versiunea sonatei "in caracter popular romanesc" cu cea facuta de Enescu si Lipatti. Iar pentru ca sa ne demonstreze de ce era intr-adevar capabil Enescu, ambele CD-uri contin si o inregistrare de referinta a interpretului: "Poema" de Chausson (Toshiba EMI) si partea a II-a - singura care s-a pastrat - din Concertul Pentru Vioara de Mendelssohn (Opus Kura).

Si va o re-amintiti pe Lola Bobescu? Cateva din inregistrarile ei au fost editate in Japonia: un recital Fritz Kreisler sau un concert sustinut in 1983 la Tokyo. La un moment dat chiar a fost editata si inregistrarea "Electrecord" cu concertele pentru vioara de Bach si Mozart in compania lui Constantin Bobescu si a Orchestrei de Studio a Radioteleviziunii, dar acest disc compact a fost epuizat.

P.S. Multumesc domnului Victor Eskenasy pentru informatii asupra unor discuri compacte japoneze continand concerte ale lui Sergiu Celibidache.

marți, ianuarie 16, 2007

Arturo Toscanini - 50 de ani de la moarte

Astazi se implinesc 50 de ani de cand Arturo Toscanini a decedat la New York. Un gigant al baghetei, desi nu este printre dirijorii mei preferati.

O inregistrare a lui Ferras cu Enescu

Citind ultima "Scrisoare pentru melomani", mi-am re-amintit ca exista o inregistrare a lui Christian Ferras acompaniat de George Enescu. Este vorba, oarecum surprinzator, de "Concierto de estio" de Joaquin Rodrigo, orchestra fiind cea a Societatii de Concerte a Conservatorului din Paris, inregistrarea fiind facuta in 1952.

Casa de discuri "Testament" a re-editat aceasta inregistrare acum cativa ani in cadrul unui disc compact dedicat violonistului francez. CD-ul mai contine lucrari de Ivan Semenoff si Federico Elizalde.

Dupa parerea mea, de departe cea mai interesanta lucrare este cea a lui Rodrigo, chiar daca nu este o capodopera. In prefata (din nou a) lui Tully Potter citim ca este cam prima inregistrare majora a unei lucrari a compozitorului spaniol. "Cam" este cuvantul cheie: o inregistrare a celei mai celebre lucrari, "Concierto de aranjuez", cu Regino Sainz de la Maza si Orchestra Nationala a Spaniei sub bagheta lui Ataulfo Argenta a fost facuta cu cativa ani inainte, prin 1947 sau 1948, diverse surse difera. Notam aici ca Sainz de la Maza a fost cel caruia i-a fost dedicat "Concierto-ul de aranjuez" si cel care a premiat lucrarea, dedicatia fiind motivul pentru care Andres Segovia nu a interpretat niciodata acest celebru opus!

Revenind la Enescu si Ferras. Tot Tully Potter ne spune ca inregistrarea este probabil cea mai buna facuta vreodata a unei lucrari de Rodrigo. Probabil, nu pot sa-mi dau cu parerea, mai ales ca nu am ascultat inregistrarea lui Sainz de la Maza. Dar in mod sigur este cea mai buna din cele pe care le cunosc. Daca exista o expresie care ar putea caracteriza interpretarea este "joie de vivre". Tonul lui Ferras este sclipitor, dar surpriza pentru mine este Enescu. De unde a gasit atata energie acest om care la vremea aceea era bolnav? Cu exceptia extraordinarei Misse in Si Minor de Bach, este probabil cea mai buna inregistrare a lui Enescu ca dirijor facuta dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar din punct de vedere al sunetului este printre cele mai bune.

Ca o paranteza, sa mai spun ca exista inca o inregistrare a "Concierto-ului de estio" cu Christian Ferras, de data aceasta in compania Orchestrei Nationale a Frantei sub bagheta lui Ataulfo Argenta. Este o inregistrare din concert din anul 1951 si a fost editata de "Tahra" acum cativa ani; se pare ca a fost vorba de prima auditie franceza. Nu am ascultat-o deci nu as putea spune cum se compara cele doua versiuni ale lui Ferras.

CD-ul editat de casa "Testament" continua cu una din putinile lucrari concertante pentru vioara si pian: concertul de Ivan Semenoff, scrisa in mod special pentru Ferras si colaboratorul sau, Pierre Barbizet. Orchestra este iarasi cea a Societatii de Concerte a Conservatorului din Paris, dirijor fiind compozitorul. Lucrarea este scrisa intr-o singura miscare avand insa mai multe sectiuni, nici una mai lunga de cateva minute, una din aceste sectiuni fiind un vals! Din nou nu avem de-a face cu o capodopera, dar concertul compozitorului francez merita ascultat din cand in cand.

Ultima si cea mai putin interestanta lucrare de pe discul compact este Concertul pentru vioara si orchestra de Federico Elizalde, lucrare pe care Ferras a executat-o in prima auditie. Violonistul este acompaniat de Orchestra Simfonica din Londra sub bagheta lui Gaston Poulet. Elizalde s-a nascuta la Manila, si-a desfasurat activitatea in Franta, Anglia, America, revenind in orasul sau natal unde a murit. Muzica sa este influentata de jazz dar materialul tematic al concertului pentru vioara nu este foarte interesant.

Si ca sa fiu corect, concertul de Rodrigo nu a fost singura inregistrare facuta de Ferras in compania lui Enescu. Au mai fost unele concerte de Bach, printre ultimile inregsitrari ale lui Enescu. De asemenea, Ferras si Barbizet au inregistrat Sonata a III-a a lui Enescu "in caracter popular romanesc". Despre toate aceastea insa, cu o alta ocazie.

vineri, ianuarie 12, 2007

Apropo de Ion Marin

Ion Marin a fost numit dirijor-oaspete principal al Orchestrei Filarmonicii Nationale a Rusiei incepand cu aceasta stagiune. In aceasta ipostaza, va conduce cel putin trei concerte in fiecare an. In plus, exista posibilitatea turneelor si inregsitrarilor.
Directorul muzical al Orchestrei Filarmonicii Nationale a Rusiei este Vladimir Spivakov.

Solidaritate cu Cristi Puiu

Nu pot sa tac atunci cand celui mai premiat cineast roman din ultimii ani i se refuza fonduri pentru un nou film pe motive quasi-vadimiste.

joi, ianuarie 11, 2007

Cristian Mandeal - Dirijor-Oaspete Principal al Filarmonicii din Copenhaga

Iata o stire pe care nu am citit-o in nici un ziar din tara. Cristian Mandeal a fost nominalizat, incepand din luna august 2007, drept dirijor-oaspete principal al Orchestrei Filarmonicii din Copenhaga, orchestra cunoscuta in Danemraca drept "Sjællands Symfoniorkester". In aceasta calitate dirijorul nostru va conduce trei concerte in fiecare an, doua in stagiunea de iarna si una in stagiunea de vara. Mandeal va ramane director muzical atat a Filarmonicii "George Enescu" cat si al Orchestrei Simfonice Euskadi, precum si dirijor-oaspete principal al orchestrei "Halle" din Manchester, fosta orchestra a lui Barbirolli.

Ar fi frumos daca Mandeal ar putea dirija in tara una sau mai multe dintre aceste orchestre. Sa ne reamintim ca in urma cu mai multi ani George Georgescu dirija Filarmonica din Berlin la Bucuresti.

Un alt dirijor roman, Ion Marin, a debutat recent in concerte cu Orchestra de Stat a Bavariei. Aceasta este de fapt orchestra Operei de Stat a Bavariei si da doar un numar limitat de concerte in fiecare an. Nu stiu daca dirijorul nostru a condus reprezentatii la opera capitalei bavareze. Oricum, in concertele care au avut loc pe 8 si 9 ianuarie Ion Marin a dirijat Simfonia a II-a de Kurt Weill si versiunea din 1911 a baletului "Pasarea de foc" de Igor Stravinski.

Errata

Cand am vorbit de un concert al Orchestrei din Baltimore, am spus ca dirijorul premierei "Rapsodiei pe o tema de Paganini" de Rahmaninov a fost Eugene Ormandy. Acest lucru a fost mentionat in programul de sala al concertului dar este incorect. Dirijorul premierei - care a avut intr-adevar loc la Baltimore, solist fiind compozitorul - a fost Leopold Stokowski, orchestra fiind cea din Philadelphia.

De asemenea, cand am vorbit despre inregistrarile din arhiva Filarmonicii din Berlin, am spus ca dirijorul Kurt Sanderling interpreteaza Simfonia a V-a de Sostakovici. Aceasta informatie am luat-o de pe doua site-uri diferite, ambele specializate in vinzarea discurilor compacte: JPC din Germania si MDT din Anglia. Intre timp MDT a corectat eroarea, dar JPC inca mai afiseaza informatia incorecta.

Dar ce a interpretat Kurt Sanderling? Simfonia a XV-a de Sostakovici. Ceea ce a ramas corect este faptul ca, din nou, avem de-a face cu cel putin a treia inregistrare a lucrarii facute de maestrul german.

Imi cer scuze pentru aceste erori.

miercuri, ianuarie 10, 2007

Deborah Voigt va canta (totusi) rolul Brunhildei

Peter Gelb, intendantul operei "Metropolitan" din New York a anuntat recent o parte din distributia noii montari a tetralogiei "Inelul Nibelungului" in regia lui Robert Lepage din stagiunea 2010-2011. Rolul lui Wotan va fi interpretat de Bryn Terfel, cel al lui Siegfried de Ben Heppner si cel al Brunhildei de Deborah Voigt.

Surpriza se numeste Deborah Voigt. Soprana americana era initial programata sa interpreteze rolul Brunhildei din operele "Siegfried" si "Amurgul zeilor" in noua productie a Operei de Stat din Viena incepand cu stagiunea 2007-2008 (soprana Eva Johansson va interpreta rolul Brunhildei in "Walkiria"). Deborah Voigt a anulat initial prezenta sa la Viena, motivand faptul ca avea deja destule opere germane in repertoriu, ca a anulat rolul Brunhildei peste tot, inclusiv la Met, si ca era prea devreme pentru ca sa-si adauge acest rol in repertoriu; un alt motiv era comparatia cu marile artiste din trecut. Pana la urma se pare ca a acceptat totusi sa cante in Siegfried la Viena.

Este adevarat ca productia Inelului Nibelungului de la Met va avea loc la cativa ani dupa cea de la Viena. Dar imi imaginez faptul ca Ioan Holender nu este prea multumit de acest anunt...

Cateva cuvinte si despre Ben Heppner. Parerea mea este ca greseste in alegerea rolului lui Siegfried, in special intr-o sala de marimea operei "Metropolitan". El nu este un heldentenor adevarat, vocea sa fiind ideala pentru roluri wagneriene mai usoare precum Walther von Stolzing sau Lohengrin. Dar ma tem ca "Siegfried" i-ar putea distruge vocea, care voce a dat nu de putine ori in trecut "semne de oboseala". Spun acest lucru ca admirator al tenorului canadian.

Este adevarat ca Heppner a interpretat actul al III-lea din Siegfried in concert cu Filarmonica din Munchen sub bagheta lui James Levine, si ca va interpreta rolul si la festivalul de la Aix-en-Provence. De asemenea tenorul a inregistrat fragmente din tetralogie in compania Capelei de Stat din Dresda si a dirijorului Peter Schneider si, in plus, concertului de la Munchen a fost si el editat pe discuri compacte. Sper ca tenorul stie ce face, dar nu pot sa nu ma numar printre sceptici...

marți, ianuarie 09, 2007

Flautul Fermecat la Met

"Flautul fermecat" este o opera pe care o indragesc in mod deosebit fiind prima pe care am vazut-o. Inca imi mai amintesc interpretul rolului lui Sarastro: Ioan Hvorov (parca Silvia Voinea era Pamina si Constantin Gabor il interpreta pe Papageno?) Si de asemenea imi mai amintesc ca printre spectatori se afla si actorul Ion Fintesteanu.

Revazand si reascultand capodopera mi-am adus aminte de faptul ca intr-adevar Mozart este "prea usor pentru un copil, prea greu pentru un adult". Acest lucru se potriveste probabil "Flautului fermecat" mai bine ca oricarei alte lucrari. De fapt din inregistrarile pe care le-am ascultat doar cele ale lui Herbert von Karajan (cea din 1950 cu Filarmonica din Viena, nu esecul din 1980 cu Filarmonica din Berlin) si Otto Klemperer au reusit sa capteze aspectele comice, absurde, si totodata majestoase si chiar mistice ale partiturii.

Si atunci as putea sa reprosez dirijorului Scott Bergeson faptul ca nu a reusit ceea ce nici James Levine nu a putut? Desigur, orchestra a sunat bine, dar a fost o citire corecta a partiturii, nimic mai mult. Si poate ca este nedrept sa compar pe cantaretii de azi cu cei din vechile inregistrari, dar daca am versiunile lor imprimate in minte, ce pot sa fac? Da este nedrept deoarece tenorul Matthew Polenzani, interpretul rolului lui Tamino are o voce lirica, placuta, cunoaste arta mozartiana, dar amintirea lui Fritz Wunderlich este prea puternica. La fel si cu simpaticul Rodion Pogossov, un Papageno comic si atletic, dar canta in umbra lui Erich Kunz, Hermann Prey, sau Walter Berry. Pamina a fost Nicole Heaston, din nou o voce placuta, dar departe de Gundula Janowitz sau Irmgard Seefried... Pana si Rene Pape, un cantaret care se poate compara cu toti marii basi germani din trecut, nu a reusit sa ma emotioneze asa cum a facut-o acum doua saptamani in Don Carlo, desi a interpretat un Sarastro demn, regal. In rolul Reginei Noptii, soprana Erika Miklosa a inceput tentativ dar a fost mult mai buna in actul al II-lea, desi probabil ca vocea este cam mica pentru sala a operei "Metropolitan". Volker Vogel a fost un Monostatos care nu ar speria pe nimeni (ma rog, costumul sau ridicol ar speria dar asta e altceva), are o voce placuta cand se cere o oarecare agresivitate. Monica Yunus a dezamagit in rolul Papagenei.

Nici nu vreau sa mai vorbesc despre montarea in scena a Juliei Tyamor, un fel de amestecatura de Disney cu Broadway si ma rog, cu elemente asiatice.

Inchei facand o mica paranteza. "Flautul fermecat" ar fi trebuit sa fie ultima productie in care marele bas german Kurt Moll ar fi aparut la "Met". Cantaretul a decis insa sa se retraga de pe scena inaintea inceperii stagiunii, desi se pare ca va continua sa sustina recitaluri sau concerte. Am avut sansa sa-l ascult de cateva ori in diverse roluri precum Sarastro, Gurnemanz, Osmin, sau Hermann, landgraful Thuringiei. Ii voi duce lipsa.


Flautul Fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart

Dirijor:.............................Scott Bergeson
Maestru de cor:....................Raymond Hughes

Montarea:..........................Julie Taymor
Regizor de scena:..................David Kneuss
Lumini:..............................Donald Holder

Tamino:..........................Matthew Polenzani
Pamina:..........................Nicole Heaston
Papageno:........................Rodion Pogossov
Sarastro..........................Rene Pape
Regina Noptii:....................Erika Miklosa
Monostatos:......................Volker Vogel
Papagena:.......................Monica Yunus

Sambata, 6 ianuarie, 2007
Metropolitan Opera, New York

luni, ianuarie 08, 2007

Sa votam pentru Luiza Borac?

In numarul 109 al Suplimentului de Cultura al editurii "Polirom" a aparut stirea ca SACD-ul contanand lucrari pentru pian de George Enescu in interpretarea Luizei Borac a fost nominalizat pentru premiile revistei "BBC Music Magazine". Despre acest SACD a scris Victor Eskenasy chiar in paginile Suplimentului de Cultura in Scrisoarea sa Pentru Melomani, desi articolul nu mai poate fi gasit pe site-ul editurii (apropo, notam absenta Scrisoarii Pentru Melomani in numarul 109, sper ca aceasta absenta sa nu fie permanenta).

Veti gasi aici lista cu celelalte inregistrari nominalizate. Oricine poate vota pentru cea preferata.

Sa votam deci sau sa nu votam pentru Luiza?

Intr-o lume ideala cea mai buna inregistrare ar trebui sa castige. Dar ce este "cea mai buna inregistrare"? Nu este factorul interpretativ un lucru subiectiv si, lasand la o parte detalii tehnice pe care orice muzician ajuns la un acest nivel le are, nu este interpretarea pana la urma o materie de gust?

Am putea deci vota pentru inregistrarea care ne place cel mai mult. Dar lumea in care traim este departe de a fi ideala si, in trecut, multe companii intreprindeau campanii de publicitate pentru inregistrarile lor. Trebuie insa sa spun ca nu cunosc si nici nu m-am interesat de astfel de campanii pentru (SA)CD-urile nominalizate in acest an.

Remarc totusi faptul ca majoritatea inregistrarilor nominalizate in acest an apartin unor companii independente precum Chandos, Harmonia Mundi, sau Naxos. Marile firme traditionale precum EMI sau Deutsche Grammophon au un numar redus de nominalizari.

Dar cum as putea vota pentru inregistrarea care imi place cel mai mult daca nu am ascultat toate inregistrarile nominalizate?

Iar un "vot patriotic" imi aminteste de felul in care la sfarsitul anilor '80 Rodion Camataru si Dorin Mateut au castigat "Gheata de aur", ca sa dau un exemplu din fotbal. Rezultatul: regulile concursului au fost modificate pentru a preveni astfel de scenarii.

Sa fiu clar: nu doresc sa-i stirbesc meritele Luizei Borac. Da, este o inregistrare foarte buna si chiar merita sa fie nominalizata. Si nu este numai opinia mea. Iata doua cronici, una a lui Evan Dickerson si alta a lui Göran Forsling, ambele pe aceeasi pagina. Asa cum se vede, pe site-ul MusicWeb SACD-ul a fost ales drept "Recording of the Month". In plus inregistrarea a aparut chiar pe coperta revistei "Fanfare" in editia din lunile martie si aprilie 2006. Iar daca Luiza va
castiga, atat ea cat si muzica lui Enescu vor fi mai bine cunoscuti.

Sa-i uram deci succes Luizei Borac si sa strangem pumnii.

vineri, ianuarie 05, 2007

Samuel Ramey si Oedipe

Ascultandul-l pe Ramey zilele trecute, mi-am amintit faptul ca dirijorul Lawrence Foster l-a ales initial pe basul american sa interpreteze rolul lui Oedipe din inregistrarea pentru casa de discuri EMI. Pe vremea aceea insa Ramey pregatea Don Giovanni pentru Karajan la Festivalul de la Salzburg si a fost nevoit sa decline oferta lui Foster. Atunci dirijorul l-a contactat pe Jose van Dam care a cerut doi ani sa invete partitura!

Nu regret refuzul lui Ramey deoarece nu cred ca exista un interpret mai mare al muzicii francofone decat van Dam (in Handel, Mozart, sau Rossini il prefer insa pe basul american.) Dar din pacate Jose van Dam nu a interpreta rolul lui Oedipe pe scena. Nu trebuie sa-i reprosam acest lucru deoarece un cantaret trebuie sa stie ce roluri sa-si aleaga pentru a-si pastra vocea, iar longevitatea cantaretului belgian a dovedit ca alegerile sale aufost inspirate. Nici nu a fot singurul caz in care un cantaret sa inregistreze un rol pe care nu l-a interpretat pe scena. Sa ne gandim doar la Placido Domingo si Tristan, Jessye Norman si Carmen, sau... Jose van Dam si Guercoeur.

O sa-mi permit insa sa fac o mica speculatie. Ce-ar fi fost daca Samuel Ramey ar fi acceptat Oedipe? Ar fi interpretat rolul pe scena? Sa zicem ca da. Atunci ar fi foarte posibil ca unele companii sa fi montat opera doar pentru el. Probabil ca nu opera Metropolitan, dar alte companii importante in mod sigur. Ca sa dau un exemplu din cariera basului american, Opera din Zurich a montat "L'amore dei tre re" de Italo Montemezzi special pentru el, si productia ar fi trebuit fi vazuta si la Chicago dar, dataorita deficitului Operei din localitate, lucrarea lui Montemezzi a fost inlocuita in ultimul moment cu... Gilbert si Sullivan. (Apropo, Italo Montemezzi a fost ultimul compozitor inaintea lui Tan Dun care a condus o lucrare proprie la "Met". Lucrarea? "L'amore dei tre re".)

Ne-am putea imagina un astfel de scenariu pentru "Oedipe"?

De acord. Speculez, visez, ma imbat cu apa. Dar daca totusi...?

joi, ianuarie 04, 2007

O curiozitate Offenbachiana

Intotdeauna in sezonul sarbatorilor - care inca nu s-a terminat - incerc sa descoper o raritate din domeniul operettei. Nici anul acesta nu a fost diferit, raritatea numindu-se "Cristofor Columb".


"Cristofor Columb" de Jacques Offenbach? Asa scrie dupa cum se vede pe coperta discului compact. Daca ne uitam insa in catalogul operei compozitorului nu vom da de nici o lucrare cu acest titlu. Misterul se lamureste citind prefata CD-ului: este vorba de fapt de o pastisa bazata pe "La boîte au lait" cu cateva adaugari din "Maître Péronilla " sau "Vent du soir". Ma rog, a fost destinul compozitorului ca multe din lucrarile sale sa fie ascultate in transcriptii, doua din cele mai celebre fiind "Gaite Parisienne" si "Offenbachiana", ambele ale lui Manuel Rosenthal. Dar daca stau sa ma gandesc, nu a fost pentru mult timp o mare parte din muzica lui Bach cunoscuta in transcriptii (cele ale lui Leopold Stokowski de exemplu si nu numai) inainte ca sa avem acum inregistrari ale operei integrale? Deci de ce sa nu speram ca la fel va fi vorba pana la urma si in cazul lui "Offenbach"?

Pana la urma...

Dar surprizele in cazul lui "Cristofor Columb" nu se termina aici. Alta este faptul ca libretto-ul este scris in limba engleza! Autorul este Don White, unul din fondatorii companiei "Opera Rara" care a editat inregistrarea. In lucrare, eroul este prezentat drept un afemeiat care a decis sa navigheze pentru a scapa de furia regelui Ferdinand deoarece Columb a sedus-o (este adevarat, involuntar) pe regina Isabella. Alaturi de el navigheza cele trei (foste) sotii, iar eroul se imbolnaveste de rau de mare! Pana la urma Columb ajunge in Manhattan(!) unde descopera arborele de Coca-Cola(!) si devine multi-milionar! (Lorraine Thomas a contribuit de asemenea la libret.) Iar ca sa incheiem nebunia, orchestra este "London Mozart Players!"

Dirijor este Alun Francis care si-a inceput cariera in partida de corn a orchestrei din Bournemouth cand director era Constantin Silvestri. Nu, nu este o inregistrare recenta, este doar una pe care de abia acum am decoperit-o.

Probabil ca as fi preferat sa ascult versiunea originala a operettei "La boîte au lait" sau a altor lucrari offenbachiene care inca nu au fost inregistrate. Oricum, "Cristofor Columb" ramane un deliciu si o frumoasa surpriza chiar daca pastisa suna mai mult a Gilbert si Sullivan decat a Offenbach.

miercuri, ianuarie 03, 2007

Record of the Month

Primul cronica a lui Evan Dickerson din acest an este un recital al lui Aurelian Octav Popa intitulat "Libre comme un oiseau". Clarinetistul nostru interpreteaza un repertoriu divers, de la Bach pana la... Aurelian Octav Popa. Evan a fost atat de impresionat de calitatea interpretarii incat a oferit discului compact distinctia de "Record of the Month".

Semne bune anul are!

P.S. Apropo, site-ul MusicWeb unde Evan contribuie a corectat numele violonistului Marian Tanau, nume care fuses initial scris "Marion". Mai multe detalii despre Marian Tanau intr-o editie anterioara a "Scrisorii pentru melomani" a lui Victor Eskenasy.

Frumosul gest al lui Zubin Mehta

Cu toti am vazut ca in timpul traditionalei urari de Anul Nou facute inaintea executarii valsului "Dunarea Albastra" la concertul Filarmonicii din Viena, dirijorul Zubin Mehta a salutat intrarea Romaniei si a Bulgariei in Uniunea Europeana. Este adevarat ca aplauzele publicului au fost mai mult politicoase...

Nu este insa pentru prima oara cand suntem mentionati in timpul Concertului de Anul Nou. In 1999 Lorin Maazel a urat lumii intregi "Un Bun An Nou"!

P.S. Dupa cum ne informeaza site-ul Filarmonicii din Viena, dirijorul Concertului de Anul Nou din 2008 va fi Georges Pretre. O alegere probabil surprinzatoare desi dirijorul frencez a colaborat adesea cu orchestra.