Lorin Maazel, Filarmonica din New York, si Simfonia a VIII-a de Bruckner

In timp ce Angela Gheorghiu si Roberto Alagna cantau in Prospect Park din Brooklyn, Filarmonica din New York sub bagheta directorului muzical Lorin Maazel sustinea un concert la Avery Fisher Hall, sala orchestrei. Singura lucrare din program a fost Simfonia a VIII-a de Anton Bruckner.

Ma leaga o frumoasa amintire de simfonia lui Bruckner: a fost prezenta in programul primului concert al Filarmonicii din New York pe care l-am ascultat pe viu acum mai bine de 20 de ani. La pupitru se afla tot directorul muzical, pe atunci Zubin Mehta. O amintire mai putin placuta este ca peste cativa ani dirijorul Klaus Tennstedt si-a anulat din motiv de boala aparitia intr-un concert al orchestrei in programul caruia (parca) tot Simfonia a VIII-a de Bruckner figura - si nu am mai apucat sa-l ascult niciodata pe viu pe maestrul german.

L-am ascultat de multe ori pe Lorin Maazel dar niciodata pana acum dirijand Filarmonica din New York. De fapt nu am mai audiat un concert al orchestrei de mai bine de patru ani. De atunci componenta s-a schimbat fie datorita pensionarii unor muzicieni (cel mai important fiind desigur seful partidei de oboi, Joseph Robinson), fie datorita decesului, timpanistul Roland Kohloff, cornistul Jerome Ashby si tubistul Warren Deck parasindu-de. Dumnezeu sa-i ierte.

Filarmonica ramane insa o orchestra de clasa. Criticii spun ca nivelul executiei orchestrale este mai bun ca oricand. Nu stiu daca mai bun decat pe vremea directoratului lui Kurt Masur dar nivelul tehnic ramane impresionant. Iar, bazandu-ma pe acest unic concert, Lorin Maazel a stabilit un bun raport cu muzicienii - apropo, singurul roman este violoncelistul Valentin Hirsu. Dirijorul a fost mai relaxat ca de exemplu atunci cand a condus Orchestra din Washington anul trecut. Controlul discursului muzical este, asa cum am mai spus, la fel de bine stapanit ca oricand dar la pupitrul orchestrei sale nu o mai face milimetric (sau mai bine spus la pupitrul Filarmonicii din New York deoarece atunci cand era directorul Orchestrei Radiodifuziunii Bavareze controlul sau era la fel de milimetric ca oricand - cel putin in concertele pe care le-am ascultat.) Tempii alesi au fost in general lenti, dar nu exagerat, exceptie facand probabil finalul rapid. Pe de alta parte, suflatorii de alama au dominat, acoperind aproape de fiecare data restul orchestrei - de ce nu ii controleaza dirijorul?

Lasand insa la o parte aceasta hiba, ceea ce mi s-a parut ca a lipsit cel mai mult la versiunea lui Lorin Maazel a fost emotia. Am asteptat sa fiu miscat de exemplu de superba tema a tubelor wagneriene din partea a III-a a lucrarii. Nimic. Lorin Maazel este un dirijor pe care-l respect dar de admirat...

Filarmonica din New York.
Dirijor: Lorin Maazel.

Program:
Anton Bruckner: Simfonia nr. 8 in Do minor, editia Leopold Nowak.
Vineri, 20 iunie, 2008.
Avery Fisher Hall, Lincoln Center, New York.

O lucrare de Vlad Maistorovici executata la Festivalul de la Aldeburgh

Reamintesc, festivalul a fost fondat de Benjamin Britten si Peter Pears. Am gasit doua cronici, una in ziarul Norfolk Eastern Daily Press si alta in Financial Times.

De asemenea, se pare ca Octetul de Enescu a devenit cea mai cantata lucrare a compozitorului dupa Rapsodia a I-a devansand chiar Sonata a III-a pentru vioara si pian. Octetul va fi executat pe 19 iulie in cadrul festivalului Chamber Music Northwest din Portland, Oregon, de catre cvartetele Orion si Miami reunite cu ocazia serbarii a 20 de ani de activitate.

In parc cu Angela Gheorghiu si Roberto Alagna

Angela Gheorghiu si Roberto Alagna au sustinut recent un concert in Prospect Park din Brooklyn fiind acompaniati de orchestra Operei "Metropolitan" din New York sub bagheta lui Ion Marin. Criticul ziarului New York Times, Anthony Tommasini, a fost prezent; ii puteti citi aici cronica. O alta cronica, cea a lui Fred Kirshnit din ziarul New York Sun, poate fi si ea citita.

Revenind la ziarul New York Times, puteti de asemenea citi si acest articol al lui Daniel J. Wakin despre pregatirea concertului.

Tineri dirijori si Rapsodia a I-a

Cu un an in urma, pe blogul sau, Profesorul Grigore Constantinescu se intreba ce este de facut cu excesul de dirijori recent absoventi ai claselor Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. O prima solutie ar fi crearea posturilor de dirijor asistent sau asociat orchestrelor din tara. O alta posibilitate ar fi un program similar cu cel initiat de Leonard Slatkin si intitulat "National Conducting Institute". Timp de trei saptamani, tineri maestri sunt indrumati mai putini in arta citirii unei partituri ci in arta conducerii unei orchestre. Aceasta include selectia repertoriului, a solistilor, comunicarea cu membrii orchestrei, incadrarea in bugetul stabilit, marketingul si relatiile cu publicul. Dar cum pana la urma muzica este cea care conteaza, totul se incheie cu un concert in care absolventii dirijeaza Orchestra Simfonica Nationala, ei aflandu-se la debutul cu o orchestra profesionista. Pe patru din acesti absolventi i-am ascultat sambata.

Cel care a dirijat - fara partitura - Rapsodia a I-a de Enescu a fost Benjamin Bolter; el a inchis scurtul program. Domnul Bolter a ales un tempo destul de lent pentru prima parte a lucrarii incepand cu celebrul "Am un leu si vreau sa-l beu". Poate ca as fi dorit mai multe contrast intre temele "sectiunii lente" (ca sa-i spun astfel) dar sa nu uit ca dirijorul debuta cu o orchestra profesionista. Si uneori gestica era cam brusca - din nou, lucru care se poate imbunatati cu experienta. Iar finalul lucrarii a avut tot elanul cerut - poate ca toba mica a fost mult prea puternica dar aici vorbeste cusurgiul. Ceea ce este important insa este ca un tanar dirijor cunoaste o lucrare enesciana si probabil o va conduce deseori in viitor. Debutul cu o mare orchestra (OK, orchestra din Washington nu e chiar mare dar este pana la urma importanta) nu se uita, iar cu putin noroc, el va explora si alte lucrari ale lui Enescu asa cum o face si mentorul sau, Leonard Slatkin.

Cateva cuvinte si despre ceilalti dirijori. Adam Burnette a parut un pic timorat de miza evenimentului, a fost foarte atent sa nu greseasca dar a lasat o bune impresie prin sunetul catifelat obtinut in fragmentele din "Romeo si Julieta" de Berlioz. Kenneth Lam s-a a flat la polul opus: energie totala, deloc timid, ba din contra total increzator, a captivat prin forta dar a ramas dator la capitolul subtilitate in poemul simfonic "Prometeu" de Franz Liszt (de acord, poemul lui Liszt nu exceleaza la capitolul subtilitate.) In fine, Dongmin Kim a condus cu claritate "El Salon Mexico" de Copland.

Patru dirijori tineri la inceputul carierei; de cati dintre ei vom mai auzi oare in viitor?

Orchestra Simfonica Nationala din Washington.

National Conducting Institute.
Mentor: Leonard Slatkin.

Program:
Hector Berlioz: Doua fragmente din simfonia dramatica "Romeo si Julieta" Op. 17: Romeo singur si Balul Capuletilor. Dirijor: Adam Burnette.
Franz Liszt: "Prometeu" - poemul simfonic nr. 5. Dirijor: Kenneth Lam.
Aaron Copland: "El Salón México". Dirijor: Dongmin Kim.
George Enescu: Rapsodia Romana in La Major Op. 11 nr. 1. Dirijor: Benjamin Bolter.

Sambata, 21 iunie, 2008.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.

Vorbind de Celibidache si de repetitii...

Am descoperit pe YouTube un documentar in limba germana subtitrat in italiana despre reintoarcerea sefului de orchestra la pupitrul Filarmonicii din Berlin. Imagini de la repetitie, imagini de arhiva - care include re-intoarcerea lui Yehudi Menuhin la Berlin sau primul turneu dupa razboi in Anglia alaturi de Furtwängler - si interviuri cu membri ai orchestrei, toate acestea pot fi vazute si ascultate. Spatiul limitat insa a facut ca documentarul sa fie "rupt" in sase parti.

Partea a I-a.
Partea a II-a.
Partea a III-a.
Partea a IV-a.
Partea a V-a.
Partea a VI-a.

O "Scrisoare pentru melomani" despre Mindru Katz

De nepierdut "Scrisoarea pentru melomani" in care Victor Eskenasy ni-l prezinta pe pianistul Mordecai Shehori vorbind despre profesorul sau, Mindru Katz. Retin in special acest paragraf:

"M-am dus la el acasa; imi amintesc ca am cantat pentru el prima Balada de Chopin si mi-a spus ca am talent, dar ca nu stiu nimic despre pian; ceea ce era adevarat. Si mi-a cerut sa aleg. Mi-a spus: 'Iti dau doua optiuni. Cea dintai este sa fac ceea ce fac si alti profesori –el o numea [optiunea] cosmetica –, elevul canta, profesorul spune: canti putin mai tare, canti mai sensibil, nu te opri, asteapta putin; mai mult sau mai putin acest gen de lectie. Sau, daca vrei – mi-a spus –, te pot invata cum sa canti la pian, dar pentru asta trebuie sa incetezisa mai dai concerte, sa nu mai canti nimic din ce ai cantat pana acum, trebuie sa canti solfegii, sa canti pentru multi ani simple note, simple acorduri'.

Dupa ce am cantat, s-a asezat la pian si mi-a cantat el; am auzit, am vazut ce putea face cu sunetul, ce iesea din pian. Pana astazi, nimeni, nici chiar Horowitz, nu poate scoate din pian un asemenea sunet. Era un sunet special si stia exact cum sa-l produca. Si dintr-o data i-amraspuns: 'Sigur ca vreau cea de-a doua optiune'. Si am inceput...

[...]

Metoda lui era speciala fiindca la baza ei se afla cunoasterea felului de a folosi bratul si corpul cand canti. Si cum sa asculti."

De ce am subliniat aceste pasaje? Deoarece ele m-au dus imediat cu gandul la Sergiu Celibidache. Metoda de a construi fraza muzicala din cele mai mici elemente pe care o aplica Mindru Katz pianului isi gaseste un echivalent in cea pe care Celibidache o aplica orchestrei. Este notoriu faptul ca la multe din repetitii dirijorul nu a facut nimic altceva decat sa acordeze orchestra dupa propria sa metodologie, lucru care a atins nu de putine ori antipatia muzicienilor. Cand in fine o partitura era repetata, Celibidache se oprea nu de putine ori doar asupra unei masuri, asa cum o facea si Mindru Katz. Dar cu toate acestea, interpretarile lor (si trebuie din pacate sa spun ca nu am ascultat foarte multe inregistrari ale pianistului) nu dau niciodata impresia ca s-ar pierde in detalii neglijand arhitectura unei piese.

Se poate desigur argumenta ca repetand milimetric o lucrare ar duce la pierderea spontaneitatii. Dar nu este pana la urma o relatie de lunga durata ceea ce satisface mai mult?

Nu este atunci de mirare ca Celibidache si Mindru Katz au colaborat - ar exista documente sonore?

P.S. Nu uitati sa cititi si partea a II-a a scrisorii.

P.P.S. Mai retin un lucru din citat: "si cum asculti". Atat Celibidache cat si Mindru Katz puneau accent pe acest aspect; Celibidache insista ca membrii orchestrei sa se poata auzi unii pe altii.

Orchestra din Cleveland - arhiva

Am mai descoperit inca o arhiva: cea a Orchestrei din Cleveland. O puteti accesa aici, sau direct motorul de cautare, aici.

Din moment ce datele acestei arhive sunt mentinute de studenti, unele erori se strecoara. De exemplu, in concertele din 21 si 23 noiembrie 1946, dirijor a fost George Enescu (cautati-l in arhiva drept "Enesco"), nu George Szell - si inregistrari se pastreaza!

Din nou despre Orchestra Simfonica Nationala din Washington

Rasfoind programele vechi, care se gasesc in colectia Bibliotecii Congresului din Washington, am avut o imagine a vietii muzicale a Washingtonului la sfasitul anilor '50 si inceputul anilor '60. Desigur, viata muzicala a orasului nu se reduce doar la Orchestra Simfonica Nationala, dar aceasta este totusi cea mai importanta institutie.

Ca de obicei, am notat numele dirijorilor si solistilor care au aparut in concerte - si nu numai concerte. Orchestra nu de putine ori a acompaniat fie companii de dans precum New York City Ballet sau American Ballet Theatre, si s-a aflat si in fosa pentru spectacole de opera.

Inainte de a insirui numele, sa precizez ca pianista Clara Haskil a trebuit sa sustina o serie de concerte pe 28-30 ianuarie 1958 dar a fost inlocuita cu Susan Starr. Nu am reusit sa aflu din programele de sala motivul anularii. Si din pacate Clara Haskil nu a aparut niciodata cu orchestra (un alt lucru curios despre pianista este ca nu a sustinut nici un concert sau recital la Konzerthaus in Viena!)

Iata deci numele acestor dirijori si solisti - pentru a evita redundanta, nu i-am inclus pe cei deja prezentati aici: Philippe Entremont, Michael Rabin, Paul Paray, Inge Borkh, Vladimir Ashkenazy, Robert si Gaby Casadesus, Jorge Bolet, Adele Addison, John McCollum, Sir John Barbirolli, Robert Kerns, Robert Shaw, Sir Thomas Beecham, Antal Dorati, Benny Goodman, Zino Francescatti, Julius Baker, Eileen Farrell, Lois Marshall, Bernard Greenhouse, Donald Gramm, Eunice Alberts, Charles Anthony, Jaime Laredo, James McCracken, John Reardon, Russell Oberlin, Léopold Simoneau, Frances Bible, Beverly Sills, Julius Rudel, Rosalyn Tureck, Elisabeth Schwarzkopf, Eugene Istomin, Leonard Pennario, Henryk Szeryng, Van Cliburn, Ann Schein, Leonid Kogan, Byron Janis, Beverly Wolff, Joao Carlos Martins, Pierre Monteux, Emil Gilels, Lili Chookasian, Lorin Hollander, Hans Richter-Haaser, Birgit Nilsson, George Shirley, Rudolf Firkusny, John Browning, Enrique Jorda, José Iturbi, Sir Malcolm Sargent, Arthur Fiedler, David Oistrah, Leon Barzin, Daniel Barenboim, Norman Scribner, Jerry J. Jennings, Thomas Beveridge, Sherrill Milnes, Roberta Peters, Leonard Rose, Itzhak Perlman...

Si din moment ce am inclus baletul, mi-a sarit in ochi numele Mariei Tallchief.

Cateva cuvinte despre instrumentistii orchestrei. Cei mai cunoscuti din aceasta perioad sunt John Mack, devenit apoi oboist principal al Orchestrei din Cleveland, si Harold Wright care, dupa o buna perioada la Washington, i-a succedat lui Gino Cioffi pe post de clarinetist principal al Orchestrei Simfonice din Boston. Am retinut de asemenea numele unui percutionist: Frank Sinatra!

Sa inchid cu o alta curiozitate amuzanta. Una din piesele executate a fost "Uvertura pentru intarziati" de Ron Nelson!

O alta actualizare

Am actualizat si pagina Pagina "Rapsodia a I-a de Enescu in programele Orchestrei Simfonice Nationale". Ca si in cazul paginii concertelor Rapsodiei a II-a, acum include cele pana la sfarsitul stagiunii 1963/1964.

O mica actualizare

Pagina "Rapsodia a II-a de Enescu in programele Orchestrei Simfonice Nationale" a fost actualizata. Acum include concertele pana la sfarsitul stagiunii 1963/1964.

George Georgescu dirijeaza Orchestra Simfonica Nationala din Washington

George Georgescu s'a aflat o singura data la pupitrul Orchestrei Simfonice Nationale din Washington. Sau mai bine zis, a dirijat o singura serie de concerte cu acelasi program pe 13, 14, si 15 decembrie 1960. Imaginile de mai jos provin nu doar din programul de sala a acestor oncerte, dar si din programele unor concerte anterioare in care este prezentat dirijorul care urma sa conduca orchestra. De asemenea, observati si anuntul stagiunii.

Anuntul stagiunii. Numele lui George Georgescu apare odata sub fotografia lui Eugene Ormandy si a doua oara in mijlocul imaginii.

Din doua programe premergatoare concertului.

Programul concertului si biografia dirijorului.

Vladimir Ashkenazy dirijeaza Sibelius si Grieg; Miguel Harth-Bedoya ne ghideaza prin Muntii Anzi

(Nota: eroarea din titlu a fost corectata; cer scuze.)

Doar cateva cuvinte despre concertul pe care Vladimir Ashkenazy l-a condus in compania Orchestrei Simfonice Nationale din Washington cu un program Sibelius: Simfoniile a I-a si a VII-a si Poemul Simfonic "Oceanidele". Pianistul devenit sef de orchestra este, la peste 70 de ani, inca plin de energie. Iar prin aceasta nu inteleg doar gestica ci si discursul muzical. Momentele dramatice au fost nu de putine ori intense. Sunetul corzilor a fost amplu, cel al suflatorilor de alama puternic, uneori poate chiar prea mult. Doar suflatorii de lemn, odata punct forte al orchestrei, au fost inconsistenti; ce diferenta a facut flautista principala, Toshiko Kohno, in a doua parte a concertului! Cat despre interpretare, as fi dorit mai multa caldura si mai putin control milimetric.

Voi vorbi insa mai pe larg despre concertul in care Miguel Harth-Bedoya a dirijat Orchestra Simfonica din Baltimore cu un program alcatuit exclusiv din muzica unor compozitori sud-americani. Intitulat "Caminos del Inka", concertul ne-a oferit o rara ocazie sa exploram lucrari scrise incepand cu anul 1783 si terminand cu zilele noastre de compozitori din tari traversate de Muntii Anzi: Argentina, Bolivia, Chile, Ecuador, sau Peru. Din pacate muzica a fost nu rareori acompaniata de picturi sau de proiectii care distrag, iar acesta a fost un motiv pentru care initial am ezitat sa cumpar biletul. Dar unde altundeva as mai putea asculta lucrarile executate? (exceptand cele ale lui Ginastera sau Golijov.)

Lucrarile care m-au frapat cel mai mult au fost cele trei dansuri, Baile de Danzantes, Baile del Chimo, si Lanchas para Bailar, din Coleccion de Musica Virreinal de Baltasar Martinez y Compañón, un preot peruan care a trait intre anii 1738–1797. M-au frapat datorita orchestratiei bogate in percutie si datorita ritmurilor tipic sud-americane deja usor de recunoscut, acestea in dansuri de la curtea Viceroy-ului. Daca as fi ascultat muzica fara a sti ca autorul a trait in secolul al XVIII-lea, as fi crezut ca ar fi fost compusa cel putin cu 100 de ani mai tarziu. Fascinant, pur si simplu! - si pot doar sa sper ca dirijorul va inregistra intreaga colectie.

Interesanta mi s-a parut si Illapa de Gabriela Lena Frank, o compozitoare de origine peruana nascuta la Berkeley si care se inspira din muzica folclorica a acestei tari (ca sa fiu complet asupra etniei, mama compozitoarei este peruana de origine chineza iar tatal ei un evreu lituanian.) Illapa este un poem simfonic concertant pentru diverse tipuri de flauturi, inclusiv cateva traditionale. Solista a fost Jessica Warren-Acosta care a stapanit bine diversele instrumente.

Lucrarea doamnei Frank a fost, alaturi de Responsorio a ecuadorianului Diego Luzuriaga, cea mai avansata sau mai modernista daca doriti. Alte lucrari au fost mai "populiste" ca de exmplu Danza Fantastica a chileanului Enrique Soro sau Fiesta! de Jimmy Lopez, executata in prima auditie. Ambele lucrari au avut ritm si patos, au fost bine scrise, dar nu sunt memorabile.

El Cóndor Pasa este un fragment din zarzuela cu acelasi nume a peruanului Daniel Alomía Robles. Melodia este cunoscuta gratie lui Paul Simon si Art Garfunkel care au aranjat-o sub titlul de "El Condor Pasa (If I Could)." Dar probabil ca cele mai cunoscute lucrari sunt dansurile din Estancia de Alberto Ginastera. Iar unul din cei mai indragiti compozitori ai momentului, argentinianul Osvaldo Golijov, a fost prezent cu lucrarea Mariel pentru violoncel si orchestra, solist fiind Ilya Finkelshteyn, liderul sectiunii Orchestrei din Baltimore. Imi inchipui eu, sau a fost oare lucrarea influentata de muzica populara romaneasca? (reamintesc,mama compozitorul este o evreica din Romania iar una din lucrarile lui Golijov se numeste Cantec de leagan si Doina.) Sper sa am posibilitatea sa ascult Mariel si cu alte ocazii si astfel sa ma lamuresc; oricum, programul de sala vorbeste de influente braziliene care da, existau, dar pe langa ele...

Programul a fost completat cu cateva din cele mai cunoscute cantece sud-americane. Dar ce legatura au cu Anzii si cu regatul Inka Tico tico a brazilianului Zequinha Abreu, Granada a mexicanului Agustín Lara, sau La Cumparsita scrisa de uruguaianul Gerardo Matos Rodríguez? Las la o parte faptul ca acest tip de muzica nu ar trebui sa faca parte din programul unui concert simfonic, cel mult o piesa sau doua la bis, dar cinci? (s-a mai executat tangoul El choclo de Angel G. Villoldo, Fuga y misterio de Astor Piazzolla si, la bis, Aquarela do Brasil de Ary Barroso.) Melodiile au fost insotite de dansatori de tango, lucru din nou discutabil.

Dar poate ca n-ar trebui sa ma plang. Deoarece apetitul mi-a fost deschis iar odata intors acasa am ascultat Saudades do Brasil de Darius Milhaud. Evident, sub bagheta lui Sergiu Celibidache.

Orchestra Simfonica din Baltimore.
Dirijor: Miguel Harth-Bedoya.
Solista: Jessica Warren-Acosta, flauturi, Rosa Collantes si Jason Colacino, dansatori.

Program:
Daniel Alomía Robles: El Cóndor Pasa.
Baltasar Martinez y Compañón: Trei dansuri din Coleccion de Musica Virreinal: Baile de
Danzantes, Baile del Chimo, Lanchas para Bailar.
Diego Luzuriaga: Responsorio.
Enrique Soro: Danza Fantastica.
Gabriela Lena Frank: Illapa.
Alberto Ginastera: Dansuri din baletul Estancia.
Osvaldo Golijov: Mariel.
Jimmy López: Fiesta!
Agustín Lara: Granada.
Zequinha Abreu: Tico tico.
Astor Piazzolla: Fuga y misterio.
Angel G. Villoldo: El choclo.
Gerardo Matos Rodríguez: La Cumparsita.
La bis: Ary Barroso: Aquarela do Brasil.

Vineri, 30 mai, 2008.
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland.


Orchestra Simfonica Nationala din Washington.
Dirijor: Vladimir Ashkenazy.

Program, Jean Sibelius:
Simfonia nr. 1 in Mi minor, Op. 39.
"Oceanidele", poem simfonic Op. 73.
Simfonia nr. 7 in Do Major, Op. 105.

Sambata, 31 mai, 2008.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.

Enescu si Rudolf Serkin - Programul Concertului

Am aflat despre existenta inregistrarii acestui concert in arhivele Bibliotecii Congresului din Washington citind o "Scrisoare pentru melomania" a prietenului meu Victor Eskenasy; din pacate n-am reusit sa gasesc aceasta scrisoare in arhiva Suplimentului de cultura a editurii "Polirom", acolo unde este publicata. Apoi intr-o corespondenta, Doru Ionescu mi-a reamintit despre existenta documentului sonor.

Am reusit din nou sa dau o fuga pe la Biblioteca Congresului in speranta de a asculta inregistrarea numai ca sa descoper ca aceasta de fapt se afla in arhiva aflata in orasul Culpeper din statul Virginia, aflat la o ora si jumatate de Washington (numele arhivei se numeste National Audio-Visual Conservation Center sau NAVCC.) Inregistrarile inca se pot asculta la Washington dar trebuie cerute cu doua saptamani in avans.

Iata deci programul concertului:

Filarmonica din New York.
Dirijor: George Enescu.
Solist: Rudolf Serkin.

Carl Maria von Weber: Uvertura operei "Freischütz".
Ludwig van Beethoven: Concertul pentru pian nr. 5 in Mi Bemol Major Op. 73.
Johannes Brahms: Simfonia nr. 4 in in Mi minor Op. 98.

Transmisia radiofonica a acestui concert a fost facuta pe 6 februarie 1938 de catre postul WABC; nu se precizeaza daca a fost in direct sau inregistrata. Remarcam prezenta in program a Simfoniei nr. 4 de Brahms, a doua versiune care s-a pastrat sub bagheta lui Enescu. La vremea aceea Sir John Barbirolli a fost directorul muzical al Filarmonicii din New York si, in filmul "Enescu in inima mea" realizat de Florica Gheorghescu, exista un fragment de arhiva in care seful de orchestra englez isi aminteste de felul in care Enescu conducea lucrarea.

Ion Marin deschide stagiunea Filarmonicii din München cu Enescu

Nu adeseori Ion Marin dirijeaza Enescu. Lasand la o parte concertul de la Festivalul "George Enescu" din anul trecut, imi mai amintesc doar o singura data cand a dirijat Rapsodia Romana nr. 1 intr-un concert al Orchestrei Operei din Paris in care solista era Angela Gheorghiu. Dar seful de orchestra va conduce lucrarea in deschiderea stagiunii Filarmonicii din München care vor avea loc pe 21, 22, si 24 septembrie, repetitia generala cu public desfasurandu-se pe 20 septembrie. Solist va fi Jean-Yves Thibaudet care va interpreta Concertul in Fa de George Gershwin, programul fiind completat de doua poeme de Ottorino Respighi: „Pini di Roma“ si „Fontane di Roma“. (Ca o nota, nu cred ca Sergiu Celibidache a programat vreodata Rapsodia a I-a la München dar lucrarea a fost prezenta intr-un concert dirijat de succesorul acestuia, James Levine.)

Tot Rapsodia a I-a va fi dirijata si de catre Cristian Mandeal in cadrul unor concerte sustinute de catre Orchestra Simfonica din Bournemouth pe 8 octombrie la Poole si pe 10 octombrie la Exeter. Cristian Mandeal va conduce acelasi ansamblu si in cadrul Festivalului "Toamna la Praga". Pe 30 septembrie se va executa "Froissart" de Elgar, Simfonia "Mathis der Maler" de Hindemith si Simfonia a II-a "A London Symphony" de Vaughan Williams. Pe 1 octombrie, daca nu ma insel in inchiderea festivalului, solist va fi violoncelistul Antonio Meneses care va interpreta Concertul in Si minor de Dvorak. Uvertura "Genoveva" de Schumann si Simfonia a IV-a de Brahms vor completa programul.

O alta lucrare de Enescu, Dixtuorul pentru suflatori, va figura in programul concertelor pe care din nou Cristian Mandeal le va dirija de data aceasta in compania Orchestrei Filarmonicii din Copenhaga pe 13 si pe 14 noiembrie. Multumesc lui Evan Dickerson pentru datele concertelor dirijate de Mandeal. Care Evan mi-a mai semnalat ca seful de orchestra va conduce Filarmonica "George Enescu" in turneu la Milano in sala Conservatorului "Giuseppe Verdi" din localitate. Solist va fi Radu Lupu iar in program figureza Uvertura "Egmont" si Concertul pentru pian nr. 3 de Beethoven si "Simfonia Fantastica" de Berlioz.

Violoncelistul Steven Isserlis si-a mai adaugat o lucrare de Enescu in repertoriu: Nocturna si Saltarello (reamintesc ca la Festivalul "George Enescu" violoncelistul a interpretat Simfonia Concertanta). Sa speram ca intr-o zi se va apleca si asupra sonatelor. Pana atunci, puteti citi
aici cronica recitalului sustinut la "Wigmore Hall" din Londra in care a figurat piesa enesciana, acompaniator fiind Andras Schiff.

O sa inchei asa cum am inceput: semnaland inca doua concerte in care va fi executata Rapsodia a I-a. Pe 17 iulie, lucrarea va fi cantata in cadrul concertului de deschidere a "Breckenridge Music Festival" din Colorado; Gerhardt Zimmermann se afla la pupitru. Iar pe 14 iunie dirijorul Danail Rachev o va conduce intr-un concert al Orchestrei Simfonice din Dallas. Asa cum am spus, bulgarii ne promoveaza.

Unele mici actualizari

Am adaugat link-uri directe pentru unele lucruri pe care le-am publicat pe acest blog ca de exemplu concertele lui George Enescu in Compania Orchestrei Simfonice Nationale din Washington sau cele ale lui George Georgescu si Sergiu Celibidache in compania Filarmonicii din Viena. Sau Constantin Silvestri dirijand muzica lui Enescu. Toate acestea la sectiunea "Arhive" din partea dreapta a ecranului, pe la mijlocul paginii.