joi, septembrie 13, 2007

Enescu si Orchestra Simfonica Nationala din Washington, partea a II-a

Inainte de a prezenta programul celui de-al doilea concert pe care George Enescu l-a sustinut in compania Orchestrei Simfonice Nationale din Washington, voi face unel observatii generale asupra primilor ani ai orchestrei.

La inceput se executau doar un numar limitat de concerte in fiecare an, stagiunile fiind mult mai scurte. Din aceasta cauza multi muzicieni isi cautau alte posturi mai sigure parasind orchestra dupa cativa ani. Avem astfel de exemple in oboistul Harold Gomberg care a devenit temutul sef de partida al Filarmonicii din New York, in clarinetistul Robert Marcellus care a devenit seful de partida al Orchestrei din Cleveland sub bagheta lui George Szell, sau in concertmaestrul Jan Tomasow. Incepand cu decada anilor 50 conditiile de munca au inceput sa se imbunatateasca si numarul de concerte sa creasca. Aceasta a asigurat o oarecare stabilitate. Dintre muzicienii angajati in acea epoca am recunoscut pe fagotistul Kenneth Pasmanick sau timpanistul Fred Begun, muzicieni pe care am avut posibilitatea sa-i ascult in primii mei ani la Washington. De fapt domnul Begun inca mai apare in unele concerte din zona capitalei americane.

De asemenea, marea majoritate a concertelor erau conduse de dirijorii principali, Hans Kindler iar apoi Howard Mitchell. Destul de rar apareau sefi de orchestra oaspeti, in general doar nume celebre precum Ansermet, Beecham, Mitropoulos, Stokowski, Szell, Walter, sau compozitori precum evident George Enescu dar si Heitor Villa-Lobos, Carlos Chavez, Percy Grainger (acesta uneori si in capacitate de pianist), sau Darius Milhaud. De remarcat ca la inceput Leonard Bernstein a aparut in ipostaza de pianist si compozitor si doar mai tarziu in cea de dirijor. Ar mai fi de notat o aparitie a Antoniei Brico, una din primele maestre ale baghetei.

Evident, dupa marirea numarului de concerte in anii 50, numarul dirijorlor oaspeti au crescut. Deci i-am mai putut gasi la pupitrul orchestrei pe Efrem Kurtz, Walter Hendl, Andre Kostelanetz, Willem van Otterloo, iar dintre compozitori pe Aaron Copland.

Voi prezenta in zilele urmatoare o lista (evident, nu completa) a artistilor care au aparut in compania Orchestrei Simfonice Nationale in acei ani. Acum iata programul celui de-al doilea concert pe care l-a dirijat Enescu.




Etichete: , ,