marți, aprilie 29, 2008

Rattle reconfirmat

In ciuda unor speculatii aparute in presa, Sir Simon Rattle a fost reconfirmat drept director muzical al Filarmonicii din Berlin. Conform noului contract, dirijorul va conduce celebra orchestra pentru inca cel putin zece ani incepand cu stagiunea de toamna.

Impresiile unui concert sustinut de Simon Rattle si de Filarmonica din Berlin toamna trecuta la Carnegie Hall pot fi citite aici.

Etichete: ,

luni, aprilie 28, 2008

Despre suflatori

Nu este vorba de suflatorii din lemn sau cei din alama, deci nu este vorba despre instrumentisti ci despre suflatorii de la opera. Un articol din ziarul "Wall Street Journal" prezinta cateva aspecte din aceasta arta care se incapataneaza sa nu moara.

Etichete: ,

vineri, aprilie 25, 2008

Constantin Silvestri dirijeaza Enescu

In primul rand multumesc lui Doru Ionescu si Victor Eskenasy pentru amabilitatea cu care mi-au procurat o copie a acestor inregistrari. De fapt prietenul meu Victor chiar a prezentat acest set de doua discuri compacte intr-o "Scrisoare Catre Melomani" care trebuie neaparat citita.
Ii dau desigur dreptate intreaga lui Victor si in acelasi timp ma simt frustrat. Deoarece Electrecordul a demonstrat ca daca se vrea, se poate. Iar cea mai buna dovada in acest sens este setul de discuri compacte in care Constantin Silvestri dirijeaza Missele de Mozart si Beethoven (iata aici "Scrisoarea" lui Victor si aici ceea ce am scris eu.) Desigur, setul dedicat lui Enescu merita aceeasi grija precum cea adusa celui dedicat lui Mozart si Beethoven. Deoarece avem de-a face cu interpretari de referinta, cu cateva din cele mai mari versiuni ale lucrarilor enesciene. Ma gandesc aici la Simfonia de camera Op.33 - a stiut cineva sa surprinda strigatul disperat din final mai bine decat Silvestri - si sa-l mentionez aici si pe trompetistul Liviu Obreja, acel primus inter (nu chiar) pares? Sau atmosfera rustica a Suitei "Satesti"? Chiar si interpretarile care au fost deja editate pe disc compact sunt re-ascultate cu aceeasi prospetime - ma refer la Dixtuor, la Uvertura de Concert Op.32 (mai plina de culori ca niciodata), si in special la Octetul pentru coarde. Probabil ca cele mai slabe interpretari sunt cele ale Rapsodiilor Romane - slabe in comparatie cu ceea ce poate Silvestri deoarece el ne-a oferit versiunile de referinta a acestor lucrari: cele in compania Filarmonicii Cehe.

Ca o curiozitate, Silvestri nu a dirijat de multe ori Rapsodia a II-a. Nu cred ca a programat-o la Bournemouth (unde Rapsodia a I-a era de cele mai multe ori fie bisul preferat, fie lucrarea care incheia concertul si ridica sala in picioare) si nici in concert cu Orchestra Radioteleviziunii.

Pot oare sa sper ca alte documente din arhiva vor vedea lumina ochilor - ma gandesc in primul rand la opere precum "Nunta lui Figaro", "O noapte furtunoasa", si da, "Oedipe"?

Etichete: , , , ,

joi, aprilie 24, 2008

"Oedipe" la Toulouse

Am citit in presa faptul ca opera "Oedipe" va fi reintra peste cativa ani in repertoriul Operei din Paris. Acest lucru se datoreaza lui Nicolas Joel care actualmente este directorul Teatrului Capitoliului din Toulouse si care va prelua destinele Operei din Paris incepand cu stagiunea 2009-2010.

Nu este deci surprinzator ca domnul Joel va programa "Oedipe" si la Toulouse. Din informatiile pe care le-am putut gasi pe Internet, am afla ca "Oedipe" va fi prezentat in lunile septembrie si octombrie ale acestui an. Am mai aflat si numele unor cantareti din distributie: Vincent Le Texier il va intruchipa pe Créon, Sylvie Brunet pe Jocasta, Andrew Schroeder pe Theseu, iar Marie-Nicole Lemieux si Jérôme Varnier vor fi si ei prezenti dar deocamdata nu cunosc rolurile pe care le vor interpreta.

Un meloman francez mi-a spus ca in anii precedenti noua stagiune a Teatrului Capitoliului din Toulouse a fost anuntata in a doua jumatate a lunii mai. De indata ce voi afla mai multe detalii, le voi afisa. De mentionat insa ca Teatrului Capitoliului din Toulouse va fi prima companie din provincie din Franta care monteaza "Oedipe".

Etichete: ,

miercuri, aprilie 23, 2008

N-am abandonat blogul

Imi cer scuze pentru faptul ca nu am scris nimic de mai mult de o saptamana. Am avut unele defectiuni ale computerului care au fost urmate de plecarea mea la New York pentru a viziona cateva filme din programul de la Lincoln Center dedicat cinematografiei noastre (ciclul se incheie saptamana aceasta.)

Filmele pe care le-am vizionat au fost: "Lumina palida a durerii" (Iulian Mihu), "Duminica la ora 6" (Lucian Pintilie), "Occident" (Cristian Mungiu), "Legaturi bolnavicioase" (Tudor Giurgiu), "Proba de microfon" (Mircea Daneliuc), "O lacrima de fata" (Iosif Demian - sosit din Australia), si "É pericoloso sporgersi" (Nae Caranfil). Cateva descoperiri "interesante": am citit in programul de sala faptul ca regizorul Iulian Mihu a declarat ca "Lumina palida a durerii" a fost, alaturi de "Dublu Extaz" (filmat in 1998), singurele sale filme care nu au fost cenzurate. Citind mai atent programul, am gasit explicatia: scenariul - George Macovescu iar una din protagoniste a fost Violeta Andrei. Un film bun totusi, poate nu chiar capodopera despre care vorbea programul.

Oricum, selectia a fost bine facuta iar filmele au fost prezentate in copii noi. Am fost surprins de absenta "Reconstituirii" si de cea a altor titluri ("Meandre", "Faleze de nisip" de exemplu), si evident ca oricine s-ar mai putea gandi la un film sau doua care ar merita sa fie vazut. Unii artisti si critici au fost prezenti: Dan Nutu, Ruxandra Zenide, Manuela Cernat, Alex Leo Serban, Tudor Giurgiu, Dan Pita, Gabor Tarko, si mai sus numitul Iosif Demian. Cat despre subtitrare, am incercat sa o ignor, deci nu ma pot pronunta. Salile au fost evident mai pline la spectacolele de seara decat la cele de matineu.

O intrebare totusi: de ce a fost programat acest ciclu de filme in Saptamana Mare? Un festival de filme arabe nu a fost niciodata programat in timpul pelerinajului (Haj), nu?

Etichete:

marți, aprilie 15, 2008

Zarzuela - cateva lucrari si inregistrari preferate

Asa cum am mai spus, pagina de Internet a lui Christopher Webber ramane o sursa esentiala pentru iubitorii zarzuelei, fie incepatori, fie avansati. Acestea fiind spuse, iata cateva din inregistrarile mele preferate.

Voi incepe cronologic cu epoca baroca. Deosebirile intre zarzuela si opera din aceasta perioada sunt minime cu exceptia prezentei dialogului in zarzuela. Altfel, avem de-a face cu aceeasi insiruire de arii si recitative si cu personaje alegorice. Una din sutele de astfel de lucrari este "Viento es la dicha de amor" de José de Nebra. O inregistrare facuta de dirijorul Christophe Coin si de Ansamblul Baroc din Limoges ne ofera posibilitatea sa redescoperim acest adevarat giuvaier.
Luigi Boccherini si-a petrecut o buna parte a carierei sale in Spania. Nu este deci de mirare ca a scris si el o zarzuela, considerata un reper important al genului: "La Clementina" - interesant, acesta era si numele sotiei sale! O inregistrare, din pacate in limba italiana si nu in spaniola originala, a fost facuta de dirijorul Angelo Ephrikian printre solisti numarandu-se si marele Fernando Corena.
Vorbeam de dialoguri care sunt prezente in marea majoritatea zarzuelelor nu doar din perioada baroca. Cele mai multe inregistrari insa nu includ dialogurile; acesta este cazul celor despre care voi vorbi.

Suntem deci la inceputul perioadei romantice. Unul din cei mai importanti compozitori de la inceputul acestei perioade este Francisco Asenjo Barbieri. Capodopera sa este probabil "El Barberillo de Lavapiés", eroul sau, Lamparilla, fiind un adevarat Figaro al Madridului. Inregistrarea facuta de dirijorul Victor Pablo Pérez este completa (exceptand dialogul) si se bucura si de prezenta Mariei Bayo. "El Barberillo de Lavapiés" este un important exemplu al "zarzuelei mari" ("zarzuela grande"), adica o lucrare care sa dureze o seara intreaga la teatru, in trei acte de exemplu. Multe dintre capodoperele genului au fost lucrari intr-un singur act sau "zarzuela chica". Cateva lucrari favorite sunt "Agua, azucarillos y aguardiente" de Federico Chueca, "La Gran Vía" de Federico Chueca si Joaquín Valverde, sau "La verbena de la Paloma" de Tomás Bretón. Primele doua lucrari sunt cuplate intr-un disc compact continand inregistrari facut de Pablo Sorozábal, el insusi un important compozitor al genului ("La tabernera del puerto", "Katiuska"). "La verbena de la Paloma" a fost gravata de Placido Domingo si Maria Bayo, dar dirijorului Antoni Ros Marbà ii lipseste verva.
Cateva comentarii generale. Cea mai buna introducere in lumea zarzuelei - si de fapt CD-ul care m-a facut pe mine un imediat admirator al genului - este intitulat "Antologia de la zarzuela" si contine fragmente din cele mai celebre titluri incluzand cateva pe care le-am amintit mai sus. Interpretii sunt Corul si Orchestra Radioteleviziunii Spaniole sub bagheta lui Igor Markevici care obtine o disciplina rar intalnita la o orchestra iberica (nu, n-a reusit sa o transforme in Filarmonica din Berlin dar rezultatele totusi sunt impresionante.) Un meloman mi-a comunicat ca CD-ul provine din doua LP-uri si ca din pacate spatiul limitat al CD-ului a facut ca cele doua LP-uri sa nu fie transcrise integral. La mijlocul anilor 1990, casa de discuri "Auvidis" a efectuat o serie de inregistrari, cateva ("El Barberillo de Lavapiés", "Viento es la dicha de amor", "La verbena de la Paloma") fiind deja amintite. Ele pot fi recomandate pentru cei care doresc sa explore acest gen dar, odata cu disparitia casei de discuri, au fost doar rar re-editate de "Naive". O alta serie importanta a fost facuta pentru casa EMI de deja-amintitul Pablo Sorozábal si de Federico Moreno Torroba. Este seria mea preferata, in special interpretarile lui Sorozábal scanteind puternic (dar din nou in aceasta lume imperfecta, orchestra nu este disciplinata iar partiturile taiate.) In fine, gravarile lui Ataulfo Argenta de care am amintit ieri sunt si ele esentiale pentru orice iubitor al genului.

Si nici nu am amintit aici de documentele sonore ale Conchitei Supervía sau cele ale lui Alfredo Kraus...

Viva la zarzuela!

Etichete:

luni, aprilie 14, 2008

Ataulfo Argenta si inregistrarile sale

Nu are rost sa prezint datele biografice ale dirijorului Ataulfo Argenta din moment ce acestea pot usor fi gasite pe Internet. Voi trece deci rapid in revista inregistrarile sale.

O sa incep cu un gen liric spaniol, cel al zarzuelei. Seful de orchestra a gravat peste 50 de astfel de lucrari, majoritatea lor fiind re-editate pe disc compact. Din pacate partiturile nu au fost aproape deloc inregistrate integral, taieturile fiind nu de putine ori significante. Iar numarul mare de lucrari gravate a facut ca repetitiile sa fie minime si deci, impreciziile in executie sa iasa des in evidenta. Distributiile sale de asemenea sunt neomogene dar majoritatea cantaretilor sunt experimentati in domeniu. Ceea ce face ca inregistrarile sa fie inca recomandate este prospetimea energiei cu care Argenta dirijeaza. Pentru cei care doresc sa probeze, as recomanda in primul rand "El tambor de Granaderos" de Ruperto Chapí, in distributie figurand o delicioasa Teresa Berganza aflata pe atunci la inceputul carierei - desi numarul cel mai picant, Rataplán, este interpretat de veterana Toñy Rosado.
(Vorbind de zarzuela, trebuie sa recomand splendida pagina de Internet a lui Christopher Webber care este in acelasi timp si un excelent cunoscator al muzicii lui Enescu.)

Revenind la Ataulfo Argenta, evident ca inregistrarile sale nu se opresca la zarzuela. Seful de orchestra a gravat, desigur, cele mai cunoscute lucrari ale repertoriului spaniol alaturi de altele mai putin cunoscute. Unele din cele preferate ar fi "Noches en los Jardines de España" in care solist este Gonzalo Soriano sau "Diez melodías vascas" de Jesús Guridi. Si trebuie mentionata si inregistrarea (pe care din pacate nu am ascultat-o) Concerto-ului de Aranjuez de Joaquín Rodrigo in care solist este Regino Sainz de la Maza, cel care a interpretat celebra lucrare in prima auditie.
In afara inregistrarilor facute in Spania, dirijorul a efectuat o serie de inregistrari pentru casa "Decca" si altele - incluzand "Llanto por Ignacio Sanchez Mejias" - pentru "Le Club Français du Disque". Inregistrarile "Decca" au fost recent re-editate intr-un set de cinci discuri compacte. Cele pentru disparutul "Le Club Français du Disque" au fost - unele - scoase la lumina in special datorita casei "Accord". As remarca aici o insolita versiune a Simfoniei a IX-a de Schubert care a aparut de asemenea in colectia "Great Conductors of the XXth Century", o interpretare mai lejera decat cele ale lui Furtwangler sau Mengelberg (versiunile mele preferate).
In fine, unele case de discuri ne-au oferit inregistrari din concerte in compania unor orchestre precum cea a Radiodifuziunii Bavareze, cea a ORTF-ului, sau Wiener Symphoniker.

Ce pacat ca a disparut atat de tanar!

Etichete:

joi, aprilie 10, 2008

Ce diferenta poate sa faca un dirijor

Am ascultat pentru prima oara "Llanto por Ignacio Sanchez Mejias" de Maurice Ohana intr-o inregistrare facuta de dirijorul Theodor Guschlbauer care a fost re-editata acum cativa ani de (fosta) casa Erato intr-un set de discuri compacte dedicat compozitorului. Lucrarea, ca si muzica lui Ohana in general, mi s-a parut greoaie, chiar asfixiatoare, in ciuda unor momente dramatice care se pierdeau insa in grosul operei. De fapt, din acel set, doar "Cantigas", o lucrare corala, mi s-a parut demna de re-ascultat (de mentionat insa BBC Music Magazine a notat setul cu patru stele, deci reactia lor a fost mult diferita fata de a mea.)
Am re-audiat insa "Llanto por Ignacio Sanchez Mejias" intr-o versiune apartinand dirijorului Ataúlfo Argenta si a "Orchestre des Cento Soli" (voi scrie mai mult in zilele urmatoare despre dirijorul spaniol mort 45 de ani si de a carui deces s-au implinit in ianuarie 50 de ani.) Revelatia a fost nu in descoperirea unei capodopere, ci a unei lucrari care este in acelasi timp patrunzatoare si puternica. "Llanto por Ignacio Sanchez Mejias" este transpunerea integrala a unui poem de Federico Garcia Lorca, un bocet la moartea unui cunoscut toreador. Ohana a utilizat integral textul lui Lorca, iar largimea acestuia a necesitat ca unele portiuni sa fie recitate - si pana la urma trebuie sa spun, ca in ciuda efortului lui Ataúlfo Argenta, tot poemul este superior muzicii. Seful de orchestra insa cunoaste bine limbajul muzicii spaniole folosit de compozior, in special Cante Jodo. Iar pe de alta parte lecturii sale nu-i lipseste incisivitatea, dar forta nu este bruta ci aspra. Amaraciunea usturatoare a partiturii si a textului lui Lorca sunt foarte bine redate, chiar daca orchestra este mediocra si, probabil, nu foarte mare.
Solistii, recitatorul Mauricio Molho si baritonul Bernard Cottret, sunt cei care au participat la prima auditie a lucrarii dirijor atunci fiind Georges Delerue. Corul de femei nu este precizat in livretul inregistrarii.

Etichete:

miercuri, aprilie 09, 2008

Reintors...

Cer scuze pentru mesajul sec despre lipsa mea dar accesul la Internet a fost limitat.

Departe de a spune ca in Kansas City, locul in care am efectuat deplasarea, nu exista Internet. Dar odata terminate orele de servici, am preferat sa explor orasul. Am avut fireste colegi snobi care spuneau ca un oras mijlociu din centrul Statelor Unite nu poate sa prezinte mare interes. Decat sa spunem jazz-ul. Sa nu uitam ca Charlie Parker s-a nascut la Kansas City iar Count Basie si-a desfasurat o importanta parte a carierei sale in acest oras. Artistii, impreuna cu alti colegi, sunt omagiati la Muzeul American al Jazz-ului.

Evident, orasul are si o orchestra simfonica, director muzical fiind Michael Stern, fiul marelui Isaac Stern. De asemenea unele organizatii prezinta concerte camerale. Am observat, de exemplu, un afis anuntand recitalul pianistei Dubravka Tomšic.

Iubitorii filmelor western vor dori desigur sa viziteze banca despre care se spune ca a fost jefuita de legendarul Jesse James. Fratele sau, Frank James, a fost intemnitat pentru cateva zile intr-o inchisoare din localitate unde se pare ca lua masa cu familia serifului. Iar la mica distanta de Kansas City se afla un muzeu dedicat presedintelui Harry Truman care a decedat in acest oras.

Din pacate nu am avut timp sa vizitez nici unul din aceste locuri. Am reusit insa sa vizitez un muzeu care conserveaza marfa ce se afla odata pe unul din sutele de vapoare cu aburi care au esuat in secolul al XIX-lea in apele raului Missouri. Vaporul se numeste "Arabia", iar marfa s-a pastrat ata de bine incat castravetii si sardinele inca puteau fi mancate. Si am reusit sa mai vizitez si (din pacate doar o portiune din) superbul muzeu de arta "Nelson-Atkins" a carui gradina de sculptura contine mai multe opere de Henry Moore decat orice alt muzeu din lume. In colectia muzeului se gaseste si o sculptura a lui Constantin Brancusi: "Portretul doamnei Nancy Cunard" sau "O tanara sofisticata".

Etichete: ,