Simon Rattle si Filarmonica din Berlin
La orice concert al Filarmonicii din Berlin, asteptarile sunt supraomenesti si probabil nedrepte - vorbim totusi de oameni, oricat ar fi ei de buni stapanitori ai instrumentelor. De aceea dintre marile orchestre, cea berlineza a fost cea care m-a dezamagit de cele mai multe ori. Din pacate concertul sustinut vineri la Carnegie Hall nu a fost o exceptie.
De la inceput sa spun ca orchestra ramane una de prima mana. Dirijorul englez doreste - si obtine - sonoritati camerale, transparente. Nici un compartiment nu domina, toata orchestra fiind de fapt un singur instrument. Si totusi splendoarea compartimentelor individuale nu poate ramane neobservata, de exemplu cea a cornilor magistral condusi de Stefan Dohr sau a flautilor in frunte cu veteranul Andreas Blau, unul din "supravietuitorii" epocii Karajan. Singurul roman este Laurentius Dinca.
Atunci ce nu mi-a placut? Interpretarea. Muzica Simfoniei a X-a de Mahler, neterminata (Sir Simon a folosit versiunea lui Deryck Cooke), parcurge toate starile sufletesti al unui om care stia ca infrunta moartea. Momentele tragice, angst-ul sunt punctate uneori de cele mai vesele, dar o veselie sarcastica, plina de umore grotesc. Iar versiunea pe care domnul Rattle ne-a oferit-o vineri a captat putin din aceste aspecte ale lucrarii, seful de orchestra restrangand din pacate planul emotional. Dirijorul stie totusi sa stapaneasca discursul muzical, fara a controla totul milimetric si nu s-a pierdut in detalii asa cum ii este adeseori reprosat. Dar ce este Mahler fara emotie?
Concertul a fost deschis de o lucrare a unui compozitor nascut la Lugoj: "Stele" de György Kurtag. Una din putinele piese orchestrale din opera compozitorului, "Stele" este o mica simfonie funebra in trei parti. Orchestratia este luxurianta si include un tambal si tube wagneriene. Unora li s-a parut o lucrare bombastica dar reticenta lui Simon Rattle a facut ca piesa sa para mai mult elegia dorita de compozitor.
Il apreciez pe Rattle intr-un anumit repertoriu, Szymanowski de exemplu sau in muzica contemporana. Si chiar daca interpretarea muzicii lui Mahler nu mi-a placut, trebuie sa recunosc ca si Simfonia a X-a a beneficiat de o versiune bine gandita si pregatita. Dar care nu a miscat.
Filarmonica din Berlin.
Dirijor: Sir Simon Rattle.
Program:
György Kurtag: "Stele" Op. 33 pentru orchestra.
Gustav Mahler: Simfonia a X-a, versiunea orchestrata de Deryck Cooke.
Vineri, 16 noiembrie, 2007.
Carnegie Hall, New York.
De la inceput sa spun ca orchestra ramane una de prima mana. Dirijorul englez doreste - si obtine - sonoritati camerale, transparente. Nici un compartiment nu domina, toata orchestra fiind de fapt un singur instrument. Si totusi splendoarea compartimentelor individuale nu poate ramane neobservata, de exemplu cea a cornilor magistral condusi de Stefan Dohr sau a flautilor in frunte cu veteranul Andreas Blau, unul din "supravietuitorii" epocii Karajan. Singurul roman este Laurentius Dinca.
Atunci ce nu mi-a placut? Interpretarea. Muzica Simfoniei a X-a de Mahler, neterminata (Sir Simon a folosit versiunea lui Deryck Cooke), parcurge toate starile sufletesti al unui om care stia ca infrunta moartea. Momentele tragice, angst-ul sunt punctate uneori de cele mai vesele, dar o veselie sarcastica, plina de umore grotesc. Iar versiunea pe care domnul Rattle ne-a oferit-o vineri a captat putin din aceste aspecte ale lucrarii, seful de orchestra restrangand din pacate planul emotional. Dirijorul stie totusi sa stapaneasca discursul muzical, fara a controla totul milimetric si nu s-a pierdut in detalii asa cum ii este adeseori reprosat. Dar ce este Mahler fara emotie?
Concertul a fost deschis de o lucrare a unui compozitor nascut la Lugoj: "Stele" de György Kurtag. Una din putinele piese orchestrale din opera compozitorului, "Stele" este o mica simfonie funebra in trei parti. Orchestratia este luxurianta si include un tambal si tube wagneriene. Unora li s-a parut o lucrare bombastica dar reticenta lui Simon Rattle a facut ca piesa sa para mai mult elegia dorita de compozitor.
Il apreciez pe Rattle intr-un anumit repertoriu, Szymanowski de exemplu sau in muzica contemporana. Si chiar daca interpretarea muzicii lui Mahler nu mi-a placut, trebuie sa recunosc ca si Simfonia a X-a a beneficiat de o versiune bine gandita si pregatita. Dar care nu a miscat.
Filarmonica din Berlin.
Dirijor: Sir Simon Rattle.
Program:
György Kurtag: "Stele" Op. 33 pentru orchestra.
Gustav Mahler: Simfonia a X-a, versiunea orchestrata de Deryck Cooke.
Vineri, 16 noiembrie, 2007.
Carnegie Hall, New York.
Etichete: Concerte
publicat de George la
4:34 p.m.
<< Pagina de pornire