"Les Rarissimes de..." partea a II-a

Pianista maghiara Lili Kraus apare in doua volume din aceasta serie. Nu am ascultat decat pe cel dedicat muzicii lui Schubert, artista fiind o renumita interpreta a acestui compozitor. Primul disc compact contine lucrari la patru maini partener fiind Homero de Magalhaes, un elev al doamnei Kraus. In celalalt disc compact partener este Willi Boskovsky (care, incredibil, a fost cel care a turnat pagina in timpul inregistrarii de pe primul disc compact!) cei doi artisti interpretand Sonatinele pentru pian si vioara. Ceea ce impresioneaza in ambele cazuri este colaborarea superba intre muzicieni si unitatea conceptiei, chiar daca lucrarile nu sunt printre capodoperele compozitorului.
Setul dedicat dirijorului portughez Pedro de Freitas Branco frustreaza. Iata un putin cunoscut discipol al lui Ravel carui interpretari au fost apreciate de compozitor. Un specialist al muzicii secolului XX, seful de orchestra este unul din putinii dirijori capabili sa creeze energie in ciuda tempilor mai lenti - "Bolero-ul" sau dureaza mai mult decat varianta lui Celibidache cu Filarmonica din Munchen. Dar din pacate orchestrele cu care lucreaza in aceste inregistrari sunt dezastruase, in special Orchestra Simfonica din Madrid (numita si "Orchestra Arbos" la vremea aceea.) Corzile au un sunet acru, intrarile imprecise abunda, orchestra in general este anemica. Si totusi senzualitatea nu lipseste iar prezenta Lolei Rodriguez de Aragon (link in limba spaniola) este inca un atu - avem probabil de-a face cu veriunea de referinta a piesei "Canto a Sevilla" de Joaquin Turina, compozitor care o considera pe cantareata o interpreta ideala a operei sale..
Louis Fourestier este probabil cel mai bun colorist dintre sefii de orchestra pe care i-am ascultat in aceasta serie. Dupa cum informeaza prefata din livretul inregistrarii, el se simtea comfortabil doar lucrand cu orchestre franceze, perioada de doi ani in care a dirijat la opera "Metropolitan" din New York fiind considerata un esec. Si intr-adevar, sonoritatile bogate pe care el le extrage din orchestra sunt pe deplin in evidenta in "Les Rarissimes de Louis Fourestier". Din pacate insa, in piesele in care s-ar cere o anumita vivacitate frazarea sefului de orchestra este cam rigida. Pe de alta parte, lucrarile dramatice precum Uvertura operei "Gwendoline" de Chabrier sunt pline de tensiune.
Un dirijor care este aproape la fel de bun colorist ca Louis Fourestier dar mult mai imaginativ in frazare este Albert Wolff. Cunoscut atat datorita directoratului la "Opera Comique" cat si a unor spectacole la opera "Metropolitan" sau "Teatro Colon" in Buenos Aires, seful de orchestra a efectuat in ultimii sai ani de viata o serie de inregistrari pentru casa "Decca". Cateva din acestea au fost re-editate pe disc compact de casa "Testament" (OK, ma abat de la titlu.) CD-ul contine doua Suite pentru orchestra de Massenet (nr. 4 si nr. 7) precum si uverturi de Adam, Auber, Herold, Reznicek, si Suppe. Ceea ce m-a impresionat a fost in primul rand sunetul suflatorilor din lemn; intr-adevar, tonul flautului nu-mi iese din minte (este oare vorba de un instrument de lemn?) Dar pe de alta parte dirijorul mai stie sa si anime orchestra si sa confere ritmuri precise dar nu rigide. Poate ca Paul Paray este si mai vioi in Uvertura "Zampa" de Herold (dar din pacate orchestra sa, cea din Detroit, era la vremea inregistrarii una mediocra) si poate ca pentru uverturile lui Reznicek ("Donna Diana", ce altceva?) si Suppe ("Dama de pica") timbrul Filarmonicii din Viena ramane ideal. Dar domnul Wolff este desigur un mare dirijor care a fost pe nedrept uitat astazi (si sa mai mentionez ca seful de orchestra a colaborat nu odata cu George Enescu si chiar a dirijat muzica sa - ar exista oare printr-o arhiva o inregistrare a Suitei a I-a?)