Ioan Holender canta...

La balul operei vieneze din 2010. Si cand ma gandesc ca dl. Holender la un moment dat cantase alaturi de Helge Rosvaenge, si de asemenea, cu o alta ocazie, l-a avut drept corepetitor pe Carlos Kleiber... Si ca in repoertoriul sau se afla piese de Bartok si Nono...

Dar, dupa cum vedeti, toata lumea doreste sa cante pe scena Operei din Viena. Chiar si directorul...

Impresii din Japonia

Ii voi dezamagi, cred, pe cei care asteptau impresii de la concertele Filarmonicii din Viena la Suntory Hall sau de la spectacolele Scalei de la Bunka Kaikan din Tokyo. Am stat mai mult la Kyoto. Dar despre impresiile muzicale, ceva mai jos.

Mai intai, cateva cuvinte despre locurile pe care le-am vizitat. Incep cu Kyoto. Orasul in sine nu este chiar frumos, exceptand desigur partea de est in care majoritatea monumentelor sunt localizate. Dar ce monumente! Am fost impresionat in special de Castelul Nijo, de templul Ginkaku-ji - de fapt nu de templul in sine, ci mai mult superba gradina - de o alta splendida gradina, cea de la Heian Jingu Shrine, sau de Kiyomizu-dera, templul cu terasa de lemn. Acestea sunt atractiile turistice pe care le-as revedea daca si cand ma voi reintoarce in vechea capitala a Japoniei. Celebrul templu Kinkaku-ji a impresionat mai mult prin faptul ca era acoperit in aur, dar altfel m-a captat mai putin. Cat despre Palatul Imperial, vizitele sunt doar ghidate iar in camere nu se poate intra. Merita vizitat doar dupa celelalte atractii. Cam acelasi lucru as putea spune despre vechea capitala, Nara.

De remarcat ca multe din monumentele de mai sus au fost reconstruite de mai multe ori de-a lungul istoriei deoarece au fost mistuite de flacari. O importanta exceptie a fost cel mai mare castel feudal, Himeji. Constructia este desigur impresionanta dar am fost dezamagit mai mult de camerele castelului, in special la o zi dupa ce am vizitat Castelul Nijo.

La Tokyo am stat putin si am cureierat "per pedes" cateva din cartierele (nu cred ca acesta este cuvantul cel mai potrivit) cele mai cunoscute: Shinjuku, Shibuya, Ginza, Asakusa. Orasul noaptea trebuie vazut pentru a fi crezut. O mare surpriza a fost sa descoper ca in Ginza, zona cu cele mai scumpe magazine, exista un restaurant romanesc. Se numeste Darie si isi serveste clientii inca din 1979. Ce rau imi pare ca nu am auzit la timp de el! Cum o alta surpriza gastronomica a fost sa descoper ca celebra cafenea Landtmann din Viena, din cate se pare cafeneaua preferata a lui Sigmund Freud, are o sucursala si la Tokyo!

Vorbind de mancare, aceasta a fost una din putinile surprize neplacute deoarece este scumpa iar portiile sunt mici. Iar cand am crezut ca am cumparat camembert de la un supermarket, branza impachetata a fost de un alt tip. Am fost de asemenea uimit sa constat ca foarte putini japonezi vorbesc engleza bine, desi la hoteluri aceasta nu este o problema. Si, apropo de hoteluri, camerele sunt cam mici.

OK, muzica acum. Orice meloman care trece prin Tokyo se va opri prin legendarele magazine de discuri - compacte si chiar LP-uri. Din lista de vreo zece, n-am apucat sa vad decat patru. Si acestea destul de in graba.

Doua magazine mi-au retinut in special atentia. Primul este Tower Records din Shibuya. Este probabil cel mai mare magazin de CD-uri din intreaga lume, iar un etaj intreg este dedicat muzicii clasice. Cand am intrat acolo pentru prima oara aproape ca mi s-a taiat respiratia. Mi-ar fi trebuit o zi intreaga pentru a vedea totul cu calm.

Deci ce am cumparat? Cu atatea CD-uri disponibile, m-am oprit doar asupra celor care au fost editate de Tower Records si disponibile doar in aceste magazine. Motivul a fost ca, desi se pot comanda CD-uri din Japonia via Internet, Tower Records nu are pagina in limba engleza iar inregistrarile nu sunt disponibile altundeva. Am optat la inceput pentru cateva CD-uri ale unui dirijor preferat in muzica franceza: Paul Paray. Am fost curios insa sa-l ascult in repertoriul austro-german: Mozart, Beethoven, Brahms, Wagner. A urmat Henryk Szeryng in lucrari de Handel si Corelli. Va mai amintiti vremurile in care marii instrumentisti interpretau lucrarile baroce? L-as adauga aici si pe oboistul Heinz Holliger intr-un program de sonate de Handel, Telemann, C.P.E. Bach, si Vivaldi. Un alt CD care mi-a starnit curiozitatea a fost cel al unei pianiste japoneze, Ami Fujiwara, interpretand lucrari de Enescu (cele doua Sonate si transcriptia Rapsodie a I-a) si Lipatti (Nocturna si Sonatina pentru mana stanga); m-a atras in special muzica lui Lipatti.

Tower records mai are un magazin, ceva mai mic, in Shinjuku. Si acesta ramane unul din cele mai mari din lume, desi are probabil o dimensiune mai redusa decat, sa zicem, Ludwig Beck din München. Melomanii spun ca uneori vad aici CD-uri pe care nu le-au gasit la sucursala din Shiubuya.

Celalalt magazin care mi-a retinut atentia a fost Disk Union din Shinjuku (magazinul mai are o sucursala, se pare mai mica, in Ochanomizu pe care din pacate nu am putut-o vizita.) Acesta este specializat in CD-uri de mana a doua si contine un mare numar de inregistrari care nu mai sunt editate. Asa am gasit cantate de Bach sub bagheta lui Hermann Scherchen (doar un singur volum, din pacate) sau Simfonia a VI-a de Bruckner cu Orchestra Simfonica din Boston sub bagheta lui William Steinberg. Din nefericire organizarea lasa mult de dorit: de la Bach se sare la Ravel, se revine la Haydn, apoi se trece la Schubert, sau ceva in genul asta. Din moment ce timpul a fost limitat, cautarea muzicii dorite este foarte stresanta. Din nou, in mod ideal, as fi avut o zi intreaga la dispozitie.

HMV ramane probabil cel mai bun magazin on-line al Japoniei (CDJapan are preturi mai reduse pentru livrare dar selectia este mult mai mica; inca nu am utilizat JpopHelp.) Dar magazinul din Shibuya, recomandat de alti melomani, a deceptionat. Se putea observa ca la un moment dat merita vizitat, dar se pare ca descarcarile digitale sunt in crestere si in Japonia. Chiar si asa am cumparat un CD recomandat de Doru Ionescu, cel al inregistrarii unui concert sustinut la Tokyo de Filarmonica din Londra dirijata de Klaus Tennstedt. Nu am avut timp sa vizitez celelalte sucursale HMV.

Dintre artistii romani cel mai cunoscut si apreciat este Sergiu Celibidache. La Disk Union, cateva rafturi complete erau dedicate dirijorului, lucru care nu era facut decat pentru putini alti artisti: Furtwängler, Toscanini, sau Klemperer. De notat insa ca numarul inregistrarilor neoficiale ale maestrului au scazut considerabil in Japonia odata cu aparitia celor oficiale; "piratii", care mai sunt, provin acum din Italia. Lola Bobescu este si ea foarte apreciata: pana si CD-urile Electrecord pot fi gasite, iar unele inregistrari au fost editate doar in Japonia. Desigur ca Radu Lupu, Clara Haskil, sau Dinu Lipatti sunt si ei renumiti. Cat despre Enescu, unele inregistrari ale sale, cele cunoscute precum Poemul de Chausson, au fost re-editate de cateva ori, in majoritatea cazurilor doar pentru piata japoneza. Dar un nou CD al casei Opus Kura este disponibil in intreaga lume.

Un lucru care m-a surprins in mod placut este lipsa cultului exagerat a unor "artisti du jour" (iubesc Japonia!) precum Gustavo Dudamel, Anna Netrebko, Cecilia Bartoli, si da, Angela Gheorghiu. Sunt insa pretuiti fie marii artisti din trecut, fie - din zilele de azi - baghetele unor veterani si experimentati maestri care nu sunt neaparat vedete (desi unii pot fi.) Din prima categorie, am notat editii dedicate lui Otto Klemperer, Carl Schuricht, Charles Munch, si evident
Furtwängler. Din a doua categorie, pe Bernard Haitink, Gary Bertini, sau Stanislaw Skrowaczewski. Ultimul dintre ei chiar a sustinut un concert in Tokyo in compania orchestrei Yomiuri Nippon (daca nu ma insel singura orchestra japoneza pe care Celibidache a condus-o) dar din nou, in zilele in care ma aflam la Kyoto. Dintre artistii japonezi este venerat dirijorul Takashi Asahina. Seiji Ozawa este evident si el cunoscut dar numarul de CD-uri pe care le-am vazut nu era prea mare.

Inca resimt oboseala calatoriei...

LiterNet - Orchestra Simfonica a Radiodifuziunii Bavareze

Am mai scris un articol pentru portalul LiterNet, cel in care prezint Orchestra Simfonica a Radiodifuziunii Bavareze. Il puteti citi aici.

Doua lucruri de adaugat. Unul, sa ma laud un pic (sic!) Am citit in presa din tara ca Ioan Holender a declarat ca se bucura de prezenta la festival a Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam si a Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Bavareze, adica cele doua orchestre pentru care, in mod independent, am scris avancronici.

Celalat lucru este o stire mai grava pe care am descoperit-o la putin timp dupa publicarea articolului. Conform ziarului Die Welt, subventia orchestrei va fi redusa. Acelasi lucru se va intampla pentru cor si pentru cealalta orchestra sponsorizata de Bayerischer Rundfunk, este vorba de Orchestra Radiodifuziunii din München. Sunt sigur insa ca totul o sa se termine cu bine.

LiterNet - Orchestra Concertgebouw

Articolul pe care l-am scris pentru portalul LiterNet despre Orchestra Regala Concertgebouw din Amsterdam poate fi citit aici.

Daca doriti sa intrati in culise la "Met"...

A trecut din pacate vremea in care orice meloman putea sa intre fara nici un fel de probleme in culisele Operei Metropolitan. Intr-adevar, pe Internet existra zvonuri ca recent insasi Lauren Bacall a fost oprita de un paznic ignorant (apropo, parintii actritei sunt evrei romani.)

Dar asta nu inseamna ca nu puteti intra in culise pentru a-i saluta pe artistii preferati. Iata ce trebuie facut. Inainte de inceperea spectacolului, trimite-ti o nota artistei / artistului spunand ca doriti sa o / il cunoasteti dupa ce se termina opera si deci rugati-o / rugati-l sa va adauge numele pe lista de la intrarea in culise. Majoritatea cantartilor o sa fie de acord deoarece stiu ca succesul
lor depinde in primul rand de public. Dar atentie, nu cereti prea multor cantareti la un singur spectacol. Paznicii de la intrarea in culise o sa va intrebe pe ce artist(a) doriti sa il vedeti iar numele dumneavoastra trebuie sa apara pe lista artistei / artistului. In acest sens am avut bafta ultima oara: Angela Gheorghiu si Roberto Alagna sunt casatoriti iar Marius Brenciu este roman dar tot am invatat o lectie...

La Opera din Washington inca se mai poate intra in culise, iar la cea din Viena tin minte ca artistii erau asteptati la iesirea lor. La Carnegie Hall din nou trebuie sa inscriem numele pe liste dar la Avery Fisher Hall, sediul Filarmonicii din New York, data trecuta am putut intra fara probleme.

Canta oare prea mult Filarmonica din Viena?

Se stie ca orice membru al Filarmonicii din Viena este si membru al orchestrei operei din capitala austriaca, nu si invers. Si ca stagiunea operei incepe pe 1 septembrie. Pe de alta parte Festivalul de la Salzburg se termina pe 31 august iar anul acesta Filarmonica a sustinut un concert pe 30 august (Simfonia a III-a de Mahler sub bagheta lui Esa-Pekka Salonen.) Si sa nu uitam ca orchestra duce greul la celebrul festival participand atat la spectacole de opera cat si la concerte. Atunci cand are orchestra timp sa repete pentru inceputul stagiunii de la Opera de Stat?

Sau pentru concerte. Pe 3 septembrie la Theater an der Wien si pe 6 la Musikverein, apoi la Festivalul de la Lucerna (8-10 septembrie). Urmate de un lung turneu japonez intre 14 si 24 septembrie cu doar doua zile libere. Iar pe 27 si 28 septembrie orchestra revine la Viena pentru primele concerte de abonament, pe 29 septemebrie sustine un concert la Geneva, iar pe 30 din nou la Viena. Toate acestea au loc in paralele cu stagiunea operei.

Este adevarat ca septembrie este in mod traditional luna cea mai incarcata a Filarmonicii, dar in orice alta luna orchestra sustine in medie 10-12 concerte fie la Viena, fie in turneu. Si repet, acestea in paralel cu stagiunea operei. Rasfoind calendarul electronic al orchestrei, observ doar trei saptamani libere in iulie inainte de inceperea Festivalului de la Salzburg. Care festival mentine orchestra ocupata aproape in fiecare seara in luna august. Si atunci cand au loc repetitiile?

Spun acest lucru deoarece, daca aproape niciodata nu am fost dezamagit de executia orchestrala la un concert al Filamonicii din Viena, nu acelasi lucru se poate spune si despre reprezentatiile operei. Care opera se gaseste nu de putine ori in situatia sa angajeze inlocuitori cand instrumentistii Filarmonicii sunt plecati in turneu sau canta vis-a-vis la Musikverein. Si atunci lipsa de omogenitate se simte, chiar daca uneori acesti inlocuitori sunt vechii membri ai orchestrei, astazi pensionati (un instrumentist al Filarmonicii mi-a spus acest lucru cand l-am intrebat. Si stau sa ma gandesc: cu putin noroc, intr-o seara l-am putea asculta pe veteranul Walter Barylli!!!) Dar chiar si cand membrii Filarmonicii sunt prezenti in fosa executia orchestrala nu este intotdeauna de calitate. Numarul redus de repetitii este desigur un factor.

Bineinteles ca de foarte multe ori executia orchestrala este magnifica si la Opera de Stat din Viena. Cand la pupitru se afla un dirijor celebru, de exemplu, sau la premiere si reluari importante. Si nu de putine ori, chiar si in seri obisnuite - daca instrumentistii au chef. Cu atat mai mult deci inconsistenta frustreaza, dar ce e de facut?

Din nou plecat

Voi fi plecat pentru o durata de mai bine de doua spatamani. Pana atunci va las sa cititi aceasta cronica din ziarul New York Times in care se vorbeste si despre pianista Mihaela Ursuleasa, care a interpretat printre altele si Toccata lui Paul Constantinescu.

De asemenea de citit arhiva concertelor lui Wilhelm Furtwängler, arhiva alcatuita de René Trémine pentru casa de discuri "Tahra".

P.S. Si apropo, nu numai bulgarii, dar si ungurii ne promoveaza. La Festivalul International de la Edinburgh, membri ai Orchestrei Festivalului de la Budapesta vor interpreta pe 26 august Dixtuorul de Enescu. Pe de alta parte, violonistul Donald Weilerstein si pianista Vivian Hornik Weilerstein au interpretat recent la Festivalul "Yellow Barn" suita "Impresii din Copilarie".

Cateva expozitii interesante

Cu ocazia lucrarilor de restaurare a Teatrului "Colón" din Buenos Aires, la Centrul Cultural al Bancii de Dezvoltare Inter-Americane a avut loc o mica expozitie, banca fiind unul din contribuitorii cu fonduri pentru renovare. Cel mai interesant lucru din expozitie a fost fara indoiala programul care contine o mica istorie a celebrului teatru; dintre exponate, am retinut o bagheta de dirijor care a fost donata de Manuel de Falla (vezi poza), marele compozitor decedand, asa cum se stie, in capitala Argentinei. Alte exponate au fost desigur costume din spectacole, dar a trebuit sa caut in Arhiva Teatrului "Colón" ca sa aflu ca cei care a interpretat rolul Regelui Philip al II-lea din opera "Don Carlo" de Verdi in stagiunea 1996 au fost Robert Lloyd si Ferruccio Furlanetto - a cui a apartinut costumul (vezi poza)? Sau ca interpreta rolului lui Amneris in 1968 a fost Biserka Cvejić. Etc., etc., etc.

Si, asa cum comenta si domnul Sergio Ionescu pe Internet, n-ar fi rau daca s-ar restaura si standardurile muzicale de odinioara.

Unul din cele mai celebre portrete ale lui Hector Berlioz este cel pictat de Gustave Courbet in 1850. Actualmente aflat in colectia permanenta de la Musée d’Orsay in Paris, este, alaturi de cel al lui Baudelaire, unul din cele mai cunoscute portrete ale "celui mai mandru si mai arogant barbat din Franta" (aoleu!) asa cum se denumea pictorul. Iar portretul lui Berlioz reprezinta una din putinile instante in care un pictor celebru face portretul unui la fel de celebru compozitor - de fapt nici un alt exemplu nu-mi mai vine in minte.

Si atunci este probabil surprinzator faptul ca lui Berlioz nu i-a placut portretul pe care l-a considerat "tampesc si suparator". Probabil ca o parte din suparare a fost datorata lipsei de comfort a compozitorului in momentul cand modela pentru portret, asa cum speculeaza programul expozitie.

Expozitiei? Da, cea dedicata pictorului care a avut loc la Muzeul Metropolitan de Arta din New York si s-a incheiat in luna iunie. Pentru curiosi, "Originea lumii" a fost si ea expusa.

Leonard Slatkin si Orchestra Simfonica Nationala din Washington - un mic bilant

Au mai spus si altii ca Leonard Slatkin a fost un director muzical inconsistent la Washington. El a imbunatatit considerabil orchestra, dar nu a dus-o la nivelul celei din St. Louis pe care dirijorul american o transformase intr-una din cele mai bune, apropiata chiar ca nivel celor "mari 5" (New York, Cleveland, Boston, Philadelphia, si Chicago.) - ba chiar, da, o sa o spun, dupa parerea mea, Orchestra din St. Louis era mai buna pe vremea directoratului lui Slatkin decat Orchestra din Philadelphia a lui Muti sau Filarmonica din New York a lui Zubin Mehta - poate chiar si decat Orchestra Simfonica din Boston a lui Seiji Ozawa. Interpretarile lucrarilor marelui repertoriu (Beethoven, Mahler, Strauss, Ceaikovski, etc.) rareori au fost inspirate. Cand Slatkin a fost totusi inspirat, acest lucru s-a petrecut in special in opere ale compozitorilor englezi sau americani (Vaughan Williams, William Schuman, Aaron Copland, etc.) dar chiar si aici putine din ele au fost cu adevarat memorabile - ma gandesc probabil la Simfonia a VIII-a de William Schuman si cam atat. Voi trece deci pe scurt in revista "anii Slatkin" concentrandu-ma pe ceea ce a fost bun.

Fara indoiala, cei mai buni ani ai directoratului au fost primii trei-patru. Orchestra se imbunatatea vizibil (sau sa spun "audibil"!), programarea imaginativa, iar Slatkin facea eforturi de a atrage public nou la concerte. La aceasta s-a adaugat contributia sa de a convinge directoratul de la Kennedy Center de a ameliora acustica salii de concerte; rezultatele nu s-au lasat asteptate nici aici desi auditoriul ramane departe de a fi ideal. Treptat insa lucrurile au cazut in rutina iar exceptiile de care am vorbit mai sus deveneau tot mai rare - desi, ca sa fiu corect, in ultimile doua stagiuni lucrurile au revenit cumva pe o mica panta ascendenta.

In afara elementului tehnic (adica imbunatatirea orchestrei), lucrul cel mai bun pe care l-a facut Leonard Slatkin a fost sa imbogateasca repertoriul orchestrei. O lucrare in particular a reprezentat o superba revelatie: "Cruciada copiilor" de Gabriel Pierné, un subapreciat compozitor si dirijor ramas astazi in istorie datorita faptului ca a condus premiera "Pasarei de foc" - si, sa nu uitam, prima auditie a Simfoniei a III-a de Enescu in varianta revizuita. Pierné nu este chiar uitat astazi, firma "Timpani" oferindu-ne mai multe CD-uri cu muzica sa, nu (inca?) din pacate si "Cruciada copiilor". Pentru cei curiosi, as putea desigur recomanda baletul "Cydalise et le Chèvre-Pied " ca o alternativa la "Daphnis et Chloé" de Ravel.

Dar sa revenim la Slatkin. O alta importanta - si surprinzatoare - prima auditie la Washington a fost cea a Simfoniei a XV-a de Sostakovici. Surprinzatoare deoarece asa cum se stie redecesorul lui Slatkin a fost Mstislav Rostropovici. Alte prime auditii a unor lucrari importante au fost cele ale Missei Glagolitice de Janacek si a Simfoniei "Turangalila" de Messiaen. Mai trebuie desigur subliniat efortul sefului de orchestra de a promova muzica americana. Ii dau de asemenea credit dirijorului deoarece nu a uitat lucrari pe care le-a executat in prima auditie: nu de putine ori le-a reluat in stagiunile ulterioare.

In urmatorii doi ani Orchestra Simfonica Nationala se va afla intr-o perioada de tranzitie. Ivan Fischer este dirijor principal (ce pacat ca nu a acceptat directoratul) care insa va conduce doar cinci concerte stagiunea urmatoare. Printre numele vehiculate drept posibili directori muzicali au fost cele ale lui Lorin Maazel si Christoph Eschenbach. De urmarit...

Cat despre Slatkin, el va deveni directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Detroit, dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh si a Filarmonicii Regale din Londra. Sa-i urez succes.

O "Scrisoare pentru melomani" despre Mindru Katz

De nepierdut "Scrisoarea pentru melomani" in care Victor Eskenasy ni-l prezinta pe pianistul Mordecai Shehori vorbind despre profesorul sau, Mindru Katz. Retin in special acest paragraf:

"M-am dus la el acasa; imi amintesc ca am cantat pentru el prima Balada de Chopin si mi-a spus ca am talent, dar ca nu stiu nimic despre pian; ceea ce era adevarat. Si mi-a cerut sa aleg. Mi-a spus: 'Iti dau doua optiuni. Cea dintai este sa fac ceea ce fac si alti profesori –el o numea [optiunea] cosmetica –, elevul canta, profesorul spune: canti putin mai tare, canti mai sensibil, nu te opri, asteapta putin; mai mult sau mai putin acest gen de lectie. Sau, daca vrei – mi-a spus –, te pot invata cum sa canti la pian, dar pentru asta trebuie sa incetezisa mai dai concerte, sa nu mai canti nimic din ce ai cantat pana acum, trebuie sa canti solfegii, sa canti pentru multi ani simple note, simple acorduri'.

Dupa ce am cantat, s-a asezat la pian si mi-a cantat el; am auzit, am vazut ce putea face cu sunetul, ce iesea din pian. Pana astazi, nimeni, nici chiar Horowitz, nu poate scoate din pian un asemenea sunet. Era un sunet special si stia exact cum sa-l produca. Si dintr-o data i-amraspuns: 'Sigur ca vreau cea de-a doua optiune'. Si am inceput...

[...]

Metoda lui era speciala fiindca la baza ei se afla cunoasterea felului de a folosi bratul si corpul cand canti. Si cum sa asculti."

De ce am subliniat aceste pasaje? Deoarece ele m-au dus imediat cu gandul la Sergiu Celibidache. Metoda de a construi fraza muzicala din cele mai mici elemente pe care o aplica Mindru Katz pianului isi gaseste un echivalent in cea pe care Celibidache o aplica orchestrei. Este notoriu faptul ca la multe din repetitii dirijorul nu a facut nimic altceva decat sa acordeze orchestra dupa propria sa metodologie, lucru care a atins nu de putine ori antipatia muzicienilor. Cand in fine o partitura era repetata, Celibidache se oprea nu de putine ori doar asupra unei masuri, asa cum o facea si Mindru Katz. Dar cu toate acestea, interpretarile lor (si trebuie din pacate sa spun ca nu am ascultat foarte multe inregistrari ale pianistului) nu dau niciodata impresia ca s-ar pierde in detalii neglijand arhitectura unei piese.

Se poate desigur argumenta ca repetand milimetric o lucrare ar duce la pierderea spontaneitatii. Dar nu este pana la urma o relatie de lunga durata ceea ce satisface mai mult?

Nu este atunci de mirare ca Celibidache si Mindru Katz au colaborat - ar exista documente sonore?

P.S. Nu uitati sa cititi si partea a II-a a scrisorii.

P.P.S. Mai retin un lucru din citat: "si cum asculti". Atat Celibidache cat si Mindru Katz puneau accent pe acest aspect; Celibidache insista ca membrii orchestrei sa se poata auzi unii pe altii.

Din nou despre Orchestra Simfonica Nationala din Washington

Rasfoind programele vechi, care se gasesc in colectia Bibliotecii Congresului din Washington, am avut o imagine a vietii muzicale a Washingtonului la sfasitul anilor '50 si inceputul anilor '60. Desigur, viata muzicala a orasului nu se reduce doar la Orchestra Simfonica Nationala, dar aceasta este totusi cea mai importanta institutie.

Ca de obicei, am notat numele dirijorilor si solistilor care au aparut in concerte - si nu numai concerte. Orchestra nu de putine ori a acompaniat fie companii de dans precum New York City Ballet sau American Ballet Theatre, si s-a aflat si in fosa pentru spectacole de opera.

Inainte de a insirui numele, sa precizez ca pianista Clara Haskil a trebuit sa sustina o serie de concerte pe 28-30 ianuarie 1958 dar a fost inlocuita cu Susan Starr. Nu am reusit sa aflu din programele de sala motivul anularii. Si din pacate Clara Haskil nu a aparut niciodata cu orchestra (un alt lucru curios despre pianista este ca nu a sustinut nici un concert sau recital la Konzerthaus in Viena!)

Iata deci numele acestor dirijori si solisti - pentru a evita redundanta, nu i-am inclus pe cei deja prezentati aici: Philippe Entremont, Michael Rabin, Paul Paray, Inge Borkh, Vladimir Ashkenazy, Robert si Gaby Casadesus, Jorge Bolet, Adele Addison, John McCollum, Sir John Barbirolli, Robert Kerns, Robert Shaw, Sir Thomas Beecham, Antal Dorati, Benny Goodman, Zino Francescatti, Julius Baker, Eileen Farrell, Lois Marshall, Bernard Greenhouse, Donald Gramm, Eunice Alberts, Charles Anthony, Jaime Laredo, James McCracken, John Reardon, Russell Oberlin, Léopold Simoneau, Frances Bible, Beverly Sills, Julius Rudel, Rosalyn Tureck, Elisabeth Schwarzkopf, Eugene Istomin, Leonard Pennario, Henryk Szeryng, Van Cliburn, Ann Schein, Leonid Kogan, Byron Janis, Beverly Wolff, Joao Carlos Martins, Pierre Monteux, Emil Gilels, Lili Chookasian, Lorin Hollander, Hans Richter-Haaser, Birgit Nilsson, George Shirley, Rudolf Firkusny, John Browning, Enrique Jorda, José Iturbi, Sir Malcolm Sargent, Arthur Fiedler, David Oistrah, Leon Barzin, Daniel Barenboim, Norman Scribner, Jerry J. Jennings, Thomas Beveridge, Sherrill Milnes, Roberta Peters, Leonard Rose, Itzhak Perlman...

Si din moment ce am inclus baletul, mi-a sarit in ochi numele Mariei Tallchief.

Cateva cuvinte despre instrumentistii orchestrei. Cei mai cunoscuti din aceasta perioad sunt John Mack, devenit apoi oboist principal al Orchestrei din Cleveland, si Harold Wright care, dupa o buna perioada la Washington, i-a succedat lui Gino Cioffi pe post de clarinetist principal al Orchestrei Simfonice din Boston. Am retinut de asemenea numele unui percutionist: Frank Sinatra!

Sa inchid cu o alta curiozitate amuzanta. Una din piesele executate a fost "Uvertura pentru intarziati" de Ron Nelson!

O alta actualizare

Am actualizat si pagina Pagina "Rapsodia a I-a de Enescu in programele Orchestrei Simfonice Nationale". Ca si in cazul paginii concertelor Rapsodiei a II-a, acum include cele pana la sfarsitul stagiunii 1963/1964.

O mica actualizare

Pagina "Rapsodia a II-a de Enescu in programele Orchestrei Simfonice Nationale" a fost actualizata. Acum include concertele pana la sfarsitul stagiunii 1963/1964.

Unele mici actualizari

Am adaugat link-uri directe pentru unele lucruri pe care le-am publicat pe acest blog ca de exemplu concertele lui George Enescu in Compania Orchestrei Simfonice Nationale din Washington sau cele ale lui George Georgescu si Sergiu Celibidache in compania Filarmonicii din Viena. Sau Constantin Silvestri dirijand muzica lui Enescu. Toate acestea la sectiunea "Arhive" din partea dreapta a ecranului, pe la mijlocul paginii.

O concertmaestra pentru Opera de Stat din Viena

Relatia dintre orchestra Operei de Stat din Viena si Filarmonica aceluiasi oras se poate sumariza astfel: orice membru al Filarmonicii trebuie sa faca parte din orchestra operei dar nu si invers. Un instrumentist poate deveni membru al Filarmonicii numai dupa o perioada de proba de trei ani.

Lucrurile devin interesante daca ne gandim ca Filarmonica nu a acceptat femei decat in 1997 cand harpistei Anna Lelkes i-a fost in sfarsit oferita membria in orchestra in care a cantat de peste 25 de ani. Doamna Lelkes a iesit intre timp la pensie dar Filarmonica admite cu greu femei: violista Ursula Plaichinger si harpista Charlotte Balzereit sunt singurele componente ale orchestrei. Orchestra operei are mai multe femei in componenta, majoritatea lor tintind la o eventuala admitere in Filarmonica.

Atunci stirea ca violonista bulgara Albena Danailova a fost nominalizata drept concertmaestra a Orchestrei Operei a facut inconjurul lumii. Doamna Danailova, fosta concertmaestra a Orchestrei Filarmonicii din Londra si actualmente membra a Orchestrei Operei de Stat a Bavariei, va incepe noua pozitie pe 1 septembrie si il va inlocui pe Werner Hink care a iesit la pensie. Perioada de proba va fi de doi ani dupa care conducerea Operei va decide daca numirea violonistei va fi permanenta.

Dar ce se va intampla cu Filarmonica? Deocamdata pe pagina de Internet Werner Hink inca mai apare drept concertmaestru desi teoretic "doar un membru al orchestrei operei trebuie sa faca parte din Filarmonica". Iar numele doamnei Danailova nu apare. De urmarit si de observat.

Alex Leo Serban si Radu Muntean intervievati in ziarul "New York Times"

Interviurile au fost evident facute la recent-incheiatul Festival de la Cannes de catre criticul A.O. Scott. Le puteti asculta, pe cel cu Alex Leo Serban aici si pe cel cu Radu Muntean aici.

O poza inedita a lui André Pernet de la premiera operei "Oedipe"

Cel putin inedita pentru mine; multumesc lui Evan Dickerson pentru fotografie. Vorbind de Evan, el incearca sa obtina acces la arhivele Operei din Paris / Palais Garnier pentru a scoate la lumina material indit asupra premierei. De abia astept...
O poza mai cunoscuta a lui André Pernet in rolul lui Oedipe, cea alaturi de Marisa Ferrer care a interpretat rolul Iocastei, poate fi vazuta la mijlocul paginii in limba franceza a lui Enescu din Wikipedia.

Riccardo Muti - noul director muzical al Orchestrei Simfonice din Chicago

Anuntul a fost primit cu o oarecare surpriza dat fiind faptul ca seful de orchestra a refuzat nu demult postul similar al Filarmonicii din New York. Puteti citi, in varianta PDF, aici anuntul oficial si aici lista concertelor pe care Muti le-a dirijat in compania Orchestrei Simfonice din Chicago (cam putine.) Parerea mea: un mariaj de convenienta, atat dirijorul cat si orchestra avand nevoie de "nume mari." Nu mi-am ascuns niciodata antipatia pentru Muti, acest lucru culminand intr-un concert in care a dirijat Filarmonica din Viena si in care a executat doar Suita a II-a din "Tricornul" lui Manuel de Falla, nu ambele suite cum a fost anuntat in program (pe de alta parte apreciez faptul ca dirijorul explora repertoriul italian mai putin cunoscut precum opere de Cherubini, Spontini, Pergolesi, sau Cimarosa.)

Puteti de asemenea citi un articol al criticului John von Rhein din ziarul Chicago Tribune.

Rattle reconfirmat

In ciuda unor speculatii aparute in presa, Sir Simon Rattle a fost reconfirmat drept director muzical al Filarmonicii din Berlin. Conform noului contract, dirijorul va conduce celebra orchestra pentru inca cel putin zece ani incepand cu stagiunea de toamna.

Impresiile unui concert sustinut de Simon Rattle si de Filarmonica din Berlin toamna trecuta la Carnegie Hall pot fi citite aici.

Despre suflatori

Nu este vorba de suflatorii din lemn sau cei din alama, deci nu este vorba despre instrumentisti ci despre suflatorii de la opera. Un articol din ziarul "Wall Street Journal" prezinta cateva aspecte din aceasta arta care se incapataneaza sa nu moara.