joi, noiembrie 30, 2006

Un cantaret roman la San Francisco

Destul de rar Joshua Kosman, criticul muzical al ziarului "San Francisco Chronicle", dedica un articol intreg unui artist aflat la inceputul unei cariere. Faptul ca a facut-o recent pentru cantaretul roman Eugen(e) Brancoveanu nu poate decat sa ne bucure.

Articolul poate fi accesat aici.

P.S. Pe site-ul musicaviva.ro, utilizatorul "mikidutza" prezinta un sumar al articolului publicat de Joshua Kosman fara a-l da pe critic drept referinta. Sper ca administratorul site-ului musicaviva sa corecteze acest lucru; de fapt am publicat un comentariu in acest sens.

P.P.S. Articolul de pe site-ul musicaviva.ro a fost corectat si acum criticul Joshua Kosman este dat drept referinta. De asemenea, de pe articol, a fost sters numele utilizatorului "mikidutza"; articolul despre Brancoveanu este scris acum de "Anonymous".

marți, noiembrie 28, 2006

O noua cronica a lui Evan Dickerson

De data aceasta despre o inregistrare a sonatelor pentru violoncel si pian de Enescu in interpretarea unor artisti belgieni. Violoncelista este Viviane Spanoghe iar pianistul este Andre de Groote.

Recomand oricarui meloman sa navigheze pe site-ul MusicWeb - under Evan contribuie - cel putin odata pe saptamana.

New York Times si Viena

De cateva ori in acest blog am dat drept referinte articole din ziarul New York Times fie si numai pentru faptul ca este cel mai influent cotidian american. Aceasta influenta nu este intotdeauna pozitiva.

Sa luam drept exemplu un articol recent scris de Anne Midgette despre o noua companie de opera care isi are sediul la celebrul teatru "an der Wien". In loc sa analizeze in detaliu practibilitatea unei noi companii de opera, autoarea pare mai mult interesata de rivalitatea dintre noua companie si Opera de Stat din Viena sau mai bine zis de rivalitatea dintre cei doi directori, Roland Geyer si respectiv Ioan Holender.

Unul din punctele de divergenta este prezentarea muzicii contemporane. Roland Geyer chiar spune ca misiunea principala a operei de stat este "sa prezinte opera traditionala la turisti".
Ma intreb daca domnul Geyer sau doamna Midgette au vazut montari precum "Profetul" de Meyerbeer in regia lui Hans Neuenfels sau "Lohengrin" in regia lui Barrie Kosky. Nu numai atat, dar muzica contemporana nu a lipsit de la opera de stat. Dar precum mentiona Holender, ce rost are sa montezi o opera doar pentru trei reprezentatii? Deci la opera de stat montarile cu "Gesualdo" de Alfred Schnittke, "Der Riese vom Steinfeld" de Friedrich Cerha sau "Jurnalul Annnei Frank" de Grigory Frid au fost reluate in mai multe stagiuni si pastrate in repertoriu cel putin pentru o vreme. Mai mult, Holender chiar a reluat opere puse in scena de predecesorii sai precum "Baal" de Friedrich Cerha sau "Weisse Rose" de Udo Zimmermann. Ca sa nu mai vorbesc de premiera unor importante lucrari al secolului XX precum "Peter Grimes" si "Billy Budd" de Britten, sau "Oedipe" de Enescu precum si reluari (de fapt noi montari) ale operelor "Cardillac" de Hindemith sau "Palestrina" de Pfitzner.

Este adevarat ca opera baroca a fost o raritate la opera de stat; totusi a existat o montare a lucrarilor "Der verlorene Sohn" si "Orfeu si Euridice" scrise de Imparatul Leopold I!

Ramane problema intotdeauna delicata a banilor. Noua companie are un buget anual de 33 de milioane de euro dintre care 27 de milioane vin de la municipalitate. Prin comparatie, opera de stat primeste o subventie anuala de 64 de milioane de euro, iar opera populara (Volksoper) in jur de 30 de milioane. Aceasta in conditiile in care exista posibilitatea micsorarii subventiilor operei de stat si a operei populare. Deja companiile de balet a acestor doua trupe au fost unite din motive financiare. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca in urma cu cateva luni au aparut in presa austriaca poze ale cladirii operei populare care necesita reparatii urgente.

Apoi, va putea suporta Viena de-a lungul timpului trei companii de opera? Exemplul Berlinului nu este incurajator, iar daca articolul din New York Times da exemplu teatrului Chatelet din Paris, aproape ca neglijeaza opera populara.

Care opera populara a prezentat la randul ei fie lucrari contemporane, fie lucrari ale secolului XX - si nu prezinta in primul rand opereta asa cum spune articolul din New York Times, chiar daca opereta este o parte importanta a repertoriului. In plus, la Konzerthaus exista in fiecare an o serie dedicata operei in concert dand posibilitatea publicului sa asculte lucrari rar cantate care nu fac parte din repertoriul operei de stat sau al operei populare - anul acesta de exemplu au fost prezentate intre altele "Fierrabras" de Schubert si "Ariana si Barba-Albastra" de Paul Dukas. Exista de asemenea un festival dedicat muzicii contemporane, "Wien Modern", unde se pot asculta si opere (si unde de-a lungul anilor s-au executat si un numar de lucrari romanesti.) Cat priveste opera baroca, este prezentata uneori de formatii de muzica veche.

Si ce cauta o lucrare traditionala precum "Cosi fan tutte' in repertoriul unei companii care se vrea de avangarda? Montare moderna? Gasim si la opera de stat sau la opera populara, iar oricum, ceea ce se vede din poza nu pare deloc modern.

Si sa inchei cu o alta ironie: opera de stat prezenta in mod traditional unele productii la teatrul "an der Wien", acest lucru continuind chiar in zilele noastre.

Este posibil, desi nu cred, ca alocarea banilor pentru creerea unei noi companii este totusi decizia corecta. Dar articolul din New York Times nu analizeaza in detaliu toate problemele si da o impresie falsa. Nu este din pacate singura data, probabil nici macar exceptia. Un alt exemplu ar fi campania anti-Celibidache in care au fost spuse tampenii precum faptul ca Filarmonica din Munchen ar fi o orchestra slaba. Dar despre acest lucru alta data.

luni, noiembrie 27, 2006

Apropo de Scala din Milano...

Iata o cronica din New York Times - nu prea favorabila - despre ultimul concert sustinut la New York (in 1992!) de corul si orchestra teatrului "Scala" din Milano, dirijor fiind, evident, Riccardo Muti. Piesa care a fost interpretata: Recviemul de Verdi, aceeasi pe care italienii au interpretat-o si la Bucuresti.

Vizita anterioara a ansambului milanez la New York a avut loc in 1976!

Renunt la semnele diacritice

Imi cer scuze dumneavoastra dragi cititori, dar sunt nevoit sa renunt la a adauga semnele diacritice deoarece consuma mult timp. Tot din acelasi motiv voi limita numarul link-urilor exterioare; nu cred ca este necesar sa mentionez de fiecare data in text site-ul Operei din Viena de exemplu.

Majoritatea ziarelor online ca si portalul http://www.musicaviva.ro/ nu folosesc semnele diacritice. Din nou, imi cer scuze, dar astfel voi avea posibilitatea de a ma concentra mai mult asupra muzicii.

vineri, noiembrie 24, 2006

Scala din Milano la Sibiu

Am citit anunţurile comform cărora trupa teatrului de operă "Scala" din Milano ar urma să efectueze un turneu la Sibiu anul viitor. Într-adevăr, acest lucru a fost confirmat pe site-ul oficial al Capitalei Culturale Europene din 2007: http://www.sibiu2007.ro/. Din câte înţeleg, vor veni corul, orchestra, şi unii solişti ai companiei milaneze şi vor prezenta arii şi scene din opere în versiune concertantă. La ce să ne aşteptăm deci?

De multe ori când un ansamblu de prestigiu ne vizitează, speranţele sunt foarte mari iar când de multe ori concertele nu se ridică la nivelul aşteptat dezămagirea devine la fel de puternică. Acest lucru s-a întamplat deja în cadrul precedentei vizite a corului şi orchestrei "Scalei" în 2001, atunci sub bagheta lui Riccardo Muti. S-a reproşat - probabil corect - că intepretările lucrărilor lui Verdi şi Rossini au fost lipsite de strălucire şi, de asemenea că italienii au venit cu ansamblul al doilea, lucru probabil incorect.

Dar ce este ansamblul Scalei - sau cel al operei din Viena, sau cel al operei "Metropolitan" din New York, etc? Când ne gândim la Scala, ne gândim la acele spectacole de legendă cu cântăreţi la nivelul Mariei Callas, Luciano Pavarotti, Placido Domingo, şi aşa mai departe. Dar Domingo de exemplu nu este membru al ansamblului Scalei, cum nu este membru nici membru al operei din Viena, nici al operei "Metropolitan" din New York deşi apare sau a apărut des cu aceste companii. Domingo însă cântă pe contract oriunde în lume deoarece astfel este mai lucrativ. Acest lucru este valabil în general pentru majoritatea cântăreţilor-vedetă din zilele noastre cum ar fi Renée Fleming, Cecilia Bartoli şi da, Angela Gheorghiu. Zilele în care ansamblul operei din Viena număra cântăreţi precum Sena Jurinac, Hilde Gueden, Erich Kunz, Lucia Popp, Elisabeth Schwarzkopf, Christa Ludwig sau Walter Berry aparţin trecutului.

Asta nu înseamnă că nu există cântăreţi buni sau chiar vedete care preferă încă să fie membrii ansamblului unei case de opere celebre. Un exemplu îl reprezintă Heinz Zednik, probabil cel mai bun interpret al rolului Mime din "Inelul Nibelungului" din ultimii 30 de ani, încă membru al ansamblului operei din Viena. Acest lucru are avantajul unei oarecare stabilităţi, cântăreţul nefiind nevoit sa călătorească foarte mult. Iar pe de altă parte mulţi artişti tineri încep cariera ca membri ai unui ansamblu utilizând acest lucru drept rampă de lansare pentru viitor. Aşa s-a întamplat cu Natalie Dessay, Bryn Terfel, şi, recent, Angelika Kirchschlager la Viena sau cu Juan Diego Flórez la Scala, care chiar a fost cel mai bine remarcat cântăreţ din vizita anterioară a trupei milaneze in România.

Sa comparăm deci vizitele la Bucureşti din 2001 a două mari teatre companii: Opera din Viena şi Scala. Ne reamintim distribuţiile, efectuate integral din membrii ansamblurilor la vremea aceea: Eliane Coelho, Torsten Kerl, sau Peter Weber în "Salomeea" la opera din Viena şi Mariella Devia, Sonia Ganassi, Juan Diego Flórez, Roberto Scandiuzzi, sau Erwin Schrott în cazul Scalei. Nici unul din acei cântăreţi nu erau pe atunci vedete internaţionale (între timp Flórez a devenit) iar în mod teoretic cântăreţii Scalei erau mai bine cunoscuţi publicului larg, în special Devia, Ganassi, Flórez sau Scandiuzzi - chiar şi Schrott. Totuşi, cronicile au fost cu mult mai elogioase în privinţa operei din Viena.

Nu este mai puţin adevărat că de multe ori turneele unor companii celebre în, să zicem Japonia, sunt acompaniate de mari vedete internaţionale. Astfel de turnee sunt însă planificate cu mulţi ani înainte şi costă foarte mult. Iar Sibiul nici nu dispune de o sală capabilă sa găzduiască spectacolele Scalei, acesta fiind de fapt un motiv pentru care se vor susţine două concerte (şi nici Bucureştiul nu are: opera din Viena a prezentat "Salomeea" în variantă de concert deşi din câte am înţeles Ioan Holender chiar a încercat să aducă decorurile în ţara, iar orchestra şi corul Scalei au prezentat lucrări vocal-simfonice.)

Asta nu înseamnă că vizita Scalei la Sibiu nu este un lucru bun; categoric este, poate chiar şi un eveniment. Să sperăm că milanezii vor repeta bine aceste concerte. Iar noi să ştim la ce să ne aşteptăm.

Premiera cu "Oedipe" la Bielefeld

Reamintesc că această seară are loc la Theater Bielefeld premiera operei "Oedipe". Este singura montare din acest an a operei.

Etichete: ,

miercuri, noiembrie 22, 2006

Ziua Sfintei Cecilia

Astăzi sărbătorim Ziua Sfintei Cecilia, patroana muzicii. În cinstea ei, voi asculta lucrarea mea favorită din cele dedicate ei: "Ode for St Cecilia's Day" de Handel.

Închei exclamând titlul unei lucrări de Purcell: "Hail, Bright Cecilia!"

P.S. Ca o curiozitate, manuscrisul unei alte opere importante dedicate Sfintei Cecilia, Missa Sanctae Caeciliae de Haydn, se află la Bucureşti conform prefaţei înregistrării lui Rafael Kubelik. Unde la Bucureşti, nu se precizează... Şi ce alte manuscrisuri importante s-ar afla în ţară?

marți, noiembrie 21, 2006

Constantin Silvestri şi George Enescu

Raymond Carpenter a fost un clarinetist al orchestrei din Bournemouth din 1948 până în 1987, servind drept clarinetist principal din 1954. Tot el este cel care a salvat practic de unul singur înregistrările concertelor lui Constantin Silvestri cu orchestra sa, benzile originale fiind distruse de BBC, tot la fel cum s-a întâmplat cu Radio Wintherthur care a şters concertele lui Hermann Scherchen. Benzile de magnetofon care conţin concertele lui Silvestri se păstrează la "Wessex Film and Sound Archives" din Winchester. Aceste benzi au fost făcute de Silvestri însuşi şi păstrate de domnul Carpenter care a avut binevoinţa să-mi dea o listă a înregistrărilor. Nu cred că este suprinzător faptul că se găsesc lucrări de Enescu între aceste înregistrări.

Nu mai este nevoie să spun că Silvestri este cel mai mare interpret al muzicii lui Enescu. Surpriza mare pe care am avut-o este faptul că există înregistrări ale lui Silvestri pentru aproape toate lucrările de Enescu din repertoriul său. Vestea proastă este că multe din aceste înregistrări se găsesc doar în arhive sonore precum cea din Winchester.

Sau precum arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune. Sa luăm de exemplu opera "Oedipe". Există oare o înregistrare a lui Silvestri? Acum câţiva ani casa de discuri "Dante/Lys" a anunţat că va publica înregistrarea premierei româneşti din 1958. Din păcate casa a dat faliment înainte de a putea publica "Oedipe-ul" lui Silvestri (nu înainte de a publica însă înregistrări ale lui George Georgescu sau George Enescu.) Regăsim totuşi o referinţă pe site-ul lui Sever Ţipei. Deci "Oedipe-ul" în versiunea lui Constantin Silvestri există, ce mai aşteptăm?

Revenind la anii din Anglia, realităţile vieţii de concert au însemnat că lucrarea pe care Silvestri a interpretat-o cel mai des a fost tot Rapsodia a I-a. Totuşi, el a programat la Bournemouth şi Suita a I-a - pentru care John Gritten ne spune că Preludiul la Unison a fost repetat timp de multe ore. De asemenea Silvestri a înregistrat pentru BBC o versiune magnifică a Simfoniei a I-a precum şi primele două suite. Interesant totuşi, nu am găsit nici o referinţă din Anglia pentru Rapsodia a II-a.

Iată deci un scurt catalog a înregistrărilor lucrărilor lui Enescu sub bagheta lui Silvestri; din păcate nu am ascultat multe dintre ele.


Rapsodia a I-a: versiuni cu Filarmonica Cehă (Supraphon CD), Filarmonica din Viena (Disky CD), cel puţin trei cu Orchestra din Bournemouth dintre care una editată pe disc compact în cadrul seriei "BBC Legends". Cel puţin o versiune există şi în arhiva radioteleviziunii române, dar nu cunosc alte detalii. P.S. O versiune in compania Orchestrei Sifmonice a Radioteleviziunii Române a fost recent editată pe disc compact (Electrecord.)

Rapsodia a II-a: o înregistrare din studio cu Filarmonica Cehă (Supraphon CD) şi cel puţin o versiune în arhiva radioteleviziunii române; din nou, nu cunosc detalii. P.S. O versiune in compania Orchestrei Sifmonice a Radioteleviziunii Române a fost recent editată pe disc compact (Electrecord.)

Suita a I-a: Orchestra din Bournemouth, înregsitrarea se află la "Wessex Film and Sound Archive" din Winchester.

Simfonia a I-a: Orchestra din Bournemouth, înregistrarea se află în arhiva sonoră a BBC-ului. P.S. Se pare că există două versiuni, una din concert, alta o înregistrare BBC; ar putea cineva să confirme?

Octetul: cunoscuta versiune înregistrată de Electrecord şi editată pe disc compact.

Dixtuorul: cunoscuta versiune înregistrată de Electrecord şi editată pe disc compact. Silvestri a programat lucrarea şi cu orchestra din Bournemouth dar se pare că nu există înregistrări ale acestei versiuni.

Suita a II-a: Orchestra din Bournemouth, înregsitrarea se află la "Wessex Film and Sound Archive" din Winchester.

Suita a III-a, "Săteasca": Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii, înregistrare de la Festivalul "George Enescu" din 1958, editată de Electrecord pe LP dar nu pe CD. P.S. Recent editată şi pe CD (Electrecord.)

Uvertura de Concert: Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii, înregistrare de la Festivalul "George Enescu" din 1958, editată de Electrecord pe LP şi de Marco Polo pe CD. P.S. Recent editată şi de Electrecord pe CD.

Simfonia de Cameră: înregistrare de la Festivalul "George Enescu" din 1958, editată de Electrecord pe LP dar nu pe CD. P.S. Recent editată şi pe CD (Electrecord.)

Opera "Oedipe": înregistrare de la Festivalul "George Enescu" din 1958, în arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune.


Ar rămâne: Simfonia a II-a şi a III-a, lucrări pe care Silvestri nu le-a dirijat niciodată, şi Simfonia Concertantă pentru Violoncel şi Orchestră; nu ştiu dacă această lucrare se afla în repertoriul lui Silvestri.

P.S. Răsfoind cartea "Simfonicele Radiodifuziunii Române" de Octavian Lazăr Cosma, am descoperit că Silvestri a interpretat Simfonia Concertantă, solist fiind Radu Aldulescu. Nu ştiu însă daca o înregistrare a fost păstrată in Fonoteca Radio.

Etichete: , , , ,

luni, noiembrie 20, 2006

Cronica lui Evan Dickerson despre "Oedipe"...

...a apărut pe site-ul MusicWeb. Este vorba bineînţeles despre înregistrarea premierei americane de la Universitatea din Illinois sub bagheta lui Ian Hobson cu Ştefan Ignat în rolul titular.

P.S. Să menţionez, fără falsă modestie, faptul că Evan a aflat despre înregistrare de pe acest blog.

vineri, noiembrie 17, 2006

Alain Chotil Fani şi muzica românească

Alain Chotil Fani (Alain CF) este unul dintre acei străini care fac mult pentru ţara noastră. Oricând are posibilitatea, nu uită să scrie despre noi înregistrări ale muzicii lui Enescu. Este una din puţinile voci de acest fel în spaţiul virtual francofon.

Pasiunea lui pentru muzica lui George Enescu şi, în general, pentru muzica românească, se datorează faptului că soţia sa, Marinela Nardin, este româncă. De fapt doamna Nardin l-a ajutat foarte mult pe soţul său în alcătuirea paginilor de Internet. Deci Alain nu este până la urmă un străin.

Lor le datorăm de exemplu singura pagină de Internet - sau cel puţin singura pagină pe care o cunosc - dedicată lui George Georgescu. Tot lor le datorăm una din puţinile pagini de internet în limba franceză dedicate lui Enescu. Ca să nu mai vorbim despre cele dedicate lui Rogalski, Brâncuşi şi Ligeti, Prinţesei Cantacuzino, sau muzicii populare româneşti. Iar eforturile lor nu au fost zadarnice: site-ul lor a fost menţionat de mai multe ori în cartea lui Alain Cophignon, "Georges Enesco". De asemenea, Pascal Bentoiu a corespondat cu ei.

Toate paginile lor despre România pot fi accesate în mod convenabil aici.

Desigur preferinţele muzicale ale lui Alain CF nu se reduc la Enescu. El are şi o pagină de Internet dedicată muzicii cehe. Lectură placută!

Andrew Rangell şi George Enescu

Iată o cronică - nu prea entuziastă - a unei noi înregistrări a Sonatei a I-a pentru pian de Enescu în interpretarea lui Andrew Rangell. Criticul Jed Distler se arată însă mai favorabil interpretării lucrărilor de Halffter şi Janacek de pe acelaşi disc, dar to la fel de nefavorabil asupra sonatei lui Stravinsky.

Să menţionez totuşi că Andrew Rangell a interpretat Sonata a I-a de Enescu la New York - având parte de o cronică mai bună din partea unui critic de la New York Times, Allan Kozinn - şi a înregistrat Carillon Nocturne.

marți, noiembrie 14, 2006

Enescu la Berkeley şi în Irlanda

În această seară violonista Iris Stone şi pianista Eva-Marie Zimmermann (duo-ul Stone-Zimmermann) vor interpreta Sonata a III-a "în caracter popular românesc" de George Enescu. Concertul va avea loc în oraşul Berkeley din California. Duo-ul va repeta lucrarea enesciană în cadrul unui turneu pe care îl efectuează pe coasta de vest a Statelor Unite.

Tot în cadrul unui turneu, dar în Irlanda şi de data aceasta efectuat de cvartetele RTÉ Vanbrugh şi ConTempo, se va executa Octetul de Enescu. Lucrarea va putea fi asculatată în orasele Cork pe 30 noiembrie, Mullingar pe 2 decembrie, Dublin (la Galeria Naţională) pe 3 decembrie, Waterford pe 7 decembrie, şi Bray pe 8 decembrie.

P.S. Cred că aţi citit pe pagina de Internet a cvartetului ConTempo faptul că toţi membrii săi sunt români.

Un dirijor talentat: Miguel Harth-Bedoya

Nu a fost uşor pentru Miguel Harth-Bedoya să-l înlocuiască pe Mstislav Rostropovici care, aşa cum am mai scris, s-a îmbolnăvit. Aceasta nu numai deoarece Rostropovici a fost directorul muzical al Orchestrei Simfonice Naţionale din Washington timp de 17 ani, dar şi faptului că programul anunţat iniţial, un festival Şostakovici cu participarea unor solişti precum Martha Argerich, ar fi constituit fără îndoială unul din evenimentele stagiunii. Dar, odată cu Rostropovici, Martha Argerich şi-a anulat şi ea prezenţa iar festivalul dedicat marelui compozitor rus va fi probabil re-planificat pentru o stagiune viitoare. Deci programul a fost modificat, cuprinzând acum lucrări de Ravel, Ceaikovski, şi Revueltas.

Concertul a fost deschis cu "Rapsodia Spaniolă" de Ravel. A fost cea mai bună versiune pe care am ascultat-o în concert în ultimii ani. De la acordurile misterioase ale primei părţi, "Prélude à la nuit", mi-am dat seama că va fi o lectură memorabilă. Corzile au avut un sunet plin, amplu, cum rar se întamplă la orchestra din Washington. Interpretarea a avut atât rafinament cât şi vervă, a fost vie şi colorată. Nu, nu a fost o versiune care m-a facut să-i uit pe Paray, Martinon, sau Silvestri, dar a fost cu cel puţin o clasă peste interpretarea supraapreciatului Riccardo Muti.

A urmat concertul pentru vioară de Ceaikovski. O legendă spune că în timpul unei repetiţii Nathan Milstein i-ar fi spus lui Fritz Reiner: "concertul acesta este împuţit". La care Reiner, cunoscut pentru lipsa sa de umor, ar fi răspuns sec: "scrie tu unul mai bun!" Îmi este totuşi greu să cred această poveste, fie şi datorită faptului că Milstein a lasăt o superbă înregistrare a lucrării - cu orchestra din Pittsburgh sub bagheta lui William Steinberg. Dar concertul de Ceaikovski a este una din acele piese care au fost atât de mult executate încât există riscul trivialităţii. Nu a fost cazul cu violonista Nadja Salerno-Sonnenberg care posedă o tehnică de invidiat şi o personalitate puternică. Într-adevar, publicul a explodat în aplauze dupa prima parte a lucrării. Şi asta este marea problema a Nadjei Salerno-Sonnenberg: că toate darurile ei sunt folosite pentru a se scoate pe sine în prim plan, nu pentru a servi muzica. În plus manierismele ei sunt supărătoare. Sala a erupt în aplauze dar eu am fost dezamăgit.

Dupa pauză s-a executat "La noche de los mayas" de Silvestre Revueltas. Este de fapt muzica pentru un film cu acelaşi titlu regizat de Chano Urueta, film considerat drept nereuşit. La douăzeci de ani dupa moartea compozitorului, dirijorul José Ives Limantour - a nu se confunda cu politicianul cu acelaşi nume - a editat o suită de concert în patru părţi, într-un fel o veritabilă simfonie. Este adevărat că primele trei mişcări nu mi s-au părut mai bune decât muzica pentru film a lui Korngold, Waxman, sau Morricone, dar ultima parte - "Noche de encantamiento", tradusă mai degrabă drept "noaptea descântecelor' - a fost pur şi simplu năucitoare. Un fel de concert pentru percuţie - o secţiune mult augmentată - un "Ritual al primăverii" al mayaşilor, o orgie sonoră, o muzică cum rar se ascultă în sălile de concerte şi care este greu de descris în cuvinte. Nu cred că trebuie să mai spun că Harth-Bedoya s-a simţit în largul său.

Deci un triumf pentru tânărul dirijor. De-abia aştept să-l re-ascult peste două săptămâni când va conduce orchestra din Baltimore. Totuşi, de ce a trebuit să ţină un discurs înainte de a dirija piesa lui Revueltas? Nu trebuia să ne spună că mexicanul este un geniu, oricine a ascultat "La noche de los mayas" îşi putea da seama. Cel mai bun lucru pentru Revueltas şi pentru noi este să lase muzica să vorbească...

Orchestra Simfonică Naţională din Washington
Dirijor: Miguel Harth-Bedoya.
Solist: Nadja Salerno-Sonnenberg, vioară.

Program:
"Rapsodia Spaniolă" de Maurice Ravel.
Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major Op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski.
"La noche de los mayas" de Silvestre Revueltas.

Vineri, 10 noiembrie 2006.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.

luni, noiembrie 13, 2006

Decesul lui Iosif Conta

Am rămas totodată întristat şi surprins când am aflat ştirea că Iosif Conta a încetat din viaţă. A fost unul dintre cei cu ai căror concerte am crescut.

Să o spun de la bun început: Iosif Conta nu a fost un dirijor mare, probabil nici măcar unul bun. Totuşi, cum aş putea să uit concertele din ciclul celor trei "B", veritabil abecedar muzical pentru mine? Mai târziu, prin premiera "Inelului Nibelungului" mi-a descis noi orizonturi iar eu am rămas un wagnerian pasionat până astăzi. Dar cele mai memorabile concerte au fost desigur cele din 1985, anul tri-centenarului Bach / Handel / Scarlatti, când a avut curajul să programeze printre altele Missa în Si minor de Bach sau "Mesia" de Handel, concerte ne-anunţate, pe care le-am descoperit întâmplător venind de la meditaţii. Şi as putea uita oare acel concert în care a oferit la "bis", după oratoriul "Alexander's Feast" de Handel, corul "Aleluia" din "Mesia"? Ca "răsplată", el nu va mai avea să dirijeze la Bucureşti pentru mai mult de un an. Dar, ironia soartei pentru toţi cei care pe vremea aceea aveam "antenă de bulgari", l-am văzut interpretând "Mesia" în cadrul unui program al Radioteleviziunii din Sofia, dirijând, desigur, orchestra noastră aflată într-un turneu, cred că la Varna.

Pe de alta parte trebuie să menţionez conflictul pe care l-a avut cu Erich Bergel; nu mai ţin minte exact detaliile dar se pare că Iosif Conta alături de Mircea Basarab şi de alţi dirijori ar fi semnat o scrisoare împotriva lui Bergel. Ţin minte reacţia lui Bergel şi nu subscriu la teoria "la morţi numai de bine". Şi cine ştie ce alte compromisuri a trebuit să facă...

Din marile ansambluri, Iosif Conta a dirijat Orchestra Radiodifuziunii Bavareze şi parcă ţin minte că se spunea pe undeva despre Orchestra din Philadelphia deşi tare mi-e greu să cred. A înregistrat alături de Pierre Fournier şi Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo concerte pentru violoncel de Lalo şi Saint-Saens. Şi să nu uităm că lui îi datorăm premiera poemului enescian "Vox Maris" ca şi cea a mai multor lucrări româneşti.

Pacat ca pe site-ul de Internet a Orchestrei Naţionale Radio nu s-a pomenit nimic de moarte sa. Din păcate acest lucru se întâmplă şi la case mai mari...

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

joi, noiembrie 09, 2006

Unde se mai cântă Enescu

Iubitorii tenisului îşi mai amintesc probabil finala Cupei "Davis" din 1971 dintre România şi SUA, finală care a avut loc în orasul Charlotte din Carolina de Nord. Meciul decisiv a fost probabil cel dintre Ion Ţiriac şi Frank Froehling, meci în care Ţiriac a câştigat primele două seturi dar a pierdut partida cu 3-2, ultimul set fiind pierdut cu 8-6. În rest, Stan Smith l-a învins pe Ilie Năstase, Năstase şi Ţiriac au câştigat la dublu în faţa lui Smith şi Erik van Dillen, Năstase l-a învins pe Froehling, dar Smith a câştigat în faţa lui Ţiriac adjudecând trofeul pentru SUA.


Directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Charlotte din vremea aceea se numeşte Jacques Brourman, acum pensionar. El a revenit însă recent la pupitrul fostei sale orchestre în cadrul unei gale care a reunit toţi foştii săi dirijori principali. Piesa pe care domnul Brourman a ales-o pentru această gală: Rapsodia a I-a de Enescu.


Este adevărat că orchestra din Charlotte nu este una din marile orchestre americane. Totusi, dirijorul ei principal este Christof Prick (cunoscut sub numele de Christof Perick în America sau în Anglia pentru un motiv similar cu cel pentru care francezii îl cunosc pe Enescu drept "Enesco"), care a condus orchestre ca Filarmonica din Berlin, Filarmonica din New York, sau Orchestra Simfonică din Boston. În plus, concertmaestrul este român: Călin Ovidiu Lupanu.

Voi încerca deci să scriu pe acest blog de fiecare data când o lucrare a lui Enescu - sau o lucrare românească în general - este interpretată oriunde în America. Chiar şi o înşiruire a evenimentelor ne va ajuta să avem o oarecare imagine asupra felului în care Enescu este apreciat. Atunci, să nu-l uităm nici pe pianistul Ian Hobson care recent a cântat o lucrare de Enescu la Universitatea "Tulane" din New Orleans. Din păcate, nu am găsit în presă numele lucrării pe care domnul Hobson a interpretat-o.

marți, noiembrie 07, 2006

La prânz cu Bach

Unul din avantajele unui servici în Washington este posibilitatea de a asculta muzica lui Bach în pauză de masă, fie şi numai o dată pe lună. Aceasta se datorează ansamblului "Washington Bach Consort" fondat şi dirijat de Dr. J. Reilly Lewis, care este şi directorul muzical al Catedralei Naţionale din Washington. În afara unei serii de concerte de abonament, concentrate îndeosebi dar nu exclusiv pe muzica lui Johann Sebastian Bach, în diverse săli de concert sau biserici din Washington, ansamblul prezintă lunar un mini-concert care cuprinde o lucrare pentru orgă şi o cantată. Aceste mini-concerte au loc la prânz în prima zi de marti a fiecărei luni începand în octombrie şi terminând în mai, la Church of the Epiphany, localizată în mod convenabil la zece minute de unde lucrez.

Programul de astăzi a cuprins Preludiul şi Fuga în Si minor BWV 544 pentru orgă şi cantata BWV 115, "Mach dich, mein Geist, bereit". Organista a fost Diane Heath, iar soliştii sunt membri ai corului. Dacă în concertele de abonament ansamblul foloseşte instrumente de epocă, în concertele de la prânz instrumentele sunt moderne, cântate însă cu foarte puţin vibrato aşa cum se obişnuieste astăzi în muzica barocă.

Aceste concerte îmi amintesc de serile petrecute la Biserica Luterană, singurul loc unde în vremurile de tristă amintire se puteau asculta cantatele sau Pasiunile lui Bach. Dar Pastorul Christian Reich locuieşte acum în Germania...

luni, noiembrie 06, 2006

Din înregistrările lunii noiembrie, partea a III-a

Opera din Viena continuă să editeze pe disc compact înregistrările spectacolelor sale. Cap de afis în această lună este opera verdiană "La Forza del destino" sub bagheta lui Dimitri Mitropoulos. Spectacolul din 1960 îi avea în distribuţie pe Antonietta Stella în rolul Leonorei, Ettore Bastianini în rolul lui Don Carlo, Giuseppe di Stefano în rolul lui Alvaro, şi Giulietta Simionato în rolul Preziosillei, şi avea să fie ultima premieră dirijată de Mitropoulos la Opera din Viena.


"La forza del destino" a fost prima premieră a stagiunii 1960-1961. Ultima premieră a stagiunii precedente a fost "Andrea Chénier" de Giordano, spectacol care a fost şi el editat pe discuri compacte. Dirijor de data aceasta este Lovro von Matačić, iar în distribuţie îl reîntâlnim pe Ettore Bastianini în rolul lui Carlo Gérard, alături de Franco Corelli în rolul titular, Renata Tebaldi în rolul Maddalenei di Coigny, Elisabeth Höngen în rolul Contesei di Coigny, şi Kostas Paskalis în rolul lui Fléville.



Apoi, o raritate: "Il Giuramento" de Saverio Mercadante. Această operă a fost prezentată doar de trei ori în versiune de concert în 1972, iar primul concert este celebru prin faptul că Placido Domingo a fost nevoit să înveţe rolul lui Viscardo în mai puţin de trei zile deoarece tenorul anunţat iniţial, Peter Dvorsky, se îmbolnăvise. Dvorsky a cântat în celelalte două concerte, dar discul compact ne oferă primul concert. Deci alături de Domingo mai pot fi ascultaţi Agnes Baltsa în rolul Biancăi, Mara Zampieri în rolul Elaisei, şi Robert Kerns în rolul lui Manfredo. Dirijor este Gerd Albrecht.


În fine, un set de două discuri compacte este dedicat marii soprane Sena (Srebrenka) Jurinac, una dintre stelele ansamblului Operei din Viena. Repertoriul ales pentru aceste CD-uri începe de la Monteverdi şi se termină cu Pfitzner, cuprinzând selecţiuni din "Încoronarea Poppeii", "Don Giovanni", "Nunta lui Figaro", "Don Carlo", "Fidelio", "Cavalerul Rozelor", "Madama Butterfly", "Ariadne auf Naxos", "Tosca", şi "Palestrina".

vineri, noiembrie 03, 2006

Din înregistrările lunii noiembrie, partea a II-a

Opera "Decebalo" de Leonardo Leo a fost probabil prima, sau în orice caz, una din puţinile opere preclasice din repertoriul Operei Române. O înregistrare a lucrării compozitorului napolitan a apărut graţie casei de discuri "Bongiovanni" care se specializează în opere rar cântate, în special - dar nu exclusiv - din repertoriul italian. Înregistrarea a fost făcută în concert, de fapt, se pare, în două concerte din două săli cu acustici diferite. Interpreţii sunt artişti români şi italieni: ansamblurile Romabarocca si Collegio Stravagante dirijate de Lorenzo Tozzi, solişti fiind Adrian George Popescu, Iulia Surdu, Angelo Manzotti, Sorin Dumitraşcu, şi Ruxandra Ibric Ciobanu. Conform unui site de Internet dedicat muzicii baroce, atât interpretarea cât şi sunetul lasă de dorit, dar muzica lui Leo este foarte frumoasă, iar documentaţia discului compact de prima mână. Din moment ce o nouă inregistrare a operei este greu de imaginat...


Roberto Alagna este desigur soţul Angelei Gheorghiu şi unul din cei mai bine cotaţi tenori de la ora actuală. Discul său compact dedicat colindelor de Crăciun a fost iniţial editat de casa de discuri EMI dar re-editat de Deutsche Grammophon. În acest disc domnul Alagna îi are ca parteneri pe Orchestra Simfonică din Londra şi pe dirijorul Robin Smith. Din moment ce domnul Alagna vorbeşte - fluent, se pare - şi limba română, a inclus pe acest disc compact şi colindul "O! ce veste minunată!". Pentru câţiva melomani colindul nostru reprezintă cea mai bună piesă de pe disc.


În fine, deşi nu este o înregsitrare a acestei luni, iată o cronică aparută astăzi despre un disc compact conţinând muzica lui Anders Koppel, un compozitor danez, în interpretarea Orchestrei Simfonice din Odense sub bagheta lui Nicolae Moldoveanu.

joi, noiembrie 02, 2006

Deutsche Oper Berlin reprogramează Idomeneo

Deutsche Oper din Berlin va reporgrama spectacolul cu opera "Idomeneo" de Mozart, spectacol care iniţial fusese anulat pentru a nu-i ofensa pe musulmani. Reprezentaţiile vor avea loc pe 18 şi 29 decembrie. Distribuţia însă nu a fost finalizată...