Un dirijor talentat: Miguel Harth-Bedoya

Nu a fost uşor pentru Miguel Harth-Bedoya să-l înlocuiască pe Mstislav Rostropovici care, aşa cum am mai scris, s-a îmbolnăvit. Aceasta nu numai deoarece Rostropovici a fost directorul muzical al Orchestrei Simfonice Naţionale din Washington timp de 17 ani, dar şi faptului că programul anunţat iniţial, un festival Şostakovici cu participarea unor solişti precum Martha Argerich, ar fi constituit fără îndoială unul din evenimentele stagiunii. Dar, odată cu Rostropovici, Martha Argerich şi-a anulat şi ea prezenţa iar festivalul dedicat marelui compozitor rus va fi probabil re-planificat pentru o stagiune viitoare. Deci programul a fost modificat, cuprinzând acum lucrări de Ravel, Ceaikovski, şi Revueltas.

Concertul a fost deschis cu "Rapsodia Spaniolă" de Ravel. A fost cea mai bună versiune pe care am ascultat-o în concert în ultimii ani. De la acordurile misterioase ale primei părţi, "Prélude à la nuit", mi-am dat seama că va fi o lectură memorabilă. Corzile au avut un sunet plin, amplu, cum rar se întamplă la orchestra din Washington. Interpretarea a avut atât rafinament cât şi vervă, a fost vie şi colorată. Nu, nu a fost o versiune care m-a facut să-i uit pe Paray, Martinon, sau Silvestri, dar a fost cu cel puţin o clasă peste interpretarea supraapreciatului Riccardo Muti.

A urmat concertul pentru vioară de Ceaikovski. O legendă spune că în timpul unei repetiţii Nathan Milstein i-ar fi spus lui Fritz Reiner: "concertul acesta este împuţit". La care Reiner, cunoscut pentru lipsa sa de umor, ar fi răspuns sec: "scrie tu unul mai bun!" Îmi este totuşi greu să cred această poveste, fie şi datorită faptului că Milstein a lasăt o superbă înregistrare a lucrării - cu orchestra din Pittsburgh sub bagheta lui William Steinberg. Dar concertul de Ceaikovski a este una din acele piese care au fost atât de mult executate încât există riscul trivialităţii. Nu a fost cazul cu violonista Nadja Salerno-Sonnenberg care posedă o tehnică de invidiat şi o personalitate puternică. Într-adevar, publicul a explodat în aplauze dupa prima parte a lucrării. Şi asta este marea problema a Nadjei Salerno-Sonnenberg: că toate darurile ei sunt folosite pentru a se scoate pe sine în prim plan, nu pentru a servi muzica. În plus manierismele ei sunt supărătoare. Sala a erupt în aplauze dar eu am fost dezamăgit.

Dupa pauză s-a executat "La noche de los mayas" de Silvestre Revueltas. Este de fapt muzica pentru un film cu acelaşi titlu regizat de Chano Urueta, film considerat drept nereuşit. La douăzeci de ani dupa moartea compozitorului, dirijorul José Ives Limantour - a nu se confunda cu politicianul cu acelaşi nume - a editat o suită de concert în patru părţi, într-un fel o veritabilă simfonie. Este adevărat că primele trei mişcări nu mi s-au părut mai bune decât muzica pentru film a lui Korngold, Waxman, sau Morricone, dar ultima parte - "Noche de encantamiento", tradusă mai degrabă drept "noaptea descântecelor' - a fost pur şi simplu năucitoare. Un fel de concert pentru percuţie - o secţiune mult augmentată - un "Ritual al primăverii" al mayaşilor, o orgie sonoră, o muzică cum rar se ascultă în sălile de concerte şi care este greu de descris în cuvinte. Nu cred că trebuie să mai spun că Harth-Bedoya s-a simţit în largul său.

Deci un triumf pentru tânărul dirijor. De-abia aştept să-l re-ascult peste două săptămâni când va conduce orchestra din Baltimore. Totuşi, de ce a trebuit să ţină un discurs înainte de a dirija piesa lui Revueltas? Nu trebuia să ne spună că mexicanul este un geniu, oricine a ascultat "La noche de los mayas" îşi putea da seama. Cel mai bun lucru pentru Revueltas şi pentru noi este să lase muzica să vorbească...

Orchestra Simfonică Naţională din Washington
Dirijor: Miguel Harth-Bedoya.
Solist: Nadja Salerno-Sonnenberg, vioară.

Program:
"Rapsodia Spaniolă" de Maurice Ravel.
Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major Op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski.
"La noche de los mayas" de Silvestre Revueltas.

Vineri, 10 noiembrie 2006.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.