Scala din Milano la Sibiu
Am citit anunţurile comform cărora trupa teatrului de operă "Scala" din Milano ar urma să efectueze un turneu la Sibiu anul viitor. Într-adevăr, acest lucru a fost confirmat pe site-ul oficial al Capitalei Culturale Europene din 2007: http://www.sibiu2007.ro/. Din câte înţeleg, vor veni corul, orchestra, şi unii solişti ai companiei milaneze şi vor prezenta arii şi scene din opere în versiune concertantă. La ce să ne aşteptăm deci?
De multe ori când un ansamblu de prestigiu ne vizitează, speranţele sunt foarte mari iar când de multe ori concertele nu se ridică la nivelul aşteptat dezămagirea devine la fel de puternică. Acest lucru s-a întamplat deja în cadrul precedentei vizite a corului şi orchestrei "Scalei" în 2001, atunci sub bagheta lui Riccardo Muti. S-a reproşat - probabil corect - că intepretările lucrărilor lui Verdi şi Rossini au fost lipsite de strălucire şi, de asemenea că italienii au venit cu ansamblul al doilea, lucru probabil incorect.
Dar ce este ansamblul Scalei - sau cel al operei din Viena, sau cel al operei "Metropolitan" din New York, etc? Când ne gândim la Scala, ne gândim la acele spectacole de legendă cu cântăreţi la nivelul Mariei Callas, Luciano Pavarotti, Placido Domingo, şi aşa mai departe. Dar Domingo de exemplu nu este membru al ansamblului Scalei, cum nu este membru nici membru al operei din Viena, nici al operei "Metropolitan" din New York deşi apare sau a apărut des cu aceste companii. Domingo însă cântă pe contract oriunde în lume deoarece astfel este mai lucrativ. Acest lucru este valabil în general pentru majoritatea cântăreţilor-vedetă din zilele noastre cum ar fi Renée Fleming, Cecilia Bartoli şi da, Angela Gheorghiu. Zilele în care ansamblul operei din Viena număra cântăreţi precum Sena Jurinac, Hilde Gueden, Erich Kunz, Lucia Popp, Elisabeth Schwarzkopf, Christa Ludwig sau Walter Berry aparţin trecutului.
Asta nu înseamnă că nu există cântăreţi buni sau chiar vedete care preferă încă să fie membrii ansamblului unei case de opere celebre. Un exemplu îl reprezintă Heinz Zednik, probabil cel mai bun interpret al rolului Mime din "Inelul Nibelungului" din ultimii 30 de ani, încă membru al ansamblului operei din Viena. Acest lucru are avantajul unei oarecare stabilităţi, cântăreţul nefiind nevoit sa călătorească foarte mult. Iar pe de altă parte mulţi artişti tineri încep cariera ca membri ai unui ansamblu utilizând acest lucru drept rampă de lansare pentru viitor. Aşa s-a întamplat cu Natalie Dessay, Bryn Terfel, şi, recent, Angelika Kirchschlager la Viena sau cu Juan Diego Flórez la Scala, care chiar a fost cel mai bine remarcat cântăreţ din vizita anterioară a trupei milaneze in România.
Sa comparăm deci vizitele la Bucureşti din 2001 a două mari teatre companii: Opera din Viena şi Scala. Ne reamintim distribuţiile, efectuate integral din membrii ansamblurilor la vremea aceea: Eliane Coelho, Torsten Kerl, sau Peter Weber în "Salomeea" la opera din Viena şi Mariella Devia, Sonia Ganassi, Juan Diego Flórez, Roberto Scandiuzzi, sau Erwin Schrott în cazul Scalei. Nici unul din acei cântăreţi nu erau pe atunci vedete internaţionale (între timp Flórez a devenit) iar în mod teoretic cântăreţii Scalei erau mai bine cunoscuţi publicului larg, în special Devia, Ganassi, Flórez sau Scandiuzzi - chiar şi Schrott. Totuşi, cronicile au fost cu mult mai elogioase în privinţa operei din Viena.
Nu este mai puţin adevărat că de multe ori turneele unor companii celebre în, să zicem Japonia, sunt acompaniate de mari vedete internaţionale. Astfel de turnee sunt însă planificate cu mulţi ani înainte şi costă foarte mult. Iar Sibiul nici nu dispune de o sală capabilă sa găzduiască spectacolele Scalei, acesta fiind de fapt un motiv pentru care se vor susţine două concerte (şi nici Bucureştiul nu are: opera din Viena a prezentat "Salomeea" în variantă de concert deşi din câte am înţeles Ioan Holender chiar a încercat să aducă decorurile în ţara, iar orchestra şi corul Scalei au prezentat lucrări vocal-simfonice.)
Asta nu înseamnă că vizita Scalei la Sibiu nu este un lucru bun; categoric este, poate chiar şi un eveniment. Să sperăm că milanezii vor repeta bine aceste concerte. Iar noi să ştim la ce să ne aşteptăm.
De multe ori când un ansamblu de prestigiu ne vizitează, speranţele sunt foarte mari iar când de multe ori concertele nu se ridică la nivelul aşteptat dezămagirea devine la fel de puternică. Acest lucru s-a întamplat deja în cadrul precedentei vizite a corului şi orchestrei "Scalei" în 2001, atunci sub bagheta lui Riccardo Muti. S-a reproşat - probabil corect - că intepretările lucrărilor lui Verdi şi Rossini au fost lipsite de strălucire şi, de asemenea că italienii au venit cu ansamblul al doilea, lucru probabil incorect.
Dar ce este ansamblul Scalei - sau cel al operei din Viena, sau cel al operei "Metropolitan" din New York, etc? Când ne gândim la Scala, ne gândim la acele spectacole de legendă cu cântăreţi la nivelul Mariei Callas, Luciano Pavarotti, Placido Domingo, şi aşa mai departe. Dar Domingo de exemplu nu este membru al ansamblului Scalei, cum nu este membru nici membru al operei din Viena, nici al operei "Metropolitan" din New York deşi apare sau a apărut des cu aceste companii. Domingo însă cântă pe contract oriunde în lume deoarece astfel este mai lucrativ. Acest lucru este valabil în general pentru majoritatea cântăreţilor-vedetă din zilele noastre cum ar fi Renée Fleming, Cecilia Bartoli şi da, Angela Gheorghiu. Zilele în care ansamblul operei din Viena număra cântăreţi precum Sena Jurinac, Hilde Gueden, Erich Kunz, Lucia Popp, Elisabeth Schwarzkopf, Christa Ludwig sau Walter Berry aparţin trecutului.
Asta nu înseamnă că nu există cântăreţi buni sau chiar vedete care preferă încă să fie membrii ansamblului unei case de opere celebre. Un exemplu îl reprezintă Heinz Zednik, probabil cel mai bun interpret al rolului Mime din "Inelul Nibelungului" din ultimii 30 de ani, încă membru al ansamblului operei din Viena. Acest lucru are avantajul unei oarecare stabilităţi, cântăreţul nefiind nevoit sa călătorească foarte mult. Iar pe de altă parte mulţi artişti tineri încep cariera ca membri ai unui ansamblu utilizând acest lucru drept rampă de lansare pentru viitor. Aşa s-a întamplat cu Natalie Dessay, Bryn Terfel, şi, recent, Angelika Kirchschlager la Viena sau cu Juan Diego Flórez la Scala, care chiar a fost cel mai bine remarcat cântăreţ din vizita anterioară a trupei milaneze in România.
Sa comparăm deci vizitele la Bucureşti din 2001 a două mari teatre companii: Opera din Viena şi Scala. Ne reamintim distribuţiile, efectuate integral din membrii ansamblurilor la vremea aceea: Eliane Coelho, Torsten Kerl, sau Peter Weber în "Salomeea" la opera din Viena şi Mariella Devia, Sonia Ganassi, Juan Diego Flórez, Roberto Scandiuzzi, sau Erwin Schrott în cazul Scalei. Nici unul din acei cântăreţi nu erau pe atunci vedete internaţionale (între timp Flórez a devenit) iar în mod teoretic cântăreţii Scalei erau mai bine cunoscuţi publicului larg, în special Devia, Ganassi, Flórez sau Scandiuzzi - chiar şi Schrott. Totuşi, cronicile au fost cu mult mai elogioase în privinţa operei din Viena.
Nu este mai puţin adevărat că de multe ori turneele unor companii celebre în, să zicem Japonia, sunt acompaniate de mari vedete internaţionale. Astfel de turnee sunt însă planificate cu mulţi ani înainte şi costă foarte mult. Iar Sibiul nici nu dispune de o sală capabilă sa găzduiască spectacolele Scalei, acesta fiind de fapt un motiv pentru care se vor susţine două concerte (şi nici Bucureştiul nu are: opera din Viena a prezentat "Salomeea" în variantă de concert deşi din câte am înţeles Ioan Holender chiar a încercat să aducă decorurile în ţara, iar orchestra şi corul Scalei au prezentat lucrări vocal-simfonice.)
Asta nu înseamnă că vizita Scalei la Sibiu nu este un lucru bun; categoric este, poate chiar şi un eveniment. Să sperăm că milanezii vor repeta bine aceste concerte. Iar noi să ştim la ce să ne aşteptăm.
publicat de George la
2:43 p.m.
<< Pagina de pornire