marți, octombrie 31, 2006

Din înregistrările lunii noiembrie, partea a I-a

Evenimentul discografic al lunii noiembrie este deschiderea arhivelor Filarmonicii din Berlin. Urmând exemplul orchestrelor din Chicago, Viena, New York, Amsterdam, Philadelphia, Boston, München, Dresda, sau Minneapolis, a fost lansat un set de 12 discuri compacte care conţin înregistrări ale dirijorilor săi principali de la Arthur Nikisch la Simon Rattle (cu excepţia lui Leo Borchard care a fost director doar pentru trei luni, deşi există documente sonore ale acestui dirijor cu orchestra) şi a unor dirijori oaspeţi. Găsim deci înregistrări din concerte dirijate de Alfred Hertz, Arthur Nikisch, Jascha Horenstein, Erich Kleiber, Wilhelm Furtwängler, Sergiu Celibidache, Herbert von Karajan, David Oistrakh, Simon Rattle, Daniel Barenboim, Claudio Abbado, Kurt Sanderling, şi Nikolaus Harnoncourt.

Remarcăm prezenţa unor dirijori care nu au avut o relaţie îndelungată cu Filarmonica din Berlin, în majoritatea cazurilor din motive politice. Oistrakh, mai mult cunoscut drept violonist, a apărut cu orchestra de trei ori. Jascha Horenstein a dirijat Filarmonica din Berlin de câteva ori între anii 1925-1931 dar deloc dupa ascensiunea nazismului; a revenit de puţine ori la pupitrul orchestrei dupa terminarea celui de-al doilea război mondial. Iar Kurt Sanderling a dirijat orchestra doar dupa căderea zidului ruşinii. Pe de alta parte dirijori ca Eugen Jochum, Hans Knappertsbusch, Karl Böhm, Rafael Kubelik, Zubin Mehta, sau James Levine au colaborat în mod regulat cu orchestra dar lor nu le-au fost dedicate înregistrări în acest set. Dar se pare că nu va fi singurul set din arhivele orchestrei şi este posibil să-i întâlnim pe aceşti dirijori şi pe alţii într-o ediţie viitoare.

Câteva comentarii generale. Majoritatea înregistrărilor sunt pentru prima oara editate pe discuri compacte, excepţie făcând cele ale lui Nikisch, Kleiber, Furtwängler, sau Celibidache, acestea fiind mai vechi de 50 de ani şi deci, conform legislaţiei europene, în domeniu public. Nici multe din înregistrările "noi" nu reprezintă singurele versiuni interpretative ale artiştilor în cauză. Herbert von Karajan, de exemplu, dirijează Simfonia a IX-a de Beethoven - este cel puţin a VII-a înregistrare oficială a acestei piese dirijată de el dacă includem versiunile apărute atât pe discuri compacte cât şi pe DVD. Kurt Sanderling dirijează Simfonia a V-a de Şostakovici, cel puţin a treia sa înregistrare. Nikolaus Harnoncourt dirijează Bach, dar cel puţin în acest caz orchestra foloseşte instrumente moderne, nu de epocă aşa cum este cazul în vechile sale înregistrări. Daniel Barenboim interpretează Beethoven în dubla ipostază de pianist şi dirijor; concertul său a avut loc chiar în seara în care a căzut zidul ruşinii. Pe de altă parte îl putem asculta pe Wilhelm Furtwängler în Ravel, compozitor care nu este unul din specialităţile marelui dirijor. Muzica franceză este însă una din preferinţele lui Celibidache, nu încă maturizat dar tot un mare dirijor. În fine, Cd-ul lui Simon Rattle prezintă debutul său cu orchestra în Simfonia a VI-a de Mahler.

Cele 12 discuri compacte din acest set se pot cumpăra şi individual. Iată conţinutul lor:

Vol. 1. Wagner: Suită din opera "Parsifal", Liszt: Rapsodia Maghiară Nr. 1, Berlioz: Uvertura "Carnavalul Roman". Dirijori: Alfred Hertz, Arthur Nikisch. Înregistrări din anii 1913 si 1920.



Vol. 2. Bruckner: Simfonia a VII-a. Dirijor: Jascha Horenstein. Înregistrare din anul 1928.


Vol. 3. Mozart: "Eine kleine Nachtmusik", Weber: Uvertura "Preziosa", Liszt: Tarantella "Venezia e Napoli", Richard Strauss: "Till Eulenspiegel", Suppé: Uvertura "Cavaleria Uşoară". Dirijor: Erich Kleiber. Înregistrări din anii 1930-1935.



Vol. 4. Beethoven: Simfonia a I-a, Simfonia a V-a. Ravel: Suita a II-a din baletul "Daphnis et Chloé". Dirijor: Wilhelm Furtwängler. Înregistrări din anii 1943-1954.


Vol. 5. Debussy: "Jeux". Mendelssohn: Simfonia a IV-a. Milhaud: "Suite française". Dirijor: Sergiu Celibidache. Înregistrări din anii 1948-1951.



Vol. 6. Beethoven: Simfonia a IX-a. Dirijor: Herbert von Karajan. Solişti: Gundula Janowitz, Sieglinde Wagner, Luigi Alva, Otto Wiener. RIAS Kammerchor. Înregistrare din anul 1963.


Vol. 7. Ceaikovsky: Simfonia a VI-a. Dirijor: David Oistrakh. Înregistrare din anul 1972.



Vol. 8. Mahler: Simfonia a VI-a. Dirijor: Simon Rattle. Înregistrare din anul 1987.


Vol. 9. Beethoven: Concertul pentru pian Nr. 1. Simfonia a VII-a. Dirijor şi solist: Daniel Barenboim. Înregistrare din anul 1989.



Vol. 10. Mozart: Serenada "Haffner". Dirijor: Claudio Abbado. Solist: Rainer Kussmaul. Înregistrare din anul 1996.


Vol. 11. Haydn: Simfonia Nr. 82. Şostakovici: Simfonia a V-a. Dirijor: Kurt Sanderling. Înregistrări din anii 1997, 1999.



Vol. 12. Bach: Suita a I-a. Suita a III-a. Concert pentru vioară, oboi, şi orchestră de coarde. Dirijor: Nikolaus Harnoncourt. Solişti: Albrecht Mayer, Thomas Zehetmair, Raphael Alpermann. Înregistrări din anul 2002.

luni, octombrie 30, 2006

Festivalul Enescu 2007

Programul Festivalului Enescu, ediţia din 2007 a fost deja anunţat şi publicat pe site-ul de Internet al festivalului. Este pentru prima oară când se anunţă cu atât de mult timp înaintea evenimentului, iar acest lucru este oarecum surprinzător. Nu fiindcă contractele nu ar fi fost încheiate - asta s-a întâmplat cu mult timp înaninte - dar deoarece în marea majoritate a cazurilor programele festivalurilor muzicale în occident sau a stagiunilor de concert ale marilor orchestre sau companii de operă sunt anunţate cu câteva luni înainte, de la trei până la şase luni.

Nu voi comenta programul deoarece fiecare meloman are preferinţele sale - semnalez totuşi absenţa operei "Oedipe". Iar dacă vor mai fi şi schimbări în program, acestea se întâmplă peste tot în lume; important e să nu fie prea multe. Rămâne însă marea problemă: Sala Palatului. S-au alocat bani pentru renovare, dar o să fie de ajuns 49 de milioane de lei (18 milioane de dolari)? Sala Naţională de Concerte din Budapesta a costat 89 milioane de dolari, iar costul unei posibile noi săli de concerte la Wroclaw este estimat cam la 65 de milioane de euro. Şi atunci, n-ar fi mai bine să se sară peste o ediţie a Festivalului, poate chiar două, dar să fie construită o sală de concerte de prima clasă?

2006 European Union Film Showcase

În fiecare toamnă, Institutul American de Film prezintă un festival dedicat Uniunii Europene: European Union Film Showcase. În acest festival sunt proiectate filme din toate ţările Uniunii Europene. În general nu sunt prezentate cele mai bune filme deoarece acestea încearcă să-şi găseasca difuzare în cinematografe şi merg doar la festivalurile de prima clasă cum ar fi New York, Telluride, sau Toronto. Chiar şi aşa, anul acesta sunt proiectate filme de Marco Bellocchio sau Krzysztof Zanussi.

Interesant însă că la ediţia din 2004 au fost prezentate şi filme din ţările din Europa de Est care urmau să adere la Uniunea Europeană în 2005: Ungaria, Polonia, etc. Din păcate acest lucru nu s-a mai repetat şi anul acesta cu filme din România sau Bulgaria deşi, Dumnezeu ştie, aveau de unde alege.

joi, octombrie 26, 2006

Cum să nu fie promovat un concert

Sherban Lupu şi Virtuozii ţărani din Romania trebuiau să susţină un concert la Washington. Când? Pe site-ul de Internet al domnului Lupu scrie că un recital era programat pe 18 octombrie la Smithsonian Institution. Dar Smithsonian este o instituţie care cuprinde 19 muzee. La care din aceste muzee a trebuit să aibă loc recitalul? Pe site-ul de Internet al instituţiei nu găsim nimic despre acest concert. Am încercat să aflu detalii în site-urile de Internet al celor două mari ziare din zona Washington-ului, Washington Post şi Washington Times, plus în cel al săptămânalului Washington City Paper. Din nou, nimic, deşi toate aceste ziare au spaţiul lor dedicat evenimentelor culturale. I-am trimis un e-mail domnului Lupu cu câteva luni înaintea recitalului dar nu am primit nici un răspuns. De asemenea, din moment ce lucrez în apropierea majorităţii muzeelor ce alcătuiesc Smithsonian Institution, m-am dus la ele să văd dacă găsesc ceva. Din nou, nimic.

Resemnat, peste câteva zile îmi vine totuşi o idee. Ce-ar fi să mă uit pe site-ul de Internet al Ambasadei României la Washington? Într-adevar, aici recitalul este menţionat, dar nu pe 18 octombrie ci pe 24, şi nu la vreunul din muzeele instituţiei Smithsonian ci la galeria de artă "Corcoran". Din moment ce îmi făcusem planuri de mai multă vreme pentru data de 24 octombrie, nu am putut să merg. Curios însă, m-am dus a doua zi la galeria "Corcoran" în speranţa că voi găsi cel puţin materialul publicitar sau măcar un suvenir. Dar recitalul lui Sherban Lupu si a Virtuozilor ţărani din România nu era anunţat nici în programul lunar al galeriei, nici pe site-ul ei de Internet.

Îmi pare rău să scriu în acest fel despre cel mai mare violonist român la ora actuală, un om care face enorm de mult - mai mult decât oricine - pentru muzica românească. Dar în aceste condiţii nu sunt oare eforturile sale zadarnice?

Daca însă nu am căutat bine şi concertul a fost totuşi promovat, vă rog să-mi trimiteţi un mesaj electronic şi voi publica replica.

marți, octombrie 24, 2006

András Schiff, Günther Herbig

Andrea Barca - spune programul de sală - este numele unui muzician florentin care l-a cunoscut pe Mozart, care i-a interpretat lucrările, şi care chiar i-a întors paginile când Mozart cânta la pian. De fapt el este imaginar şi nu reprezintă decât numele lui András Schiff în limba italiană. Cappella Andrea Barca se numeşte deci orchestra formată de András Schiff pentru a interpreta integrala concertelor pentru pian de Mozart în cadrul Săptămânii Mozart de la Salzburg de-a lungul mai multor ediţii, între 1999 si 2005. Deşi nu este o orchestră permanentă, şi-a mărit treptat repertoriul care acum include nu numai concertele pentru pian ale lui Mozart dar şi unele simfonii şi chiar opera "Cosi fan tutte". Mulţi dintre muzicienii orchestrei sunt cunoscuţi drept solişti de prima clasă: flautistul András Adorján, oboista Louise Pellerin, fagotistul Klaus Thunemann, sau membrii cvartetului "Panocha".

În concertul pe care l-au susţinut sâmbătă în sala de concerte de la Kennedy Center din Washington, András Schiff şi Cappella Andrea Barca au prezentat un încântător program Mozart. Două concerte pentru pian au deschis şi închis concertul: numărul 9, considerat prima capodoperă a lui Mozart de acest gen şi numărul 27, ultimul concert a lui Mozart pentru pian şi orchestră. Între ele, Simfonia numărul 40. Nu trebuie să ne mire că interpretarea concertelor, în special a concertului numărul 9, mi s-a părut superioară simfoniei. András Schiff parcă mângâie pianul. Produce un sunet curat, transparent, care se îmbie perfect cu cel al orchestrei. Ca dirijor însă are o gestică mecanizată dar este servit bine de muzicienii săi.

Imediat după terminarea concertului lui András Schiff am plecat spre cea mai nouă sală de concerte din zona Washington-ului, "Strathmore Music Center" din Bethesda, o suburbie din statul Maryland a capitalei americane. Sala are o acustică infinit mai bună decât cea de la Kennedy Center. Şi în plus Orchestra din Baltimore prezintă la Strathmore o serie de concerte. Interesant să comparăm sunetul mai cald al orchestrei atunci când cântă la Strathmore cu cel un pic mai sec de la "Joseph Meyerhoff Hall" din Baltimore; ambele săli au însă o acustică foarte bună dar nu identică.

Pentru concertul de sâmbătă dirijor a fost Günther Herbig care apare în mod regulat cu orchestra. Originar din fosta R.D.G., Herbig a emigrat în America unde a devenit directorul muzical al Orchestrei din Detroit, apoi a celei din Toronto în Canada, reîntorcându-se în Germania (acum unită) pentru a deveni liderul Orchestrei din Saarbrücken. Este încă unul din cei care în lumea muzicală sunt cunoscuţi drept "kapellmeister": un dirijor bun, solid, întotdeauna bine pregătit fără însă a avea acel plus, acel extra care delimitează un mare dirijor de unul bun. Cam aşa se poate descrie şi concertul la care am asistat. Două ore de muzică în care totul a fost bine pus la punct, în care orchestra a fost în formă, două ore care m-au lăsat în general satisfăcut dar nu zguduit aşa cum o fac marii interpreţi. Am ascultat două lucrări esenţiale din repertoriul germanic - Uvertura "Coriolan" de Beethoven si Simfonia a II-a de Brahms, precum şi liricul concert pentru vioară şi orchestră de Samuel Barber. Solist a fost Stefan Jackiw, un tânăr şi talentat american de etnie japoneză. Are un sunet amplu, cald, cu un pic mai mult vibrato decat alţi violonişti din zilele de azi, şi fără probleme din punct de vedere tehnic. Se vedea însă ca Herbig este mult mai comfortabil în Beethoven şi Brahms decat în Barber.


Cappella Andrea Barca
Dirijor şi solist: András Schiff

Program: Wolfgang Amadeus Mozart
Concertul pentru pian şi orchestră în Mi Bemol Major nr. 9 KV 271
Simfonia nr. 40 în sol minor KV 550
Concertul pentru pian şi orchestră în Si Bemol Major nr. 27 KV 595

Sâmbătă, 21 octombrie, 2006
Kennedy Center Concert Hall, Washington


Orchestra Simfonică din Baltimore
Dirijor: Günther Herbig
Solist: Stefan Jackiw, vioară

Program:
Uvertura "Coriolan" Op. 62 de Ludwig van Beethoven
Concertul pentru vioară şi orchestră Op. 14 de Samuel Barber
Simfonia a II-a în Re Major Op. 73 de Johannes Brahms

Sâmbătă, 21 octombrie, 2006
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland

luni, octombrie 23, 2006

Eschenbach, Rostropovici...

Doua ştiri au ţinut atenţia melomanilor în acest sfârşit de săptămână. Mstislav Rostropovici a trebuit să anuleze concertele pe care le urma să le ţină peste doua săptămâni în compania Orchestrei Simfonice Naţionale din Washington din cauza faptului că a primit interdicţie de a zbura din partea medicilor. Să-i urăm însănătoşire grabnică.


Din păcate, odată cu Rostropovici au anulat prezenţa şi Maxim Vengerov şi Martha Argerich. Ambele anulări erau de aşteptat, dar din motive diferite. Cea a lui Vengerov se datorează faptului ca înlocuitorul lui Rostropovici în primul concert este Pinchas Zukerman care va apare în dubla calitate de dirijor şi violonist. Martha Argerich a anulat din cauza faptului că este foarte pretenţioasă în alegerea colaboratorilor săi. Totuşi, înlocuitorul lui Rostropovici din al doilea concert, Miguel Harth-Bedoya este un dirijor talentat. Salutăm însă profesionismul lui Yo-Yo Ma care va continua să apară aşa cum era prevăzut.


Cealaltă ştire a fost faptul că directorul muzical al Orchestrei din Philadelphia, Christoph Eschenbach, nu-şi va mai înnoi contractul când va expira în anul 2008. Se pare că motivele erau mai mult de ordin politic şi nu muzical, deşi există o minoritate - zgomotoasă - a publicului care nu-l doreşte. În plus există nemulţumirile muzicienilor deoarece Eschenbach a fost numit de vechiul management fără a-i consulta. Această numire a fost făcută însă în grabă deoarece prima - şi singura - opţiune atât a managementului cât şi a muzicienilor a fost Simon Rattle care a ales Filarmonica din Berlin. Deci foarte puţini prevedeau o viaţă lungă pentru Eschenbach la Philadelphia, dar nici una chiar atât de scurtă.


Nu există nici un favorit în cursa pentru ocuparea postului de director muzical al Orchestrei din Philadelphia. Să sperăm că actualul management - nu acelaşi care l-a nominalizat pe Eschenbach - va învăţa din erorile trecutului şi va avea în vedere mai mulţi candidaţi, nu numai unul (Rattle) care se arăta de la început dezinteresat.


Să amintim de asemenea că Orchestra din Philadelphia nu este singura din marile formaţii americane care se află în căutarea unui nou director muzical. În aceeaşi situaţie se află şi Orchestra din Chicago precum şi Orchestra Simfonică Naţională din Washington. Acestora li se va adăuga în curând şi Filarmonica din New York când Lorin Maazel îşi va încheia mandatul peste câţiva ani.

P.S. Trebuie să adaug că şi Orchestra Simfonică din Detroit şi Orchestra Simfonică din Nashville caută noi directori.

vineri, octombrie 20, 2006

Evan Dickerson despre muzica românească

La începutul săptămânii am primit un e-mail de la Evan Dickerson, care contribuie la revista online MusicWeb, de departe, dupa părerea, cea mai comprehensivă revistă de muzică de pe Internet. Mai contribuie de asemenea cu articole şi la revista "Fanfare", cea mai cunoscută revistă americană de specialitate.

Îl ştiam pe Evan drept un bun cunoscător al muzicii lui Enescu. De fapt găsiţi pe acest blog referinţe la analizele sale despre discografia lui Enescu în calitate de compozitor sau interpret, despre opera "Oedipe" şi în fine, o cronică despre discul compact Constantin Silvestri - BBC Legends. Iata că Evan chiar cunoaşte un pic limba română. În plus, a călătorit de mai multe ori în România, probabil mai des ca mine!

Iata deci alte cronici - evident în limba engleză - ale lui Evan despre Enescu şi muzica românească în general. Acestea includ comentarii despre concerte, înregistrări, sau cărţi. Citindu-le, ne dăm seama de seriozitatea analizei şi de pasiunea sa pentru muzica noastră, şi pentru România în general. Lectură placută!


Cronici de discuri compacte:

Lucrări de Debussy, Enescu, şi Ravel în interpretarea lui Philippe Graffin (vioară) şi Claire Désert (pian).

Concerte româneşti pentru trombon şi orchestră în interpretarea lui Barrie Webb.

Lucrări de Enescu, Schubert, Schonberg, şi Henze în interpretarea Barbarei Doll (vioară) şi Cristinei Marton (pian).

Missa in si minor de Bach dirijată de George Enescu!

Lucrări de Malcolm Williamson, Mozart, Silvestri, şi Turina în interpretarea Andei Anastasescu (pian) şi a orchestrei "London Schubert Players".

Sonate pentru pian de Enescu în interpretarea Luizei Borac.

"Cenuşăreasa" de Rossini cu Ruxandra Donose în rolul titular.

Sonate pentru violoncel şi pian de Enescu în interpretarea Mariei Aneculaesei şi a lui Jan Michiels.

Concerte pentru flaut şi orchestră de Jacques Ibert, Anatol Vieru, Josef Matej, şi Andre Jolivet în interpretarea lui Zdenek Bruderhans.

Lucrări camerale pentru flaut în interpretarea lui Zdenek Bruderhans.


Cronici de concerte:

Lucrări de Marius Herea, Irina Odăgescu, Luminiţa Spânu, şi Doru Popovici în interpretarea orchestrei "London Schubert Players" dirijată de Florin Totan.

Lucrări de Silvestri, Beethoven, Enescu, şi Chopin în interpretarea Andei Anastasescu (pian).

Lucrări de Silvestri, Bentoiu, Enescu, şi Ciortea.

Lucrări de Saint-Saens, Vieru, şi Enescu în interpretarea orchestrei "London Schubert Players" dirijată de Hu Kun.

Lucrari de Mozart în interpretarea Elianei Pretorian si a orchestrei "St. John's" dirijată de John Lubbock.


Cronici de carte:

A Musician Before His Time Constantin Silvestri Conductor, Composer, Pianist de John Gritten.

joi, octombrie 19, 2006

Alte cronici despre Silvestri BBC Legends

Mai multe cronici despre discul compact "Constantin Silvestri - BBC Legends" au apărut pe Internet. Majoritatea acestor cronici sunt în limba engleză. Câteva din ele analizează în detaliu stilul şi interpretarea dirijorului, ajungând deseori la concluzii diferite decât cele ale mele. Atât Evan Dickerson în MusicWeb cât şi Colin Anderson în Classical Source consideră că cea mai bună interpretare de pe acest disc compact este cea a Simfoniei a II-a de Ceaikovsky. Evan este dezamăgit de interpretarea "Jocurilor" lui Debussy şi a celor Patru Interludii Maritime din Peter Grimes de Britten dar este de părere că Simfonia a I-a de Elgar sună mai bine în mâinile lui Silvestri decât în cele ale oricărui alt dirijor. Cam la aceleaşi concluzii ajunge şi Colin Anderson. În schimb gusturile lui Gary Lemco din Audiophile Audition coincid cu cele ale mele.

Singura cronică în limba română pe care am putut-o descoperi aparţine lui Victor Eskenasy în "Scrisoarea catre melomani" din Suplimentul de Cultură al Editurii Polirom, "Ziarului de Iaşi" şi "Gazetei de Sud".

Etichete: ,

marți, octombrie 17, 2006

Câteva re-editări

Pe la mijlocul decadei 1990-2000 Cristian Mandeal şi Filarmonica "George Enescu" au înregistrat pe disc compact pentru casa "Arte Nova" lucrările orchestrale ale lui Enescu. Aceste CD-uri sunt în curs de re-editare; deja trei volume au re-apărut.

Cel mai interesant mi se pare discul compact conţinând Suita a II-a şi a III-a, "Săteasca", şi Rapsodia Română numărul 1. Interesul acestui disc compact se datorează în cea mai mare parte interpretării Suitei a III-a, probabil cea mai bună înregistrare a lui Mandeal din această serie. După părerea mea este cea mai bună versiune a lucrării după cea a lui Constantin Silvestri. De multe ori când am ascultat Suita "Sătească" am fost decepţionat de opacitatea discursului orchestral. Nu şi în interpretarea lui Mandeal. El reuşeşte să clarifice densa textură enesciană, să frazeze inteligent, şi să suprindă nu numai specificul fiecărei părţi dar şi a lucrării în general.


În Suita a II-a Mandeal optează din nou pentru claritate dar verva lipseşte. Nu atât de mult ca în Rapsodia a I-a. O versiune dezamăgitoare, ţeapănă, cu un final lipsit de viaţă şi de culoare. Horia Andreescu este mult mai bun în această lucrare ca să nu mai vorbim de Sergiu Celibidache sau Constantin Silvestri. Oricum, discul compact merită pentru versiunea Suitei "Săteasca".

Din aceeaşi serie a fost reeditat un disc compact care conţine "Poema Româna", "Vox Maris" şi "Voix de la nature", iar altul Simfonia Concertantă Op. 8 pentru violoncel şi orchestră, Şapte cântece pe versuri de Clement Marot, şi Simfonia de Cameră Op. 33. Cu excepţia poemului "Voix de la nature", după părerea mea există versiuni mai bune ale tuturor celorlalte lucrări.

Un alt disc compact interesant editat de "Arte Nova" se numeşte "Notre Amour" şi este o colecţie de lieduri interpretate de Elena Moşuc, titlul discului fiind inspirat de un lied de Fauré.

Interesul discului compact este în aceea că, în afara liedurilor de Chausson, Debussy şi Fauré, Elena Moşuc mai interpretează şi lieduri de Diamandi Gheciu, Sabin Drăgoi, Carmen Petra-Basacopol, Vasile Spătărelu, Pascal Bentoiu, Mihail Jora, Tiberiu Brediceanu, Achim Stoia, Eduard Caudella, Felicia Donceanu şi, desigur, George Enescu - din nou cele Şapte cântece pe versuri de Clement Marot. Toate aceste lieduri sunt mici giuvaieruri inspirate în marea lor majoritate din folclor. Este de fapt singura colecţie de lieduri româneşti editată în occident - de fapt doar în Germania. Elena Moşuc are o voce caldă, placută, probabil cam monocromă, dar limitează cu bun gust vibrato-ul. Şi-a ales repertoriul cu inteligenţă, doar în liedurile enesciene, scrise de fapt pentru un registru un pic mai grav, având mici probleme cu notele mai joase. Aş dori să fiu mai entuziasmat asupra colaboratoarei Elenei Moşuc, pianista franceză Sabine Vatin, dar aceasta dovedeşte o lipsă totală de supleţe şi subtilitate, şi aceasta se vede chiar din primele măsuri a celor Şapte cântece pe versuri de Clement Marot care deschid programul acestui disc compact. Din fericire alte versiuni al liedurilor enesciene există, chiar două cu compozitorul la pian. Programul discului compact este însa interesant, Elena Moşuc este foarte bună, dar ce mult aş fi dorit ca să aibă un alt acompaniator!

luni, octombrie 16, 2006

"Oedipe" la Bielefeld

O nouă surpriză. Theater Bielefeld va monta "Oedipe", premiera având loc pe 25 noiembrie, alte reprezentaţii pe 2, 8, 17, 20, 28 decembrie şi pe 7 şi 25 ianuarie. Peter Kuhn - directorul muzical al teatrului din Bielefeld - va dirija. Nicholas Broadhurst va asigura regia. Pe site-ul teatrului se precizează numele cântăreţilor din distribuţie dar nu şi rolurile pe care le vor cânta! Îi vom vedea şi asculta deci pe Michael Bachtadze, Sonja Borowski-Tudor, Simeon Esper, Monte Jaffe, Lassi Partanen, Kaja Plessing, Gerda Maria Sanders, Meik Schwalm, Alexandre Vassiliev, si Claire Wild.

Să nu uităm că teatrele din Germania au fost cele care au avut curajul de a monta opera enesciană de-a lungul anilor. "Oedipe" a putut fi ascultat la Saarbrücken, Weimar, Kassel, Berlin, şi acum Bielefeld. În Franţa "Oedipe" a fost prezenatată în ultimii ani numai în versiune de concert iar în alte ţări francofone nici măcar atât.

Etichete: ,

vineri, octombrie 13, 2006

Pascal Bentoiu - un portret

Casa de discuri "Hastedt" este localizată în oraşul Bremen, deci în fosta Germanie de Vest. Totuşi, cu unele excepţii, se ocupă de promovarea compozitorilor din fosta R.D.G. Una din aceste excepţii este Pascal Bentoiu căruia i-a fost dedicat un disc compact conţinând Concertul pentru vioară şi orchestră Opus 9, Concertul numărul 2 pentru pian şi orchestră Opus 12 şi Sonata pentru pian şi vioară Opus 14. Toate acestea sunt lucrări de tinereţe ale maestrului fiind scrise în interval de patru ani, între 1958 - Concertul pentru vioară - şi 1962 - Sonata pentru vioară şi pian. Deci nu este un portret complet deoarece lucrări scrise într-un interval atât de scurt nu pot prezenta evoluţia stilistică a compozitorului. Oricum, lucrările propuse pe acest disc compact sunt tonale, accessibile, iar una dintre ele chiar este o capodoperă: Sonata pentru pian şi vioară. Lucrarea este o demnă succesoare a sonatei a III-a de Enescu, compozitor a cărui muzică Bentoiu o cunoaşte ca nimeni altul. Este o lucrare în două părţi contrastante, intense, emotive. Concertul pentru vioară - dedicat lui Ştefan Gheorghiu care a premiat lucrarea - are un caracter liric, contrastând cu Concertul numărul doi pentru pian care este mai vioi, în special în finalul cu ritmuri sincopate.

Aş fi dorit să fiu mai entusiasmat asupra interpreţilor, dar violonista Jenny Abel - care a făcut foarte mult pentru muzica românească şi pentru Romania în general - nu mai pare a fi în deplinătatea forţelor ei. Timbrul nu este plăcut şi intonaţia nu chiar corectă. Compensează însă cu muzicalitatea ei. Pianistul Mihai Ungureanu nu are probleme de ordin tehnic, dar lectura sa este corectă, nimic mai mult. Horia Andreescu acompaniază bine păstrând echilibrul discursului orchestrei cu soliştii. Orchestra este Nordwestdeutsche Philharmonie din Herford, care i-a avut ca directori pe Hermann Scherchen şi Erich Bergel. Nu este chiar o orchestră de clasă mondială - şi acest lucru se simte în special în finalul concertului pentru pian - şi în plus cu numai 78 de muzicieni are o dimensiune mai redusă, dar profesionalismul ei poate fi pus în discuţie. Şi oricum partida de alămuri este superioară celei a oricărei orchestre româneşti.

Există o înregistrare a sonatei cu Valentin şi Ştefan Gheorghiu care ar trebui re-editată de Electrecord; acel disc mai conţine şi Sonata pentru violoncel cu Valentin Gheorghiu şi Radu Aldulescu. De asemenea Valentin Gheorghiu a înregistrat - alături de Mihai Brediceanu şi orchestra din Moscova - unul din concertele pentru pian ale maestrului Bentoiu, dar nu mai ţin minte dacă era vorba de primul sau al doilea concert (apropo, cine zicea că Valentin Gheorghiu nu poate interpreta muzica contemporană?) Până ca aceste înregistrari să revadă lumina zilei, noul disc compact poate fi recomandat cu rezervaţiile făcute mai sus.

Pascal Bentoiu - un portret.
Concertul pentru vioară şi orchestră Opus 9.
Concertul numarul 2 pentru pian şi orchestră Opus 12.
Sonata pentru pian şi vioară Opus 14.
Jenny Abel, vioară. Mihai Ungureanu, pian.
Nordwestdeutsche Philharmonie. Dirijor: Horia Andreescu
Hastedt Verlag und Musikedition Bremen - număr de catalog: ht 5325.

joi, octombrie 12, 2006

Corneliu Porumboiu la Londra

După Toronto, un nou festival de prima categorie a invitat filmul lui Corneliu Porumboiu "A fost sau n-a fost?" Este vorba de Festivalul de la Londra organizat de British Film Institute şi de ziarul "The Times". Filmul lui Porumboiu va rula pe 31 octombrie şi pe 2 noiembrie.

Din nou trebuie remarcat că festivalul de la Londra nu a fost prea prielnic cinematografiei noastre. Din filmele făcute în ultimii ani doar "Moartea domnului Lăzărescu" şi "Terminus Paradis" au fost selecţionate. Meritul lui Corneliu Porumboiu este deci cu atât mai mare.

marți, octombrie 10, 2006

Orchestra din Cleveland - Franz Welser-Möst

Orchestra din Cleveland este cunoscută drept artistocrata orchestrelor americane, combinând precizia tehnică cu un rafinament şi o eleganţă mai degrabă specific orchestrelor europene. Într-adevăr, sunetul dulce al suflătorilor de lemn nu poate fi comparat decât cu cel al suflătorilor orchestrei Concertgebouw din Amserdam. Ca să nu mai vorbim de sunetul catifelat al corzilor (în randul cărora o intalnim şi pe compatrioata noastră Ioana Missits în partida viorilor secunde) sau de cel rustic al partidei de corn.

De fapt sonoritatea orchestrei a salvat prima lucrare din program, simfonia a V-a de Antonin Dvorák. Aproape că mă topeam ascultând clarinetele la începutul lucrării. Este o simfonie mai puţin cunoscută a compozitorului ceh; de fapt este prima oară când am ascultat-o în concert, deşi înregistrări exista (versiunile mele preferate sunt cele dirijate de Karol Sejna şi Vaclav Neumann, ambii la pupitrul Filarmonicii Cehe.) Ineditul ascultării lucrării "pe viu" şi timbrul orchestral au menţinut interesul. Dar marea decepţie a apărut după pauză: o versiune total insipidă a simfoniei nr. 38 de Mozart. Cum a putut un dirijor austriac să dirijeze o versiune atât de plicticoasă a unei capodopere mozartiene, având la dispoziţie o orchestră minunată, rămâne un mister. Cel puţin în "La mer" de Debussy am putut savura sunetul întregii orchestre, dar Welser-Möst nu a fost în stare sa extragă culorile şi nuanţele lucrării.

Să-i dăm totuşi credit lui Welser-Möst pentru faptul că a păstrat intact nivelul orchestrei şi că nu i-a schimbat sonoritatea. Dar interpretările sale nu m-au convins niciodată, cu o singură excepţie: muzica lui Johann Strauss (nu, nu este puţin lucru să conduci bine Johann Strauss). Din păcate Johann Strauss nu a figurat în programul concertului pe care l-am ascultat, nici măcar la bis; de fapt nu s-au oferit bis-uri, mă rog, nici nu s-au cerut. Totuşi, Ioan Holender continuă să mizeze pe el: Welser-Möst va dirija noua producţie a Tetralogiei Wagneriene care va începe stagiunea viitoare la opera din Viena.

Orchestra din Cleveland
Dirijor: Franz Welser-Möst

Program:
Simfonia a V-a în Fa Major Opus 76 de Antonin Dvorák.
Simfonia nr 38 în Re Major KV 504, "Praga" de Wolfgang Amadeus Mozart."
Marea". Trei schiţe simfonice de Claude Debussy.

Duminică, 8 octombrie, 2006.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.

Din nou despre Silvestri - BBC Legends

Un e-mail pe care l-am primit de la doamna Anda Anastasescu, preşedintele Fundaţiei Internaţionale "Constantin Silvestri" mi-a re-amintit faptul că BBC-ul a şters majoritatea benzilor cu înregistrările concertelor dirijate de marele nostru maestru (nu este caz unic: Radio Winterthur a şters cam toate concertele dirijate de Hermann Scherchen.) Înregistrările de pe CD-ul editat în cadrul seriei "BBC Legends", despre care am mai vorbit, sunt, conform doamnei Anastasescu, în marea lor majoritate făcute dupa benzile personale a lui Constantin Silvestri, înregistrate de dirijor la el acasă după emisiunile BBC-ului!!! (excepţia este uvertura "Beckus the Dandipratt" de Malcolm Arnold care încă mai există în arhiva BBC-ului.)

Acest lucru explică sunetul nu chiar ideal al CD-ului, dar ne face să apreciem şi mai mult valoarea extraordinară a acestor înregistrări, salvate efectiv de la moarte. Pentru că pur şi simplu nu mă satur să ascult interpretarea Interludiilor Maritime din "Peter Grimes", tensiunea pe care o creează Silvestri este inimaginabilă.

Sa închei cu lucruri bune. Benzile făcute de Silvestri au fost păstrate de domnul Raymond Carpenter, clarinetistul principal al orchestrei din Bournemouth până in 1987, la o arhivă din Winchester. Iar doamna Anastasescu a început demersurile pentru un proiect de înregistrare a lucrărilor unor compozitori români, începand bineînţeles cu Constantin Silvestri. Să strângem pumnul.

Trebuie de asemenea menţionat că soţul doamnei Anastasescu este John Gritten, autorul biografiei în limba engleza a lui Constantin Silvestri, "A Musician before his Time". O biografie în limba română a fost scrisă acum câţiva ani de Eugen Pricope, dar oricum cartea domnului Gritten conţine informaţii mai actualizate şi trebuie tradusă în limba română.

P.S. Din fericire, BBC-ul nu a şters îregistrarea Simfoniei a I-a de Enescu dirijată de Silvestri, sunetul în acest caz fiind bun.

Etichete: ,

Momente dramatice la Baltimore...

...şi nu toate datorate muzicii lui Şostakovici. În concertul din vineri, 6 octombrie, după câteva măsuri din partea a IV-a a simfoniei a X-a de Şostakovici, violoncelistul principal al orchestrei din Baltimore, Ilya Finkelshteyn, a leşinat şi a fost dus la spital. Când dirijorul Iuri Temirkanov a reluat lucrarea dupa întrerupere, o creştere a tensiunii a fost evidentă în execuţia lucrării.


A fost pentru prima oară în 25 de ani de mers la concerte când am asistat la un astfel de eveniment.


Si dacă se pare că domnul Finkelshteyn se află în afara oricărui pericol, nu pot să nu mă gândesc la dirijorii Giuseppe Sinopoli sau Joseph Keilberth care au murit dirijând "Aida" şi, respectiv, "Tristan şi Isolda". Ca să nu mai vorbim de moartea stupidă a compatrioatei noastre Clara Haskil...

luni, octombrie 02, 2006

Orchestra simfonică din Baltimore, Iuri Temirkanov

Pentru noi, orchestra din Baltimore va rămâne orchestra lui Sergiu Comissiona. Fiindcă el a transformat o mică orchestră regională în una din cele mai importante din America, culminând cu inaugurarea unei moderne săli de concert, Joseph Meyerhoff Hall, cu o superbă acustică.

Comissiona şi-a terminat mandatul de 16 ani în fruntea orchestrei în 1984, dar a continuat să o conducă până la sfârşitul vieţii în calitate de director emerit, programând şi Rapsodia a I-a de Enescu. Între timp orchestra a fost îmbunătăţită de David Zinman şi de Iuri Temirkanov şi va începe un nou capitol anul viitor când Marin Alsop va intra în istorie drept prima femeie director muzical a unei mari orchestre americane.

Temirkanov şi-a incheiat mandatul său de director muzical al orchestrei din Baltimore anul trecut, dar a deschis stagiunea anul acesta cu un prim concert având în program "Cântecele copiilor morţi" de Gustav Mahler, solistă fiind mezzo-soprana Nancy Maultsby, şi Simfonia a V-a de Dmitri Şostakovici în cadrul sărbătoririi centenarului naşterii compozitorului. Tot în cadrul aniversării lui Şostakovici, Temirkanov va dirija săptămâna viitoare un concert integral dedicat creaţiei marelui compozitor rus de la care sper să nu lipsesc. Din păcate, aceste două concerte sunt singurile dirijate de Temirkanov anul acesta...

Temirkanov a fost doar timp de şase ani director al orchestrei din Baltimore. În timpul mandatului său orchestra a fost îmbunătăţită vizibil dar repertoriul său a fost destul de limitat şi concentrat pe lucrări ale compozitorilor ruşi. În plus, se vedea că inima lui era alături de orchestra din Sf. Petersburg a cărui prim dirijor a fost din 1988. Chiar în timpul şederii sale la Baltimore a Încercat a strânge fonduri pentru orchestra sa rusă, neglijând după părera unora aceeaşi activitate pentru orchestra din Baltimore. De asemenea, în ultimile stagiuni, Temirkanov a anulat foarte multe din concertele sale fiind înlocuit cu dirijori oaspeţi, unii, e adevărat destul de buni. Unii. Au rezultat triumfuri muzicale dar şi săli pe jumatăte goale...

Unul din "păcatele" lui Temirkanov în timpul directoratului său este schimbarea frecventă a programului concertelor. Chiar şi programul concertului de deschidere a fost modificat: iniţial a fost anunţată "Simfonia clasică" de Prokofiev şi o lucrare de Svirdov în locul "Cantecelor copiilor morţi" de Mahler (cea mai ciudată întâmplare în acest sens a avut loc acum doi ani când, una câte una, au fost schimbate toate lucrările anunţate ca până la urmă şi Temirkanov însuşi să fie schimbat. Îmi amintesc de celebra glumă în care cineva întreabă la Radio Erevan: "Este adevărat că lui Şostakovici i s-au dat 1000 de dolari?" Răspuns: "Da, este purul adevăr. Nu Şostakovici ci Haciaturian. Nu 1000 ci 10000. Nu dolari ci ruble. Nu i s-au dat, i s-au luat. Dar este purul adevăr.")

Revenind la concert. Fiind deschiderea stagiunii, acesta a început, în mod tradiţional, cu intonarea Imnul Americii. Nu pot să nu remarc o usuoară ironie: un dirijor care nu a fost chiar dizident şi care a avut o carieră destul de bună pe timpul U.R.S.S.-ului să dirijeze Imnul Americii! Au urmat "Cântecele copiilor morţi" unde Temirkanov a dovedit încă o dată că este un bun cunoscător al muzicii Mahleriene. Superb solo-ul cornistului Philip Munds. Mezzo-soprana Nancy Maultsby are o voce caldă, cu unele mici "note de lemn" în registrul acut, dar a colaborat bine cu dirijorul.

Piesa de rezistenţă a fost bineînţeles simfonia lui Şostakovici. Piesa este o specialitate a lui Temirkanov care nu a dezamăgit. Mi-a plăcut foarte mult cum a accentuat sarcasmul mahlerian al scherzo-ului precum şi tragicul părţii lente. Sonoritatea corzilor a fost bogată, dar, din orchestră, trebuie să remarc în special pe flautista Emily Skala şi partida de tromboni care este la aceleaşi nivel cu cele mai bune din lume. Cât despre coda, Temirkanov optează pentru un tempo lent. Pe partitură Şostakovici indică un tempo din ce în ce mai rapid, dând simfoniei un final pseudo-triumfal: după ce opera "Doamna Macbeth din Mtsensk" a fost interzisă de Stalin, Şostakovici a spus că simfonia a V-a reprezintă "răspunsul unui artist sovietic la critică justă". Tempo-ul rapid este deci respectat de aproape toţi dirijorii occidentali care au inclus lucrarea în repertoriul lor: Bernstein, Solti, Dutoit, etc. Mai toţi dirijorii rusi - Mravinsky, Kondrasin, Rostropovici, Rojdestvensky, si, bineinteles, Temirkanov - care l-au cunoscut intim pe compozitor optează pentru o codă cu un tempo lent. Astfel, pseudo-triumfalismul finalului se transformă în adevărată tragedie. Cum spunea chiar compozitorul: "dacă cineva te bate şi îţi spune 'bucură-te, bucură-te', tu o să te ridici şi o să începi să pretinzi că te bucuri. Loviturile de timpani din coda sunt absolut şocante la un tempo lent.

De ce totuşi am plecat de la concert nu chiar satisfăcut? Fiindcă în urma cu câţiva ani am ascultat o versiune absolut de neuitat a Simfoniei a V-a sub bagheta lui Rostropovici. Rostropovici n-are deloc tehnica lui Temirkanov, nu are nici ştiinţa orchestrei, şi în majoritatea lucrărilor repertoriului clasic este neinspirat sau chiar, să o spunem, incompetent. Dar în Şostakovici, face Rostropovici ce face şi cumva galvanizează orchestra care cântă de parcă viaţa membrilor ei ar depinde de acest concert. Când am plecat la sfârşitul concertului lui Rostropovici, loviturile timpanului chiar au părut date în aşa fel încât numai de bucurie să nu-ţi ardă .

Orchestra simfonică din Baltimore.
Dirijor: Iuri Temirkanov
Solistă: Nancy Maultsby, mezzo-soprană
Gustav Mahler: "Cântecele copiilor morţi"
Dmitri Şostakovici: Simfonia a V-a în re minor Op. 47
Sâmbătă, 30 Septembrie 2006
Joseph Meyerhoff Hall, Baltimore