Orchestra simfonică din Baltimore, Iuri Temirkanov
Pentru noi, orchestra din Baltimore va rămâne orchestra lui Sergiu Comissiona. Fiindcă el a transformat o mică orchestră regională în una din cele mai importante din America, culminând cu inaugurarea unei moderne săli de concert, Joseph Meyerhoff Hall, cu o superbă acustică.
Comissiona şi-a terminat mandatul de 16 ani în fruntea orchestrei în 1984, dar a continuat să o conducă până la sfârşitul vieţii în calitate de director emerit, programând şi Rapsodia a I-a de Enescu. Între timp orchestra a fost îmbunătăţită de David Zinman şi de Iuri Temirkanov şi va începe un nou capitol anul viitor când Marin Alsop va intra în istorie drept prima femeie director muzical a unei mari orchestre americane.
Temirkanov şi-a incheiat mandatul său de director muzical al orchestrei din Baltimore anul trecut, dar a deschis stagiunea anul acesta cu un prim concert având în program "Cântecele copiilor morţi" de Gustav Mahler, solistă fiind mezzo-soprana Nancy Maultsby, şi Simfonia a V-a de Dmitri Şostakovici în cadrul sărbătoririi centenarului naşterii compozitorului. Tot în cadrul aniversării lui Şostakovici, Temirkanov va dirija săptămâna viitoare un concert integral dedicat creaţiei marelui compozitor rus de la care sper să nu lipsesc. Din păcate, aceste două concerte sunt singurile dirijate de Temirkanov anul acesta...
Temirkanov a fost doar timp de şase ani director al orchestrei din Baltimore. În timpul mandatului său orchestra a fost îmbunătăţită vizibil dar repertoriul său a fost destul de limitat şi concentrat pe lucrări ale compozitorilor ruşi. În plus, se vedea că inima lui era alături de orchestra din Sf. Petersburg a cărui prim dirijor a fost din 1988. Chiar în timpul şederii sale la Baltimore a Încercat a strânge fonduri pentru orchestra sa rusă, neglijând după părera unora aceeaşi activitate pentru orchestra din Baltimore. De asemenea, în ultimile stagiuni, Temirkanov a anulat foarte multe din concertele sale fiind înlocuit cu dirijori oaspeţi, unii, e adevărat destul de buni. Unii. Au rezultat triumfuri muzicale dar şi săli pe jumatăte goale...
Unul din "păcatele" lui Temirkanov în timpul directoratului său este schimbarea frecventă a programului concertelor. Chiar şi programul concertului de deschidere a fost modificat: iniţial a fost anunţată "Simfonia clasică" de Prokofiev şi o lucrare de Svirdov în locul "Cantecelor copiilor morţi" de Mahler (cea mai ciudată întâmplare în acest sens a avut loc acum doi ani când, una câte una, au fost schimbate toate lucrările anunţate ca până la urmă şi Temirkanov însuşi să fie schimbat. Îmi amintesc de celebra glumă în care cineva întreabă la Radio Erevan: "Este adevărat că lui Şostakovici i s-au dat 1000 de dolari?" Răspuns: "Da, este purul adevăr. Nu Şostakovici ci Haciaturian. Nu 1000 ci 10000. Nu dolari ci ruble. Nu i s-au dat, i s-au luat. Dar este purul adevăr.")
Revenind la concert. Fiind deschiderea stagiunii, acesta a început, în mod tradiţional, cu intonarea Imnul Americii. Nu pot să nu remarc o usuoară ironie: un dirijor care nu a fost chiar dizident şi care a avut o carieră destul de bună pe timpul U.R.S.S.-ului să dirijeze Imnul Americii! Au urmat "Cântecele copiilor morţi" unde Temirkanov a dovedit încă o dată că este un bun cunoscător al muzicii Mahleriene. Superb solo-ul cornistului Philip Munds. Mezzo-soprana Nancy Maultsby are o voce caldă, cu unele mici "note de lemn" în registrul acut, dar a colaborat bine cu dirijorul.
Piesa de rezistenţă a fost bineînţeles simfonia lui Şostakovici. Piesa este o specialitate a lui Temirkanov care nu a dezamăgit. Mi-a plăcut foarte mult cum a accentuat sarcasmul mahlerian al scherzo-ului precum şi tragicul părţii lente. Sonoritatea corzilor a fost bogată, dar, din orchestră, trebuie să remarc în special pe flautista Emily Skala şi partida de tromboni care este la aceleaşi nivel cu cele mai bune din lume. Cât despre coda, Temirkanov optează pentru un tempo lent. Pe partitură Şostakovici indică un tempo din ce în ce mai rapid, dând simfoniei un final pseudo-triumfal: după ce opera "Doamna Macbeth din Mtsensk" a fost interzisă de Stalin, Şostakovici a spus că simfonia a V-a reprezintă "răspunsul unui artist sovietic la critică justă". Tempo-ul rapid este deci respectat de aproape toţi dirijorii occidentali care au inclus lucrarea în repertoriul lor: Bernstein, Solti, Dutoit, etc. Mai toţi dirijorii rusi - Mravinsky, Kondrasin, Rostropovici, Rojdestvensky, si, bineinteles, Temirkanov - care l-au cunoscut intim pe compozitor optează pentru o codă cu un tempo lent. Astfel, pseudo-triumfalismul finalului se transformă în adevărată tragedie. Cum spunea chiar compozitorul: "dacă cineva te bate şi îţi spune 'bucură-te, bucură-te', tu o să te ridici şi o să începi să pretinzi că te bucuri. Loviturile de timpani din coda sunt absolut şocante la un tempo lent.
De ce totuşi am plecat de la concert nu chiar satisfăcut? Fiindcă în urma cu câţiva ani am ascultat o versiune absolut de neuitat a Simfoniei a V-a sub bagheta lui Rostropovici. Rostropovici n-are deloc tehnica lui Temirkanov, nu are nici ştiinţa orchestrei, şi în majoritatea lucrărilor repertoriului clasic este neinspirat sau chiar, să o spunem, incompetent. Dar în Şostakovici, face Rostropovici ce face şi cumva galvanizează orchestra care cântă de parcă viaţa membrilor ei ar depinde de acest concert. Când am plecat la sfârşitul concertului lui Rostropovici, loviturile timpanului chiar au părut date în aşa fel încât numai de bucurie să nu-ţi ardă .
Orchestra simfonică din Baltimore.
Dirijor: Iuri Temirkanov
Solistă: Nancy Maultsby, mezzo-soprană
Gustav Mahler: "Cântecele copiilor morţi"
Dmitri Şostakovici: Simfonia a V-a în re minor Op. 47
Sâmbătă, 30 Septembrie 2006
Joseph Meyerhoff Hall, Baltimore
Comissiona şi-a terminat mandatul de 16 ani în fruntea orchestrei în 1984, dar a continuat să o conducă până la sfârşitul vieţii în calitate de director emerit, programând şi Rapsodia a I-a de Enescu. Între timp orchestra a fost îmbunătăţită de David Zinman şi de Iuri Temirkanov şi va începe un nou capitol anul viitor când Marin Alsop va intra în istorie drept prima femeie director muzical a unei mari orchestre americane.
Temirkanov şi-a incheiat mandatul său de director muzical al orchestrei din Baltimore anul trecut, dar a deschis stagiunea anul acesta cu un prim concert având în program "Cântecele copiilor morţi" de Gustav Mahler, solistă fiind mezzo-soprana Nancy Maultsby, şi Simfonia a V-a de Dmitri Şostakovici în cadrul sărbătoririi centenarului naşterii compozitorului. Tot în cadrul aniversării lui Şostakovici, Temirkanov va dirija săptămâna viitoare un concert integral dedicat creaţiei marelui compozitor rus de la care sper să nu lipsesc. Din păcate, aceste două concerte sunt singurile dirijate de Temirkanov anul acesta...
Temirkanov a fost doar timp de şase ani director al orchestrei din Baltimore. În timpul mandatului său orchestra a fost îmbunătăţită vizibil dar repertoriul său a fost destul de limitat şi concentrat pe lucrări ale compozitorilor ruşi. În plus, se vedea că inima lui era alături de orchestra din Sf. Petersburg a cărui prim dirijor a fost din 1988. Chiar în timpul şederii sale la Baltimore a Încercat a strânge fonduri pentru orchestra sa rusă, neglijând după părera unora aceeaşi activitate pentru orchestra din Baltimore. De asemenea, în ultimile stagiuni, Temirkanov a anulat foarte multe din concertele sale fiind înlocuit cu dirijori oaspeţi, unii, e adevărat destul de buni. Unii. Au rezultat triumfuri muzicale dar şi săli pe jumatăte goale...
Unul din "păcatele" lui Temirkanov în timpul directoratului său este schimbarea frecventă a programului concertelor. Chiar şi programul concertului de deschidere a fost modificat: iniţial a fost anunţată "Simfonia clasică" de Prokofiev şi o lucrare de Svirdov în locul "Cantecelor copiilor morţi" de Mahler (cea mai ciudată întâmplare în acest sens a avut loc acum doi ani când, una câte una, au fost schimbate toate lucrările anunţate ca până la urmă şi Temirkanov însuşi să fie schimbat. Îmi amintesc de celebra glumă în care cineva întreabă la Radio Erevan: "Este adevărat că lui Şostakovici i s-au dat 1000 de dolari?" Răspuns: "Da, este purul adevăr. Nu Şostakovici ci Haciaturian. Nu 1000 ci 10000. Nu dolari ci ruble. Nu i s-au dat, i s-au luat. Dar este purul adevăr.")
Revenind la concert. Fiind deschiderea stagiunii, acesta a început, în mod tradiţional, cu intonarea Imnul Americii. Nu pot să nu remarc o usuoară ironie: un dirijor care nu a fost chiar dizident şi care a avut o carieră destul de bună pe timpul U.R.S.S.-ului să dirijeze Imnul Americii! Au urmat "Cântecele copiilor morţi" unde Temirkanov a dovedit încă o dată că este un bun cunoscător al muzicii Mahleriene. Superb solo-ul cornistului Philip Munds. Mezzo-soprana Nancy Maultsby are o voce caldă, cu unele mici "note de lemn" în registrul acut, dar a colaborat bine cu dirijorul.
Piesa de rezistenţă a fost bineînţeles simfonia lui Şostakovici. Piesa este o specialitate a lui Temirkanov care nu a dezamăgit. Mi-a plăcut foarte mult cum a accentuat sarcasmul mahlerian al scherzo-ului precum şi tragicul părţii lente. Sonoritatea corzilor a fost bogată, dar, din orchestră, trebuie să remarc în special pe flautista Emily Skala şi partida de tromboni care este la aceleaşi nivel cu cele mai bune din lume. Cât despre coda, Temirkanov optează pentru un tempo lent. Pe partitură Şostakovici indică un tempo din ce în ce mai rapid, dând simfoniei un final pseudo-triumfal: după ce opera "Doamna Macbeth din Mtsensk" a fost interzisă de Stalin, Şostakovici a spus că simfonia a V-a reprezintă "răspunsul unui artist sovietic la critică justă". Tempo-ul rapid este deci respectat de aproape toţi dirijorii occidentali care au inclus lucrarea în repertoriul lor: Bernstein, Solti, Dutoit, etc. Mai toţi dirijorii rusi - Mravinsky, Kondrasin, Rostropovici, Rojdestvensky, si, bineinteles, Temirkanov - care l-au cunoscut intim pe compozitor optează pentru o codă cu un tempo lent. Astfel, pseudo-triumfalismul finalului se transformă în adevărată tragedie. Cum spunea chiar compozitorul: "dacă cineva te bate şi îţi spune 'bucură-te, bucură-te', tu o să te ridici şi o să începi să pretinzi că te bucuri. Loviturile de timpani din coda sunt absolut şocante la un tempo lent.
De ce totuşi am plecat de la concert nu chiar satisfăcut? Fiindcă în urma cu câţiva ani am ascultat o versiune absolut de neuitat a Simfoniei a V-a sub bagheta lui Rostropovici. Rostropovici n-are deloc tehnica lui Temirkanov, nu are nici ştiinţa orchestrei, şi în majoritatea lucrărilor repertoriului clasic este neinspirat sau chiar, să o spunem, incompetent. Dar în Şostakovici, face Rostropovici ce face şi cumva galvanizează orchestra care cântă de parcă viaţa membrilor ei ar depinde de acest concert. Când am plecat la sfârşitul concertului lui Rostropovici, loviturile timpanului chiar au părut date în aşa fel încât numai de bucurie să nu-ţi ardă .
Orchestra simfonică din Baltimore.
Dirijor: Iuri Temirkanov
Solistă: Nancy Maultsby, mezzo-soprană
Gustav Mahler: "Cântecele copiilor morţi"
Dmitri Şostakovici: Simfonia a V-a în re minor Op. 47
Sâmbătă, 30 Septembrie 2006
Joseph Meyerhoff Hall, Baltimore
publicat de George la
12:40 p.m.
<< Pagina de pornire