marți, iulie 29, 2008

Leon Fleisher la 80 de ani

Pe 23 iulie Leon Fleisher a implinit 80 de ani. Pe 24 si 25 iulie Orchestra Simfonica din Baltimore l-a omagiat pe artistul care a fost, intre altele, dirijor asociat al orchestrei - incepand cu 1973, pe timpul directoratului lui Sergiu Comissiona. De fapt Fleisher si Comissiona au colaborat si in concertul care a inaugurat pe atunci noua sala a orchestrei, "Joseph Meyerhoff Hall" - pe 16 septembrie, 1982.

Fleisher va ramane insa in istorie drept unul din marii pianisti ai secolului XX. Iar interpretarea Concertului nr. 12 de Wolfgang Amadeus Mozart a avut ceva din poezia si delicatetea pe care o cunosteam din inregistrarile sale facute cu patru decenii in urma. Departe de a spune ca Fleisher se afla la varful puterilor sale. Dar si la aceasta varsta inaintata, recuperat fiind dupa ce a suferit de distonie focala, ne-a oferit o versiune (aproape) demna de numele sau. Alti muzicieni canta mai mult decat ar trebui si nu stiu sa se opreasca. Pe Fleisher inca l-as asculta - daca lucrarea nu este dificila din punct de vedere tehnic.

Dar l-as asculta preferabil cu o personalitate puternica la pupitru. In aceste concerte Fleisher a aparut atat cat dirijor cat si pianist, iar uneori a avut tendinta sa se piarda in detalii, iar alteori as fi dorit mai multa energie. Nu de putine ori m-am intrebat daca rezultatele extraordinare obtinute de pianist in inregistrarile sale cu George Szell nu se datoreaza si manei de fier a dirijorului. Stiu ca este nedrept sa compar orice artist la 80 de ani cu cel care era la 35 de ani, dar gandurile zboara.

Ca dirijor Fleisher este desigur competent dar tot ca pianist il prefer, fie si trecut de varful carierei. A condus simfoniile nr. 35, Haffner, si 40 de Mozart. Au fost interpretari corecte, lipsite de surprize, dar deloc plicticoase. Unele imprecizii in executia orchestrala s-ar putea datora timpului limitat al repetitiilor.

La sfarsitul concertului orchestra si spectatorii au cantat un "Happy Birthday to You". Dar, asa cum a observat si un critic, de ziua sa Leon Fleisher a fost cel care a adus cadouri publicului.

Orchestra Simfonica din Baltimore.
Dirijor si solist: Leon Fleisher.

Program Wolfgang Amadeus Mozart:
Simfonia nr. 35 in Re Major KV 385, Haffner.
Concertul pentru pian si orchestra nr. 12 in La Major KV 414.
Simfonia nr. 40 in Sol minor KV 550.

Joi, 24 iulie, 2008.
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland.

Etichete: , ,

vineri, iulie 25, 2008

Prezente romanesti in Anglia

Dirijorul Christian Badea a condus recent spectacolul cu opera "Boema" de Puccini la Opera Regala din Londra. Reprezentatiile au fost marcate de accidentarea tenorului Roberto Aronica asa cum se poate citi in aceasta cronica din ziarul "The Observer". O alta cronica a fost publicata in revista-online "Musicweb International" si ii apartine lui Jim Pritchard.

Regizorul Silviu Purcarete va monta la Festivalul de la Glyndebourne opera "Love and Other Demons" de Peter Eötvös, el insusi nascut la Odorheiu Secuiesc. Decorurile, costumele, si luminile ii apartin lui Helmut Stürmer, nascut la Timisoara, iar poiectionista va fi Anca Dumitrescu. Dirijor este Vladimir Jurowski, iar orchestra, Filarmonica din Londra.

Etichete: ,

luni, iulie 21, 2008

Enescu in arhivele ziarului New York Times

Navigand pe pagina de Internet a ziarului New York Times, am descoperita ca unele articole de la inceputul secolului trecut pot acum fi accesate gratis in varianta PDF. Am putut citi deci cronici ale concertelor in care muzica lui Enescu era noua si interpretata de artisti precum Mahler, Muck, Fiedler, sau Damrosch. Retin in special cronicile Suitei a I-a sub bagheta lui Mahler (de remarcat ca marele compozitor a efectuat unele retusuri in partitura si a eliminat miscarea a III-a, "Intermède"), a primei Rapsodii Romane sub bagheta lui Max Fiedler, a primei simfonii dirijata de Walter Damrosch, a dixtuorului pentru suflatori interpretat de ansamblul Barrère, sau a octetului pentru coarde interpretat de cvartetul "Kneisel" caruia i s-au adaugat patru alti muzicieni (apasati pe butonul "View Full Article"; dintr-un motiv sau altul nu am reusit sa deschid direct articolele.)

Datorita legilor de copyright, nu pot afisa articolele direct pe blog. Va sfatuiesc insa sa descarcati direct orice articol va intereseaza; nu stiu cat timp va ramane gratis. Si nu va limitati doar la Enescu (incidental, scris "Enesco" in articolele vechi.)

Etichete: , , , ,

marți, iulie 15, 2008

Un aspect mai putin cunoscut al creatiei enesciene

Ca si majoritatea compozitorilor din epoca in care a trait, George Enescu a efectuat unele transcriptii. O orchestratie a unei inventiuni de Bach (cea in Si Bemol Major) a fost dirijata de Pierre Monteux in 1911. Acompaniamentul de pian adaugat unui capriciu de Paganini (nr. 6) a fost inregistrat de Yehudi Menuhin si de Enescu insusi. Dar cea mai putin asteptata orchestratie este cea a Rapsodiei Spaniole de Albeniz. Conform prefatei din livretul inregistrarii despre care o sa vorbesc mai jos, aceasta a fost facuta cu ocazia unui concert la Paris dirijat de Gabriel Pierné tot in 1911 deoarece orchestratia originala a lui Albeniz a fost pierduta.

Rapsodia exista si intr-o versiune pentru duo pianistic, iar o alta orchestratie a lucrarii a fost facuta de unul din membrii familiei Halffter, Cristóbal daca nu ma insel. Aceasta versiune a fost inregistrata de Alicia de Larrocha acompaniata de Orchestra Filarmonicii din Londra sub bagheta lui Rafael Frühbeck de Burgos. Pianista Felicja Blumental a inregistrat si ea lucrarea dar nu stiu ce versiune foloseste. Si desigur, exista si inregistrari ale variantei pentru duo pianistic. (Pentru cei care nu cunosc, familia Halffter este o ilustra dinastie muzicala spaniola; Cristóbal, care inca mai traieste, este nepotul fratilor Ernesto si Rodolfo Halffter, ambii compozitori.)

Rapsodia lui Albeniz contine mai multe sectiuni bine contrastate si include dansuri spaniole precum petenera, jota, sau malagueña. In varianta lui Enescu, pianul domina iar orchestra are un rol secundar, acompaniator. Orchestratia este totusi bogata, instrumentele "spaniole" precum castañetele nelipsind. Ii las pe altii sa decida daca Enescu a captat spiritul lucrarii lui Albeniz. Ceea ce este important este ca Rapsodia Spaniola de Albeniz/Enescu este o lucrare care, desi probabil minora, "poate sa se sprijine pe propriile picioare" ca sa ma exprim astfel. Si nu lipsita de deliciu.

Cunosc o singura inregistrare. Cea efectuata de pianistul Jean-François Heisser si de Orchestra de Camera din Lausanne condusa de Jesús Lopez-Cobos. Mi-as putea dori mai multa verva si senzualitate (pot doar sa-mi imaginez ce-ar fi scos Ataulfo Argenta de pilda) si, de asemenea, o sectiune mai larga a instrumentelor de coarde. Oricum, Rapsodia Spaniola de Albeniz/Enescu poate fi ascultata intr-o versiune profesionista.
Cam aceleasi impresii generale si asupra interpretarii celorlalte lucrari de pe CD: Noches en los Jardines de España de Manuel de Falla (ascultati versiunea Soriano/Argenta pentru o adevarata interpretare clasica), "Concierto Fantastico" de Albeniz, si Rapsodia sinfónica de Turina.

Nu a fost insa singura incursiune a lui Enescu in lumea muzicii spaniole. Spre sfarsitul vietii, reamintesc, l-a acompaniat pe Christian Ferras intr-o inregistrare a Concierto-ului d'estio de Joaquin Rodrigo.

Etichete: , , ,

duminică, iulie 13, 2008

Ruxandra Donose si David Cronenberg

Plecand de la filmul "Musca" in regia lui David Cronenberg, compozitorul Howard Shore, autorul muzicii filmului, a compus o opera a carui libreto a fost scris de David Henry Hwang. Premiera a avut loc recent la Théâtre du Châtelet din Paris, Cronenberg insusi fiind regizor - a fost debutul sau in opera. Dirijor a fost Placido Domingo, iar mezzo-soprana Ruxandra Donose a interpretat rolul Veronicai Quaife. Parteneri i-au fost Daniel Okulitch in rolul lui Seth Brundle si David Curry in rolul lui Stathis Borans. Dante Ferretti, care in filme a lucrat cu Fellini, Scorsese, sau Pasolini, semneaza scenografia. Criticii insa au fost destul de reci la adresa operei dar au subliniat aportul interpretilor. Acest articol din ziarul Toronto Globe and Mail sumarizeaza reactia criticilor francezi.

"Musca" va fi reluata in septembrie la Opera din Los Angeles cu aceeasi distributie. Oricum, un rol cu vizibilitate pentru Ruxandra Donose.

Etichete: ,

joi, iulie 10, 2008

"Oedipe": inregistrarea lui Lawrence Foster re-editata

Una din noutatile discografice promise pentru luna august este re-editarea inregistrarii operei Oedipe facuta de Lawrence Foster in 1989 avand-ul pe José van Dam drept interpret al rolului titular. Aceasta ramane dupa parerea mea cea mai buna "versiune oficiala" a capodoperei enesciene (ceea ce este cea mai buna interpretare, cea a lui Charles Bruck, zace in arhiva INA.) S-a reprosat, probabil pe drept, rigiditatea si lipsa de imaginatie a dirijorului dar, in apararea sa, el iubeste partitura enesciana iar aceasta dragoste iese totusi la iveala in inregistrare - pentru Foster, Oedipe nu este doar "o alta zi la servici". Iar distributia este probabil cea mai buna disponibila la acea data.
Meritul principal al inregistrarii insa este faptul ca "a pus Oedipe pe harta". Vechea versiune a Electrecordului a fost prost distribuita si cunoscuta doar de o mana de oameni in afara Romaniei. Lawrence Foster are meritul de a fi convins o companie de prima marime, EMI, sa graveze capodopera enesciana iar firma a crezut in acest proiect. Deoarece inregistrarea a fost disponibila timp de multi ani pe piata; de fapt copii inca se mai gasesc pe Internet. Iar admiratorii lui José Van Dam, Nicolai Gedda, Barbara Hendricks, Brigitte Fassbaender, Gabriel Bacquier, etc. nu au neglijat un important disc al artistilor preferati. Si fara aceasta inregistrare, "Oedipe" nu s-ar mai fi reprenzentat la Berlin, Amserdam, sau Barcelona (in ultimile doua cazuri versiuni de concert); probabil ca la Viena prezenta lui Ioan Holender ar fi garantat totusi prezenta in repertoriu.

Din pacate re-editarea a fost facuta in The Opera Series, ceea ce inseamna ca libretul operei va fi disponibil pe Internet in versiune PDF. Chiar si asa, re-aparitia acestei versiuni nu poate fi decat binevenita.

Etichete: , ,

luni, iulie 07, 2008

Leonard Slatkin si Orchestra Simfonica Nationala din Washington - un mic bilant

Au mai spus si altii ca Leonard Slatkin a fost un director muzical inconsistent la Washington. El a imbunatatit considerabil orchestra, dar nu a dus-o la nivelul celei din St. Louis pe care dirijorul american o transformase intr-una din cele mai bune, apropiata chiar ca nivel celor "mari 5" (New York, Cleveland, Boston, Philadelphia, si Chicago.) - ba chiar, da, o sa o spun, dupa parerea mea, Orchestra din St. Louis era mai buna pe vremea directoratului lui Slatkin decat Orchestra din Philadelphia a lui Muti sau Filarmonica din New York a lui Zubin Mehta - poate chiar si decat Orchestra Simfonica din Boston a lui Seiji Ozawa. Interpretarile lucrarilor marelui repertoriu (Beethoven, Mahler, Strauss, Ceaikovski, etc.) rareori au fost inspirate. Cand Slatkin a fost totusi inspirat, acest lucru s-a petrecut in special in opere ale compozitorilor englezi sau americani (Vaughan Williams, William Schuman, Aaron Copland, etc.) dar chiar si aici putine din ele au fost cu adevarat memorabile - ma gandesc probabil la Simfonia a VIII-a de William Schuman si cam atat. Voi trece deci pe scurt in revista "anii Slatkin" concentrandu-ma pe ceea ce a fost bun.

Fara indoiala, cei mai buni ani ai directoratului au fost primii trei-patru. Orchestra se imbunatatea vizibil (sau sa spun "audibil"!), programarea imaginativa, iar Slatkin facea eforturi de a atrage public nou la concerte. La aceasta s-a adaugat contributia sa de a convinge directoratul de la Kennedy Center de a ameliora acustica salii de concerte; rezultatele nu s-au lasat asteptate nici aici desi auditoriul ramane departe de a fi ideal. Treptat insa lucrurile au cazut in rutina iar exceptiile de care am vorbit mai sus deveneau tot mai rare - desi, ca sa fiu corect, in ultimile doua stagiuni lucrurile au revenit cumva pe o mica panta ascendenta.

In afara elementului tehnic (adica imbunatatirea orchestrei), lucrul cel mai bun pe care l-a facut Leonard Slatkin a fost sa imbogateasca repertoriul orchestrei. O lucrare in particular a reprezentat o superba revelatie: "Cruciada copiilor" de Gabriel Pierné, un subapreciat compozitor si dirijor ramas astazi in istorie datorita faptului ca a condus premiera "Pasarei de foc" - si, sa nu uitam, prima auditie a Simfoniei a III-a de Enescu in varianta revizuita. Pierné nu este chiar uitat astazi, firma "Timpani" oferindu-ne mai multe CD-uri cu muzica sa, nu (inca?) din pacate si "Cruciada copiilor". Pentru cei curiosi, as putea desigur recomanda baletul "Cydalise et le Chèvre-Pied " ca o alternativa la "Daphnis et Chloé" de Ravel.

Dar sa revenim la Slatkin. O alta importanta - si surprinzatoare - prima auditie la Washington a fost cea a Simfoniei a XV-a de Sostakovici. Surprinzatoare deoarece asa cum se stie redecesorul lui Slatkin a fost Mstislav Rostropovici. Alte prime auditii a unor lucrari importante au fost cele ale Missei Glagolitice de Janacek si a Simfoniei "Turangalila" de Messiaen. Mai trebuie desigur subliniat efortul sefului de orchestra de a promova muzica americana. Ii dau de asemenea credit dirijorului deoarece nu a uitat lucrari pe care le-a executat in prima auditie: nu de putine ori le-a reluat in stagiunile ulterioare.

In urmatorii doi ani Orchestra Simfonica Nationala se va afla intr-o perioada de tranzitie. Ivan Fischer este dirijor principal (ce pacat ca nu a acceptat directoratul) care insa va conduce doar cinci concerte stagiunea urmatoare. Printre numele vehiculate drept posibili directori muzicali au fost cele ale lui Lorin Maazel si Christoph Eschenbach. De urmarit...

Cat despre Slatkin, el va deveni directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Detroit, dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh si a Filarmonicii Regale din Londra. Sa-i urez succes.

Etichete: , ,

joi, iulie 03, 2008

Ramas bun de la Leonard Slatkin

Ultimul concert de abonament pe care Leonard Slatkin l-a dirijat in calitatea de director muzical al Orchestrei Simfonice Nationale din Washington s-a deschis cu uvertura "Leonora nr. 3" de Beethoven. A fost o citire corecta si cam atat. A urmat concertul nr. 2 pentru violoncel si orchestra de Sostakovici. Lucrarea a fost dedicata lui Mstislav Rostropovici care a executat atat prima auditie mondiala (sub bagheta lui Evgheni Svetlanov) cat si cea de la Washington unde Howard Mitchell a condus. Curios insa ca Rostropovici nu a programat niciodata concertul pe timpul directoratului sau la Washington, in istoria orchestrei lucrarea mai fiind executata o singura data in 2000 cand dirijor a fost Gerard Schwarz iar solist Lynn Harrell.

De data aceasta solista a fost tanara argentiniana Sol Gabetta. Daca a captivat printr-un sunet omogen in toate registrele instrumentului, acesta nu a fost suficient pentru a reda intrega gama a emotiilor muzicii lui Sostakovici. Multe din lucrarile compozitorului rus, inclusiv primul concert pentru violoncel si orchestra, te rascolesc imediat de la o prima auditie. Concertul nr 2 pentru violoncel si orchestra insa este o lucrare mai complexa si mai intima care nu intotdeauna il rasplateste pe meloman la o singura la o singura ascultare. Impresia pe care o da este cea de resemnara in fata sortii desperate. Violoncelul, atunci cand nu canta solo, este mai degaraba un primus inter pares in raport cu orchestra, dar putinile pasaje in care solistul domina sunt de un dramatism insuportabil. Sol Gabetta a fost curajoasa in a aborda acest opus - cu atat mai mult cu cat initial au fost programate "Variatiunile pe o tema rococo" de Ceaikovski, o lucrare cu mult mai usoara atat tehnic cat si emotional - si sunt sigur ca in viitor ne va oferi o versiune memorabila a concertului de Sostakovici.

Programul s-a incheiat cu o specialitate a lui Slatkin: Simfonia nr. 3 de Aaron Copland. In ciuda faptului ca a fost premiata de Serge Koussevitzky, lucrarea ma lasa rece datorita in special lipsei de contrast intre parti. Seful de orchestra a adus insa o binevenita prospetime si a stiut sa evite bombasticismul.

Orchestra Simfonica Nationala din Washington.
Dirijor: Leonard Slatkin.
Solista: Sol Gabetta, violoncel.

Program:Ludwig van Beethoven: Uvertura "Leonora" nr. 3, Op. 72a.
Dmitri Sostakovici: Concertul nr. 2 pentru violoncel si orchestra Op. 126.
Aaron Copland: Simfonia nr. 3.

Sambata, 28 iunie, 2008.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.

Etichete: ,