O versiune de referinta a operei "Oedipe"
In majoritatea monografiilor lui George Enescu este mentionat faptul ca la doua saptamani de la moartea sa, mai precis pe 18 mai 1955, a avut loc la Paris un concert in cadrul caruia fost executata opera "Oedipe". Initiativa organizarii acestui concert i-a apartinut lui Henry Barraud, pe atunci director al Radioteleviziunii Franceze (ORTF), care a dorit cu acest prilej sa inregistreze capodopera enesciana. Din fericire benzile de magnetofon inca se pastreaza in arhivele Institutului National al Audiovizualului (INA). Ascultandu-le, am avut mai multe revelatii.
Orice versiune a operei "Oedipe" se sprijina pe doi piloni: dirijorul si interpretul rolului titular. Seful de orchestra trebuie sa controleze discursul muzical, sa stie sa reliefeze structura lucrarii, sa nu se piarda in detalii dar din acelasi timp sa nu piarda din detalii. Si, cel mai important, sa patrunda in miezul limbajului enescian. Toate aceste amanunte sunt magistral captate de timisoreanul Charles Bruck. Observati de exemplu cum seful de orchestra mareste treptat tensiunea in actul al III-lea, cum face sa explodeze aceasta tensiune la descoperirea adevarului de catre Oedipe, ca apoi sa scoata in evidenta delicatetea muzicii la intrarea pe scena a Antigonei.
De mentionat ca atat Bruck cat si Xavier Depraz, interpretul rolului titular, l-au vizitat pe Enescu in timpul pregatirii concertului (cf. Nicolae Margineanu, "Une Symphonie du temps retrouvé", Editura Video, 1995). Asa cum spunea si Noel Malcolm, putem doar sa ne inchipuim cat de mult si-ar fi dorit compozitorul sa asculte inca o data lucrarea mult iubita... (Noel Malcolm: "George Enescu His life and Music", Toccata Press, Londra, 1990, p. 159.)
Vorbind de Xavier Depraz, el a fost considerat succesorul lui André Pernet ca interpret al lui Oedipe cand Opera din Paris a incercat, si din pacate a esuat, sa reia lucrarea enesciana. Concertul din 18 mai 1955 a ramas deci singura ocazie cu care artistul a cantat acest rol. Dar ce lectura magistrala! Depraz reuseste sa captureze toata complexitatea personajului. Vocea sa este profunda, puternica, nobila. Artistul da dovada de o demnitate regala chiar si in momentele in care eroul este lovit - dar nu biruit - de soarta. In scena in care Oedipe isi scoate ochii, nu cunosc un alt cantaret care a reusit sa dea o mai mare dignitate cuvintelor "pour la dernière fois". Sau in finalul lucrarii, remarcam felul in care artistul, dand putine semne de oboseala, surprinde serenitatea impacarii cu soarta si a biruirii destinului.
Magnific cum este Depraz, ar fi nedrept daca am neglija restul interpretilor, din fericire in totalitate francofoni. In primul rand Rita Gorr care ne ofera o versiune a rolului Sfinxului pentru care superlativele nu sunt suficiente. André Vessières este un remarcabil interpret al rolului lui Tiresias. Duetul sau cu Oedipe in actul al treilea este un adevarat duel al titanilor. De fapt majoritatea cantaretilor sunt bine distribuiti si se achita cel putin cu profesionalism de rolurile lor. Si este imposibil sa nu observam emotia interpretilor, emotie datorata probabil disparitiei lui Enescu. Concertul a devenit deci un omagiu adus compozitorului. Asa cum spunea si Xavier Depraz, unii spectatori chiar au plans! (cf. Nicolae Margineanu, "Une Symphonie du temps retrouvé", Editura Video, 1995).
Valoarea acestei versiuni este augmentata de prezenta in distributie a trei cantareti care au luat parte la premiera operei din 1936. Henri Medus recreeaza rolul Paznicului, rol pe care l-a interpretat la premiera, desi trebuie spus ca trecerea anilor din pacate se face simtita. Pierre Froumenty a fost interpretul lui Creon la premiera; il gasim aici in rolul mai putin solicitant al Marelui Preot. In fine, Louis Noguera a cantat rolul unui Teban la premiera dar in acest concert il intruchipeaza pe Phorbas.
Deci un "Oedipe" perfect? Din pacate nu. Cea mai mare slabiciune a acestei variante interpretative este taieturile facute in partitura. Cea mai mare a parte a acestor taieturilor au fost efectuate in primul act - dansurile tebane de pilda si nu numai. Ele sunt mai putin numeroase in actul al doilea si al partrulea iar actul al treilea este complet.
O alta slabiciune este executia orchestrala nesigura, uneori chiar imprecisa, punctata totusi cu remarcabile solo-uri cum ar fi cel al flautului. Ezitarile se datoresc desigur noutatii limbajului enescian - era vorba pe atunci de o lucrare contemporana pe care multi nu o intelegeau. Asa cum povestea dirijorul Charles Bruck ( din nou cf. Nicolae Margineanu, "Une Symphonie du temps retrouvé", Editura Video, 1995), la prima repetitie, dupa primele cinci-sase masuri membrii orchestrei au inceput sa se revolte spunand ca ceea ce executa nu este muzica. La care seful de orchestra a raspuns cu un ton calm dar firm: "Domnilor, este o capodopera". Si continua maestrul: "Aveam deja 40 de ani si instrumentistii stiau ca nu folosesc deseori acest cuvant". Pana la urma muzicienii au fost convinsi de valoarea lucrarii, ajungand chiar sa o iubeasca. Iar dirijorul, un cunoscut specialist in muzica contemporana, incheie: "in mod sigur este una din cele mai importante sase, chiar cinci opere ale secolului XX".
De ce am ales sa vorbesc despre o inregistrare putin cunoscuta si greu de ascultat? Raspunsul scurt ar fi ca, in ciuda unor slabiciuni, avem de-a face probabil cu cea mai buna interpretare a operei "Oedipe". Este singura versiune ce ne-a ramas care a beneficiat de unele sfaturi ale compozitorului. Si singura care se bucura de aportul unor cantareti care au participat la premiera din 1936. Avem de-a face deci cu un important document sonor care ar trebui sa fie cunoscut de orice meloman interesat de capodopera enesciana. O editare a acestui document sonor pe disc compact mi se pare esentiala. Pana atunci m-as multumi si cu o transmisie radiofonica sau pe Internet.
Oedipe: Xavier Depraz. Tiresias: André Vessières. Creon: Lucien Lovano. Pastorul: Jean Giraudeau. Marele Preot: Pierre Froumenty. Phorbas: Louis Noguera. Paznicul: Henri Medus. Tezeu - Denis Poujol. Laios - Joseph Peyron. Jocasta - Geneviève Moizan. Sfinxul - Rita Gorr. Antigone - Berthe Monmart. Meropa - Freda Betti.
Corul si Radiodifuziunii Franceze. Maestra de cor: Yvonne Gouverné. Orchestre Radio-Symphonique, dirijor: Charles Bruck.
Inregistrarea unui concert din 18 mai, 1955, sala "Pleyel", Paris.
Orice versiune a operei "Oedipe" se sprijina pe doi piloni: dirijorul si interpretul rolului titular. Seful de orchestra trebuie sa controleze discursul muzical, sa stie sa reliefeze structura lucrarii, sa nu se piarda in detalii dar din acelasi timp sa nu piarda din detalii. Si, cel mai important, sa patrunda in miezul limbajului enescian. Toate aceste amanunte sunt magistral captate de timisoreanul Charles Bruck. Observati de exemplu cum seful de orchestra mareste treptat tensiunea in actul al III-lea, cum face sa explodeze aceasta tensiune la descoperirea adevarului de catre Oedipe, ca apoi sa scoata in evidenta delicatetea muzicii la intrarea pe scena a Antigonei.
De mentionat ca atat Bruck cat si Xavier Depraz, interpretul rolului titular, l-au vizitat pe Enescu in timpul pregatirii concertului (cf. Nicolae Margineanu, "Une Symphonie du temps retrouvé", Editura Video, 1995). Asa cum spunea si Noel Malcolm, putem doar sa ne inchipuim cat de mult si-ar fi dorit compozitorul sa asculte inca o data lucrarea mult iubita... (Noel Malcolm: "George Enescu His life and Music", Toccata Press, Londra, 1990, p. 159.)
Vorbind de Xavier Depraz, el a fost considerat succesorul lui André Pernet ca interpret al lui Oedipe cand Opera din Paris a incercat, si din pacate a esuat, sa reia lucrarea enesciana. Concertul din 18 mai 1955 a ramas deci singura ocazie cu care artistul a cantat acest rol. Dar ce lectura magistrala! Depraz reuseste sa captureze toata complexitatea personajului. Vocea sa este profunda, puternica, nobila. Artistul da dovada de o demnitate regala chiar si in momentele in care eroul este lovit - dar nu biruit - de soarta. In scena in care Oedipe isi scoate ochii, nu cunosc un alt cantaret care a reusit sa dea o mai mare dignitate cuvintelor "pour la dernière fois". Sau in finalul lucrarii, remarcam felul in care artistul, dand putine semne de oboseala, surprinde serenitatea impacarii cu soarta si a biruirii destinului.
Magnific cum este Depraz, ar fi nedrept daca am neglija restul interpretilor, din fericire in totalitate francofoni. In primul rand Rita Gorr care ne ofera o versiune a rolului Sfinxului pentru care superlativele nu sunt suficiente. André Vessières este un remarcabil interpret al rolului lui Tiresias. Duetul sau cu Oedipe in actul al treilea este un adevarat duel al titanilor. De fapt majoritatea cantaretilor sunt bine distribuiti si se achita cel putin cu profesionalism de rolurile lor. Si este imposibil sa nu observam emotia interpretilor, emotie datorata probabil disparitiei lui Enescu. Concertul a devenit deci un omagiu adus compozitorului. Asa cum spunea si Xavier Depraz, unii spectatori chiar au plans! (cf. Nicolae Margineanu, "Une Symphonie du temps retrouvé", Editura Video, 1995).
Valoarea acestei versiuni este augmentata de prezenta in distributie a trei cantareti care au luat parte la premiera operei din 1936. Henri Medus recreeaza rolul Paznicului, rol pe care l-a interpretat la premiera, desi trebuie spus ca trecerea anilor din pacate se face simtita. Pierre Froumenty a fost interpretul lui Creon la premiera; il gasim aici in rolul mai putin solicitant al Marelui Preot. In fine, Louis Noguera a cantat rolul unui Teban la premiera dar in acest concert il intruchipeaza pe Phorbas.
Deci un "Oedipe" perfect? Din pacate nu. Cea mai mare slabiciune a acestei variante interpretative este taieturile facute in partitura. Cea mai mare a parte a acestor taieturilor au fost efectuate in primul act - dansurile tebane de pilda si nu numai. Ele sunt mai putin numeroase in actul al doilea si al partrulea iar actul al treilea este complet.
O alta slabiciune este executia orchestrala nesigura, uneori chiar imprecisa, punctata totusi cu remarcabile solo-uri cum ar fi cel al flautului. Ezitarile se datoresc desigur noutatii limbajului enescian - era vorba pe atunci de o lucrare contemporana pe care multi nu o intelegeau. Asa cum povestea dirijorul Charles Bruck ( din nou cf. Nicolae Margineanu, "Une Symphonie du temps retrouvé", Editura Video, 1995), la prima repetitie, dupa primele cinci-sase masuri membrii orchestrei au inceput sa se revolte spunand ca ceea ce executa nu este muzica. La care seful de orchestra a raspuns cu un ton calm dar firm: "Domnilor, este o capodopera". Si continua maestrul: "Aveam deja 40 de ani si instrumentistii stiau ca nu folosesc deseori acest cuvant". Pana la urma muzicienii au fost convinsi de valoarea lucrarii, ajungand chiar sa o iubeasca. Iar dirijorul, un cunoscut specialist in muzica contemporana, incheie: "in mod sigur este una din cele mai importante sase, chiar cinci opere ale secolului XX".
De ce am ales sa vorbesc despre o inregistrare putin cunoscuta si greu de ascultat? Raspunsul scurt ar fi ca, in ciuda unor slabiciuni, avem de-a face probabil cu cea mai buna interpretare a operei "Oedipe". Este singura versiune ce ne-a ramas care a beneficiat de unele sfaturi ale compozitorului. Si singura care se bucura de aportul unor cantareti care au participat la premiera din 1936. Avem de-a face deci cu un important document sonor care ar trebui sa fie cunoscut de orice meloman interesat de capodopera enesciana. O editare a acestui document sonor pe disc compact mi se pare esentiala. Pana atunci m-as multumi si cu o transmisie radiofonica sau pe Internet.
Oedipe: Xavier Depraz. Tiresias: André Vessières. Creon: Lucien Lovano. Pastorul: Jean Giraudeau. Marele Preot: Pierre Froumenty. Phorbas: Louis Noguera. Paznicul: Henri Medus. Tezeu - Denis Poujol. Laios - Joseph Peyron. Jocasta - Geneviève Moizan. Sfinxul - Rita Gorr. Antigone - Berthe Monmart. Meropa - Freda Betti.
Corul si Radiodifuziunii Franceze. Maestra de cor: Yvonne Gouverné. Orchestre Radio-Symphonique, dirijor: Charles Bruck.
Inregistrarea unui concert din 18 mai, 1955, sala "Pleyel", Paris.
Etichete: George Enescu, Inregistrari, opera
publicat de George la
3:20 p.m.
<< Pagina de pornire