Wiener Philharmoniker Live

Am ascultat cinci din cele 12 discuri compacte aparute in cadrul acestei editii. Iata impresiile mele.

Cel mai interesant disc compact este cel care contine lucrari ale lui Johann si Josef Strauss sub bagheta lui Clemens Krauss. Asa cum am spus, piesele au fost gravate in ajunul anului nou in 1940 deci nu reprezinta chiar primul Concert de Anul Nou. Este o inregistrare de referinta care merita sa fie pe larg discutata si o voi face probabil in zilele premergatoare Anului Nou. Ma voi rezuma doar a spune ca a devenit inregistrarea mea preferata din muzica familiei Strauss.

Herbert von Karajan este reprezentat printr-o inregistrare facuta intr-un concert din 1987 deci spre sfarsitul carierei sale. Atat Simfonia nr. 41 de Mozart cat si Simfonia a IV-a de Schumann beneficiaza de o lectura viguroasa si musculoasa in care maestrul nu face nici o concesie noilor tendinte de a prezenta lucrarile cu o orchestra de marime redusa. Avem de-a face cu doua lucrari pe care dirijorul le-a inregistrat de mai multe ori dar aceste gravari din concert mi se par net superioare celor facute in studiou.

Programul discului compact a lui Zubin Mehta incepe cu o (surprinzatoare pentru mine) versiune plina de prospetime a Simfoniei nr. 32 de Mozart ca sa continue cu Simfonia Domestica de Richard Strauss. Nu este cea mai profunda citire - dar de cand este Simfonia Domestica profunda? - dar discul reliefeaza mai bine ca oricare altul tonul si culorile orchestrei ca si acel intraductibil "gemütlich". P.S. Pe de alta parte oboiul in Simfonia Domestica, gravata in 1972, are acel ton acru si strident, o mai veche problema a orchestrei pana la mijlocul anilor '70; in Mozart, inregistrat in 1981, partida de oboi este superba.

Sir Georg Solti are reputatia unui sef de orchestra agresiv care are dificultati cu frazarea discursului muzical. Din fericire nu exista multe semne de agresivitate in discul compact care contine Simfonia nr. 39 de Mozart si Simfonia nr. 8 de Beethoven. Din pacate insa problema frazarii exista iar sunetul orchestrei nu are delicatetea cu care ne-a obisnuit.

In fine, discul compact al lui Karl Bohm ne ofera lecturi robuste si directe a unor piese de Mozart, Brahms, si Strauss, dar interpretarile sale sunt lipsite de spontaneitate si imaginatie. Trebuie totusi sa remarc finetea suflatorilor in "Variatiunile pe o tema de Haydn" de Brahms sau sunetul cornilor in "Don Juan" de Richard Strauss (piesa mozartiana este Simfonia nr. 34.)