Cand am sumarizat inregistrarile muzicii lui Enescu, m-am limitat, probabile pe nedrept, la una per lucrare. Dar, ca orice opera atat de bogata ca cea enesciana, posibilitatile de interpretare sunt aproape infinite iar acest lucru a fost reflectat in numeroase documente sonore de-a lungul timpului.
Astfel, lista inregistrarilor pe care am alcatuit-o n-avea sa fie decat incompleta. Lista nu reprezinta decat acele documente sonore pe care le-as alege doar daca as fi fortat sa ma limitez la o inregistrare per lucrare. Din fericire, acesta nu este cazul.
Sa luam de exemplu lucrarile pentru pian. Evident, interpretarea Sonatei a III-a de catre Dinu Lipatti ramane un punct de referinta al gramofonului. Mai putin cunoscut este insa ca exisat si o gravare a celei de-a doua parti din Sonata a I-a. Aceasta a fost editata de casa
Archiphon intr-un fascinant set intitulat
Dinu Lipatti "Les Inédits". Si, vorbind de sonate, nu pot sa nu mentionez contributia Luizei Borac recompensata cu premiul BBC Music Magazine. Iar in arhive se gaseste si o versiune a Sonatei a III-a in interpretarea lui John Ogdon. Apoi, una din cele mai bune interpretari a Sonatei a I-a este cea a lui Samir Golescu. Cat despre suitele pentru pian, in afara fragmentelor lasate de Enescu si Lipatti, cred ca cea mai buna versiune completa ramane cea a Aurorei Ienei. Si as dori sa ascult si interpretarile lui Teodor Paraschivescu.
Nu voi insista asupra rapsodiilor cu atatea versiuni disponibile. Dar daca in cazul Suitei a I-a am preferat versiunea lui Jean Martinon asupra celei a compozitorului, aceasta se datoreaza in mare parte sunetului superior de care dispune dirijorul francez cat si a splendorii Orchestrei din Chicago. Intr-adevar, Martinon reda cea mai convingatoare interpretare a finalului. Fascinant totusi sa-l ascultam pe Enescu dirijand Preludiul la Unison la un tempo mult mai rapid decat cel indicat in partitura si decat cel ales de toti ceilalti dirijori pe care i-am ascultat.
Cat despre Suita a II-a, nu trebuie neglijata versiunea lui Antal Dorati.
Nu as dori sa se creada ca l-am uitat pe George Georgescu. Intr-adevar, el ne-a oferit o excelenta versiune a Simfoniei a I-a, doar ca Silvestri este si mai bun. De asemenea, exista o superba versiune a Rapsodiei a I-a cu Orchestra de Stat a U.R.S.S. Si nu as fi surprins daca in arhiva radioului se pastreaza versiuni ale primelor doua Suite pentru orchestra. De fapt, ma intreb oare cat material inedit cu Georgescu nu se afla prin diverse arhive - ma gandesc in primul rand la concertele cu Filarmonica din Viena sau la cele cu Filarmonica Ceha...
Lucrarile pentru vioara si pian, in special Sonata a III-a sunt si ele foarte bine reprezentate in catalog. Am mentionat versiunea lui Enescu cu Lipatti si evident ar trebui sa adaug si inregistrarea Sonatei a II-a a acelorasi artisti. Enescu a mai gravat aceste lucrari si in compania pianistei Céliny Chailley-Richez dar starea sanatatii sale se deteriorase iar acest lucru din pacate s-a facut simtit. Ceea ce este interesant este ca in filmul lui Nicolae Margineanu "Une symphonie du temps retrouvé" se poata asculta un fragment dintr-o inregistrare a lui Enescu acompaniat de Nicolae Caravia. Sa se fi pastrat oare o versiune integrala a acestui document sonor?
Dintre artistii straini care au gravat Sonata a III-a ii mentionez pe Yehudi Menuhin, Andre Gertler, Ida Haendel, Christian Ferras, si Isaac Stern, desi acesta din urma incepuse sa dea semne de declin. Trecand la artisti romani, acelasi lucru din pacate trebuie spus despre Stefan Gheorghiu, desi contributia lui Valentin Gheorghiu mi se pare superioara celei pe care pianistul a avut-o in compania lui Sherban Lupu. Interpretarile domnului Lupu mi se par meritorii prin remarcabila lor intensitate. Violonistul a dat insa dovada de mai mult rafinament in prima sa inregistrare a Sonatei a III-a in care a fost acompaniat de Claude Cymerman desi trebuie sa precizez ca nu am ascultat decat doua din cele trei miscari din aceasta versiune. Nu as putea incheia capitolul lucrarilor pentru pian si vioara fara a mentiona recentul disc compact a lui Remus Azoitei si Eduard Stan; de-abia astept volumul al II-lea. Tot la fel cum doresc sa ascult si alte versiuni, prea multe pentru ale insirui.
Exista doua versiuni ale celor "Sapte cantece pe versuri de Clement Marot" in care compozitorul acompaniaza. Cea a lui Constantin Stroescu este din pacate incompleta. Cea a lui Sophie Wyss ii gaseste pe cei doi interpreti trecuti de prima tinerete. Nu am ascultat versiunea Ilenei Cotrubas, dar o versiune moderna care mi-a placut a fost cea a cantaretei canadiene Marie-Nicole Lemieux.
Cateva cuvinte despre integralele orchestrale. In primul rand cea a lui Lawrence Foster deoarece maestrul american are merite incontestabile in raspandirea creatiei enesciene. Dirijorul este un profesionist si iubeste muzica lui Enescu. Dar din pacate nu este cel mai imaginativ sef de orchestra. Interpretarile sale sunt corecte insa bine executate. Totusi, inregistrarea operei "Oedipe" ramane un punct de referinta in discografia enesciana.
Punctul forte al interpretarilor lui Cristian Mandeal mi se pare claritatea executiei. Acest lucru se poate vedea cel mai bine in interpretarea Suitei a III-a pentru orchestra; dupa versiunea lui Silvestri, este varianta mea preferata. As dori de asemenea sa remarc interpretarea Rapsodiei a II-a precum si a Uverturii de concert Op. 32. Cea a Simfoniei a III-a are fanii ei pe Internet dar versiunea musculoasa a lui Ion Baciu este mai pe gustul meu.
Meritul lui Horia Andreescu este acela de a prezenta raritati enesciene, in special lucrari "de scoala". Chiar daca nu sunt capodopere, aceste opere sunt pline de prospetime si merita ascultate din cand in cand. De fapt Andreescu mi se pare cel mai inspirat in lucrarile de tinerete, in "Poema Romana" sau in Raspsodia a I-a. Dar si in Simfonia de camera, desi nu este la nivelul lui Silvestri.
Ghenadi Rojdestevnski este un dirijor care stie sa intre in miezul lucrarilor enesciene. El este atent la detaliu, uneori poate in detrimentul viziunii de ansamblu ca de exemplu in Simfonia a II-a. Dar din pacate seful de orchestra nu mai da dovada de aceeasi incisivitate pentru care era cunoscut in urma cu 20-30 de ani. Nu pot deci sa nu speculez ce ar fi fost daca maestrul ar fi inregistrat atunci creatille enesciene - si cu o orchestra intr-adevar de prima clasa.
Chiar si cu aceste adaosuri, tot n-am trecut in revista decat o parte a inregistrarilor enesciene. Exista destule pe care nu le-am ascultat, dar si unele pe care in mod intentionat nu am dorit sa le includ. Pe de alta parte, exista altele pe care as dori sa le asculta si care inca se gasesc in arhive. In afara de cele deja amintite, ar fi cele doua versiuni ale Simfoniei a I-a sub bagheta compozitorului, una cu Orchestra Filarmonicii din Bucuresti, alta cu Orchestra din Cleveland. Apoi Erich Bergel a dirijat lucrarea in compania Filarmonicii din Berlin, a Orchestrei Radiodifuziunii Bavareze, si a Orchestrei Simfonice din Viena, iar cel putin varianta in compania orchestrei din Munchen inca se pastreaza in arhive desi nu as fi surprins sa descoper acelasi lucru si despre celelalte concerte. Tare as dori sa ascult cel putin primele doua versiuni. De asemenea Bergel a interpretat Suita a I-a (de cel mai multe ori din pacate doar primele doua miscari) in compania mai multor orchestre prestigioase ca cea din Chicago sau cea a Radiodifuziunii Bavareze. In continuare, as fi curios sa vad daca mai exista documente sonore ale lui Celibidache in anii din tinerete interpretand una sau ambele Rapsodii cu Filarmonica din Berlin (el le-a programat). Sau a Rapsodiei a II-a sub bagheta lui Ionel Perlea cu orchestra NBC-ului. Nu sunt arhivele fascinante?
Dar una din minele de aur trebuie sa fie arhiva
Festivalului "Enescu". "Oedipe" sub bagheta lui Constantin Silvestri ar fi un bun punct de inceput.
Etichete: Artisti Romani, Artisti Straini, Celibidache, Constantin Silvestri, George Enescu, Inregistrari
Nascut la Paris pe 19 ianuarie, 1884, a studiat la 
Spre sfarsitul carierei dirijeaza mult in Statele Unite. Debuteaza la 
Manuel Rosenthal a fost insa si un (astazi sub)apreciat compozitor. De fapt 
Mai multe informatii despre dirijor in acest 
Programul discului compact a lui 
In fine, discul compact al lui 
Intr-adevar, daca exista o singura piesa care sa ilustreze darul de actor-comic al marelui cantaret, atunci in mod sigur este intermezzo-ul lui Cimarosa, intermezzo care contine probabil cele mai bune 15 minute de muzica puse pe hartie de compozitorul napolitan. Lucrarea este una din cele care trateaza subiectul profesorului de muzica incompetent si a fiasco-ului ce reiese cand acesta repeta o piesa ("Der Schulmeister" de Telemann este un alt exemplu in acest sens si mai exista arii in "La Finta Giardiniera" de Mozart si "Die Opernprobe" de Lortzing in care un personaj repeta cu disperare.) 
