Din nou despre Fernando Corena

In entuziasmul meu asupra lui Fernando Corena, am descoperit ca doua din cele mai delicioase inregistrari ale sale au fost recent re-editate. Este vorba de "Don Pasquale" de Donizetti sub bagheta lui Istvan Kertesz si de "Il maestro di cappella" de Cimarosa sub bagheta lui Argeo Quadri. Aceste doua inregistrari fac obiectul unui savuros set de doua discuri compacte.

Intr-adevar, daca exista o singura piesa care sa ilustreze darul de actor-comic al marelui cantaret, atunci in mod sigur este intermezzo-ul lui Cimarosa, intermezzo care contine probabil cele mai bune 15 minute de muzica puse pe hartie de compozitorul napolitan. Lucrarea este una din cele care trateaza subiectul profesorului de muzica incompetent si a fiasco-ului ce reiese cand acesta repeta o piesa ("Der Schulmeister" de Telemann este un alt exemplu in acest sens si mai exista arii in "La Finta Giardiniera" de Mozart si "Die Opernprobe" de Lortzing in care un personaj repeta cu disperare.)

Ceea ce impresioneaza la interpretarea lui Corena este naturaletea. El nu da impresia ca ar fi un ingamfat atotstiutor profesor de muzica si nu exagereaza ridicolul situatiei. Nici nu are nevoie deoarece darul comic ii este innascut. Ascultati de exemplu cum imita sunetul oboilor, cornilor, violei, sau cum rosteste fraze precum "maggior fracasso". Argeo Quadri conduce cu verva orchestra Operei "Covent Garden" din Londra.

Si nici nu este de mirare faptul ca rolul lui Don Pasquale i se potriveste ca o manusa. Corena sclipeste in rolul titular. Iata in fine o inregistrare in care Don Pasquale nu este umbrit (vocal, evident, dar si ca actor) de Norina, Ernesto, si doctorul Malatesta. Sa luam de exmplu celebrul duet "Cheti cheti immantinente" in care Corena il domina pe Tom Krause, interpretul rolului lui Malatesta. Krause are o voce mai subtire decat Corena si nu este un comic natural. Juan Oncina (Ernesto) are o voce placuta dar mica iar coloratura sa nu este cea mai sigura. Graziella Sciutti impresioneaza ca de obicei mai mult prin felul in care caracterizeaza rolul Norinei: la inceput inocenta, apoi manipulativa, dar mereu fermecatoare. In fine, Istvan Kertesz conduce energetic dar fara suplete si uneori este brusc - chiar in primele masuri de exemplu. Oricum, acest set se recomanda in primul rand datorita marelui, unicului Fernando Corena.

Ascultand-ul pe cantaret in aceste lucrari si in "L'Italiana in Algeri" m-am gandit la faptul ca el si cu Nicolae Herlea au cantat impreuna la "Met" in "Barbierul din Sevilla". Cat de mult as dori sa ascult inregistrarea spectacolului! Si de fapt, o inregistrare a "Barbierul din Sevilla" cu Fernando Corena exista, dirijor fiind acelasi Silvio Varviso care a dirijat la "Met". Din pacate rolul lui Figaro este aici interpretat de Manuel Ausensi.

P.S. Iata cronica lui Evan Dickerson despre un recital al lui Fernando Corena, recital care, asa cum mentioneaza si criticul, ne poate oferi un portret mai complet al artistului.