Maria Bachmann despre Sergiu Celibidache
Maria Bachmann este o violonista americana cunoscuta in special drept interpreta a muzicii moderne si contemporane desi repertoriul ei contine si lucrarile din marea literatura. Puteti afla mai mult despre artista de pe site-ul ei. Eleva a lui Ivan Galamian si Szymon Goldberg la Institutul "Curtis" din Philadelphia, ea a facut parte din orchestra acestui conservator cand a fost condusa de Sergiu Celibidache in legendarul sau concert de debut in America. In ultimul numar al revistei "Fanfare" violonista a acordat un interviu in care a vorbit si despre seful de orchestra. Iata ce a spus:
"Am cantat sub multi, multi mari dirijori in timpul studiilor mele la 'Curtis': Bernstein, Muti, Abbado, Paul Paray, Susskind, Ormandy - aproape toti cei mari ne dirijau in concerte. Dar in ultimul an de facultate a sosit Celibidache; si-a facut de fapt debutul in America cu noi la Carnegie Hall. Visul meu nu a fost niciodata sa ajung violonista intr-o orchestra dar tin foarte mult la acest concert, iar felul in care a fost preparat m-a inspirat mult. Vedeti dumneavoastra, Celibidache are felul lui special de a lucra cu o orchestra si de a-i face pe muzicieni sa gandeasca despre ceea ce vor executa ca si cum ar canta muzica de camera. Aceasta dadea o intensitate deosebita fiecarei piese. Avea evident nevoie de mai mult timp pentru repetitie dar tot la fel trebuia sa-i faca sa gandeasca pe muzicieni in acelasi fel. Daca nu reusesti acest lucru, mai mai mult timp de repetitii devine inutil. Daca insa gandesti despre muzica intr-un alt fel, daca te dechizi asupra altor posibilitati, atunci vei descoperi lucruri noi, lucruri pe care nu stiai ca exista."
Intrebata de criticul Robert Maxham daca isi aminteste programul concertului, doamna Bachmann raspunde: "Desigur! Rossini: Uvertura 'La gazza ladra', Debussy: 'Iberia', Wagner: 'Moartea Isoldei' din 'Tristan si Isolda', si 'Suita Scitica' de Prokofiev. A fost deci un program variat iar reactia publicului a fost uluitoare. Evident, s-a facut si foarte multa publicitate deoarece toate marile orchestre doreau sa-l angajeze pe Celibidache sa conduca dar nici una nu putea sa-si permita timpul nelimitat pentru repetitii pe care il cerea. Dar directorul Institutului 'Curtis' (n.r. celebrul oboist John de Lancie) i-a promis tot ceea ce a dorit. Trebuie insa sa spun ca Celibidache nici macar nu a repetat tot timpul. De foarte multe ori, el doar vorbea cu noi. Nu dorea doar sa repete mereu si mereu aceleasi lucruri. Daca, de exemplu, viorile trebuiau sa cante cu tuba, trebuia sa stii cum sa frazezi impreuna. Iar dupa prima piesa, uvertura lui Rossini, publicul a aplaudat frenetic timp de zece minute si nu vroia sa se opreasca. La sfarsitul concertului ni s-a cerut un bis si reluat Scherzo-ul din Suita lui Prokofiev. A fost un concert extraordinar, special pentru mine, unul pe care nu-l voi uita niciodata. Mi-a aratat ca publicul nu trebuie sa stie efectiv ca vezi muzica intr-un alt fel, nu trebuie sa cunoasca maniera in care a fost preparat concertul, dar ca apreciaza efortul care a fost pus ca si rezultatul. Astfel te conectezi mult mai profund cu spectatorii. Deci Goldberg si Celibidache au fost cei care m-au inspirat cel mai mult."
"Am cantat sub multi, multi mari dirijori in timpul studiilor mele la 'Curtis': Bernstein, Muti, Abbado, Paul Paray, Susskind, Ormandy - aproape toti cei mari ne dirijau in concerte. Dar in ultimul an de facultate a sosit Celibidache; si-a facut de fapt debutul in America cu noi la Carnegie Hall. Visul meu nu a fost niciodata sa ajung violonista intr-o orchestra dar tin foarte mult la acest concert, iar felul in care a fost preparat m-a inspirat mult. Vedeti dumneavoastra, Celibidache are felul lui special de a lucra cu o orchestra si de a-i face pe muzicieni sa gandeasca despre ceea ce vor executa ca si cum ar canta muzica de camera. Aceasta dadea o intensitate deosebita fiecarei piese. Avea evident nevoie de mai mult timp pentru repetitie dar tot la fel trebuia sa-i faca sa gandeasca pe muzicieni in acelasi fel. Daca nu reusesti acest lucru, mai mai mult timp de repetitii devine inutil. Daca insa gandesti despre muzica intr-un alt fel, daca te dechizi asupra altor posibilitati, atunci vei descoperi lucruri noi, lucruri pe care nu stiai ca exista."
Intrebata de criticul Robert Maxham daca isi aminteste programul concertului, doamna Bachmann raspunde: "Desigur! Rossini: Uvertura 'La gazza ladra', Debussy: 'Iberia', Wagner: 'Moartea Isoldei' din 'Tristan si Isolda', si 'Suita Scitica' de Prokofiev. A fost deci un program variat iar reactia publicului a fost uluitoare. Evident, s-a facut si foarte multa publicitate deoarece toate marile orchestre doreau sa-l angajeze pe Celibidache sa conduca dar nici una nu putea sa-si permita timpul nelimitat pentru repetitii pe care il cerea. Dar directorul Institutului 'Curtis' (n.r. celebrul oboist John de Lancie) i-a promis tot ceea ce a dorit. Trebuie insa sa spun ca Celibidache nici macar nu a repetat tot timpul. De foarte multe ori, el doar vorbea cu noi. Nu dorea doar sa repete mereu si mereu aceleasi lucruri. Daca, de exemplu, viorile trebuiau sa cante cu tuba, trebuia sa stii cum sa frazezi impreuna. Iar dupa prima piesa, uvertura lui Rossini, publicul a aplaudat frenetic timp de zece minute si nu vroia sa se opreasca. La sfarsitul concertului ni s-a cerut un bis si reluat Scherzo-ul din Suita lui Prokofiev. A fost un concert extraordinar, special pentru mine, unul pe care nu-l voi uita niciodata. Mi-a aratat ca publicul nu trebuie sa stie efectiv ca vezi muzica intr-un alt fel, nu trebuie sa cunoasca maniera in care a fost preparat concertul, dar ca apreciaza efortul care a fost pus ca si rezultatul. Astfel te conectezi mult mai profund cu spectatorii. Deci Goldberg si Celibidache au fost cei care m-au inspirat cel mai mult."
Etichete: Artisti Romani, Artisti Straini, Diverse
<< Pagina de pornire