Cinci versiuni ale simfoniei a V-a de Bruckner cu Filarmonica din Munchen

Plus o versiune a editiei lui Franz Schalk cu aceeasi orchestra. Schalk, ne amintim, a fost elevul lui Bruckner si a dirijat premiera lucrarii intr-o varianta masiv re-orchestrata si plina de taieturi, in special in final.

Dar de bine, de rau, versiunea lui Schalk, publicata de Doblinger, a fost cea care a ramas in repertoriu pana la aparitia editiei lui Robert Haas, chiar si catva timp dupa aceea. A fost versiunea preferata a lui Hans Knappertsbusch care a inregistrat-o in 1956 pentru casa "Decca" in compania Filarmonicii din Viena. Unii considera ca aceasta este cea mai slaba inregistrare a dirijorului. In 1959 insa "Kna" a dirijat aceeasi lucrare intr-un concert sustinut in compania Filarmonicii din Munchen. Este o interpretare net superioara celei din 1956, dirijorul manuind perfect discursul muzical si foarte rar pierzand controlul. Doua impedimente insa. Unul, executia orchestrala, in 1959 Filarmonica din Munchen nefiind o orchestra de nivel international. A doua si mai serioasa, calitatea sonora. Am cunoscut aceasta interpretare in cadrul unui set de discuri compacte editat de casa "Music and Arts", pe site-ul careia ni se spune: "cele mai bune versiuni ale dirijorului in cel mai bun sunet cu putinta". De acord, in celelalte simfonii sunetul nu este rau tinand cont de provenienta inregistrarilor, dar se intampla ca cea mai proasta calitate sa fie chiar in simfonia a V-a. Dar surpriza, peste cativa ani compania a re-editat aceasta versiune, web site-ul firmei spunand ca sunetul este imbunatatit. Nu cunosc aceasta noua editie, dar atunci cum ramane cu "cel mai bun sunet cu putinta"?


Dupa Knappertsbusch, ceilalti dirijori au optat fie pentru versiunea editata de Robert Haas, fie pentru cea a lui Leopold Nowak. In cazul Simfoniei a V-a, diferentele intre aceste doua versiuni sunt minore, ambele respectand textul original a lui Bruckner. Apropo, trebuie mentionat faptul ca Filarmonica din Munchen a fost cea care a interpretat in prima auditie versiunea originala a Simfoniei a V-a. Aceasta a avut loc in 1935, dirijor fiind directorul muzical de atunci, Siegmund von Hausegger. Acelasi dirijor si orchestra au interpretat de asemenea pentru prima oara versiunea originala a Simfoniei a IX-a de Bruckner, in 1932.

Rudolf Kempe a imbunatatit mult orchestra in timpul in care a fost director muzical. Corzile, chiar daca vor avea o stralucire mai mare sub Celibidache, demonstreza o remarcabila flexibilitate si transparenta, facand fata cu brio cereintelor dirijorului. Timpanii si suflatorii de alama, in special partida trombonilor, se pot compara favorabil cu cei din orice alta mare orchestra. Calcaiul lui Achile ramane insa compartimentul suflatorilor de lemn. In 1975, orchestra si dirijorul au imprimat o versiune pentru "BASF", interpretarea fiind disponibila acum pe disc compact gratie firmei "Scribendum". Dintre toate variantele pe care le discut, cea a lui Kempe are tempii cei mai rapizi. Dar tempoul este justificat de claritatea structurii pe care dirijorul o obtine. Paradoxal insa, desi tempo-ul mai rapid este in general asociat cu o interpretare mai dramatica, versiunea lui Kempe se poate caracteriza in primul rand prin grandoare. Dirijorul utilizeaza editia lui Nowak.

Cel care a transformat Filarmonica din Munchen intr-o orchestra cu adevarat de clasa a fost Sergiu Celibidache care a fost succesorul lui Rudolf Kempe. "Celi" este un magician, sunetele se topesc sub bagheta lui. Unii spun, probabil corect, ca Celibidache nu interpreteaza atat cat mediteaza. Dirijorul este unul dintre cei mai mari interpreti ai muzicii lui Bruckner, desi este nu rareori criticat pentru tempo-ul lent pe care-l prefera. Exista doua versiuni oficiale ale simfoniei a V-a de Bruckner in care Celibidache conduce Filarmonica din Munchen. Una din ele a aparut in urma cu cativa ani facand parte din editia casei de discuri "EMI" si contine inregistrarea din concertele din februarie 1993. Cealalta a aparut recent numai in Japonia si contine un concert sustinut in "tara soarelui rasare" in 1986; am semnalat aparitia aici. Cele doua interpretari sunt similare, dirijorul nemodificand substantial viziunea sa asupra piesei. Probabil ca ar fi de preferat versiunea din 1993 datorita sunetului mai bun si datorita unor surprinzatoare greseli in executia orchestrala din varianta din 1986. Dirijorul este mai constant in 1993, in 1986 momentele de varf fiind superioare, meditatia probabil mai profunda, dar si greselile putin mai mari, iar finalul poate mai putin lipsit de control. "Putin" este cuvantul cheie. Sunt bucuros totusi ca am cunoscut ambele variante. Celibidache utilizeaza editia lui Haas.

Gunther Wand este un alt cunoscut si mult-inregistrat brucknerian. In 1995, in ultima stagiune in care Celibidache a fost directorul muzical al Filarmonicii din Munchen, Wand a dirijat orchestra in Simfonia a V-a de Bruckner. Aceasta versiune se poate asculta gratie casei "Profil". Sa subliniem in primul rand altruismul lui Celibidache care a permis, in repetate randuri, ca alti dirijori de clasa mondiala sa conduca acest repertoriu cu care este el asociat; amintesc de asemenea ca Eugen Jochum a dirijat "orchestra lui Celi" in 1987 in simfonia a IX-a, iar Wand a fost oaspete in repetate randuri, nu de putine ori dirijand Bruckner.

Ceea ce frapeaza in primul rand este executia orchestrala. Este clar ca Filarmonica din Munchen suna mult mai bine sub directorul ei muzical decat sub orice alt dirijor. De fapt parca cu Wand am ascultat alta orchestra. Dus este acel echilibru intre compartimente pe care Celibidache l-a obtinut dupa atata munca. Dusa este claritatea textuala. Dusa este meditatia sonora, dusa este delicatetea pianissimelor. Nu, orchestra nu suna rau deloc, dar dupa ce ascultam rezultatele obtinute de Celibidache este greu sa nu fiu un pic dezamagit. Tot la fel si interpretarea lui Wand. Este o lectura fara mari surprize a unui brucknerian experimentat, care respecta litera partiturii, si din care nu lipseste dramatismul. Tempii sunt in general vioi si foarte bine judecati in contextul structurii lucrarii. Integritatea dirijorului este de admirat, dar parca as dori mai multa imaginatie. Nu cunosc celelalte versiuni ale lui Wand si, repet, nu este o interpretare rea, dar daca ai la dispozitie orchestra lui Celibidache si interpretezi Bruckner, comparatia cu dirijorul nostru este inevitabila. Wand utilizeaza editia lui Haas.

Christian Thielemann a ales Simfonia a V-a de Bruckner pentru concertul sau inaugural in functia de director muzical al Filarmonicii din Munchen. Printr-o fericita coincidenta, aceasta a fost si lucrarea pe care Sergiu Celibidache a ales-o la inaugurarea noii sali de concerte a orchestrei, Philharmonie am Gasteig. In 2004 au trecut deja 8 ani de la moartea lui Celibidache, iar succesorul acestuia, James Levine, nu dirijeaza Bruckner, acest repertoriu fiind lasat dirijorilor oaspeti ai orchestrei, intre care si Wand. Cu toate acestea, orchestra inca exceleaza in aceasta muzica. Dupa atata timp comparatiile cu felul in care Filarmonica din Munchen canta sub bagheta lui Celibidache nu-si mai au rostul desi unii comentatori au faut o paralela intre tempo-ul mai lent al fostului si actualului director muzical uitand ca tempo-ul este doar un factor in ecuatie. Cu toate acestea, versiunea tanarului dirijor nu mi-a displacut. Este un Bruckner solemn, masiv, criticii ar putea spune greoi, cu climaxuri splendide in care partida alamurilor se face remarcata. Poate ii lipseste acea caldura pe care nu numai Celibidache, dar si Jochum sau Schuricht o aduc, si poate ar fi trebuit mai mult contrast intre miscari. Thielemann utilizeaza editia lui Haas.
Deci care este concluzia? Dupa parerea mea versiunile lui Kempe si Celibidache / EMI sunt esentiale pentru brucknerieni. Fanii lui Celibidache vor dori desigur sa asculte si versiunea concertului de la Tokyo. Pentru cei care doresc o versiune a editie lui Schalk - si orice brucknerian ar trebui sa cunoasca aceasta curiozitate istorica - si sunt obisnuiti cu sunetul inregistrarilor de arhiva, versiunea lui Knappertsbusch este de preferat; sper ca intr-adevar noua editie sa aiba un sunet mai bun. Daca suntem curiosi sa ascultam Filarmonica din Munchen in sunet modern sub un alt dirijor decat Celibidache, versiunile lui Wand si Thielemann pot servi desi nici una din ele mi se pare esentiala.