Trei mari orchestre in doua zile
La putin timp dupa ce a fost numit dirijor principal al Orchestrei din Philadelphia, Charles Dutoit a condus orchestra intr-o serie de concerte cuprinzand lucrari de Sibelius, Beethoven, si Rimsky-Korsakov. Datorita problemei parcarii, desi ajunsesem in oras cu o ora inaintea inceperii concertului, am pierdut prima piesa, "Finlandia", si am intrat foarte enervat in sala. Dar toti nervii mi-au trecut odata ce pianista Martha Argerich a inceput sa cante primele note din Concertul pentru pian Nr. 2 de Beethoven. Ce mare artista! O forta a naturii intr-un corp fragil, interpretarea ei pur si simplu electrizeaza sala.
In "Seherezada", lucrare executata in partea a II-a a concertului, Dutoit a dorit sa demonstreze ca alegerea sa nu a fost neinspirata. Orchestra a sunat splendid sub bagheta sa, dirijorul obtinand un remarcabil echilibru intre compartimente. Nu, numai este orchestra lui Stokowski si Ormandy in care sunetul corzilor domina; daca as remarca un compartiment ar fi cel al suflatorilor de lemn. Pe de alta parte solo-urile concertmaestrului David Kim mi s-au parut cam palide, si nici sefa partidei de corn nu mi s-a parut la nivelul unei orchestre ca cea din Philadelphia; in tutti insa compartimentul cornistilor a fost de prima clasa. Cat despre interpretarea lui Dutoit, a fost una eleganta din care nu a lipsit energia. Din pacate aceasta energie a fost prea controlata, iar salbaticia si culorile exotice au lipsit aproape - o mai veche problema cu Dutoit.
De la Philadelphia pana la New York sunt mai putin de doua ore, suficiente ca sa ajung la timp pentru concertul sustinut la Carnegie Hall de Filarmonica din Viena sub bagheta lui Daniel Barenboim. Anul trecut orchestra mi-a produs o surpriza extrem de neplacuta: in concertul dirijat atunci de (cine altul?) Riccardo Muti, a executat, fara nici un fel de explicatii, doar Suita a II-a din "Tricornul" lui Manuel de Falla, nu ambele suite cum a fost anuntat in program. Iata ca se intampla astfel de lucruri si la case mai mari. Intrasem deci cu o anumita rezervare la concert. N-aveam de ce sa ma tem. Barenboim a sfaramat pentru a nu stiu cata oara mitul ca Filarmonica din Viena ignora dirijorul si canta asa cum ii place. Da, orchestra are sunetul ei inconfundabil, dar a sunat mult mai bine anul acesta sub Barenboim decat anul trecut sub Muti. Daca se poate reprosa ceva executiei orchestrale este faptul ca in Simfonia a VII-a de Bruckner suflatorii de alama uneori acopereau celelalte compartimente, si aceasta este vina dirijorului. Pe de alta parte, intr-o lucrare ca Simfonia a V-a de Schubert care a deschis programul, era imposibil sa nu te lasi sedus de sunetul orchestrei. Cat despre interpretarea propriu zisa a simfoniei de Bruckner, aceasta mi s-a parut superioara versiunilor dirijorului pe care le-am ascultat anterior, pe viu sa pe disc, in compania Orchestrei din Chicago sau a Filarmonicii din Berlin. Dar nu am putut sa nu observ o anumita raceala, o anumita distantare de public a dirijorului care tinea sa demonstreze ca stapanirea resurselor unei orchestre numai prezinta nici un secret pentru el. Acest narcisism a fost cel mai evident in coda lucrarii in care Barenboim a accelerat vizibil tempo-ul si a utilizat un al doilea timpanist, lucru necerut de partitura - cel putin in editia lui Robert Haas.
Intors acasa, a doua zi am asistat la concertul Orchestrei "Gewandhaus" din Leipzig sub bagheta lui Riccardo Chailly. Programul a inceput cu "Don Juan" de Richard Strauss in care au existat cateva dezincronizari intre compartimentele orchestrei si in care partida de corni a tinut-o din gafa in gafa. Chailly s-a agitat mult. Aceste erori si desincronizari au disparut insa in poemul "O viata de erou", executat in partea a II-a a concertului. Intr-adevar, partida de corni a fost superba, alamurile in general au fost puternice fara a domina, suflatorii din lemn au avut un sunet cald, iar corzile au avut acel sunet catifelat cunoscut din atatea inregistrari. Si daca o orchestra precum "Gewandhaus" este mult prea sofisticata pentru a transforma "O viata de erou" in muzica bombastica pe care criticii ei spun ca este, dirijorul Riccardo Chailly nu a reusit sa convinga ca lucrarea ar fi mai mult decat un laborious exercitiu. S-a mai executat si Concertul pentru pian numarul 1 de Franz Liszt in care solist a fost Yundi Li. Nu incape indoiala ca pianistul are o tehnica desavarsita parcurgand fara frica dificila partitura. Ascultandu-l insa la o zi dupa Martha Argerich era greu sa nu obser diferenta intre o mare artista si un tanar talentat.
Orchestra din Philadelphia
Dirijor: Charles Dutoit
Solista: Martha Argerich.
Program:
Jean Sibelius: "Finlandia", poem Op. 26
Ludwig van Beethoven: Concertul pentru pian Nr. 2 in Si-Bemol Major Op. 19
Nikolai Rimski-Korsakov: "Seherezada", Op. 35
Vineri, 2 martie, 2007, matineu
Verizon Hall, Kimmel Center, Philadelphia
Filarmonica din Viena
Dirijor: Daniel Barenboim
Program:
Franz Schubert: Simfonia a V-a in Si-Bemol Major D. 486
Anton Bruckner: Simfonia a VII-a in Mi Major
Vineri, 2 martie, 2007
Carnegie Hall, New York
Orchestra "Gewandhaus" din Leipzig
Dirijor: Riccardo Chailly
Solist: Yundi Li
Program:
Richard Strauss: "Don Juan", poem simfonic Op. 20
Franz Liszt: Concertul pentru pian Nr. 1 in Mi-Bemol Major
Richard Strauss: "O viata de erou", poem simfonic Op. 40
Sambata, 3 martie 2007
Center for the Arts, George Mason University, Fairfax.
P.S. Martha Argerich este cunoscuta pentru faptul ca anuleaza concertele in care este programata; daca nu ma insel artista are unele probleme de sanatate. Chiar saptamana aceasta a anulat concertul pe care trebuia sa-l sustina in compania Orchestrei Simfonice din Boston. Sa speram ca nu va anula concertele de la Festivalul "Enescu".
In "Seherezada", lucrare executata in partea a II-a a concertului, Dutoit a dorit sa demonstreze ca alegerea sa nu a fost neinspirata. Orchestra a sunat splendid sub bagheta sa, dirijorul obtinand un remarcabil echilibru intre compartimente. Nu, numai este orchestra lui Stokowski si Ormandy in care sunetul corzilor domina; daca as remarca un compartiment ar fi cel al suflatorilor de lemn. Pe de alta parte solo-urile concertmaestrului David Kim mi s-au parut cam palide, si nici sefa partidei de corn nu mi s-a parut la nivelul unei orchestre ca cea din Philadelphia; in tutti insa compartimentul cornistilor a fost de prima clasa. Cat despre interpretarea lui Dutoit, a fost una eleganta din care nu a lipsit energia. Din pacate aceasta energie a fost prea controlata, iar salbaticia si culorile exotice au lipsit aproape - o mai veche problema cu Dutoit.
De la Philadelphia pana la New York sunt mai putin de doua ore, suficiente ca sa ajung la timp pentru concertul sustinut la Carnegie Hall de Filarmonica din Viena sub bagheta lui Daniel Barenboim. Anul trecut orchestra mi-a produs o surpriza extrem de neplacuta: in concertul dirijat atunci de (cine altul?) Riccardo Muti, a executat, fara nici un fel de explicatii, doar Suita a II-a din "Tricornul" lui Manuel de Falla, nu ambele suite cum a fost anuntat in program. Iata ca se intampla astfel de lucruri si la case mai mari. Intrasem deci cu o anumita rezervare la concert. N-aveam de ce sa ma tem. Barenboim a sfaramat pentru a nu stiu cata oara mitul ca Filarmonica din Viena ignora dirijorul si canta asa cum ii place. Da, orchestra are sunetul ei inconfundabil, dar a sunat mult mai bine anul acesta sub Barenboim decat anul trecut sub Muti. Daca se poate reprosa ceva executiei orchestrale este faptul ca in Simfonia a VII-a de Bruckner suflatorii de alama uneori acopereau celelalte compartimente, si aceasta este vina dirijorului. Pe de alta parte, intr-o lucrare ca Simfonia a V-a de Schubert care a deschis programul, era imposibil sa nu te lasi sedus de sunetul orchestrei. Cat despre interpretarea propriu zisa a simfoniei de Bruckner, aceasta mi s-a parut superioara versiunilor dirijorului pe care le-am ascultat anterior, pe viu sa pe disc, in compania Orchestrei din Chicago sau a Filarmonicii din Berlin. Dar nu am putut sa nu observ o anumita raceala, o anumita distantare de public a dirijorului care tinea sa demonstreze ca stapanirea resurselor unei orchestre numai prezinta nici un secret pentru el. Acest narcisism a fost cel mai evident in coda lucrarii in care Barenboim a accelerat vizibil tempo-ul si a utilizat un al doilea timpanist, lucru necerut de partitura - cel putin in editia lui Robert Haas.
Intors acasa, a doua zi am asistat la concertul Orchestrei "Gewandhaus" din Leipzig sub bagheta lui Riccardo Chailly. Programul a inceput cu "Don Juan" de Richard Strauss in care au existat cateva dezincronizari intre compartimentele orchestrei si in care partida de corni a tinut-o din gafa in gafa. Chailly s-a agitat mult. Aceste erori si desincronizari au disparut insa in poemul "O viata de erou", executat in partea a II-a a concertului. Intr-adevar, partida de corni a fost superba, alamurile in general au fost puternice fara a domina, suflatorii din lemn au avut un sunet cald, iar corzile au avut acel sunet catifelat cunoscut din atatea inregistrari. Si daca o orchestra precum "Gewandhaus" este mult prea sofisticata pentru a transforma "O viata de erou" in muzica bombastica pe care criticii ei spun ca este, dirijorul Riccardo Chailly nu a reusit sa convinga ca lucrarea ar fi mai mult decat un laborious exercitiu. S-a mai executat si Concertul pentru pian numarul 1 de Franz Liszt in care solist a fost Yundi Li. Nu incape indoiala ca pianistul are o tehnica desavarsita parcurgand fara frica dificila partitura. Ascultandu-l insa la o zi dupa Martha Argerich era greu sa nu obser diferenta intre o mare artista si un tanar talentat.
Orchestra din Philadelphia
Dirijor: Charles Dutoit
Solista: Martha Argerich.
Program:
Jean Sibelius: "Finlandia", poem Op. 26
Ludwig van Beethoven: Concertul pentru pian Nr. 2 in Si-Bemol Major Op. 19
Nikolai Rimski-Korsakov: "Seherezada", Op. 35
Vineri, 2 martie, 2007, matineu
Verizon Hall, Kimmel Center, Philadelphia
Filarmonica din Viena
Dirijor: Daniel Barenboim
Program:
Franz Schubert: Simfonia a V-a in Si-Bemol Major D. 486
Anton Bruckner: Simfonia a VII-a in Mi Major
Vineri, 2 martie, 2007
Carnegie Hall, New York
Orchestra "Gewandhaus" din Leipzig
Dirijor: Riccardo Chailly
Solist: Yundi Li
Program:
Richard Strauss: "Don Juan", poem simfonic Op. 20
Franz Liszt: Concertul pentru pian Nr. 1 in Mi-Bemol Major
Richard Strauss: "O viata de erou", poem simfonic Op. 40
Sambata, 3 martie 2007
Center for the Arts, George Mason University, Fairfax.
P.S. Martha Argerich este cunoscuta pentru faptul ca anuleaza concertele in care este programata; daca nu ma insel artista are unele probleme de sanatate. Chiar saptamana aceasta a anulat concertul pe care trebuia sa-l sustina in compania Orchestrei Simfonice din Boston. Sa speram ca nu va anula concertele de la Festivalul "Enescu".
Etichete: Concerte
publicat de George la
3:00 p.m.
<< Pagina de pornire