Leon Fleisher la 80 de ani

Pe 23 iulie Leon Fleisher a implinit 80 de ani. Pe 24 si 25 iulie Orchestra Simfonica din Baltimore l-a omagiat pe artistul care a fost, intre altele, dirijor asociat al orchestrei - incepand cu 1973, pe timpul directoratului lui Sergiu Comissiona. De fapt Fleisher si Comissiona au colaborat si in concertul care a inaugurat pe atunci noua sala a orchestrei, "Joseph Meyerhoff Hall" - pe 16 septembrie, 1982.

Fleisher va ramane insa in istorie drept unul din marii pianisti ai secolului XX. Iar interpretarea Concertului nr. 12 de Wolfgang Amadeus Mozart a avut ceva din poezia si delicatetea pe care o cunosteam din inregistrarile sale facute cu patru decenii in urma. Departe de a spune ca Fleisher se afla la varful puterilor sale. Dar si la aceasta varsta inaintata, recuperat fiind dupa ce a suferit de distonie focala, ne-a oferit o versiune (aproape) demna de numele sau. Alti muzicieni canta mai mult decat ar trebui si nu stiu sa se opreasca. Pe Fleisher inca l-as asculta - daca lucrarea nu este dificila din punct de vedere tehnic.

Dar l-as asculta preferabil cu o personalitate puternica la pupitru. In aceste concerte Fleisher a aparut atat cat dirijor cat si pianist, iar uneori a avut tendinta sa se piarda in detalii, iar alteori as fi dorit mai multa energie. Nu de putine ori m-am intrebat daca rezultatele extraordinare obtinute de pianist in inregistrarile sale cu George Szell nu se datoreaza si manei de fier a dirijorului. Stiu ca este nedrept sa compar orice artist la 80 de ani cu cel care era la 35 de ani, dar gandurile zboara.

Ca dirijor Fleisher este desigur competent dar tot ca pianist il prefer, fie si trecut de varful carierei. A condus simfoniile nr. 35, Haffner, si 40 de Mozart. Au fost interpretari corecte, lipsite de surprize, dar deloc plicticoase. Unele imprecizii in executia orchestrala s-ar putea datora timpului limitat al repetitiilor.

La sfarsitul concertului orchestra si spectatorii au cantat un "Happy Birthday to You". Dar, asa cum a observat si un critic, de ziua sa Leon Fleisher a fost cel care a adus cadouri publicului.

Orchestra Simfonica din Baltimore.
Dirijor si solist: Leon Fleisher.

Program Wolfgang Amadeus Mozart:
Simfonia nr. 35 in Re Major KV 385, Haffner.
Concertul pentru pian si orchestra nr. 12 in La Major KV 414.
Simfonia nr. 40 in Sol minor KV 550.

Joi, 24 iulie, 2008.
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland.

Vladimir Ashkenazy dirijeaza Sibelius si Grieg; Miguel Harth-Bedoya ne ghideaza prin Muntii Anzi

(Nota: eroarea din titlu a fost corectata; cer scuze.)

Doar cateva cuvinte despre concertul pe care Vladimir Ashkenazy l-a condus in compania Orchestrei Simfonice Nationale din Washington cu un program Sibelius: Simfoniile a I-a si a VII-a si Poemul Simfonic "Oceanidele". Pianistul devenit sef de orchestra este, la peste 70 de ani, inca plin de energie. Iar prin aceasta nu inteleg doar gestica ci si discursul muzical. Momentele dramatice au fost nu de putine ori intense. Sunetul corzilor a fost amplu, cel al suflatorilor de alama puternic, uneori poate chiar prea mult. Doar suflatorii de lemn, odata punct forte al orchestrei, au fost inconsistenti; ce diferenta a facut flautista principala, Toshiko Kohno, in a doua parte a concertului! Cat despre interpretare, as fi dorit mai multa caldura si mai putin control milimetric.

Voi vorbi insa mai pe larg despre concertul in care Miguel Harth-Bedoya a dirijat Orchestra Simfonica din Baltimore cu un program alcatuit exclusiv din muzica unor compozitori sud-americani. Intitulat "Caminos del Inka", concertul ne-a oferit o rara ocazie sa exploram lucrari scrise incepand cu anul 1783 si terminand cu zilele noastre de compozitori din tari traversate de Muntii Anzi: Argentina, Bolivia, Chile, Ecuador, sau Peru. Din pacate muzica a fost nu rareori acompaniata de picturi sau de proiectii care distrag, iar acesta a fost un motiv pentru care initial am ezitat sa cumpar biletul. Dar unde altundeva as mai putea asculta lucrarile executate? (exceptand cele ale lui Ginastera sau Golijov.)

Lucrarile care m-au frapat cel mai mult au fost cele trei dansuri, Baile de Danzantes, Baile del Chimo, si Lanchas para Bailar, din Coleccion de Musica Virreinal de Baltasar Martinez y Compañón, un preot peruan care a trait intre anii 1738–1797. M-au frapat datorita orchestratiei bogate in percutie si datorita ritmurilor tipic sud-americane deja usor de recunoscut, acestea in dansuri de la curtea Viceroy-ului. Daca as fi ascultat muzica fara a sti ca autorul a trait in secolul al XVIII-lea, as fi crezut ca ar fi fost compusa cel putin cu 100 de ani mai tarziu. Fascinant, pur si simplu! - si pot doar sa sper ca dirijorul va inregistra intreaga colectie.

Interesanta mi s-a parut si Illapa de Gabriela Lena Frank, o compozitoare de origine peruana nascuta la Berkeley si care se inspira din muzica folclorica a acestei tari (ca sa fiu complet asupra etniei, mama compozitoarei este peruana de origine chineza iar tatal ei un evreu lituanian.) Illapa este un poem simfonic concertant pentru diverse tipuri de flauturi, inclusiv cateva traditionale. Solista a fost Jessica Warren-Acosta care a stapanit bine diversele instrumente.

Lucrarea doamnei Frank a fost, alaturi de Responsorio a ecuadorianului Diego Luzuriaga, cea mai avansata sau mai modernista daca doriti. Alte lucrari au fost mai "populiste" ca de exmplu Danza Fantastica a chileanului Enrique Soro sau Fiesta! de Jimmy Lopez, executata in prima auditie. Ambele lucrari au avut ritm si patos, au fost bine scrise, dar nu sunt memorabile.

El Cóndor Pasa este un fragment din zarzuela cu acelasi nume a peruanului Daniel Alomía Robles. Melodia este cunoscuta gratie lui Paul Simon si Art Garfunkel care au aranjat-o sub titlul de "El Condor Pasa (If I Could)." Dar probabil ca cele mai cunoscute lucrari sunt dansurile din Estancia de Alberto Ginastera. Iar unul din cei mai indragiti compozitori ai momentului, argentinianul Osvaldo Golijov, a fost prezent cu lucrarea Mariel pentru violoncel si orchestra, solist fiind Ilya Finkelshteyn, liderul sectiunii Orchestrei din Baltimore. Imi inchipui eu, sau a fost oare lucrarea influentata de muzica populara romaneasca? (reamintesc,mama compozitorul este o evreica din Romania iar una din lucrarile lui Golijov se numeste Cantec de leagan si Doina.) Sper sa am posibilitatea sa ascult Mariel si cu alte ocazii si astfel sa ma lamuresc; oricum, programul de sala vorbeste de influente braziliene care da, existau, dar pe langa ele...

Programul a fost completat cu cateva din cele mai cunoscute cantece sud-americane. Dar ce legatura au cu Anzii si cu regatul Inka Tico tico a brazilianului Zequinha Abreu, Granada a mexicanului Agustín Lara, sau La Cumparsita scrisa de uruguaianul Gerardo Matos Rodríguez? Las la o parte faptul ca acest tip de muzica nu ar trebui sa faca parte din programul unui concert simfonic, cel mult o piesa sau doua la bis, dar cinci? (s-a mai executat tangoul El choclo de Angel G. Villoldo, Fuga y misterio de Astor Piazzolla si, la bis, Aquarela do Brasil de Ary Barroso.) Melodiile au fost insotite de dansatori de tango, lucru din nou discutabil.

Dar poate ca n-ar trebui sa ma plang. Deoarece apetitul mi-a fost deschis iar odata intors acasa am ascultat Saudades do Brasil de Darius Milhaud. Evident, sub bagheta lui Sergiu Celibidache.

Orchestra Simfonica din Baltimore.
Dirijor: Miguel Harth-Bedoya.
Solista: Jessica Warren-Acosta, flauturi, Rosa Collantes si Jason Colacino, dansatori.

Program:
Daniel Alomía Robles: El Cóndor Pasa.
Baltasar Martinez y Compañón: Trei dansuri din Coleccion de Musica Virreinal: Baile de
Danzantes, Baile del Chimo, Lanchas para Bailar.
Diego Luzuriaga: Responsorio.
Enrique Soro: Danza Fantastica.
Gabriela Lena Frank: Illapa.
Alberto Ginastera: Dansuri din baletul Estancia.
Osvaldo Golijov: Mariel.
Jimmy López: Fiesta!
Agustín Lara: Granada.
Zequinha Abreu: Tico tico.
Astor Piazzolla: Fuga y misterio.
Angel G. Villoldo: El choclo.
Gerardo Matos Rodríguez: La Cumparsita.
La bis: Ary Barroso: Aquarela do Brasil.

Vineri, 30 mai, 2008.
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland.


Orchestra Simfonica Nationala din Washington.
Dirijor: Vladimir Ashkenazy.

Program, Jean Sibelius:
Simfonia nr. 1 in Mi minor, Op. 39.
"Oceanidele", poem simfonic Op. 73.
Simfonia nr. 7 in Do Major, Op. 105.

Sambata, 31 mai, 2008.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.

Frankenstein!!

Va avea oare Heinz-Karl (HK) Gruber soarta lui Enescu sau a lui Dukas - in sensul ca va ramane cunoscut pentru o singura piesa, "Frankenstein!" in cazul compozitorului austriac? Doar timpul va da un verdict. Sa mentionez ca lucrarea este sub-titrata drept "un pan-demoniu pentru bariton chansonnier si orchestra inspirat din versuri pentru copii".

Domnul Gruber este totusi un compozitor a carui opusuri sunt adeseori executate in Viena sau in alte orase ale lumii germanice. Aceste lucrari includ si opere, de exemplu "Gomorra" a figurat in repertoriul Operei Populare (Volksoper) in timpul directoratului lui Ioan Holender. O alta opera, "der herr nordwind", cu libret de HC Artmann (acelasi caruia ii datoram si textul pentru "Frankenstein!!"), s-a bucurat de succes in 2005 la Zurich - si da, titlul operei este scris cu minuscule.

Revenind la paralela facuta cu Enescu, exista si unele diferente. Daca muzicianul roman s-a aratat extrem de iritat datorita faptului ca popularitatea primei sale Rapsodii a umbrit alte opusuri pe care le considera de mai mare valoare, domnul Gruber nu pare a fi deloc preocupat de faptul ca a "Frankenstein" este lucrarea sa cea mai cunoscuta, executand-o de peste 1000 de ori conform unor informatii de pe Internet. Apoi, o alta explicatie pentru succesul operei este interpretarea magnifica, probabil definitiva, a compozitorului, un formidabil chansonnier. Putini altii au fost cei care au inclus "Frankenstein!!" in repertoriul lor si pana acum nici o interpretare nu ne-a oferit o alternativa credibila la versiunea compozitorului.

Dar prin ce impresioneaza oare interpretarea domnului Gruber? In primul rand prin stiinta de a imbina grotescul cu macabrul si cu pseudo-inocenta unor versuri (nu chiar) copilaresti. Compozitorul / interpretul este si un actor complet; intr-adevar, imi este greu sa descriu in cuvinte fiecare grimasa, fiecare contorsionism al fetei care este deloc exagerat. Glumele se succed cu repeziciune dar, ca orice profesionist, domnul Gruber este singurul din sala care nu rade. In aceste momente fata sa pare inlemnita si inghetata. Si trebuie sa spun ca in afara de asta el mai si dirijeaza!

Piesa in sine este influentata de "cabaretul-simfonic" al lui Kurt Weill. In afara instrumentelor traditionale, orchestra este augmentata de multe jucarii, unele stricate, cateva din ele utilizate chiar de chansonnier. Ar exista pericolul sa ca lucrarea sa fi fost o gluma umflata prea tare si, poate spre final, devine un pic repetitiva. Dar o durata de 25 de minute mi se pare ideala pentru material.

In concertul pe care l-a sustinut in compania Orchestrei Simfonice din Baltimore, domnul Gruber a mai condus si "Dans macabru" de Saint-Saens si Simfonia a VIII-a de Beethoven. Gestica domnului Gruber este una eficienta si lipsita de spectaculozitate. Ca sef de orchestra, stie sa coordoneze bine compartimentele orchestrei si sa conduca discursul muzical. Unele accente ale instrumentelor de alama in lucrarea lui Beethoven au fost discret scoase in evidenta. Dar a fost totusi clar ca personalitatea mai puternica este cea a chansonnierului, cel putin in acest repertoriu. Daca aveti ocazia de a-l vedea pe domnul Gruber interpretand "Frankenstein!!", nu ratati.

Va supravietui oare lucrarea si in alte interpretari?

Orchestra Simfonica din Baltimore.
Dirijor si solist: HK Gruber.

Program:
Camille Saint-Saëns: "Dans macabru", poem simfonic Op. 40.
HK Gruber: "Frankenstein!! Un pan-demoniu pentru bariton chansonnier si orchestra inspirat din versuri pentru copii".
Ludwig van Beethoven: Sifmonia nr. 8 in Fa Major Op. 93.

Vineri, 19 octombrie, 2007.
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland.

P.S. Am adaugat hiperlink-urile si cateva mici paragrafe. Cateva cuvinte si despre inregistrari. Exista doua audio, una versiunea camerala condusa de Franz Welser-Most si alta cea orchestrala sub bagheta compozitorului. In ambele, domnul Gruber este chansonnier. Din pacate nu cunosc nici o inregistrare video, mediu care ar fi ideal pentru "Frankenstein!!"

Leon Fleisher si Gunther Herbig

Povestea lui Leon Fleisher este una demna de legende. Elev a lui Artur Schnabel, a debutat cu Filarmonica din New York la varsta de 16 ani - Pierre Monteux a fost dirijor. A castigat concursul "Regina Elisabeta" si a efectuat o serie de inregistrari, printre cele mai celebre figurand integrala concertelor pentru pian de Beethoven in compania Orchestrei din Cleveland si a dirijorului George Szell. Aceeasi artisti au mai gravat concerte pentru pian de Brahms, Grieg, Schumann, sau Mozart. Dar soarta a lovit nemilos.

Imbolnavit fiind de distonie focala la numai 37 de ani, pianistul a fost pus in imposibilitatea de a utiliza mana dreapta. Repertoriul sau a trebuit deci sa se limiteze la concertele pentru mana stanga, cum ar fi cele scrise de Ravel, Britten, Prokofiev, Hindemith, etc. A incercat chiar sa dirijeze fiind la un moment dat directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Annapolis si chiar dirijor rezident al Orchestrei Simfonice din Baltimore.

Din fericire, progresul medicinei a facut ca, in urma cu putini ani, Fleisher sa-si recapete mobilitatea in mana dreapta. Aceasta i-a permis sa poata canta din nou cu ambele maini si sa-si multiplice aparitiile in fata publicului.

In concertul sustinut sambata in compania Orchestrei Simfonice din Baltimore si a dirijorului Gunther Herbig si a sotiei sale, pianista Katherine Jacobson, Leon Fleisher a interpretat Concertul pentru doua piane KV 242 de Wolfgang Amadeus Mozart, o lucrare pe care insusi compozitorul o interpreta "in familie" alaturi de sora sa Nännerl (este adevarat, originalul a fost pentru trei piane si dedicat contesei Maria Antonia Lodron a carei fiice, Aloisia si Josepha au cantat lucrarea alaturi de compozitor.)

Ar fi exagerat daca as spune ca pianistul mai are tehnica de alta data. Dar muzica lui Mozart nu ridica astfel de greutati, iar Fleisher are o afinitate pentru compozitor, prezentand o interpretare plina de naturalete si claritate. Doamna Jacobson mi s-a parut cam nervoasa in miscarile rapide, si mai in largul ei in partea a II-a, lenta. Dar este clar ca Fleisher a fost "primus inter pares". Acompaniamentul lui Herbig a fost discret dar eficient.

In partea a II-a a lucrarii, maestrul german a dirijat Simfonia a VII-a de Anton Bruckner. A obtinut un sunet transparent din orchestra si a balansat bine instrumentele; alamurile nu au mai dominat ca alta data. Pe de alta parte, tempii alesi de dirijor au fost in general lenti si nu au existat contrastele necesare intre miscari. A lipsit deci tensiunea, versiunea propusa scotand la iveala un calm seren.

Orchestra Simfonica din Baltimore.
Dirijor: Gunther Herbig.
Solisti: Leon Fleisher si Katherine Jacobson.

Program:
Wolfgang Amadeus Mozart: Concertul pentru doua piane si orchestra nr. 7 in Fa Major KV 242, "Londron".
Anton Bruckner: Simfonia a VII-a in Mi Major.

Sambata, 19 mai, 2007
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland

Belohlavek la Washington, Vivaldi - fara dirijor - la Baltimore

Cu catva timp in urma ma plangeam de ingustimea repertoriului orchestrei din Washington - si nu numai. Iata insa ca in concertul din saptamana trecuta doua piese, "Richard al III-lea" de Smetana si reconstructia concertului pentru vioara "Peregrinarea unui suflet mic" de Janacek, au fost executate pentru prima oara de orchestra iar o alta piesa, Uvertura "Othello" de Dvorak, a mai fost cantata doar o singura data si asta cu mai mult de 30 de ani in urma. Programul a fost completat de Concertul pentru vioara nr. 3 de Mozart si de "Vltava" de Smetana.

Dirijorul Jiri Belohlavek a reusit sa obtina sonoritati calde si rustice din orchestra, sonoritati dublate de o claritate remarcabila. Si iata in sfarsit pe cineva care a reusit sa stapaneasca alamurile care nu au mai acoperit toata orchestra. Aceasta insa cu pretul stralucirii si a incisivitatii. De fapt in tot timpul concertului aveam impresia ca dirijorul se temea de orice exces si ca ar fi putut sa fie mai implicat emotionalmente dar ca efectiv nu a dorit acest lucru.

Solist a fost violonistul german Christian Tetzlaff. In ciuda - sau poate datorita - faptului ca stapaneste perfect mijloacele instrumentului sau, ne-a oferit un Mozart curat, in care orice fraza era perfect calculata, in care nimic nu a fost lasat la intamplare, dar lipsit de spontaneitate, chiar insipid. Muzica lui Janacek insa i se potriveste mai bine iar concertul, reconstituit de Leos Faltus si Milos Stedron, a avut parte de o interpretare mult mai stralucitoare, din nou bine gandita si inteligenta, dar nu milimetric calculata.

Nu de spontaneitate duce lipsa Jonathan Carney, concertmaestrul Orchestrei din Baltimore. El ne-a oferit, ce altceva, cele "Patru anotimpuri" ale lui Vivaldi si "Las Cuatro Estaciones Porteñas" de Astor Piazzolla in transcriptia pentru orchestra de coarde a lui Leonid Desyatnikov, transcriptie facuta pentru Gidon Kremer. (Ca o paranteza, sa amintesc aici ca tot Desyatnikov a transcris si "Octetul" lui Enescu tot pentru Kremer.)

Interpretarea muzicii lui Vivaldi a fost directa si am putut remarca colaborarea stransa intre membrii orchestrei si liderul lor. Nu s-a incercat sa se imiteze stilul orchestrelor cu instrumente de epoca: am ascultat o orchestra cu instrumente moderne, e adevarat de dimensiuni mai reduse, dar care a cantat cu destul legato si care nu s-a sfiit sa produca un sunet cald si amplu. In muzica lui Piazzolla insa s-a simtit lipsa bandeonului. Este adevarat, compozitorul a permis ba chiar a incurajat transcriptia pieselor sale pentru diverse combinatii instrumentale, iar Desyatnikov a facut aceasta transcriptie cu mult bun gust. Totusi ceva lipsea, dar nu este oare aproape mereu cazul cu transcriptii?

Orchestra Simfonica Nationala din Washington
Dirijor: Jiri Belohlavek
Solist: Christian Tetzlaff

Program:
Antonin Dvorak: Uvertura "Othello" Op. 93
Wolfgang Amadeus Mozart: Concertul pentru vioara si orchestra nr. 3 in Sol Major KV 216
Bedrich Smetana: "Richard al III-lea", poem simfonic Op. 11
Leos Janacek: Concertul pentru vioara si orchestra "Peregrinarea unui suflet mic" reconstituit de Leos Faltus si Milos Stedron.
Bedrich Smetana: "Vltava", poem simfonic.

Vineri, 20 aprilie, 2007
Kennedy Center Concert Hall, Washington


Orchestra Simfonica din Baltimore
Dirijor si solist: Jonathan Carney

Program:
Antonio Vivaldi: "Anotimpurile", patru concerte pentru vioara si orchestra Op. 8 nr. 1-4.
Astor Piazzolla: "Las Cuatro Estaciones Porteñas" transcrise pentru orchestra de coarde de Leonid Desyatnikov.

Sambata, 21 aprilie, 2007
Joseph Meyerhoff Hall, Baltimore

Din nou despre Enescu cu Orchestra din Baltimore

Am mai vorbit de faptul ca in 1947 George Enescu a interpretat la Carnegie Hall concertul pentru vioara de Brahms in compania Orchestrei Simfonice din Baltimore si a dirijorului Reginald Stewart. Concertul, finantat de dirijor, a reprezentat debutul orchestrei in celebra sala new yorkeza si, de asemenea, primul concert important a lui Enescu in America dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.

Iata ca am citit recent ca acest concert a fost transmis la radio. S-a pastrat oare inregistrarea acestei transmisii? Voi incerca sa contactez Orchestra din Baltimore pentru a primi un raspuns.

Si iata conditiile de munca de pe vremea aceea. Cu doua zile inaintea concertului de la New York, orchestra sustinuse un concert la Newport News in Virginia. Orchestra s-a intors cu vaporul la Baltimore; calatoria a fost dificila din cauza vremii iar multi dintre instrumentisti au suferit de rau de mare. Cu toate acestea ei au trebuit sa sustina seara un concert la Baltimore. Imediat dupa sfarsitul acestui concert membrii orchestrei s-au indreptat spre gara pentru a prinde trenul de noapte spre New York. Din cauza vremii potrivnice, trenul cu instrumente nu a ajuns la 9 dimineata la New York asa cum a fost programat, deci repetitia de la Carnegie Hall a trebuit sa fie anulata. Totusi, cronicile concertului au fost favorabile.

Toate aceste informatii provin dintr-o expozitie din sala de concerte a Orchestrei din Baltimore. Apropo, nu este precizat daca Enescu a fost solist si la Newport News sau Baltimore dar din cate inteleg, nu.

Concertele sfarsitului saptamanii trecute

Unul din lucrurile care ma atrage la concertele dirijate de Osmo Vanska este faptul ca adeseori programeaza lucrari mai rar cantate ale lui Jean Sibelius. De-a lungul anilor am putut deci asculta "Bardul", "In memoriam", sau "Fiica lui Pohjola" (chiar si aceasta lucrare binecunoscuta este rar cantata.) Din fericire nici in concertul pe care l-a sustinut in compania Orchestrei Simfonice Nationale din Washington nu a facut exceptie. In acest caz raritatea s-a numit "Rakastava", o transcriptie pentru orchestra de coarde, timpani, si triunghi a unei piese scrise initial pentru cor de barbati. Chiar daca nu se numara printre capodoperele compozitorului, lucrarea este plina de delicatete si a beneiciat de o sensibila interpretare din partea orchestrei si a dirijorului.

Vanska este de asemenea cunoscut si drept un promotor al muzicii altor compozitori finlandezi. Unul dintre cei mai importanti dintre acestia este Kalevi Aho, compozitorul-rezident al Orchestrei Simfonice din Lahti, orchestra care-l are drept director muzical pe Vanska. Am ascultat deci "Dansurile simfonice: omagiu lui Uuno Klami" Lucrarea is are originea intr-un balet neterminat a lui Klami orchestrat si re-adaptat de Aho; mai multe detalii despre lucrare puteti citi aici. Aho ne tine fara respiratie pe timpul celor aproximative treizeci de minute ale lucrarii. Orchestratia este luxurianta, dominata de instrumentele de percutie, tempoul este ametitor, nici un instrument nu este lasat sa respire, gasim influente de flamenco dar si de ... "Meistersinger", climaxurie se succed cu atata repeziciune incat ma intrebam ce poate urma, pentru ca Aho sa ne surprinda cu un final lent si transparent orchestrat. Cumva necumva insa lucrarea este mai mult decat un sclipitor exercitiu orchestral, lasandu-ma epuizat emotionalmente. Pauza a fost binevenita. Si da, as asculta din nou lucrarea. Insa nu prea curand.

Dupa pauza, o capodopera adevarata: Concertul pentru vioara de Sibelius. Solist a fost Leonidas Kavakos care are un sunet cald si bogat dar a carui interpretare mi s-a parut cam detasata. Eroul a fost dirijorul. De la pianissimile de la inceputul lucrarii pana la valsul misterios din final, Vanska a demonstrat din nou ca este unul din cei mai buni interpreti ai muzicii compatriotului sau din ziua de azi. A fost printre cele mai bune concerte ale sale.

De cat de bun este Vanska in Sibelius mi-am re-amintit a doua seara cand Gunther Herbig a dirijat Orchestra Simfonica din Baltimore in Simfonia a I-a. Ca de obicei, maestrul german a preparat bine concertul iar partida de suflatori de alama a orchestrei si-a aratat din nou clasa - si, din nou trebuie sa o spun, nu o data a acoperit restul orchestrei. Dar interpretarea lui Herbig a fost doar una corecta, unde au disparut forta si intensitatea lucrarii?

Mai mult mi-a placut interpretarea Uverturii la "Nunta lui Figaro" de Mozart care a descis concertul. Din nou Herbig refuza sa-si puna o amprenta personala insa a reusit sa obtina un sunet bogat si catifelat din partida de coarde. Unii critici considera o astfel de versiune demodata dar este pe gustul meu. Solistul serii a fost canadianul James Ehnes in Concertul pentru vioara numarul 2 de Mozart. A fost o interpretare plina de prospetime si lipsita de exagerare a tanarului violonist desi uneori aveam impresia ca ar fi dorit un tempo ceva mai vioi decat cel ales de dirijor. Sunetul viorii lui Ehnes nu are stralucirea celui a lui Kavakos, dar interpretarea canadianului este mult mai vioaie.

Orchestra Simfonica Nationala din Washington
Dirijor: Osmo Vanska
Solist: Leonidas Kavakos

Program:
Jean Sibelius: Rakastava Op. 14.
Kalevi Aho: Dansurile simfonice: omagiu lui Uuno Klami
Jean Sibelius: Concertul pentru vioara si orchestra in Re minor Op. 47.

Vineri, 9 martie, 2007
Kennedy Center Concert Hall, Washington.


Orchestra Simfonica din Baltimore
Dirijor: Gunther Herbig
Solist: James Ehnes

Program:
Wolfgang Amadeus Mozart: Uvertura operei "Nunta lui Figaro" K. 492
Wolfgang Amadeus Mozart: Concertul pentru vioara si orchestra nr. 2 in Re Major K. 211
Jean Sibelius: Simfonia a I-a in Mi minor Op. 39.

Sambata, 10 martie, 2007
Joseph Meyerhoff Hall, Baltimore.

Concerte, concerte

Chiar am revenit de la o alta pauza de masa cu Bach datorata ansamblului "Washington Bach Consort" si directorului muzical J. Reilly Lewis. De data aceasta au fost executate Cantata BWV 36 "Schwingt freudig euch empor" si Preludiul si Fuga in Re Major BWV 532 pentru orga. Un bun prilej deci pentru a trece in revista unele concerte la care am asistat recent.

Muzica contemporanilor lui Bach - Telemann, Handel, Vivaldi - a fost executata de catre orchestra din Baltimore dirijata de Robert King. Ca de obicei criticii au spus ca un astfel de repertoriu ar trebui rezervat ansamblurilor care canta pe instrumente de epoca si ca orchestra a fost evident incomfortabila cu frazarea ceruta de dirijor, un cunoscut specialist al muzicii baroce. Evident incomfortabila? Viorile au avut un sunet cald, oboii ca si cornii au stralucit, trompetele au fost puternice fara a acoperi restul orchestrei. Pentru mine concertul a fost un deliciu, singurul punct negativ fiind obiceiul prost al dirijorului de a vorbi inainte de fiecare lucrare. Asa cum am mai spus-o: lasati muzica sa vorbeasca.

Evenimentul acestor zile a fost insa debutul lui Ivan Fischer in calitate de dirijor oaspete principal al orchestrei din Washington. Prima parte a fost dedicata miniaturilor simfonice, incepand cu o lucrare americana: "Vioara lui Einstein" de Robert Henderson, o piesa tonala, tumultoasa, si luxurios orchestrata. Au urmat "Valse Triste" de Sibelius, Dansul Slavonic Op. 72 Nr. 7 de Dvorak, valsuri din "Cavalerul Rozelor" de Richard Strauss si "Dansurile din Galanta" de Zoltan Kodaly. Fischer nu este omul care sa trateze superficial astfel de lucrari, in sfarsit repetate asa cum trebuie. Mi-a placut in special interpretarea delicata a "Valsului trist" a lui Sibelius in care dirijorul a utilizat doar jumatate din sectiunea corzilor.

Concertul s-a incheiat cu Simfonia a II-a de Brahms. Fischer a optat pentru claritate si pentru un sunet mai moale si mai delicat al corzilor. In general interpretarea sa a fost una echilibrata, fara exagerari. In final de exemplu energia nu a lipsit dar nici nu a fost orgiastica iar tempo-ul a fost rapid fara a bate recorduri mondiale la viteza. Dirijorul nu a fost ajutat de acustica salii care a facut ca timpanii sa fie greu de auzit de unde stateam eu, dar per total Fischer a confirmat valoarea sa.

Energia a fost pricipala caracteristica a concertului dirijat sapatamana trecuta de Miguel Harth-Bedoya in compania orchestrei din Baltimore. In Simfonia a VI-a de Tchaikovsky orchestra a dovedit inca o data ca partida trompetelor, tromboanelor, si timpanilor nu este cu nimic mai prejos decat cea a oricarei alte orchestre din America incluzand celebrele "Big Five". Si aceste sectiuni au fost intrebuintate serios in lucrare, facand fata baghetei frenetice a dirijorului peruan. Din pacate partida oboilor a fost foarte slaba, lipsa oboistei principale Katherine Needleman simtindu-se. Aceasta este marea diferenta intre o orchestra mare si una din provincie: la marile orchestre lipsa liderului sectiunii intr-un concert aproape ca nu se face simtita. Revenind la interpretare: a fost tumultoasa, incandescenta, dar lipsita de subtilitate. Asa cum am mai spus, Harth-Bedoya este un dirijor talentat si as da pe mana lui o orchestra de prima clasa din provincie asa cum este cea din Baltimore. Trebuie insa sa creasca.

Concertul a debutat cu o lucrare a unui tanar compozitor american: "River's Rush" de Kevin Puts, o lucrare care ar fi trebuit sa evoce raul Mississippi dar care m-a facut mai mult sa ma gandesc la Rinul lui Wagner. A mai fost si "Rapsodia pe o tema de Paganini" de Rahmaninov, lucrare a carei prima auditie - de catre orchestra din Philadelphia dirijata de Eugene Ormandy, solist fiind compozitorul - a avut loc la Baltimore. La concertul la care am asistat solist a fost tanarul pianist macedonean Simon Trpceski a carui principala calitate a fost spontaneitatea. A colaborat bine cu Harth-Bedoya, dar Rahmaninov este departe de a fi compozitorul meu preferat.


Washington Bach Consort
Dirijor: J. Reilly Lewis
Solisti: Joellen Brassfield, soprana, John Bohl, contratenor, Gary Glick, tenor, Thomas Stork, bas, David Lang, orga

Program Johann Sebastian Bach:
Preludiul si Fuga in Re Major BWV 532 pentru orga
Cantata BWV 36 "Schwingt freudig euch empor"

Marti, 5 decembrie 2006
Church of the Epiphany, Washington DC


Orchestra Simfonica din Baltimore
Dirijor: Robert King

Program:
George Frideric Handel: Uvertura la "Occasional Oratorio"
Antonio Vivaldi: Concert in Do Major pentru orchestra de coarde
Georg Philipp Telemann: Suita "Muzica apelor" - "Hamburger Ebb und Flut"
George Frideric Handel: "Muzica apelor"

Sambata, 2 decembrie 2006
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland


Orchestra Simfonica Nationala din Washington
Dirijor: Ivan Fischer

Program:
Robert Henderson: "Vioara lui Einstein"
Jean Sibelius: "Valse Triste" Op. 44
Antonin Dvorak: Dans Slavonic Op. 72 Nr. 7
Richard Strauss: valsuri din "Cavalerul Rozelor"
Zoltan Kodaly: Dansurile din Galanta
Johannes Brahms: Simfonia a II-a in Re Major Op. 73.

Vineri, 1 decembrie 2006
Kennedy Center Concert Hall, Washington


Orchestra Simfonica din Baltimore
Dirijor: Miguel Harth-Bedoya
Solist: Simon Trpceski, pian

Program:
Kevin Puts: "River's Rush"
Serghei Rahmaninov: "Rapsodia pe o tema de Paganini" Op. 43
Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia a VI-a in Si minor Op. 74, "Patetica"

Sambata, 25 noiembrie 2006
Joseph Meyerhoff Hall, Baltimore, Maryland