Vladimir Ashkenazy dirijeaza Sibelius si Grieg; Miguel Harth-Bedoya ne ghideaza prin Muntii Anzi

(Nota: eroarea din titlu a fost corectata; cer scuze.)

Doar cateva cuvinte despre concertul pe care Vladimir Ashkenazy l-a condus in compania Orchestrei Simfonice Nationale din Washington cu un program Sibelius: Simfoniile a I-a si a VII-a si Poemul Simfonic "Oceanidele". Pianistul devenit sef de orchestra este, la peste 70 de ani, inca plin de energie. Iar prin aceasta nu inteleg doar gestica ci si discursul muzical. Momentele dramatice au fost nu de putine ori intense. Sunetul corzilor a fost amplu, cel al suflatorilor de alama puternic, uneori poate chiar prea mult. Doar suflatorii de lemn, odata punct forte al orchestrei, au fost inconsistenti; ce diferenta a facut flautista principala, Toshiko Kohno, in a doua parte a concertului! Cat despre interpretare, as fi dorit mai multa caldura si mai putin control milimetric.

Voi vorbi insa mai pe larg despre concertul in care Miguel Harth-Bedoya a dirijat Orchestra Simfonica din Baltimore cu un program alcatuit exclusiv din muzica unor compozitori sud-americani. Intitulat "Caminos del Inka", concertul ne-a oferit o rara ocazie sa exploram lucrari scrise incepand cu anul 1783 si terminand cu zilele noastre de compozitori din tari traversate de Muntii Anzi: Argentina, Bolivia, Chile, Ecuador, sau Peru. Din pacate muzica a fost nu rareori acompaniata de picturi sau de proiectii care distrag, iar acesta a fost un motiv pentru care initial am ezitat sa cumpar biletul. Dar unde altundeva as mai putea asculta lucrarile executate? (exceptand cele ale lui Ginastera sau Golijov.)

Lucrarile care m-au frapat cel mai mult au fost cele trei dansuri, Baile de Danzantes, Baile del Chimo, si Lanchas para Bailar, din Coleccion de Musica Virreinal de Baltasar Martinez y Compañón, un preot peruan care a trait intre anii 1738–1797. M-au frapat datorita orchestratiei bogate in percutie si datorita ritmurilor tipic sud-americane deja usor de recunoscut, acestea in dansuri de la curtea Viceroy-ului. Daca as fi ascultat muzica fara a sti ca autorul a trait in secolul al XVIII-lea, as fi crezut ca ar fi fost compusa cel putin cu 100 de ani mai tarziu. Fascinant, pur si simplu! - si pot doar sa sper ca dirijorul va inregistra intreaga colectie.

Interesanta mi s-a parut si Illapa de Gabriela Lena Frank, o compozitoare de origine peruana nascuta la Berkeley si care se inspira din muzica folclorica a acestei tari (ca sa fiu complet asupra etniei, mama compozitoarei este peruana de origine chineza iar tatal ei un evreu lituanian.) Illapa este un poem simfonic concertant pentru diverse tipuri de flauturi, inclusiv cateva traditionale. Solista a fost Jessica Warren-Acosta care a stapanit bine diversele instrumente.

Lucrarea doamnei Frank a fost, alaturi de Responsorio a ecuadorianului Diego Luzuriaga, cea mai avansata sau mai modernista daca doriti. Alte lucrari au fost mai "populiste" ca de exmplu Danza Fantastica a chileanului Enrique Soro sau Fiesta! de Jimmy Lopez, executata in prima auditie. Ambele lucrari au avut ritm si patos, au fost bine scrise, dar nu sunt memorabile.

El Cóndor Pasa este un fragment din zarzuela cu acelasi nume a peruanului Daniel Alomía Robles. Melodia este cunoscuta gratie lui Paul Simon si Art Garfunkel care au aranjat-o sub titlul de "El Condor Pasa (If I Could)." Dar probabil ca cele mai cunoscute lucrari sunt dansurile din Estancia de Alberto Ginastera. Iar unul din cei mai indragiti compozitori ai momentului, argentinianul Osvaldo Golijov, a fost prezent cu lucrarea Mariel pentru violoncel si orchestra, solist fiind Ilya Finkelshteyn, liderul sectiunii Orchestrei din Baltimore. Imi inchipui eu, sau a fost oare lucrarea influentata de muzica populara romaneasca? (reamintesc,mama compozitorul este o evreica din Romania iar una din lucrarile lui Golijov se numeste Cantec de leagan si Doina.) Sper sa am posibilitatea sa ascult Mariel si cu alte ocazii si astfel sa ma lamuresc; oricum, programul de sala vorbeste de influente braziliene care da, existau, dar pe langa ele...

Programul a fost completat cu cateva din cele mai cunoscute cantece sud-americane. Dar ce legatura au cu Anzii si cu regatul Inka Tico tico a brazilianului Zequinha Abreu, Granada a mexicanului Agustín Lara, sau La Cumparsita scrisa de uruguaianul Gerardo Matos Rodríguez? Las la o parte faptul ca acest tip de muzica nu ar trebui sa faca parte din programul unui concert simfonic, cel mult o piesa sau doua la bis, dar cinci? (s-a mai executat tangoul El choclo de Angel G. Villoldo, Fuga y misterio de Astor Piazzolla si, la bis, Aquarela do Brasil de Ary Barroso.) Melodiile au fost insotite de dansatori de tango, lucru din nou discutabil.

Dar poate ca n-ar trebui sa ma plang. Deoarece apetitul mi-a fost deschis iar odata intors acasa am ascultat Saudades do Brasil de Darius Milhaud. Evident, sub bagheta lui Sergiu Celibidache.

Orchestra Simfonica din Baltimore.
Dirijor: Miguel Harth-Bedoya.
Solista: Jessica Warren-Acosta, flauturi, Rosa Collantes si Jason Colacino, dansatori.

Program:
Daniel Alomía Robles: El Cóndor Pasa.
Baltasar Martinez y Compañón: Trei dansuri din Coleccion de Musica Virreinal: Baile de
Danzantes, Baile del Chimo, Lanchas para Bailar.
Diego Luzuriaga: Responsorio.
Enrique Soro: Danza Fantastica.
Gabriela Lena Frank: Illapa.
Alberto Ginastera: Dansuri din baletul Estancia.
Osvaldo Golijov: Mariel.
Jimmy López: Fiesta!
Agustín Lara: Granada.
Zequinha Abreu: Tico tico.
Astor Piazzolla: Fuga y misterio.
Angel G. Villoldo: El choclo.
Gerardo Matos Rodríguez: La Cumparsita.
La bis: Ary Barroso: Aquarela do Brasil.

Vineri, 30 mai, 2008.
Strathmore Music Center, Bethesda, Maryland.


Orchestra Simfonica Nationala din Washington.
Dirijor: Vladimir Ashkenazy.

Program, Jean Sibelius:
Simfonia nr. 1 in Mi minor, Op. 39.
"Oceanidele", poem simfonic Op. 73.
Simfonia nr. 7 in Do Major, Op. 105.

Sambata, 31 mai, 2008.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.