Placido Domingo il intruchipeaza pe Baiazid

Al 126-lea rol (fara a mai considera cele de "comprimario" de la inceputul carierei) al lui Placido Domingo este unul surprinzator probabil: cel al imparatului Baiazid I din opera "Tamerlano" de Handel. Tamerlano nu este altul decat temutul Timur Lenk iar opera povesteste o fictiva istorie de amor pe vremea in care imparatul otoman era captivul razboinicului mongol. Baiazid I (in opera lui Handel numit Bajazet) este unul din putinile roluri importante ale tenorilor din operele lui Handel. Si nu a fost primul personaj dintr-o opera baroca interpretat de Placido Domingo. "Aceasta onoare" a revenit rolului lui Hippolyte din opera "Hippolyte et Aricie" de Jean-Philippe Rameau pe care tenorul spaniol il interpretase la inceputul carierei sale. Asta s-a intamplat in 1966 intr-un spectacol al disparutei "Opera Company of Boston" sub bagheta directoarei Sarah Caldwell. Partenera i-a fost Beverly Sills, aflata atunci la vremea primelor sale succese (in acel an soprana a facut celebra inregistrare cu "Giulio Cesare" de Handel.)

Revenind la opera lui Handel, aceasta, pe fundalul istoriei fictive, prezinta a confruntare intre un suveran invins dar inca nobil si un tiran luptator inca barbar. Iar in spectacolul Operei din Washington Placido Domingo a aratat intr-adevar cine este imparatul. Pentru ca tenorul si-a dominat total partenerii, iar noi, spectatorii, am vazut din nou diferenta intre un mare cantaret si buni specialisti. Nu stiu daca rolul a fost transpus sau nu; asa cum a fost prezentat, se incadreaza bine in registrul actual al artistului. Coloratura nu este un lucru natural pentru Placido Domingo. O reuseste cu greu dar o reuseste. Iar unii se pot plange si s-au plans ca nici tonul vocii nici stilul nu sunt corecte pentru muzica baroca. Raspunsul meu: si ce daca? Atunci cand este vorba de un mare artist care ofera o interpretare poate nu chiar ortodoxa dar a carui voce este un miracol nu doar de longevitate si a carui talmacire este de o traire si de o nobilitate rar intalnita in acest tip de muzica, orice rezerve in ceea ce priveste stilul intra pe planul al doilea. L-am ascultat de nenumarate ori pe Domingo dar nu tin minte nici un alt rol, nici Siegmund, nici Otello, nici Parsifal, nici Don Jose, care sa ma fi miscat atat ca cel al lui Baiazid.

Doriti "stil baroc de ultima ora"? (da, contradictia este intentionata.) L-am avut pe David Daniels in rolul titular. Contratenorul are un timbru perfect pentru muzica acestei perioade, coloratura ii este usoara, vocea placuta, si cunoaste maniera de a interpreta muzica baroca. Dar volumul vocii este mic nu doar pentru Opera "Metropolitan" cat si pentru cea din Washington care are doar doua treimi din capacitatea salii de la "Met". Iar interpretarea uniforma, banala, lipsita de varietate si de culoare. Cand Baiazid-ul lui Domingo ameninta, ascultatorul se cutremura. Cand Tamerlano-ul lui David Daniels facea acelasi lucru, spectatorul, sau cel putin acest spectator care scrie, ramane indiferent.

Nu m-a lasat totusi indiferent mezzo-soprana irlandeza Patricia Bardon, interpreta rolului lui Andronico. Ea a avut probabil cea mai dificila misiune in spectacol, intruchipand un personaj masculin. Cantareata este o experta a muzicii lui Handel, ne-a oferit un personaj care si-a pastrat demnitatea in situatiile complexe fara a fi dominat de slabiciune. Totusi, dintre cantarete, mi-a placut mai mult Sarah Coburn, interpreta rolului nefericitei Asteria. Acesta este un rol dificil: personajul este intai tradat de catre iubitul ei, apoi renegat pe nedrept de catre propriul sau tata, iar intentia de a-l ucide pe Tamerlano esueaza si ea. Doamna Coburn nu o intepreteaza pe Asteria ca o persona slaba si chiar victima, ci ca pe o adevarata doamna adusa insa in situatii grele. Si sa mai spun ca artista nu este o specialista a muzicii baroce, vocea sa fiind un pic mai ampla si mai nuantata. Distirbutia a fost completata de timbrul sonoros al baritonului Andrew Foster-Williams in rolul lui Leone si de tanara mezzo-soprana Claudia Huckle in rolul Irenei.

La pupitru s-a aflat William Lacey. El a incercat sa impuna orchestrei unele tehnici ale muzicii baroce, si mi-a placut faptul ca sectiunea de basso continuo a fost augmentata cu teorba, chitarrone, si lauta pe langa obisnuitul clavecin si violoncel. Criticii au remarcat unele desincronizari intre orchestra si scena la primele reprezentatii, desincronizari care din fericire au fost corectate pana la ultimul spectacol al seriei, cel la care am asistat. Din pacate insa dirijatul a fost monoton, lipsit de dramatism in arii, dar surprinzator de eficace in recitative.

Regizorul Chas Rader-Shieber si colegul sau David Zinn, cel care a creat decorurile si costumele, ne-au oferit ceea ce se dorea o versiune minimalista a operei lui Handel. Exceptandu-l pe Baiazid si, uneori, pe Asteria, majoritatea personajelor erau imbracate in haine moderne. Am "remarcat" costumele unor garzi pe care realizatorii si le doreau naziste dar care aminteau mai mult de militienii nostri. Astfel de gafe au fost tipice montarii. Momentul in care Baiazid moare, unul din cele mai patrunzatoare si dureroase din toate operele lui Handel, a umplut sala de ras prin stangacia sa. La clementa finala a lui Tamerlano, personajele se misca ratacite, aiurea pe scena. Nu cred ca are rost sa continui.

Dar, cu toate acestea, am plecat satisfacut din sala datorita in primul rand lui Placido Domingo. Spectacolul cu "Tamerlano" ne-a oferit prilejul sa ascult in acelasi timp si deci sa compar doua stiluri diferite de a interpreta muzica baroca in general si cea a lui Handel in particular. Cel, sa-i spunem traditional, reprezentat de Domingo si, intr-o mai mica masura, de Sarah Coburn, si cel modern care se doreste "autentic" reprezentat de David Daniels si de Patricia Bardon. Decideti dumneavoastra daca lucrurile s-au schimbat in bine sau nu. Eu unul nu sunt convins. Cel putin pe viu; inregistrarile sunt cu totul altceva!

"Tamerlano" de George Frideric Handel.
Dirijor: William Lacey.

Tamerlano: David Daniels.
Bajazet: Plácido Domingo.
Asteria: Sarah Coburn.
Andronico: Patricia Bardon.
Irene: Claudia Huckle.
Leone: Andrew Foster-Williams.

Regizor: Chas Rader-Shieber.
Decoruri si costume: David Zinn.
Lumini: Christopher Akerlind.

Joi, 22 mai, 2008.
Kennedy Center Opera House, Washington.

P.S. Se pare ca Domingo se va retrage in viitorul nu prea indepartat. Stagiunea viitoare va interpreta doar rolul lui Siegmund la "Met" si la Opera din Los Angeles si nu va canta deloc la Washington si nici la Opera de Stat din Viena; mai sunt de asemenea prevazute aparitii la Covent Garden. Daca acest "Tamerlano" va fi ultimul spactacol in care l-am ascultat cantand (de dirijat o va mai face), atunci pot sa spun ca am ramas cu imaginea cantaretului glorios.