Ce se mai canta la Opera din Washington

Opera, teoretic Nationala, din Washington, este fieful lui Placido Domingo. Partea pozitiva este ca il are pe unul din cei mai mari cantareti din toate timpurile - desi pana la urma Domingo canta mai mult tot la Opera "Metropolitan". Tot la capitolul "pozitiv" trebuie mentionata cresterea bugetului si recrutarea unor cantareti (din pacate, cu putine exceptii, nu si dirijori) de prima mana: Juan Diego Florez, Matti Salminen, Jose Carreras, Renee Fleming, etc. Partea mai putin buna este ca nu de putine ori cantaretul pare mai interesat de propria sa agenda decat de ceea ce doreste publicul. Cel mai bun exemplu in acest sens este distribuirea rolurilor minore facuta aproape exclusiv din cei care urmeaza programul "Domingo-Cafritz". Unii critici s-au aratat de asemenea indignati de frecventa cu care Domingo programeaza zarzuela. Personal nu am nimic impotriva acestui lucru, fiind un admirator al genului, dar vad de ce nu ar fi pe gustul publicului american (cand dupa spectacolul cu "Elektra" de Richard Strauss, despre care voi vorbi, am schimbat cateva vorbe cu dirijorul Heinz Fricke, aceste mi-a spus lucruri similare despre lucrarile lui Albert Lortzing, pe care din nou le apreciez.)

Dar cel mai frustrant lucru este schimbarea neanuntata a distributiilor si a dirijorilor. Cand stagiunea a fost anuntata, toate reprezentatiile cu "Olandezul zburator" ar fi trebuit sa fie dirijate de Heinz Fricke. Dar, asa deodata, la spectacolul la care am asistat sef de orchestra a fost Stephen Gathman, cel care de fapt pregateste corul Operei din Washington (si o face bine.) Este adevarat ca repetitiile orchestrale au fost facut de Heinz Fricke si orchestra a sunat acceptabil dar domnul Gathman pur si simplu a batut masura reusind totusi sa mentina coordonarea intre fosa si scena. Distributia a fost dominata asa cum trebuie de Alan Held in rolul titular, fiind bine contrastat cu Gidon Saks, un Daland aproape comic. Dezamagirea s-a numit Ian Storey, cel care l-a intruchipat pe Erik si recent interpret al rolului titular din "Tristan si Isolde" la "Teatro Alla Scala" sub bagheta lui Daniel Barenboim. Interesanta mi s-a parut insa interpreta Sentei, Jennifer Wilson, cantareata care si-a inceput cariera in corul Operei din Washington. Cand credeam ca o nota va fi prea inalta si prea joasa pentru soprana, aceasta o atinge cu un aparent minim efort - si in plus doamna Wilson are pianissime la fel de sigure ca si fortissimile.

Cel putin Heinz Fricke a dirijat "Elektra" si a facut-o in stilul sau caracteristic: corect, eficient, ca un adevarat kapellmeister. Acest lucuru insa nu este suficient pentru partitura straussiana. Daca nu ma insel, a fost Enrico Caruso cel care a spus ca pentru "Il Trovatore" este nevoie de cei mai buni patru cantareti din lume. Pentru "Elektra" mai avem nevoie si de cea mai buna orchestra a lumii, dar prezenta ei nu garanteaza succesul asa cum a demonstrat inregistrarea facuta de Georg Solti; aceasta inregistrare insa ramane esentiala pentru doua motive: prezenta sopranei Birgit Nilsson in rolul titular si faptul ca opera este prezentata integral. Majoritatea inregistrarilor, inclusiv cea a lui Karl Bohm care este cea pe care o prefer din cele din studiou, efectueaza taieturi. Acest lucru nu este de mirare datorita dificultatii rolului titular; chiar si Richard Strauss era fortat sa efectueze taieturi cand dirija propria sa partitura (taieturile facute de Strauss au fost cele utilizate de Karl Bohm.)

In afara orchestrei care s-a straduit dar care nu si-a depasit posibilitatile totusi onorabile, montarea de la Washington s-a lovit de o problema cu care se confrunta multe din productiile din ziua de azi: interpreta rolului lui Chrysothemis (Christine Goerke) a fost net superioara celei a rolului titular (Susan Bullock.) De fapt doamna Goerke a fost de departe cea mai buna cantareata din aceasta montare, dominandu-si colegii in fiecare scena. Susan Bullock insa mi s-a parut prea mult o lady pentru acest rol - de fapt chiar si artista a recunoscut ca personajul este total diferit de personalitatea sa. Nu a avut probleme cu notele, dar vocea sa este mica iar caracterizarea personajului ii lipseste nebunia, chiar dementa. Mi-a placut totusi in momentele mai delicate ca de exemplu cel in care se reintalneste cu Oreste (Daniel Sumegi). Acum cativa ani am ascultat-o pe doamna Bullock la Teatrul "Colon" din Buenos Aires interpretand rolul Magdei Sorel din opera "Consulul" de Gian Carlo Menotti, rol care i se potrivea mult mai bine decat cel al "Elektrei". Distributia a fost completata de Irina Mishura (satisfacatoare vocal dar nu si actoriceste in rolul Clitemnestrei) si de Alan Woodrow in rolul lui Aegisth. Nu cred ca trebuie sa mire ca absolventii programului "Domingo-Cafritz" au fost lipsiti de omogenitate in rolurile servitorilor desi contributiile individuale nu au fost de neglijat.

In fine, "Rigoletto" a interesat mai mult prin faptul ca a fost pus in scena de Catherine Malfitano, aflata aproape de sfarsitul unei distinse cariere de cantareata. La o discutie dupa spectacolul cu "Jenufa" din stagiunea trecuta a Operei din Washington, doamna Malfitano apara montarile moderne dar punerea sa in scena a fost tot una traditionala. Si daca regizoarea nu a adus nimic nou lucrarii lui Verdi, am remarcat totusi respectul artistei pentru opera si pentru creatorul ei. Cat despre distributie, intr-un "Rigoletto" in care cea mai buna cantareata este interpreta Maddalenei (Malgorzata Walewska, o alta superba altista poloneza ca si Jadwiga Rappe sau Ewa Podles) cred ca am spus totul. OK, nu chiar totul deoarece ceilalti cantareti nu au fost deloc slabi. Dar saracul Gordon Hawkins pur si simplu nu are greutatea necesara roluluititular. Desigur, Rigoletto-ul lui Hawkins a fost unul in care simteam afectiunea si durerea pentru fiica sa, unul orbit de mania razbunarii, dar vocea nu este verdiana. Nici tenorul rus Alexey Dolgov nu are o voce verdiana desi ne-a oferit un adevarat macho in al sau Duce de Mantua. L-as asculta totusi in Ceaikovski sau Rimsky-Korsakov. Soprana coreeana JiYoung Lee nu a avut nici un fel de probleme cu rolul Gildei in afara faptului ca nu prea credea in el. Cantareata era aproape uimita ca trebuie sa intruchipeze un personaj atat de naiv, ca sa vorbim caritabil. Dar vocea ii este senina, probabil ca vom mai auzi de ea. In fine, Andrea Silvestrelli l-a interpretat pe Sparafucile. Criticii au fost impresionati de masivitatea unei voci a carui volum rivalizeaza cu cel al lui Matti Salminen sau Martti Talvela. Dar tonul acestei voci este lipsit frumusete, este chiar neplacut (de acord, Sparafucile este un asasin.) La pupitru s-a aflat Giovanni Reggioli. Despre ce sa vorbesc mai intai: despre lipsa de disciplina a orchestrei sau despre lipsa de suport oferita cantaretilor? Cata diferenta intre Heinz Fricke si Reggioli! - iar Fricke este doar un kapellmeister. Care de fapt a si condus montarea anterioara a operei "Rigoletto" in 1999, rolul Gildei fiind interpetat de o pe atunci necunoscuta cantareata numita Anna Netrebko.

Inca un lucru. Spectacolul cu "Rigoletto" pe care l-am vizionat avea distributia a II-a; in cea principala, Carlos Alvarez era interpretul rolului titular, Joseph Calleja cel al Ducelui de Mantua, iar Lyubov Petrova o intruchipa pe Gilda. Cand am cumparat biletele, am crezut ca voi asculta distributia principala. Ar putea sa fi fost greseala mea, dar cu schimbarile de la Opera din Washington nu poti sa stii niciodata.

"Olandezul zburator" de Richard Wagner.
Dirijor: Stephen Gathman.
Maestru de cor: Stephen Gathman.

Regia: Stephen Lawless.
Decoruri: Giles Cadle.
Costume: Ingeborg Bernerth.
Lumini: Joan Sullivan-Genthe.
Coregrafia: Matt Ferraro.

Olandezul: Alan Held.
Daland: Gidon Saks.
Senta: Jennifer Wilson.
Erik: Ian Storey.
Matelotul: Andreas Conrad.
Mary: Janice Meyerson.

Joi, 10 aprilie, 2008.


"Elektra" de Richard Strauss.
Dirijor: Heinz Fricke.
Maestru de cor: Stephen Gathman.

Regia: David Kneuss.
Costume si decoruri: Robert Israel.
Lumini: Mimi Jordan Sherin.

Elektra: Susan Bullock.
Chrysothemis: Christine Goerke.
Clitemnestra: Irina Mishura.
Oreste: Daniel Sumegi.
Aegisth: Alan Woodrow.

Marti, 13 mai, 2008.


"Rigoletto" de Giuseppe Verdi.
Dirijor: Giovanni Reggioli.
Maestru de cor: Stephen Gathman.

Regia: Catherine Malfitano.
Decoruri: Robert Dahlstrom.
Lumini: Mark McCullough.

Rigoletto: Gordon Hawkins.
Ducele de Mantua: Alexey Dolgov.
Gilda: JiYoung Lee.
Contele Monterone: Robert Cantrell.
Sparafucile: Andrea Silvestrelli.
Maddalena: Malgorzata Walewska.
Marullo: James Shaffran.
Borsa: Yingxi Zhang.
Giovanna: Magdalena Wór.
Contele Ceprano: Grigory Soloviov.
Contesa Ceprano: Claudia Huckle.

Marti, 8 aprilie 2008.

Kennedy Center Opera House, Washington