Ce diferenta poate sa faca un dirijor

Am ascultat pentru prima oara "Llanto por Ignacio Sanchez Mejias" de Maurice Ohana intr-o inregistrare facuta de dirijorul Theodor Guschlbauer care a fost re-editata acum cativa ani de (fosta) casa Erato intr-un set de discuri compacte dedicat compozitorului. Lucrarea, ca si muzica lui Ohana in general, mi s-a parut greoaie, chiar asfixiatoare, in ciuda unor momente dramatice care se pierdeau insa in grosul operei. De fapt, din acel set, doar "Cantigas", o lucrare corala, mi s-a parut demna de re-ascultat (de mentionat insa BBC Music Magazine a notat setul cu patru stele, deci reactia lor a fost mult diferita fata de a mea.)
Am re-audiat insa "Llanto por Ignacio Sanchez Mejias" intr-o versiune apartinand dirijorului Ataúlfo Argenta si a "Orchestre des Cento Soli" (voi scrie mai mult in zilele urmatoare despre dirijorul spaniol mort 45 de ani si de a carui deces s-au implinit in ianuarie 50 de ani.) Revelatia a fost nu in descoperirea unei capodopere, ci a unei lucrari care este in acelasi timp patrunzatoare si puternica. "Llanto por Ignacio Sanchez Mejias" este transpunerea integrala a unui poem de Federico Garcia Lorca, un bocet la moartea unui cunoscut toreador. Ohana a utilizat integral textul lui Lorca, iar largimea acestuia a necesitat ca unele portiuni sa fie recitate - si pana la urma trebuie sa spun, ca in ciuda efortului lui Ataúlfo Argenta, tot poemul este superior muzicii. Seful de orchestra insa cunoaste bine limbajul muzicii spaniole folosit de compozior, in special Cante Jodo. Iar pe de alta parte lecturii sale nu-i lipseste incisivitatea, dar forta nu este bruta ci aspra. Amaraciunea usturatoare a partiturii si a textului lui Lorca sunt foarte bine redate, chiar daca orchestra este mediocra si, probabil, nu foarte mare.
Solistii, recitatorul Mauricio Molho si baritonul Bernard Cottret, sunt cei care au participat la prima auditie a lucrarii dirijor atunci fiind Georges Delerue. Corul de femei nu este precizat in livretul inregistrarii.