Zarzuela - cateva lucrari si inregistrari preferate

Asa cum am mai spus, pagina de Internet a lui Christopher Webber ramane o sursa esentiala pentru iubitorii zarzuelei, fie incepatori, fie avansati. Acestea fiind spuse, iata cateva din inregistrarile mele preferate.

Voi incepe cronologic cu epoca baroca. Deosebirile intre zarzuela si opera din aceasta perioada sunt minime cu exceptia prezentei dialogului in zarzuela. Altfel, avem de-a face cu aceeasi insiruire de arii si recitative si cu personaje alegorice. Una din sutele de astfel de lucrari este "Viento es la dicha de amor" de José de Nebra. O inregistrare facuta de dirijorul Christophe Coin si de Ansamblul Baroc din Limoges ne ofera posibilitatea sa redescoperim acest adevarat giuvaier.
Luigi Boccherini si-a petrecut o buna parte a carierei sale in Spania. Nu este deci de mirare ca a scris si el o zarzuela, considerata un reper important al genului: "La Clementina" - interesant, acesta era si numele sotiei sale! O inregistrare, din pacate in limba italiana si nu in spaniola originala, a fost facuta de dirijorul Angelo Ephrikian printre solisti numarandu-se si marele Fernando Corena.
Vorbeam de dialoguri care sunt prezente in marea majoritatea zarzuelelor nu doar din perioada baroca. Cele mai multe inregistrari insa nu includ dialogurile; acesta este cazul celor despre care voi vorbi.

Suntem deci la inceputul perioadei romantice. Unul din cei mai importanti compozitori de la inceputul acestei perioade este Francisco Asenjo Barbieri. Capodopera sa este probabil "El Barberillo de Lavapiés", eroul sau, Lamparilla, fiind un adevarat Figaro al Madridului. Inregistrarea facuta de dirijorul Victor Pablo Pérez este completa (exceptand dialogul) si se bucura si de prezenta Mariei Bayo. "El Barberillo de Lavapiés" este un important exemplu al "zarzuelei mari" ("zarzuela grande"), adica o lucrare care sa dureze o seara intreaga la teatru, in trei acte de exemplu. Multe dintre capodoperele genului au fost lucrari intr-un singur act sau "zarzuela chica". Cateva lucrari favorite sunt "Agua, azucarillos y aguardiente" de Federico Chueca, "La Gran Vía" de Federico Chueca si Joaquín Valverde, sau "La verbena de la Paloma" de Tomás Bretón. Primele doua lucrari sunt cuplate intr-un disc compact continand inregistrari facut de Pablo Sorozábal, el insusi un important compozitor al genului ("La tabernera del puerto", "Katiuska"). "La verbena de la Paloma" a fost gravata de Placido Domingo si Maria Bayo, dar dirijorului Antoni Ros Marbà ii lipseste verva.
Cateva comentarii generale. Cea mai buna introducere in lumea zarzuelei - si de fapt CD-ul care m-a facut pe mine un imediat admirator al genului - este intitulat "Antologia de la zarzuela" si contine fragmente din cele mai celebre titluri incluzand cateva pe care le-am amintit mai sus. Interpretii sunt Corul si Orchestra Radioteleviziunii Spaniole sub bagheta lui Igor Markevici care obtine o disciplina rar intalnita la o orchestra iberica (nu, n-a reusit sa o transforme in Filarmonica din Berlin dar rezultatele totusi sunt impresionante.) Un meloman mi-a comunicat ca CD-ul provine din doua LP-uri si ca din pacate spatiul limitat al CD-ului a facut ca cele doua LP-uri sa nu fie transcrise integral. La mijlocul anilor 1990, casa de discuri "Auvidis" a efectuat o serie de inregistrari, cateva ("El Barberillo de Lavapiés", "Viento es la dicha de amor", "La verbena de la Paloma") fiind deja amintite. Ele pot fi recomandate pentru cei care doresc sa explore acest gen dar, odata cu disparitia casei de discuri, au fost doar rar re-editate de "Naive". O alta serie importanta a fost facuta pentru casa EMI de deja-amintitul Pablo Sorozábal si de Federico Moreno Torroba. Este seria mea preferata, in special interpretarile lui Sorozábal scanteind puternic (dar din nou in aceasta lume imperfecta, orchestra nu este disciplinata iar partiturile taiate.) In fine, gravarile lui Ataulfo Argenta de care am amintit ieri sunt si ele esentiale pentru orice iubitor al genului.

Si nici nu am amintit aici de documentele sonore ale Conchitei Supervía sau cele ale lui Alfredo Kraus...

Viva la zarzuela!