joi, aprilie 08, 2010

Mindru Katz - un nou disc compact

In ultimii ani casa Cembal d'amour a editat o serie de discuri compacte - 8 la numar deocamdata - dedicate artei lui Mindru Katz. Ultimul CD contine lucrari de Beethoven, Enescu, Sostakovici, si Chopin. Gary Lemco a scris o cronica in revista online Audiophile Audition, cronica pe care o puteti citi aici. De notat ca lucrarile lui Beethoven, Sostakovici, si Enescu sunt re-editari.

De notat ca aceeasi lucrare de Enescu ce poate fi ascultata pe CD-ul de mai sus, Suita Op. 10, va fi interpretata de Mihaela Ursuleasa pe 2 iunie in cadrul festivalului Klangraum Waidhofen. Si daca tot am vorbit de Enescu, sa mai consemnam faptul ca Rapsodia a I-a va re-intra in repertoriul Filarmonicii din New York in cadrul unor concerte de vara sustinute la New York pe 8-10 iulie si la Bravo! Vail Valley Music Festival din Colorado pe 30 iulie. Bramwell Tovey va dirija. Ultima oara cand lucrarea enesciana a fost executata de orchestra new yorkeza a fost in 1970 cand dirijor a fost André Kostelanetz.

Mai notez decesul unor mari muzicieni precum Stefan Gheorghiu si Dan Mizrahi. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

Etichete: , , , , , ,