Ivan Fischer, Gustavo Dudamel

Doua nominalizari care au fost intens discutate zilele acestea. Prima in ordine cronologica a fost faptul ca Gustavo Dudamel a fost confirmat in functia de director muzical al Filarmonicii din Los Angeles succedandu-i lui Esa-Pekka Salonen. Cealalta este nominalizarea lui Ivan Fischer in functia de dirijor principal al Orchestrei Simfonice Nationale din Washington.

Contrastul intre cei doi muzicieni nu poate sa fie mai mare. Avem pe de o parte in Dudamel un tanar ultra-promovat dar care totusi se bucura de sprijinul unor muzicieni precum Claudio Abbado (ceea ce ma nelinisteste) sau Daniel Barenboim (ceea ce imi da sperante). Nu l-am ascultat niciodata pe viu deci nu pot sa-mi ofer impresiile, pot numai sa sper ca toate lucrurile bune care s-au scris despre el sunt adevarate si sa-i urez succes.

Pe Fischer am avut ocazia sa-l ascult de mai multe ori iar concertele sale au fost in general printre cele mai bune din ultimii ani (este adevarat ca ultimul sau concert m-a deceptionat, dar aceasta a fost o exceptie.) Cand am auzit ca a fost nominalizat drept dirijor principal al Orchestrei Simfonice Nationale din Washington, la inceput m-am bucurat, apoi am fost furios, ca in sfarsit sa devin resemnat. M-am bucurat deoarece nu cred ca exista un om mai potrivit pentru orchestra. Iata un muzician serios care nu tolereaza mediocritatea, aflat la varful carierei, si care a demonstrat ca stie sa construiasca o orchestra. Am fost furios cand am citit ca Fischer a fost numit drept dirijor principal, nu director muzical, si doar pentru doi ani. Am devenit resemnat cand am citit astazi in Washington Post faptul ca au existat negocieri serioase pentru nominalizarea lui Fischer drept director muzical dar ca aceste negocieri au esuat cand dirijorul si-a exprimat dorinta de a continua in postura de lider al Orchestrei Festivalului de la Budapesta, orchestra pe care a fondat-o si care este munca sa de o viata.

Nu pot sa nu-i admir integritatea.