Ivan Fischer in Mendelssohn
Ciudat concertul sustinut de Ivan Fischer in compania Orchestrei Simfonice Nationale din Washington si dedicat creatiei lui Mendelssohn. In prima parte interpretarea a fost mai buna. In partea a doua executia orchestrala a fost superioara.
Concertul s-a deschis cu Simfonia a I-a, una din lucrarile mai rar executate. De fapt a fost pentru prima oara cand orchestra din Washington a interpretat acest opus din tinerete al compozitorului. Lucrarea nu este nici capodopera si nici inovatoare dar are prospetime si merita ascultata din cand in cand. Ivan Fischer crede in valoarea ei si a condus o versiune plina de vigoare dar din pacate executia orchestrala a lasat de dorit. Corzile nu au avut disciplina iar in compartimentul suflatorilor s-a simtit lipsa sefilor de partida. Dezamagitor si surprinzator, fiind cunoscuta rigoarea si seriozitatea maestrului maghiar.
In partea a II-a, in contextul unui Festival Shakespeare ce are loc in tot Washington-ul, s-a excutat muzica de scena pentru "Visul unei nopti de vara". Parca am avut de a face cu o alta orchestra - in parte chiar asa a si fost deoarece sefii de partida a compartimentelor de suflatori au fost de data aceasta prezenti. Deci daca nu au existat (mari) probleme in ceea ce priveste elementele tehnice, versiunea lui Fischer nu a fost chiar pe gustul meu. Tempii au fost cam lenti, in special in uvertura, iar elementul feeric, magic, a lipsit; interpretarea a fost cam serioasa, lipsita de umor. Remarc totusi contributia corului de femei a Universitatii din Maryland; cele doua soliste, Carolyn Betty si Kelley O'Connor s-au achitat bine de sarcina lor modesta.
Prin presa se zvoneste ca Ivan Fischer va fi in scurt timp numit director muzical al orchestrei din Washington. Ar fi o alegere buna in ciuda acestui concert relativ dezamagitor. Este nevoie de un sef serios care a stie sa construiasca o orchestra, iar Fischer a demonstrat acest lucru la Budapesta. Acolo el a divizat orchestra in ansambluri camerale, a obligat sectiunile sa se asculte cu mai mare atentie intre ele, a lucrat pentru obtinerea unor sonoritati transparente. Aceste lucruri sunt greu de realizat de un oaspete, numai un director muzical avand timpul necesar. Daca lui Fischer i se va da timp suficient pentru repetitii nu vad de ce nu ar putea repeta succesul de la Budapesta si aici.
Orchestra Simfonica Nationala din Washington
Corul de femei al Universitatii din Maryland
Dirijor: Ivan Fischer
Maestru de cor: Edward Maclary
Soilste: Carolyn Betty, soprana; Kelley O'Connor, mezzo-soprana.
Program Felix Mendelssohn-Bartholdy
Simfonia a I-a in Do minor Op. 11
Muzica de scena la "Visul unei nopti de vara" dupa Shakespeare Op. 61 (Uvertura are numar de opus 17)
Sambata 10 februarie, 2007
Kennedy Center Concert Hall, Washington
Etichete: Concerte, Orchestra din Washington
<< Pagina de pornire