joi, aprilie 26, 2007

Spectacolele de la Volksoper

Cum "Manon" in regia lui Andrei Serban nu a fost reprezentat in timpul scurtei mele sederi in Viena, evenimentul operatic a acestor zile a fost productia cu "Arabella" de Richard Strauss la Opera de Stat cu Adrianne Pieczonka, Genia Kühmeier (retineti acest nume), Thomas Hampson si Michael Schade sub bagheta lui Franz Welser-Most. Am optat totusi pentru "Freischutz" la Volksoper din doua motive. Una, datorita faptului ca in afara tarilor germanice si, posibil, a Europei centrale si de est, opera lui Weber este o raritate. De exemplu Opera "Metropolitan" nu a mai produs-o din 1972, New York City Opera din 1981, iar Opera din Washington niciodata. La New York este drept au avut loc unele executii in versiune de concert, in 1998 sub bagheta lui Eve Queler si in 1993 sub bagheta lui Colin Davis. Al doilea motiv este ca "Arabella" este departe de a fi opera mea favorita din cele ale lui Strauss ("Salomeea" si "Daphne" sunt), in ciuda unor sectiuni de neuitat.

In trecut, multi cantareti care-si incepeau cariera la Volksoper intrau apoi in ansamblul Operei de Stat iar cativa chiar urmau o cariera internationala. In memoriile sale Ioan Holender da exemplul lui Bo Skovhus, a Adriannei Pieczonka si mentioneaza chiar ca Ludovic Spiess a fost initial contractat la "casa de pe Gurtel". Din pacate, nu cred ca nici unul din cantaretii pe care i-am ascultat atat in "Freischutz" cat si in seara urmatoare in "Contesa Mariza" vor avea o cariera internationala. Dar, in general, nu au avut voci neplacute si, tinand cont si de resursele mai limitate de la Volksoper, nu am regretat alegerea.

Cel mai bun cantaret din "Freischutz" mi s-a parut Lars Woldt in rolul lui Kaspar. O voce puternica, amenintatoare cu o buna prezenta scenica. O buna prezenta scenica si o voce impunatoare a avut si compatriotul nostru Sorin Coliban, interpretul rolului Hermitului, dar as fi dorit mai multa finete. Michael Baba, interpretul rolului lui Max, este unul dintre acei tenori care se impun mai mult prin volum decat prin frumusetea timbrului, nefiind in stare sa cante nimic sub mezzo-forte. In rolul Agathei Kristiane Kaiser mi s-a parut corecta dar, la o luna dupa spectacol, nu mi-a rams prea mult in minte. Cat despre Andrea Bogner, interpreta rolului "Annchen", am remarcat-o mai mult a doua seara in "Contesa Mariza".

Dirijor a fost Alfred Eschwe care a condus cu energie dar a fost destul de teapan lipsindu-i flexibilitatea. Orchestra i-a raspuns cerintelor sale dar compartimentul suflatorilor din lemn a lasat mult de dorit. Oricum, dupa mult timp, am ascultat "Freischutz".

Si oricum orchestra a sunat mai bine decat a doua seara in "Contesa Mariza" cand dirijor a fost Michael Tomaschek. Doar in sectiunile de vals - ma refer la duetul "Einmal mocht' ich wieder tanzen" - am redescoperit o orchestra care are muzica in sange. Dintre cantareti cea mai buna impresie au lasat-o Andrea Bogner in rolul Lisei si Marko Kathol in rolul Baronului Koloman Zsupan, nu atat datorita calitatilor vocale - mai mult decat suficiente insa pentru partitura lui Kalman - cat si datorita faptului ca au si dansat si s-au integrat chiar foarte bine cu baletul. De fapt Andrea Bogner a executat unele miscari suprinzatoare, n-am mai vazut vreodata un cantaret dansand atat de bine. Interpreti completi de opereta.

Tunde Franko a fost interpreta rolului titular. A adus un binevenit accent unguresc, dar vocea a fost un pic stridenta. Sebastian Reinthaller a fost distribuit in rolul lui Tassilo; mi-a facut o impresei mai buna decat acum doi ani cand l-am ascultat in rolul titular din "Contele de Luxemburg". Sandor Nemeth a facut o caricatura din rolul Printului Dragomir Populescu iar dictia lui a lasat de dorit. Distributia a fost completata de o veterana a "casei de pe Gurtel": Helga Papouschek in rolul - vorbit - al Printesei Bozena. In putinile momente in care a aparut ea a dominat spectacolul si, in plus, chiar stia sa pronunte "Populescu", ha, ha! Remarc de asemenea deliciosul cor de copii.

Der Freischutz de Carl Maria von Weber.

Dirijor: Alfred Eschwe.
Maestru de cor: Michael Tomaschek.

Regia: Marco Arturo Marelli.
Costume: Dagmar Niefind.
Lumini: Marco Arturo Marelli.

Max: Michael Baba.
Agathe: Kristiane Kaiser.
Annchen: Andrea Bogner.
Kaspar: Lars Woldt.
Hermitul: Sorin Coliban.
Printul Ottokar: Mathias Hausmann.

Sambata, 24 martie, 2007.
Volksoper, Vienna.


Contesa Mariza de Emmerich Kalman.

Dirijor: Michael Tomaschek.
Maestru de cor: Thomas Bottcher.

Regia: Miklos-Gabor Kerenyi (KERO).
Coregrafia: Jeno Locsei.
Costume: Claudia Kofler.
Lumini: Peter Somfai.

Contesa Mariza: Tunde Franko.
Contele Tassilo: Sebastian Reinthaller.
Baronul Koloman Zsupan: Marko Kathol.
Lisa: Andrea Bogner.
Printul Dragomir Populescu: Sandor Nemeth.
Printesa Bozena Cuddenstein: Helga Papouschek.

Duminica, 25 martie, 2007.
Volksoper, Vienna.

Etichete: ,