Programul Concertului de Anul Nou al Filarmonicii din Viena 2008

Georges Prêtre va dirija:

Partea a I-a:
Johann Strauss: Napoleon-Marsch, op. 156
Josef Strauss: "Dorfschwalben aus Österreich", Vals, op. 164
Josef Strauss: "Laxenburger Polka", op. 60
Johann Strauss, tatal: "Paris", Vals, op.101
Johann Strauss, tatal: "Versailler-Galopp", op. 107
Johann Strauss: "Orpheus-Quadrille", op. 236
Joseph Hellmesberger, Jr.: "Kleiner Anzeiger", Galop, op. 4

Partea a II-a:
Johann Strauss: Uvertura Operetei "Indigo si cei patruzeci de hoti"
Johann Strauss: "Freuet Euch des Lebens", Vals, op. 340
Johann Strauss: "Bluette", Polka franceza, op. 271
Johann Strauss: Tritsch-Tratsch. Polka, op. 214
Josef Lanner: "Hofball-Tänze", Vals, op. 161
Josef Strauss: "Die Libelle", Polka mazur, op. 204
Johann Strauss: "Russischer Marsch", op. 426
Johann Strauss: "Die Pariserin", Polka franceza, op. 238
Johann Strauss, tatal: "Chineser-Galoppe", op. 20
Johann Strauss: "Vals Imperial", op. 437
Johann Strauss: "Die Bajadere", Polka rapida, op. 351

Bisuri:
Josef Strauss: "Sport-Polka", op. 170
Johann Strauss: "An der Schonen Blauen Donau", Vals op. 314
Johann Strauss, tatal: "Radetzky-Marsch" op. 228

Informatia provine de pe pagina de Internet a orchestrei.

Daca tot vine vorba de anul nou, as mai nota ca muzica romaneasca va fi prezenta - e adevarat, in mici cantitati - in concertele orchestrelor din Philadelphia si Salzburg. Sub bagheta lui Rossen Milanov, membri ai Orchestrei din Philadelphia vor putea fi ascultati in "Hora staccato" de Grigoras Dinicu in cunoscuta instrumentatie a lui Pancho Vladigherov. Iar Camerata Salzburg va interpreta, atat la Salzburg cat si la Lucerna, valsul "Valurile Dunarii" de Iosif Ivanovici.

La Multi Ani! Ne revedem miercuri, 2 ianuarie.

Ne-au parasit Carlo Felice Cillario, Harald Genzmer, si Oscar Peterson

Dirijorul argentinian Carlo Felice Cillario ne-a parasit la varsta de 92 de ani. El a fost binecunoscut publicului din Romania datorita concertelor cu Orchestra Filarmonicii "George Enescu" - unde a debutat in 1944 in ipostaza de violonist interpretand Concertul de Brahms sub bagheta lui George Georgescu - si cu Orchestra Nationala Radio cu care a inregistrat "Bolero" de Ravel. Puteti citi aici cateva obituarii: unul din ziarul "Daily Telegraph", altul din "The Australian", altul din "The Independent", si, in fine, unul din "The Sydney Morning Herald". Seful de orchestra a promovat uneori muzica romaneasca dirijand in prima auditie la Buenos Aires Suita a I-a de Enescu.

Compozitorul Harald Genzmer, un discipol al lui Paul Hindemith, este probabil mai putin cunoscut publicului din tara. Dar a fost pretuit de Sergiu Celibidache care a condus prima auditie a Simfoniei a III-a in 1986. De asemenea Celibidache a condus si Concertul pentru flaut - o inregistrare din arhiva Filarmonicii din Berlin datata din 1950 inca se pastreaza si a fost editata de casa "Audiophile Classics"; solist este Gerhard Scheck - precum si Concertul pentru pian nr. 2. Se pare ca stima era reciproca, Genzmer declarand ca Celibidache cunoaste partitura Simfoniei a III-a mai bine decat el insusi.

Domnul Genzmer avea 96 de ani.

In fine, unul din gigantii jazz-ului, Oscar Peterson, ne-a parasit si el. Decesul sau a fost semnalat si in presa din tara.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

Clemens Krauss conduce Johann si Josef Strauss

Cu cateva luni in urma, am spus ca un disc continand muzica fratilor Johann si Josef Strauss in interpretarea Filarmonicii din Viena sub bagheta lui Clemens Krauss a devenit cel favorit din acest repertoriu. Si am promis sa revin asupra CD-ului.
Dar ce face ca interpretarea lui Clemens Krauss sa fie atat de buna? Totul s-ar putea rezuma cu un singur cuvant, magic: frazarea.

Sa fac o paranteza. Exista cred trei feluri de a interpreta muzica familiei Strauss. Primul stil, este cel care scoate in evidenta caracterul dansabil al lucrarilor. Dintre dirijori, probabil ca marele, subapreciatul Anton Paulik este cel mai bun exponent al acestui stil. Ascultandu-i inregistrarile aproape ca doresc sa sar din scaun si sa incep sa dansez.

Un alt stil ar putea si el fi rezumat cu un singur cuvant: gemütlich. Interpretarile lui Willi Boskovsky, cel care a dirijat timp de atatia ani Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, pot fi succint descrise astfel.

In fine, sefi de orchestra precum Erich Kleiber, Ferenc Fricsay, Wilhelm Furtwängler, sau Herbert von Karajan trateaza valsurile familiei Strauss nu ca piese de dans ci ca adevarate lucrari simfonice.

Revenind la Clemens Krauss, el reuseste miracolul de a imbina toate aceste stiluri. Ascultand un vals ca "Trandafirii din sud" sau o polka precum "Eingesendet", nu putem sa nu remarcam spontaneitatea dirijorului. Uvertura operetei "Voievodul tiganilor" devine in mana lui Clemens Krauss un adevarat poem simfonic. Si exista ceva mai gemütlich decat aceasta versiune a polkai franceze "Moulinet", in care seful de orchestra alege un tempo ceva mai lent mentinand totusi interesul prin finetea frazarii?

Un disc de nepierdut.

P.S. Nu am dorit sa repet ca avem de-a face cu inregistrari de arhiva din anul 1940, deci sunetul nu este chiar "hi-fi".

Cristian Mandeal a dirijat Enescu la Bruxelles

In lunile de vara am semnalat ca dirijorul Cristian Mandeal urma sa conduca un concert al Orchestrei Nationale a Belgiei. In programul acelui concert figura si Suita a III-a "Sateasca" de George Enescu. Cine altcineva decat Evan Dickerson putea sa fie prezent si sa semneze o cronica? Cerand scuze pentru intarziere, iata aceasta cronica. (Sa remarc totusi o greseala a lui Evan: nu Suita "Sateasca" ci Uvertura de concert Op. 32 este ultima lucrare orchestrala a lui Enescu.)

In alta ordine de idei, ma alatur si eu celor care-i ureaza lui Sherban Lupu insanatosire grabnica dupa stupidul accident care sper sa nu-i termine cariera.

Sarbatori Fericite! Ne revedem miercuri, a doua zi de Craciun.

Domingo in Gluck

Placido Domingo nu conteneste sa ne uimeasca. La aproape 67 de ani el continua sa-si imbogateasca repertoriul de peste 120 de roluri cu primul sau personaj dintr-o lucrare de Gluck: cel al lui Oreste din "Iphigénie en Tauride" - si asta la Opera "Metropolitan" din New York.

Si cum s-a descurcat? Mai mult decat onorabil. Trebuie de la inceput spus ca rolul lui Oreste a fost initial conceput pentru bariton dar la premiera de la Viena din 1781 compozitorul l-a transcris pentru tenor. Montarea de la "Met" a folosit in mare parte versiunea originala a lucrarii, cea de la Paris din 1779, dar cu modificarea rolului lui Oreste pentru tenor.

Revenind la Domingo: artistul a invatat nu doar un rol ci si un limbaj nou. Muzica lui Gluck nu cere desigur acea coloratura pe care opera preclasica o reclama, dar tot pretinde o flexibilitate si o agilitate care ar putea fi dificila pentru un artist care si-a cladit cariera cu roluri de Verdi si, mai nou, Wagner (OK, si cu Puccini, Bizet, Offenbach, Mascagni, etc.) Din punctul acesta de vedere, artistul a reusit in general. Si daca nu s-a "metamorfozat" intr-un cantaret baroc, trebuie precizat ca nici partenerii sai - cu posibila exceptie a dirijorului Louis Langrée - nu sunt specialisti ai acestei perioade. Versiunea de la "Met" a fost una operatica, "inautentica" daca doriti.

Pe de alta parte, varsta s-a facut uneori simtita, Domingo avand unele dificultati in registrul grav; nici acutele nu au iesit fara o anumita greutate. De asemenea, cu trecerea anilor, vocea i s-a ingrosat putin. Insumand insa, rolul i s-a potrivit insa surprinzator de bine, artistul dand din nou dovada de inteligenta si muzicalitatea pentru care este renumit.

Celalalt tenor a fost Paul Groves care a interpretat rolul lui Pylade. Cantatul in sine nu a fost rau, iar rolul ii este comfortabil domnului Groves care nu a avut nici un fel de dificultate tehnica. Dar timbrul sau nu este din cele mai placute.

Si ar mai fi o problema: Oreste si Pylade canta mult impreuna, iar faptul ca interpretii sunt doi tenori face sa diminueze individualitatea personajelor (pentru mine interpretii ideali sunt Fritz Wunderlich si Hermann Prey intr-o inregistrare, din pacate in limba germana, efectuata de Rafael Kubelik pentru Radiodifuziunea bavareza.)

Interpreta rolului titular a fost Susan Graham, partitura Iphigeniei fiind una din specialitatile artistei. Pot sa spun ca a confirmat asteptarile: vocea este bogata, calduroasa, omogena in toate registrele, interpretarea punand mai mult accentul pe fragilitatea si emotia personajului decat pe autoritatea unei preotese din antichitate. William Shimell l-a intruchipat pe regele Thoas. Vocea sa este cam aspra, dar cel putin a facut vizibile eforturi sa cante nu doar forte ci si piano. Louis Langrée a dirijat mentinand un bun echilibru intre fosa si scena.

Regizorul Stephen Wadsworth a reusit miracolul de a transforma imensa scena a Operei "Metropolitan" intr-un spatiu claustrofobic. A savarsit acest lucru divizand scena in doua sectiuni si utilizand lumini discrete. Si un alt lucru important: nu a neglijat baletul, de multe ori taiat in alte montari. Aici dansul a fost integrat dramei asa cum o cere si compozitorul.

"Iphigénie en Tauride" nu a mai fost prezentata la "Met" din 1917 cand o versiune in limba germana prelucrata de Richard Strauss a fost condusa de Artur Bodanzky (premiera a avut loc pe 25 noiembrie, 1916 iar in total au avut loc cinci reprezentatii.)

"Iphigénie en Tauride" de Christoph Willibald Ritter von Gluck.

Dirijor: Louis Langrée.
Maestru de cor: Donald Palumbo.
Coregrafia: Daniel Pelzig.

Regia: Stephen Wadsworth.
Decoruri: Thomas Lynch.
Costume: Martin Pakledinaz.
Lumini: Neil Peter Jampolis.

Iphigénie: Susan Graham.
Oreste: Plácido Domingo.
Pylade: Paul Groves.
Thoas: William Shimell.

Sambata, 14 decembrie, 2007.
Metropolitan Opera, New York.

Jakub Jan Ryba: "Missa Ceha de Craciun"

Exista unele piese de o simplicitate dusa pana la naivitate care totusi te cuceresc prin sinceritatea si farmecul lor. Rapsodia Romana de Constantin Bobescu (exista oare o inregistrare?) este un astfel de exemplu din muzica romaneasca.

"Missa Ceha de Craciun" (titlul complet este "Missa solemnis Festis Nativitatis D. J. Ch. accomodata in linguam bohemicum musicam") de Jakub Jan Ryba reprezinta un alt exemplu. Este o lucrare mult iubita de cehi care nu pot concepe Craciunul fara ea. O Missa pastorala a carui text este scris nu in latina ci in ceha, ea este considerata de unii muzicologi mai mult o cantata. Structura este cea a oricarei Misse (Kyrie, Gloria, Graduale, Credo, Offertorium, Sanctus, Benedictus, Agnus Dei la care se adauga un final), dar textul este similar cu cel al pieselor medievale despre Nativitate.

Dar cine a fost Jakub Jan Ryba? Un invatator nascut langa Pilsen; puteti citi mai multe date biografice aici. De remarcat ca la vremea aceea una din indatoririle invatatorilor era sa scrie muzica pentru diverse ocazii, intre care evident si Craciunul. Compozitiile trebuiau sa fie simple pentru a putea fi cantate de elevi si de localnici. "Missa Ceha de Craciun" i-a ramas cea mai indragita opera, fiind uneori executata in Germania si Austria (o privire rapida in arhiva salii
"Konzerthaus" din Viena ne da prilejul sa descoperim versiuni care i-au avut drept solisti pe Heinz Zednik sau Walter Berry.) Marea majoritate a gravarilor sonore provin insa din Cehia.

Pentru cei curiosi, casa "Naxos" ne ofera un posibil punct de plecare cu o foarte buna inregistrare a carei protagonisti sunt corul si orchestra "Madrigalistilor Cehi" sub bagheta lui Frantisek Xaver Thuri. Din toate versiunile pe care le-am ascultat, este singura influentata de stilul orchestrelor cu instrumente de epoca, de exemplu in restrangerea vibrato-ului. Poate ca, in dorinta de a suna "autentic" seful de orchestra sacrifica un pic din spontaneitate, dar altfel interpretarea este meritorie.

Versiunea lui Libor Pešek a fost cea gratie careia am descoperit Missa. Tempii sunt mai moderati iar dirijorul se rezuma mai mult sa citeasca decat sa interpreteze lucrarea. Pastrez totusi o anumita afectiune pentru aceasta inregistrare care imi da totusi o surprinzatoare satisfactie de fiecare data cand o ascult.
Cea mai buna varianta interpretativa pe care o cunosc este insa cea a subapreciatului Václav Smetáček, versiune care are avantajul de a beneficia de serviciile marelui Beno Blachut in importanta parte a tenorului solist. Cand cantaretul cheama oamenii sa se trezeasca ca sa auda sunetele Craciunului, o face cu o autoritate care lipseste altor versiuni. Smetacek este intotdeauna alert, tempii sai fiind poate un pic cam rapizi, si probabil ca as fi dorit o mai mare forta a trompetelor si a timpanilor (sa fie acesta motivul pentru care imi place Pesek?)
De asemenea Victor Eskenasy mi-a semnalat o inregistrare in care una din soliste este Magdalena Kožená. Inca nu am ascultat-o, dar daca nu ma insel orchestra foloseste instrumentelor de epoca.
Oricare varianta interpretativa veti alege, incercati sa cunoasteti Missa lui Ryba. Va va pune zambetul pe fete - si despre cate Misse puteti spune acest lucru?

P.S. Am descoperit o varianta a textului Missei tradus in limba engleza. Incepeti pe site-ul inregistrarii casei "Naxos", apoi apasati pe "About this Recording". Dupa prefata veti gasi textul.

Vorbind de Constantin Silvestri

Casa de discuri "Audite" va lansa curand pe piata un album dedicat pianistului Géza Anda. Artistul maghiar poate fi ascultat in concertele nr. 20-23 pentru pian de Mozart. Este acompaniat de Orchestra WDR din Köln sub bagheta lui Constantin Silvestri si a lui Joseph Keilberth, si de Camerata Academica Salzburg. Acesta ar reprezenta singurul disc disponibil in care Silvestri conduce o orchestra germana. Albumul va fi lansat la inceputul anului viitor.
Voi reveni cand voi avea mai multe detalii - nu stiu de exemplu care din concertele lui Mozart cel dirijat de Silvestri.

Constantin Silvestri - in sfarsit!

Multumesc Electrecordului pentru ca a re-editat in sfarsit magistralele inregistrari ale Misselor de Mozart (in Do minor) si Beethoven (Missa Solemnis) facute de Constantin Silvestri. Si multumesc in primul rand lui Victor Eskenasy pentru amabilitatea cu care a binevoit sa-mi procure o copie cand se afla in tara. Puteti citi aici "Scrisoarea catre melomani" in care trateaza acest subiect; de asemenea, la sfarsitul acestui articol, o mica rectificare.
Trebuie sa spun ca sunt in cu totul de acord cu domnul Eskenasy: avem de-a face cu inregistrari de referinta. Daca cineva mi-ar pune un pistol la tampla si m-ar forta sa aleg doar un singur disc Silvestri, cu parere de rau pentru Rapsodiile Romane si Simfonia de Camera de Enescu, Uvertura "In sud" de Elgar, "Pinii din Roma" de Respighi, Fantezia pe o tema de Thomas Tallis de Vaughan Williams, Simfonia "Manfred" de Ceaikovski, etc., as alege acest set cu inregistrarile Mozart / Beethoven.

Dar ce face ca aceste versiuni sa fie speciale? Darul lui Silvestri de a emotiona. Si nu stiu daca o alta inregistare a lui Silvestri - fie ea din concert sau studiou - m-a emotionat atat de mult ca Missa lui Mozart. Gravarea a fost facuta cu ocazia primei auditii romanesti a lucrarii, iar documentul sonor a reusit sa pastreze ceva din acea curiozitate a descoperirii unei capodopere. Ca sa nu mai vorbesc de starea afectiva cauzata de executarea unei lucrari sacre in anii in care persecutia religioasa ajungea la apogeu.

Mai remarc devotamentul orchestrei, corului, si a solistilor, toti atenti la indicatiile dirijorului. Poate ca in occident Silvestri a beneficiat de conditii tehnice superioare atat in privinta executiei orchestrale cat si a sunetului. Dar nici macar Orchestra sa din Bournemouth nu mi s-a parut, decat cu putine exceptii, atat de daruita dirijorului ca cea a Radioului.

Un detaliu despre Missa lui Mozart. Asa cum precizeaza si dl. Stephan Poen in prefata din livretul discului compact, compozitorul nu a terminat aceasta lucrare. Majoritatea inregistrarilor prezinta doar partile scrise de Mozart, "Kyrie", "Gloria", doar "Credo in unum Deum" si "Et incarnatus est" (ramas incomplet) din "Credo", plus "Sanctus" (din nou ramas incomplet) si "Benedictus". Versiunea prezentata de Silvestri este o reconstituire facuta de Pastorul german Alois Schmitt, probabil revizuita de Bernhard Paumgartner. Ceea ce a facut Pastorul Schmitt este intregirea sectiunilor ramase neterminate si completarea celor nescrise din "Credo" cu fragmente din alte Misse de Mozart cum ar fi Missa solemnis in Do minor, K.V. 139 (47a) "Waisenhausmesse" sau Missa longa in Do Major, K 262 (246a) (a fost oare utilizarea materialului din "Missa longa" ideea lui Paumgartner?). "Agnus Dei" a fost bazat pe materialul din "Kyrie". Voi reveni asupra acestui subiect cand si daca voi avea mai multe detalii.

N-am scris prea mult despre "Missa Solemnis" de Beethoven. Nu doresc sa intru in detalii, o sa spun doar ca este versiunea mea preferata a lucrarii. Si poate ca am scris nedrept de putin despre contributia solistilor si a corurilor. Oricum, fiecare meloman serios trebuie sa cunoasca aceste inregistrari a caror valoare este mai mult decat istorica.

P.S. In afara articolului lui Victor Eskenasy, am mai gasit o singura cronica in presa romana: cea a lui Costin Popa.

Rossini si pastele fainoase

Iata o intamplare relatata intr-un program de sala al Operei "Metropolitan". Povestesc din memorie, deci unele detalii s-ar putea sa nu fie chiar exacte.

Rossini era cunoscut nu doar drept un mare compozitor, ci si drept un gurmand notoriu. Intr-o zi, cand locuia deja la Paris, se duce intr-un magazin si cere paste genoveze. Cand negustorul ii aduce marfa, compozitorul devine deodata rosu de furie deoarece pastele fainoase erau napolitane, nu genoveze. Cum credea nenorocitul de negustor ca putea sa-l insele pe el, Rossini?

Vanzatorul a fost surprins de prezenta marelui compozitor, pe care nu il recunoscuse, si a replicat:

"Dumneavoastra sunteti Rossini? Eu, sincer sa fiu, n-am ascultat nimic din ceea ce ati scris dar daca va pricepeti la muzica la fel de bine ca si la paste fainoase atunci sunteti intr-adevar un mare compozitor."

Rossini a spus ca aceasta a fost una din cele mai frumoase laude pe care le-a primit vreodata.

"Spargatorul de nuci" - cateva inregistari ale suitei

Ieri, cand am discutat despre "Spargatorul de nuci" in viziunea lui Artur Rodzinski, am "inventat" un cuvant: "baletic". Doream sa contrastez interpretarea dramatica a maestrului cu una mai delicata, mai putin apasata. O astfel de interpretare (din pacate doar a suitei) ne ofera dirijorul francez Roger Désormière intr-un recent aparut disc compact din seria "Les Rarissimes de..." pe care l-am discutat aici; aceeasi interpretare este disponibila si gratie programului "La cerere" al companiei ArkivMusic.
Cand vorbim insa despre suita din baletul "Spargatorul de nuci" trebuie neaparat sa consideram interpretarile lui Sergiu Celibidache. Cunosc trei inregistrari. Prima, una din putinile facute in studiou de dirijorul aflat atunci la inceputul carierei (in 1948 daca nu ma insel), beneficiaza de aportul Orchestrei Filarmonicii din Londra. Este o interpretare plina de prospetime, pentru unii versiunea de referinta a suitei. O inregistrare din concert in compania Filarmonicii din Munchen din 1991 ne da ocazia sa observam cat de mult a evoluat (in unele aspecte din pacate a involuat) interpretarea sa: tempii sunt mult mai lenti, textura mai masiva; chiar si asa, daca exista un "Trepak" mai incandescent, eu unul inca nu l-am ascultat.
Din versiunile lui Celibidache, cea pe care o prefer este o putin cunoscuta inregistrare dintr-un concert din 1963 in compania Orchestrei Radioteleviziunii Elvetiei Italiene (RTSI) din Lugano; astazi se numeste "Orchestra della Svizzera Italiana". Celibidache imbina prospetimea "versiunii londoneze" cu extra-spontaneitea unui concert. Si evident ca interpretarea sa a evoluat, frazarea fiind mai bine controlata. De notat ca inginerul de sunet este Dr. Ermanno Briner, foarte apreciat de Hermann Scherchen.

Multi dintre noi am crescut cu interpretarea lui Ionel Perlea, iar aceasta versiune este inca disponibila pe disc compact din nou "La cerere" de la ArkivMusic. Si inca mi se pare o varianta meritorie. Perlea nu este un dirijor spectaculos dar stapaneste discret si eficient discursul muzical.

"Spargatorul de nuci" pe disc (compact)

Ce-ar fi Craciunul fara "Spargatorul de nuci", cel mai indragit, executat, si inregistrat dintre baletele lui Ceaikovski?

In ceea ce urmeaza ma voi ocupa doar de inregistari audio. Exista evident si mai multe versiuni video dar ii las aici pe expertii baletului sa recomande interpretarile lor preferate. Si au de unde alege, disponibile fiind montari de la Balsoi Teatr, Royal Ballet, Staatsoper Berlin, etc.

Nu pot evident pretinde ca am ascultat toate variantele interpretative. Ma voi limita doar la doua versiuni complete si la cateva gravari ale suitei.

Antal Dorati a inregistrat "Spargatorul de nuci" de cel putin trei ori: cu Orchestra din Minneapolis (azi denumita "Minnesota Orchestra"), cu Orchestra Simfonica din Londra, si cu Orchestra "Concertgebouw" din Amsterdam. Nu tin minte ca prima versiune (sunet mono) sa fi fost vreodata oficial editata pe disc compact - poate doar in Japonia. Pe cea cu Orchestra Simfonica din Londra nu o cunosc.

Ramane varianta in compania Orchestrei "Concertgebouw". Este o versiune, probabil nu cea mai imaginativa dar solida, in care seful de orchestra alege tempi vioi - nu chiar atat de rapizi totusi ca cei alesi de Valeri Gherghiev. Dorati mi se pare mai inspirat in dansuri decat in scenele feerice. Daca pana la urma versiunea sa poate fi recomandata, aceasta se datoreaza faptului ca dirijorul stie sa obtina acele sonoritati sofisticate pentru care Orchestra "Concertgebouw" este renumita. Pe scurt deci, interpretarea va fi in primul rand apreciata de iubitorii orchestrei.
Cealalta versiune despre care doresc sa vorbesc este, pentru unii melomani, cea de referinta. Este vorba de cea dirijata de Artur Rodzinski, un subapreciat dirijor nascut in Croatia (la Split) dintr-o familie poloneza. Inregistrarea a fost facuta in anii '50 in compania Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra.
Interpretarea lui Artur Rodzinski este mai mult una simfonica decat baletica. Ceea ce ar trebui sa fie un voiaj intr-o lume de basm, cu toata emotia nelipsita probabil de o anumita frica a unui copil, devine sub bagheta lui Rodzinski o pagina simfonica poate prea dramatica pentru gustul meu. Iar chiar daca Filarmonica Regala din Londra il avea la data inregistrarii ca director muzical pe Sir Thomas Beecham, executia orchestrala este uneori nesigura in special in compartimentul suflatorilor de lemn. O varianta de cunoscut totusi.

Maine voi discuta cateva inregistrari ale suitelor.

A decedat Karlheinz Stockhausen

Data decesului este 5 decembrie. Cum au observat unii critici, Stockhausen este unul dintre acei compozitori de care toti am auzit dar a carui muzica putini am ascultat-o.

Iata cateva articole: unul din ziarul "Daily Telegraph", altul din "New York Times", si, in fine, cel al criticului Alex Ross.

Sa-i fie tarana usoara.

P.S. Chiar acum am aflat si de moartea actorului Ion Fiscuteanu. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

O carte de referinta pentru iubitorii cantatelor lui Bach

Ma refer la "Cantatele lui Johann Sebastian Bach" scrisa de muzicologul german Alfred Dürr. Nascut la Berlin-Charlottenburg in 1918, si-a dedicat intreaga viata muzicii lui Bach, in special cantatelor. A fost cercetator la "Johann-Sebastian-Bach-Institut Göttingen" si a contribuit cu mai multe volume la "Neue Bach-Ausgabe".
Publicata pentru prima oara in 1971 de editura "Bärenreiter" si revizuita de mai multe ori, cartea a fost in sfarsit tradusa in limba engleza si publicata in 2005 de catre "Oxford University Press". Munca la aceasta traducere - bazata pe editia germana din 1995 - a inceput insa in anul 2000 cand s-au implinit 250 de ani de la moartea compozitorului, iar domnul Dürr a efectuat cu aceasta ocazie unele mici modificari fata de editia germana. Modificarile se refera in general la interpretarea lucrarilor.

Cartea este divizata in trei parti: introducerea, analiza cantatelor religioase, si analiza cantatelor laice.

Introducerea incepe cu un scurt istoric al cantatei inaintea lui Bach. Urmeaza o discutie generala asupra cantatelor scrise de Bach in perioadele de la Weimar, Köthen, sau Leipzig - trei cicluri. Capitole separate sunt dedicate celor pe text de Picander si a celor laice, ca si problemelor interpretarii.

In partea a doua si a treia fiecare cantata este individual analizata - cele doar "atribuite" lui Bach au fost excluse, dar Oratoriile de Craciun, Paste, si Inaltare sunt discutate. Inaintea analizei propriu zise, textul integral al cantatei - atat in limba germana cat si in cea engleza - este redat. Spatiul redus, chiar si intr-o carte de peste 900 de pagini, nu permite ca fiecarei lucrari sa-i fie dedicate mai mult de 2-3 pagini. Pentru cei dintre noi care am dori mai multe informatii, in special asupra inregistrarilor, as recomanda portalul http://www.bach-cantatas.com/. O alta carte ar fi "Analizand cantatele lui Bach" de Eric Chafe, dar autorul se limiteaza la un numar redus de lucrari.
Revenind la cartea lui Alfred Dürr, marturisesc ca nu cunosc versiunea originala in limba germana (care nici nu cred ca este disponibila la ora actuala), dar traducerea lui Richard D.P. Jones este splendida.

Lorin Maazel la pupitrul Orchestrei Simfonice Nationale din Washington

Lorin Maazel este un mare maestru. Dintre marii maestri, exceptandu-l probabil pe Daniel Barenboim, el este cel care (ma) frustreaza cel mai mult.

Exista virtuozi ai instrumentelor. Lorin Maazel este un adevarat virtuoz al orchestrei, poate singurul din zilele de azi. Aceasta virtuozitate ar putea duce cu gandul la dirijori precum Leopold Stokowski. Dar Stokowski este in primul rand un superb colorist iar Maazel nu. Si mai important insa, interpretarile lui Stokowski te misca intotdeauna, chiar daca nu de putine ori sfarsesc prin a te enerva; indiferent insa nu te lasa. La Maazel de cele mai multe ori virtuozitatea este singurul lucru care ramane la sfarsitul concertului.

Acestea fiind spuse, nu pot decat sa ma bucur ca Orchestra Simfonica Nationala a lucrat de cateva ori in ultimii ani cu Lorin Maazel. Daca aceasta colaborare ar deveni mai frecventa, orchestra s-ar imbunatati.

Programul a inceput cu suita "Pelléas et Mélisande" de Fauré. Dirijorul a utilizat o sectiune redusa a corzilor obtinand o anumita transparenta in dauna bogatiei sonore. A urmat concertul pentru violoncel de Elgar in care solista a fost Han-Na Chang. Doamna Chang are un sunet amplu si o tehnica desavarsita, dar Lorin Maazel a controlat milimetric discursul chiar daca a acompaniat bine. Mult mai inspirat - si mai relaxat - insa mi s-a parut seful de orchestra in Simfonia a III-a de Saint-Saëns. Tempo-urile au fost vioaie, dand simfoniei acea fluiditate care de multe ori lipseste, iar finalul nu a fost lipsit de forta. Organist a fost William Neil.

Orchestra Simfonica Nationala din Washington.
Dirijor: Lorin Maazel.
Solisti: Han-Na Chang, violoncel, William Neil, orga.

Program:
Gabriel Fauré: Suita "Pelléas et Mélisande" Op. 80.
Sir Edward Elgar: Concertul pentru violoncel si orchestra in Mi minor Op. 85.
Camille Saint-Saëns: Simfonia nr 3 in Do minor Op. 78.

Sambata, 1 decembrie 2007.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.

Ce mai face Angela Gheorghiu?

Nu am citit nimic recent in presa din tara despre cantareata in afara scandalului de la Opera din Chicago. Zilele acestea insa soprana a debutat la Opera din San Francisco interpretand rolul Magdei de Civry din "La Rondine" de Puccini. Dirijor este Ion Marin.

Joshua Kosman, criticul ziarului "San Francisco Chronicle", a fost entuziasmat. Ii puteti citi cronica aici. Si, de asemenea, iata un interviu cu artista luat tot de domnul Kosman. Acelasi critic mai semneaza o cronica asupra ultimului disc compact al Angelei Gheorghiu: recitalul cu care a debutat la "Teatro alla Scala".

Conform...

...acestui articol, Murray Perahia explora muzica lui Enescu.