Domingo in Gluck

Placido Domingo nu conteneste sa ne uimeasca. La aproape 67 de ani el continua sa-si imbogateasca repertoriul de peste 120 de roluri cu primul sau personaj dintr-o lucrare de Gluck: cel al lui Oreste din "Iphigénie en Tauride" - si asta la Opera "Metropolitan" din New York.

Si cum s-a descurcat? Mai mult decat onorabil. Trebuie de la inceput spus ca rolul lui Oreste a fost initial conceput pentru bariton dar la premiera de la Viena din 1781 compozitorul l-a transcris pentru tenor. Montarea de la "Met" a folosit in mare parte versiunea originala a lucrarii, cea de la Paris din 1779, dar cu modificarea rolului lui Oreste pentru tenor.

Revenind la Domingo: artistul a invatat nu doar un rol ci si un limbaj nou. Muzica lui Gluck nu cere desigur acea coloratura pe care opera preclasica o reclama, dar tot pretinde o flexibilitate si o agilitate care ar putea fi dificila pentru un artist care si-a cladit cariera cu roluri de Verdi si, mai nou, Wagner (OK, si cu Puccini, Bizet, Offenbach, Mascagni, etc.) Din punctul acesta de vedere, artistul a reusit in general. Si daca nu s-a "metamorfozat" intr-un cantaret baroc, trebuie precizat ca nici partenerii sai - cu posibila exceptie a dirijorului Louis Langrée - nu sunt specialisti ai acestei perioade. Versiunea de la "Met" a fost una operatica, "inautentica" daca doriti.

Pe de alta parte, varsta s-a facut uneori simtita, Domingo avand unele dificultati in registrul grav; nici acutele nu au iesit fara o anumita greutate. De asemenea, cu trecerea anilor, vocea i s-a ingrosat putin. Insumand insa, rolul i s-a potrivit insa surprinzator de bine, artistul dand din nou dovada de inteligenta si muzicalitatea pentru care este renumit.

Celalalt tenor a fost Paul Groves care a interpretat rolul lui Pylade. Cantatul in sine nu a fost rau, iar rolul ii este comfortabil domnului Groves care nu a avut nici un fel de dificultate tehnica. Dar timbrul sau nu este din cele mai placute.

Si ar mai fi o problema: Oreste si Pylade canta mult impreuna, iar faptul ca interpretii sunt doi tenori face sa diminueze individualitatea personajelor (pentru mine interpretii ideali sunt Fritz Wunderlich si Hermann Prey intr-o inregistrare, din pacate in limba germana, efectuata de Rafael Kubelik pentru Radiodifuziunea bavareza.)

Interpreta rolului titular a fost Susan Graham, partitura Iphigeniei fiind una din specialitatile artistei. Pot sa spun ca a confirmat asteptarile: vocea este bogata, calduroasa, omogena in toate registrele, interpretarea punand mai mult accentul pe fragilitatea si emotia personajului decat pe autoritatea unei preotese din antichitate. William Shimell l-a intruchipat pe regele Thoas. Vocea sa este cam aspra, dar cel putin a facut vizibile eforturi sa cante nu doar forte ci si piano. Louis Langrée a dirijat mentinand un bun echilibru intre fosa si scena.

Regizorul Stephen Wadsworth a reusit miracolul de a transforma imensa scena a Operei "Metropolitan" intr-un spatiu claustrofobic. A savarsit acest lucru divizand scena in doua sectiuni si utilizand lumini discrete. Si un alt lucru important: nu a neglijat baletul, de multe ori taiat in alte montari. Aici dansul a fost integrat dramei asa cum o cere si compozitorul.

"Iphigénie en Tauride" nu a mai fost prezentata la "Met" din 1917 cand o versiune in limba germana prelucrata de Richard Strauss a fost condusa de Artur Bodanzky (premiera a avut loc pe 25 noiembrie, 1916 iar in total au avut loc cinci reprezentatii.)

"Iphigénie en Tauride" de Christoph Willibald Ritter von Gluck.

Dirijor: Louis Langrée.
Maestru de cor: Donald Palumbo.
Coregrafia: Daniel Pelzig.

Regia: Stephen Wadsworth.
Decoruri: Thomas Lynch.
Costume: Martin Pakledinaz.
Lumini: Neil Peter Jampolis.

Iphigénie: Susan Graham.
Oreste: Plácido Domingo.
Pylade: Paul Groves.
Thoas: William Shimell.

Sambata, 14 decembrie, 2007.
Metropolitan Opera, New York.