joi, decembrie 27, 2007

Ne-au parasit Carlo Felice Cillario, Harald Genzmer, si Oscar Peterson

Dirijorul argentinian Carlo Felice Cillario ne-a parasit la varsta de 92 de ani. El a fost binecunoscut publicului din Romania datorita concertelor cu Orchestra Filarmonicii "George Enescu" - unde a debutat in 1944 in ipostaza de violonist interpretand Concertul de Brahms sub bagheta lui George Georgescu - si cu Orchestra Nationala Radio cu care a inregistrat "Bolero" de Ravel. Puteti citi aici cateva obituarii: unul din ziarul "Daily Telegraph", altul din "The Australian", altul din "The Independent", si, in fine, unul din "The Sydney Morning Herald". Seful de orchestra a promovat uneori muzica romaneasca dirijand in prima auditie la Buenos Aires Suita a I-a de Enescu.

Compozitorul Harald Genzmer, un discipol al lui Paul Hindemith, este probabil mai putin cunoscut publicului din tara. Dar a fost pretuit de Sergiu Celibidache care a condus prima auditie a Simfoniei a III-a in 1986. De asemenea Celibidache a condus si Concertul pentru flaut - o inregistrare din arhiva Filarmonicii din Berlin datata din 1950 inca se pastreaza si a fost editata de casa "Audiophile Classics"; solist este Gerhard Scheck - precum si Concertul pentru pian nr. 2. Se pare ca stima era reciproca, Genzmer declarand ca Celibidache cunoaste partitura Simfoniei a III-a mai bine decat el insusi.

Domnul Genzmer avea 96 de ani.

In fine, unul din gigantii jazz-ului, Oscar Peterson, ne-a parasit si el. Decesul sau a fost semnalat si in presa din tara.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

Etichete: ,