Cum a aratat de fapt Johann Sebastian Bach?

Expertii au re-creat portretul lui Bach. Rezultatul este suprinzator. Mai multe detalii se pot afla citind acest articol.

Alte curiozitati din arhive

Cine si l-ar fi putut imagina pe Herbert von Karajan drept interpret al lui George Gershwin? Cu toate acestea "Rhapsody in Blue" a figurat in programul unui concert din 1979, solist fiind Alexis Weissenberg. Inregistrarea concertului exista; tare sunt curios sa o ascult.

Vorbind de "Rhapsody in Blue", tin minte sa fi citit candva (pe 1 aprilie?) ca ar exista chiar o inregistrare din concert in care solistul ar fi Wilhelm Backhaus acompaniat se spune de Filarmonica din Viena sub bagheta lui Hans Knappertsbusch.

Existenta versiunii Karajan / Weissenberg insa nu este nici o pacaleala de 1 aprilie.

Christa Ludwig in Carmen

Unul din motivele pentru care ma fascineaza explorarea arhivelor sonore este descoperirea unor ipostaze mai putin cunoscute ale artistilor preferati. Nu demult vorbeam de George Enescu drept acompaniator a lui Salvatore Baccaloni.

Christa Ludwig, care va aniversa pe 16 martie 80 de ani de viata, este probabil mezzo-soprana mea preferata. O pretuiesc in special datorita interpretarii muzicii germane, in primul rand Bach - si ce pacat ca nu a inregistrat cantate!

Rasfoind "Cronica Operei din Viena", am descoperit insa ca repertoriul ei la Casa de pe Ring, desi predominant germanic, continea unele surprize. Ca de exemplu incursiunile artistei in lumea lui Rossini in roluri precum Angelina din "Cenusareasa" sau Rosina din "Barbierul din Sevilla", ambele cantate in limba germana. Sau eroina lui Georges Bizet, Carmen - de data aceasta rolul a fost interpretat in limba franceza.
Un document sonor al acestui ultim rol ne va fi oferit in curand gratie casei "Orfeo". Este vorba de un spectacol din 1966 condus de Lorin Maazel, la vremea in care unii inca mai sperau ca seful de orchestra va deveni mai mult decat un virtuoz al orchestrei. Ceilalti protagonisti sunt: James King in rolul lui Don José, Jeannette Pilou in rolul Micaëlei, si, supriza, Eberhard Wächter in rolul lui Escamillo. Singurul cuvant care-mi vine in minte este "interesant..."

P.S. Navigand Internetul, am descoperit ca mezzo-soprana chiar a inregistrat rolul lui Carmen dar in limba germana. Rudolf Schock il intruchipeaza pe Don José, Melitta Muszely pe Micaëla, iar Hermann Prey pe Escamillo. La pupitru: Horst Stein, orchestra fiind Berliner Symphoniker. Si mai interesant...

Muzicienii romani pe MusicWeb

Exista oare un concert al lui Cristian Mandeal la care Evan Dickerson sa nu fie prezent? De la el ne provine cronica unui concert sustinut la Bilbao de Orchestra Nationala a Tarii Bascilor (Euskadiko Orkestra Sinfonikoa), a carui director muzical dirijorul este. Notam prezenta liderului oaspete: concertmaestra Anda Petrovici (varianta PDF.)

Tot pe MusicWeb mai pot fi citite cronicile lui Göran Forsling despre recent aparutele discuri compacte continand lieduri de Nicolae Bretan in interpretarea Ruxandrei Donose si a lui Alexandru Agache.

Si, vorbind de artisti romani, violoncelistul Valentin Hirsu, singurul roman membru al Filarmonicii din New York, isi cauta vechii colegi din Coreea de Nord. Detaliile le puteti afla citind acest articol din ziarul "New York Times".

P.S. Un eveniment cultural pe care ne intereseaza este premiera piesei "Continuarea Livadei cu Visini" de Nic Ularu care a avut loc la teatrul La MaMa E.T.C., regizor fiind autorul. Puteti citi aici cronica din ziarul "New York Times".

Bulgarii ne promoveaza!

Am citit recent anuntul programului stagiunii 2008-2009 al Orchestrei din Philadelphia - disponibil aici in varianta PDF - si am constatat cu placere ca Rapsodia a II-a de Enescu va fi executata in concertele din 14-16 mai 2009. Acestea vor fi conduse de dirijorul asociat al orchestrei, bulgarul Rossen Milanov care, reamintesc, a programat si Hora Staccato in concertul de anul nou din 2008.

Sau poate ca domnul Milanov doreste sa ne multumeasca pentru CD-ul cu muzica lui Pancho Vladigherov dirijata de Horia Andreescu! :-)

In ceea ce ma priveste, eu le multumesc adaugand pe blog arhiva online a cantaretei Ghena Dimitrova - cea mai interesanta si mai completa informatie este cea sortata anual.

Si apropo, un alt bulgar, Danail Rachev, a fost numit dirijor asistent al aceleasi Orchestre din Philadelphia.

P.S. Am observat evident aparitia Ruxandrei Donose programata pentru concertele din 16-21 octombrie cand va intepreta alaturi de tenorul Gregory Kunde si de baritonul David Wilson-Johnson "Romeo si Julieta" de Berlioz sub bagheta lui Charles Dutoit. Si daca am vorbit de Ruxandra Donose, mai trebuie amintit ca in Noiembrie, tot la Philadelphia, va interpreta rolul Isabellei din opera "L'Italiana in Algeri" de Rossini. Hmm, opera mea preferata a lui Rossini, partener este Lawrence Brownlee care este apropiat de nivelul lui Florez, o excursie la Philadelphia devine tot mai tentanta...

Marian Pop repeta rolul lui Cyrano si la Philadelphia

Am semnalat faptul ca baritonul Marian Pop a creat, la "Michigan Opera Theatre", rolul lui Cyrano din opera cu acelasi nume a lui David DiChiera. Zilele acestea baritonul a repetat rolul la "Opera Company of Philadelphia". Am gasit mai multe cronici: cea a lui David Patrick Stearns in "The Philadelphia Inquirer", cea a lui Peter Burwasser in "Philadelphia City Paper", cea a lui Michael Caruso in "The Chestnut Hill Local" si cea a doamnei Anne Midgette in "Washington Post".

Radu Lupu, Charles Dutoit, si Orchestra din Philadelphia

Marturisesc ca am avut mari emotii inaintea concertului sustinut sambata de Radu Lupu in compania Orchestrei din Philadelphia si a dirijorului Charles Dutoit. Nu l-am mai ascultat pe pianist "pe viu" de mai mult de zece ani. Aparitiile sale devin mai rare, iar inregistrari nu mai face. Repertoriul, este adevarat, inca si-l mai extinde - acum cateva saptamani de exemplu, cu ocazia unui recital la Carnegie Hall, pianistul a efectuat o rara incursiune in muzica lui Claude Debussy - dar prudent. Cum va decurge deci reintalnirea cu un ilustru muzician?

Audiind prima parte a Concertului nr. 1 pentru pian si orchestra de Beethoven, am avut impresia ca voi avea parte de o citire corecta dar lipsita de sclipire intr-o lucrare care nu ridica mari probleme de ordin tehnic. Sunetul pianistului a ramas la fel de fin si de transparent ca oricand, frazarea naturala, dar cumva mi se parea ca artistul dorea sa mearga pe o cale cunoscuta fara sa riste prea mult.

Dar ce schimbare in partea a II-a! De la primele masuri am observat o mult mai mare interactie a domnului Lupu cu orchestra si cu dirijorul Charles Dutoit. Dialogul lor a fost echilibrat dar plin de poezie, tonului sensibil al pianistului opunandu-se sonoritatii bogate a corzilor si solo-ul rafinat al clarinetului. Poate ca in Rondo-ul final as fi dorit mai multa energie, lipsa careia a fost totusi compensata de inteligenta muzicienilor si de unitatea conceptiei lor.

"De ce o fi renumit?", am citit un cronicar intrebandu-se despre Charles Dutoit cu ocazia aparitiei sefului de orchestra la Festivalul "Enescu". Deoarece dirijorulul a transformat Orchestra Simfonica din Montreal intr-una din cele mai bune de pe continentul american. Deoarece el stie sa faca o orchestra sa evalueze la nivelul maxim al posibilitatilor. Lucru pe care l-am observat si sambata, in special in Sinfonietta lui Leoš Janáček. Sunetul trompetelor a fost puternic si percutant. Cel al trombonilor, grav si profund. Viorile au fost luminoase, suflatorii de lemn au fost disonanti dar nu tipatori. Cu toate acestea am simtit ca interpretarea nu se cam inchega, ca intregul este mai mic decat suma partilor.

Concertul s-a deschis cu "Jeux", probabil cea mai dificila lucrare a lui Claude Debussy. Provocarea consta in a extrage nuante si culori intr-o piesa in care orchestra doar rar canta mai puternic decat piano, iar Dutoit n-a izbutit decat partial. Programul a fost completat cu "Preludiul la dupa-amiaza unui faun", in care au stralucit flautistul Jeffrey Khaner si compartimentul viorilor. Seful de orchestra a frazat bine desi ceva mai multa senzualitate ar fi fost binevenita.

Un concert care promitea si a carui asteptari au fost doar partial implinite. Dar sublima interpretare a partii lente din lucrarea beethoveniana imi va ramane pentru mult timp in minte.

Orchestra din Philadelphia.
Dirijor: Charles Dutoit.
Solist: Radu Lupu.

Program:
Claude Debussy: "Jeux".
Ludwig van Beethoven: Concertul pentru pian nr. 1 in Do Major Op. 15.
Claude Debussy: "Preludiu la dupa-amiaza unui faun".
Leoš Janáček : Sinfonietta.

Sambata, 16 februarie, 2008.
Verizon Hall, Kimmel Center, Philadelphia.

Irina Muresanu si Dana Ciocarlie la Carnegie Hall

Victor Eskenasy mi-a semnalat recitalul pe care cele doua artiste il vor sustine miercuri, 20 februarie la Weill Recital Hall, una din salile de la Carnegie Hall (auditoriul principal poarta numele lui Isaac Stern.) Ele vor interpreta lucrari de Lekeu, Debussy, Verrieres, Enescu, si Brahms. Acelasi program este sustinut si pe 16 februarie la Pickman Hall apartinand de Longy School of Music din Cambridge, statul Massachusetts.

Reamintesc ca Irina Muresanu si Dana Ciocarlie au inregistrat Sonata pentru vioara si pian de Guillaume Lekeu, discul fiind bine primit in revista "Fanfare".

Leonard Bernstein si muzica romaneasca

Nu cred ca surprinde pe nimeni cand spun ca muzica romaneasca a format o parte neglijabila a repertoriului dirijorului - de la a carui nastere, reamintesc, sarbatorim 90 de ani. Totusi, trei lucrari si-au gasit loc fie in programele concertelor, fie pe disc (acum compact.)

Sa fac o paranteza. Cunosc destul de bine discografia lui Leonard Bernstein. Cat despre arhiva concertelor, o detin in momentul de fata doar pe cea a dirijorului in fruntea Filarmonicii din New York. Cu alte ocazii am avut posibilitatea sa consult arhivele unor alte orchestre cu care a lucrat maestrul ca de exemplu cea a Radiodifuziunii Bavareze. Arhivele de pe Internet, cum ar fi cea a salii "Konzerthaus" din Viena, contribuie si ele. Vorbesc deci despre majoritatea concertelor lui Bernstein. (Pacat totusi ca pagina de Internet a dirijorului refuza sa alcatuiasca o concertografie.)

In toate acestea, a figurat o singura lucrare romaneasca: "Valurile Dunarii" de Ivanovici, oferit la bis la concertul sustinut de Filarmonica din New York la Chicago pe 9 septembrie 1960.

De remarcat ca la acea data seful de orchestra sarbatorea 9 ani de la casatoria cu actrita chileana Felicia Montealegre Cohn. Si atunci de ce "Valurile Dunarii"? Deoarece in America lucrarea este cunoscuta sub titlul de "Cantecul Aniversarii". Aceasta, gratie unei prelucrari facuta de Al Jolson si Saul Chaplin pentru un film din 1946 numit "The Jolson Story". Iata aici textul, iar aici puteti asculta interpretarea lui Al Jolson - format "WAV".

Iar cand spun "America", ma refer la intregul continent. Sotia mea, prin coincidenta tot din Chile, imi spune ca la fiecare aniversare de familie tatal ei asculta acest cantec - nu neaparat in interpretarea lui Al Jolson.

In arhiva concertelor lui Bernstein cu Filarmonica din New York, lucrarea a fost corect atribuita lui Ivanovici dar sub titlul eronat de "Valsul aniversarii", care este de fapt o compozitie a lui Dave Franklin pe versurile lui Al Dubin. Daca nu ma insel printre interpretii "Valsului aniversarii" se numara si Bing Crosby.

Celelalte lucrari romanesti din repertoriul lui Leonard Bernstein nu au figurat in nici un concert al dirijorului dar au fost imprimate, ambele in compania Filarmonicii din New York. Este vorba de Rapsodia Romana nr. 1 de George Enescu si de Hora Staccato de Grigoras Dinicu. Nu am ascultat Hora Staccato, dar interpretarea Rapsodiei a I-a este lipsita de culoare si energie, fiind una din inregistrarile mai putin reusite facute de seful de orchestra. De remarcat data gravarilor: Rapsodia a I-a in Decembrie 1969, Hora Staccato in Octombrie 1970, deci dupa ce Bernstein incheiase perioada de directorat al Filarmonicii din New York.
Pentru cei interesati, arhiva concertelor lui Bernstein cu Filarmonica din New York este disponibila intr-un set de zece discuri compacte care contine inregistrari din concert. Setul a fost editat de orchestra si este denumit, cum altfel, Bernstein LIVE!
P.S. Am descoperit ca un fragment din Hora Staccato sub bagheta lui Leonard Bernstein se poate asculta aici. Oricum, mult mai vioi decat Rapsodia a I-a.

Lorin Maazel revine la Opera "Metropolitan" dupa 45 de ani

Intr-un fel, a fost vorba de un debut al sefului de orchestra: cel la noul "Met". Deoarece in 1963, cand a dirijat acolo ultima oara (un "Don Giovanni" cu Cesare Siepi in rolul titular) cladirea Operei "Metropolitan" se afla intre strazile 39 si 40 pe Broadway, nu la Lincoln Center ca acum. Si pentru mine a fost un fel de debut: l-am ascultat pe Lorin Maazel de nenumarate ori dirijand concerte dar niciodata pana acum opera. In fine, o alta premiera: maestrul a dirijat pentru prima oara la "Met" o opera wagneriana: "Walkiria".

Si a meritat asteptarea? Pana la urma as zice ca da. Pana la urma. Am mai vorbit si eu, au mai vorbit si altii despre extraordinarul control pe care Maazel il are asupra aparatului orchestral. Ceea ce a adus in plus a fost un sunet mai bogat al corzilor decat cere de obicei James Levine. Alamurile, in special trombonii, au avut de asemenea un sunet amplu si nu numai in pasajele in care acestea erau dezlantuite, ci si in acelea in care canta in piano.

Interpretativ, primul lucru surprinzator pe care l-am remarcat, in special pentru un sef de orchestra energetic, a fost tempo-ul masurat pe care l-a ales dirijorul. In primele masuri, violoncelii si contrabasii au avut un sunet mai intunecat ca niciodata in ultimii ani la "Met", dar daca tempo-ul lent parea sa sugereze greutatea cu care alearga Siegmund, furtuna propriu zisa nu a fost chiar amenintatoare. Acelasi tempo lent mi se parea potrivit pentru scena in care Siegmund si Sieglinde incep sa se cunoasca, la inceput ezitant, si pentru intrarea greoaie a lui Hunding, dar finalul primului act in care Siegmund si Sieglinde descopera cine sunt a fost lipsit de lirism si de poezie. Tot la fel, inceputul actului al II-lea a redat putin din optimismul Brünhildei dar Maazel a reusit insa sa mentina interesul in scene precum monologul lui Wotan care in trecut era nu de multe ori taiat. Actul al III-lea a fost cel mai bine redat de dirijor culminand cu "Despartirea si vraja focului". Totusi, ce distanta intre marii dirijori din trecut si Maazel!

Cantaretii in mare parte au dezamagit. M-a intristat cel mai mult sa confirm declinul vocal al interpretei rolului Sieglindei, Deborah Voigt, cu un registru acut tipator, neplacut. Interpreta Brünhildei, soprana australiana Lisa Gasteen, nu a avut probleme vocale sau tehnice. Dar ne-a prezentat doar o citire corecta a si atenta rolului, citire lipsita de eroism. Poate ca intr-o sala mai mica decat cea a auditoriului Operei "Metropolitan" interpretarea artistei ar fi putut sa satisfaca. Cel mai bun cantat in sine al serii ni l-a oferit Michelle DeYoung, cea care a intruchipat-o pe Fricka. Si aici insa am avut probleme cu interpretarea, deoarece in zadar am asteptat ceva din furia si indaratnicirea personajului, Fricka doamnei DeYoung compensand putin printr-o oarecare siretenie. Aplauze insa pentru grupul celor opt Walkirii.

Cat despre cantareti, Clifton Forbis, care l-a interpretat pe Siegmund, a avut forta si stamina, iar rolul i se potrivea vocii sale baritonale. Dar mai mult latra decat canta, in special comparat cu Placido Domingo pe care l-am ascultat de atatea ori in acest rol. James Morris a fost probabil cel mai bun interpret al rolului lui Wotan din ultimii 20 de ani. Totusi, 20 de ani de cantat Wotan, Hans Sachs, si alte roluri grele si-au pus amprenta asupra unei voci, pe vremuri stralucitoare si bogata, acum dureros de ragusita. Cat de bine insa stapaneste partitura! In fine, Mihail Petrenko a fost un Hunding aspru.

Putin de spus despre ce-a mai ramas din punerea in scena a lui Otto Schenk care a avut premiera in 1986 si care va fi inlocuita peste cativa ani.

"Walkiria" de Richard Wagner.

Dirijor: Lorin Maazel.
Productia: Otto Schenk.
Regia: Phebe Berkowitz.
Costume: Rolf Langenfass.
Lumini: Gil Wechsler.

Brünnhilde: Lisa Gasteen.
Siegmund: Clifton Forbis.
Sieglinde: Deborah Voigt.
Wotan: James Morris.
Fricka: Michelle DeYoung.
Hunding: Mihail Petrenko.
Gerhilde: Kelly Cae Hogan.
Grimgerde: Edyta Kulczak.
Helmwige: Claudia Waite.
Ortlinde: Wendy Bryn Harmer.
Rossweisse: Mary Phillips.
Schwertleite: Jane Bunnell.
Siegrune: Leann Sandel-Pantaleo.
Waltraute: Laura Vlasak Nolen.

Miercuri, 6 februarie, 2008.
Metropolitan Opera, New York.

O aniversare uitata...

... de mine, desigur - si din pacate. Este vorba de cea a pianistului Mandru Katz de la moartea caruia au trecut 30 de ani. Slava Domnului ca Victor Eskenasy si-a adus aminte; puteti citi aici Scrisoarea Catre Melomani dedicata artistului. Domnul Eskenasy aminteste de contributia facuta de prof. Grigore Constantinescu la repunerea in memorie a pianistului. Un articol al domnului Constantinescu poate fi citit aici.

Alte aniversari din acest an: 70 de ani de la moartea sopranei Alma Gluck (nascuta la Iasi), si 100 de ani de la nasterea compozitorului Elliott Carter, inca aflat in viata - si inca activ. Cvartetele sale pentru coarde raman piese de referinta; asa cum spunea un critic a carui nume imi scapa: "o nuca greu de tot de spart dar care merita sparta".

Orchestra Concertgebouw din Amsterdam la Kennedy Center

Pacat ca Ambasadorul Romaniei nu a fost prezent alaturi de omologii sai din Letonia si Olanda la concertul sustinut de celebra orchestra duminica dupa amiaza la Kennedy Center din Washington. Asa cum am mai spus, unul din concertmaestrii ansamblului este Liviu Prunaru. Exista desigur posibilitatea ca celalalt concertmaestru, bulgarul Vesko Eschkenazy sa fi fost liderul acestui concert, dar informatia s-ar fi putut afla cu o simpla intrebare.

Sau poate ca domnul Adrian Vierita nu stia nimic despre Liviu Prunaru, presa din tara, exceptand postul Romania Muzical, ramanand indiferenta sau poate chiar ignoranta. Oricum, a pierdut un concert foarte bun.

Mariss Jansons, directorul muzical al orchestrei si dirijorul concertului de fata, a ales un program ("Don Juan" de Richard Strauss si Simfonia a V-a de Gustav Mahler) prin care a dorit sa expuna splendoarea orchestrei. Si intr-adevar, nu-mi amintesc vreun alt concert al orchestrei in acustica seaca de la Kennedy Center in care sunetul cald al corzilor sa se fi auzit atat de bine. Dar nu numai corzile au sclipit. Alamurile au fost puternice fara insa a domina - poate as fi vrut totusi un ton mai firm al cornilor in "Don Juan". Din pacate sunetul dulce al suflatorilor de lemn a fost "inghitit" de acustica auditoriului. Pentru a asculta Orchestra Concertgebouw in toata splendoarea ei, o sala de concerte mai buna ar fi necesara - inca mai am in minte concertele de la Carnegie Hall. Dar a fost cel mai reusit concert al orchestrei la care am asistat la Kennedy Center iar meritul revine maestrului letonian.

Interpretarea poemului simfonic "Don Juan" s-a remarcat mai mult prin elan decat prin lirism. Daca am fost sedus de ceva, a fost desigur de sunetul orchestrei, al corzilor in particular - foarte sigure micile solo-uri ale lui Liviu Prunaru. Cat despre Mahler, pentru mine orice mare versiune a acestei lucrari ma epuizeaza emotionalmente. Varianta lui Jansons nu a facut-o. Marsul funebru din prima miscare a fost bine masurat, dar vehementa ceruta de compozitor in titlul miscarii secunde a fost uneori temperata. Poate ca dirijorul a dorit sa eviteze bombasticismul, dar orchestra Concertgebouw este prea erudita pentru acest lucru. Scherzo-ul ar fi cerut mai multa radianta. Delicat insa Adagietto-ul, in care sunetul corzilor imi va ramane multa vreme in minte. Iar Jansons a fost persuasiv in final, reusind sa capteze acea ironie ascunsa intr-o muzica aparent vesela.

Concertul a demonstrat insa ca orchestra Concertgebouw isi pastreaza inca sunetul pentru care este renumita. Evident, se afla pe maini bune.

Koninklijk Concertgebouworkest Amsterdam.
Dirijor: Mariss Jansons.

Program:
Richard Strauss: Don Juan, poem simfonic Op. 20.
Gustav Mahler: Simfonia nr. 5 in Do diez minor.

Duminica, 3 februarie, 2008.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.

Enescu in America si Canada la inceputul acestui an

Semnalez pe scurt unele concerte ale orchestrelor americane in care a fost sau va fi programata o lucrare de Enescu. Pe 24, 26, si 27 ianuarie, Orchestra Simfonica din Houston sub bagheta lui (cui altcuiva?) Lawrence Foster a inclus in programele sale Rapsodia a II-a. De notat ca Lawrence Foster a fost directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Houston in perioada anilor 1971-1979.

Cealalta Rapsodie Romana va putea fi ascultata pe 13 si 14 februarie intr-un concert al Orchestrei Simfonice din Toronto sub bagheta lui Yannick Nézet-Séguin, succesorul lui Valeri Gherghiev la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Rotterdam. Nu poate fi decat incurajator faptul ca un tanar dirijor include in repertoriul sau o lucrare enesciana, fie doar si Rapsodia a I-a.

In fine, pe 19 si 20 ianuarie Orchestra de Camera din Los Angeles sub bagheta directorului ei muzical, Jeffrey Kahane, a interpretat cele doua Intermezzo-uri pentru orchestra de coarde. Puteti afla aici mai multe date despre acest concert.