Radu Lupu, Charles Dutoit, si Orchestra din Philadelphia
Marturisesc ca am avut mari emotii inaintea concertului sustinut sambata de Radu Lupu in compania Orchestrei din Philadelphia si a dirijorului Charles Dutoit. Nu l-am mai ascultat pe pianist "pe viu" de mai mult de zece ani. Aparitiile sale devin mai rare, iar inregistrari nu mai face. Repertoriul, este adevarat, inca si-l mai extinde - acum cateva saptamani de exemplu, cu ocazia unui recital la Carnegie Hall, pianistul a efectuat o rara incursiune in muzica lui Claude Debussy - dar prudent. Cum va decurge deci reintalnirea cu un ilustru muzician?
Audiind prima parte a Concertului nr. 1 pentru pian si orchestra de Beethoven, am avut impresia ca voi avea parte de o citire corecta dar lipsita de sclipire intr-o lucrare care nu ridica mari probleme de ordin tehnic. Sunetul pianistului a ramas la fel de fin si de transparent ca oricand, frazarea naturala, dar cumva mi se parea ca artistul dorea sa mearga pe o cale cunoscuta fara sa riste prea mult.
Dar ce schimbare in partea a II-a! De la primele masuri am observat o mult mai mare interactie a domnului Lupu cu orchestra si cu dirijorul Charles Dutoit. Dialogul lor a fost echilibrat dar plin de poezie, tonului sensibil al pianistului opunandu-se sonoritatii bogate a corzilor si solo-ul rafinat al clarinetului. Poate ca in Rondo-ul final as fi dorit mai multa energie, lipsa careia a fost totusi compensata de inteligenta muzicienilor si de unitatea conceptiei lor.
"De ce o fi renumit?", am citit un cronicar intrebandu-se despre Charles Dutoit cu ocazia aparitiei sefului de orchestra la Festivalul "Enescu". Deoarece dirijorulul a transformat Orchestra Simfonica din Montreal intr-una din cele mai bune de pe continentul american. Deoarece el stie sa faca o orchestra sa evalueze la nivelul maxim al posibilitatilor. Lucru pe care l-am observat si sambata, in special in Sinfonietta lui Leoš Janáček. Sunetul trompetelor a fost puternic si percutant. Cel al trombonilor, grav si profund. Viorile au fost luminoase, suflatorii de lemn au fost disonanti dar nu tipatori. Cu toate acestea am simtit ca interpretarea nu se cam inchega, ca intregul este mai mic decat suma partilor.
Concertul s-a deschis cu "Jeux", probabil cea mai dificila lucrare a lui Claude Debussy. Provocarea consta in a extrage nuante si culori intr-o piesa in care orchestra doar rar canta mai puternic decat piano, iar Dutoit n-a izbutit decat partial. Programul a fost completat cu "Preludiul la dupa-amiaza unui faun", in care au stralucit flautistul Jeffrey Khaner si compartimentul viorilor. Seful de orchestra a frazat bine desi ceva mai multa senzualitate ar fi fost binevenita.
Un concert care promitea si a carui asteptari au fost doar partial implinite. Dar sublima interpretare a partii lente din lucrarea beethoveniana imi va ramane pentru mult timp in minte.
Orchestra din Philadelphia.
Dirijor: Charles Dutoit.
Solist: Radu Lupu.
Program:
Claude Debussy: "Jeux".
Ludwig van Beethoven: Concertul pentru pian nr. 1 in Do Major Op. 15.
Claude Debussy: "Preludiu la dupa-amiaza unui faun".
Leoš Janáček : Sinfonietta.
Sambata, 16 februarie, 2008.
Verizon Hall, Kimmel Center, Philadelphia.
Audiind prima parte a Concertului nr. 1 pentru pian si orchestra de Beethoven, am avut impresia ca voi avea parte de o citire corecta dar lipsita de sclipire intr-o lucrare care nu ridica mari probleme de ordin tehnic. Sunetul pianistului a ramas la fel de fin si de transparent ca oricand, frazarea naturala, dar cumva mi se parea ca artistul dorea sa mearga pe o cale cunoscuta fara sa riste prea mult.
Dar ce schimbare in partea a II-a! De la primele masuri am observat o mult mai mare interactie a domnului Lupu cu orchestra si cu dirijorul Charles Dutoit. Dialogul lor a fost echilibrat dar plin de poezie, tonului sensibil al pianistului opunandu-se sonoritatii bogate a corzilor si solo-ul rafinat al clarinetului. Poate ca in Rondo-ul final as fi dorit mai multa energie, lipsa careia a fost totusi compensata de inteligenta muzicienilor si de unitatea conceptiei lor.
"De ce o fi renumit?", am citit un cronicar intrebandu-se despre Charles Dutoit cu ocazia aparitiei sefului de orchestra la Festivalul "Enescu". Deoarece dirijorulul a transformat Orchestra Simfonica din Montreal intr-una din cele mai bune de pe continentul american. Deoarece el stie sa faca o orchestra sa evalueze la nivelul maxim al posibilitatilor. Lucru pe care l-am observat si sambata, in special in Sinfonietta lui Leoš Janáček. Sunetul trompetelor a fost puternic si percutant. Cel al trombonilor, grav si profund. Viorile au fost luminoase, suflatorii de lemn au fost disonanti dar nu tipatori. Cu toate acestea am simtit ca interpretarea nu se cam inchega, ca intregul este mai mic decat suma partilor.
Concertul s-a deschis cu "Jeux", probabil cea mai dificila lucrare a lui Claude Debussy. Provocarea consta in a extrage nuante si culori intr-o piesa in care orchestra doar rar canta mai puternic decat piano, iar Dutoit n-a izbutit decat partial. Programul a fost completat cu "Preludiul la dupa-amiaza unui faun", in care au stralucit flautistul Jeffrey Khaner si compartimentul viorilor. Seful de orchestra a frazat bine desi ceva mai multa senzualitate ar fi fost binevenita.
Un concert care promitea si a carui asteptari au fost doar partial implinite. Dar sublima interpretare a partii lente din lucrarea beethoveniana imi va ramane pentru mult timp in minte.
Orchestra din Philadelphia.
Dirijor: Charles Dutoit.
Solist: Radu Lupu.
Program:
Claude Debussy: "Jeux".
Ludwig van Beethoven: Concertul pentru pian nr. 1 in Do Major Op. 15.
Claude Debussy: "Preludiu la dupa-amiaza unui faun".
Leoš Janáček : Sinfonietta.
Sambata, 16 februarie, 2008.
Verizon Hall, Kimmel Center, Philadelphia.
Etichete: Artisti Romani, Concerte
publicat de George la
4:04 p.m.
<< Pagina de pornire