Lorin Maazel revine la Opera "Metropolitan" dupa 45 de ani
Intr-un fel, a fost vorba de un debut al sefului de orchestra: cel la noul "Met". Deoarece in 1963, cand a dirijat acolo ultima oara (un "Don Giovanni" cu Cesare Siepi in rolul titular) cladirea Operei "Metropolitan" se afla intre strazile 39 si 40 pe Broadway, nu la Lincoln Center ca acum. Si pentru mine a fost un fel de debut: l-am ascultat pe Lorin Maazel de nenumarate ori dirijand concerte dar niciodata pana acum opera. In fine, o alta premiera: maestrul a dirijat pentru prima oara la "Met" o opera wagneriana: "Walkiria".
Si a meritat asteptarea? Pana la urma as zice ca da. Pana la urma. Am mai vorbit si eu, au mai vorbit si altii despre extraordinarul control pe care Maazel il are asupra aparatului orchestral. Ceea ce a adus in plus a fost un sunet mai bogat al corzilor decat cere de obicei James Levine. Alamurile, in special trombonii, au avut de asemenea un sunet amplu si nu numai in pasajele in care acestea erau dezlantuite, ci si in acelea in care canta in piano.
Interpretativ, primul lucru surprinzator pe care l-am remarcat, in special pentru un sef de orchestra energetic, a fost tempo-ul masurat pe care l-a ales dirijorul. In primele masuri, violoncelii si contrabasii au avut un sunet mai intunecat ca niciodata in ultimii ani la "Met", dar daca tempo-ul lent parea sa sugereze greutatea cu care alearga Siegmund, furtuna propriu zisa nu a fost chiar amenintatoare. Acelasi tempo lent mi se parea potrivit pentru scena in care Siegmund si Sieglinde incep sa se cunoasca, la inceput ezitant, si pentru intrarea greoaie a lui Hunding, dar finalul primului act in care Siegmund si Sieglinde descopera cine sunt a fost lipsit de lirism si de poezie. Tot la fel, inceputul actului al II-lea a redat putin din optimismul Brünhildei dar Maazel a reusit insa sa mentina interesul in scene precum monologul lui Wotan care in trecut era nu de multe ori taiat. Actul al III-lea a fost cel mai bine redat de dirijor culminand cu "Despartirea si vraja focului". Totusi, ce distanta intre marii dirijori din trecut si Maazel!
Cantaretii in mare parte au dezamagit. M-a intristat cel mai mult sa confirm declinul vocal al interpretei rolului Sieglindei, Deborah Voigt, cu un registru acut tipator, neplacut. Interpreta Brünhildei, soprana australiana Lisa Gasteen, nu a avut probleme vocale sau tehnice. Dar ne-a prezentat doar o citire corecta a si atenta rolului, citire lipsita de eroism. Poate ca intr-o sala mai mica decat cea a auditoriului Operei "Metropolitan" interpretarea artistei ar fi putut sa satisfaca. Cel mai bun cantat in sine al serii ni l-a oferit Michelle DeYoung, cea care a intruchipat-o pe Fricka. Si aici insa am avut probleme cu interpretarea, deoarece in zadar am asteptat ceva din furia si indaratnicirea personajului, Fricka doamnei DeYoung compensand putin printr-o oarecare siretenie. Aplauze insa pentru grupul celor opt Walkirii.
Cat despre cantareti, Clifton Forbis, care l-a interpretat pe Siegmund, a avut forta si stamina, iar rolul i se potrivea vocii sale baritonale. Dar mai mult latra decat canta, in special comparat cu Placido Domingo pe care l-am ascultat de atatea ori in acest rol. James Morris a fost probabil cel mai bun interpret al rolului lui Wotan din ultimii 20 de ani. Totusi, 20 de ani de cantat Wotan, Hans Sachs, si alte roluri grele si-au pus amprenta asupra unei voci, pe vremuri stralucitoare si bogata, acum dureros de ragusita. Cat de bine insa stapaneste partitura! In fine, Mihail Petrenko a fost un Hunding aspru.
Putin de spus despre ce-a mai ramas din punerea in scena a lui Otto Schenk care a avut premiera in 1986 si care va fi inlocuita peste cativa ani.
"Walkiria" de Richard Wagner.
Dirijor: Lorin Maazel.
Productia: Otto Schenk.
Regia: Phebe Berkowitz.
Costume: Rolf Langenfass.
Lumini: Gil Wechsler.
Brünnhilde: Lisa Gasteen.
Siegmund: Clifton Forbis.
Sieglinde: Deborah Voigt.
Wotan: James Morris.
Fricka: Michelle DeYoung.
Hunding: Mihail Petrenko.
Gerhilde: Kelly Cae Hogan.
Grimgerde: Edyta Kulczak.
Helmwige: Claudia Waite.
Ortlinde: Wendy Bryn Harmer.
Rossweisse: Mary Phillips.
Schwertleite: Jane Bunnell.
Siegrune: Leann Sandel-Pantaleo.
Waltraute: Laura Vlasak Nolen.
Miercuri, 6 februarie, 2008.
Metropolitan Opera, New York.
Si a meritat asteptarea? Pana la urma as zice ca da. Pana la urma. Am mai vorbit si eu, au mai vorbit si altii despre extraordinarul control pe care Maazel il are asupra aparatului orchestral. Ceea ce a adus in plus a fost un sunet mai bogat al corzilor decat cere de obicei James Levine. Alamurile, in special trombonii, au avut de asemenea un sunet amplu si nu numai in pasajele in care acestea erau dezlantuite, ci si in acelea in care canta in piano.
Interpretativ, primul lucru surprinzator pe care l-am remarcat, in special pentru un sef de orchestra energetic, a fost tempo-ul masurat pe care l-a ales dirijorul. In primele masuri, violoncelii si contrabasii au avut un sunet mai intunecat ca niciodata in ultimii ani la "Met", dar daca tempo-ul lent parea sa sugereze greutatea cu care alearga Siegmund, furtuna propriu zisa nu a fost chiar amenintatoare. Acelasi tempo lent mi se parea potrivit pentru scena in care Siegmund si Sieglinde incep sa se cunoasca, la inceput ezitant, si pentru intrarea greoaie a lui Hunding, dar finalul primului act in care Siegmund si Sieglinde descopera cine sunt a fost lipsit de lirism si de poezie. Tot la fel, inceputul actului al II-lea a redat putin din optimismul Brünhildei dar Maazel a reusit insa sa mentina interesul in scene precum monologul lui Wotan care in trecut era nu de multe ori taiat. Actul al III-lea a fost cel mai bine redat de dirijor culminand cu "Despartirea si vraja focului". Totusi, ce distanta intre marii dirijori din trecut si Maazel!
Cantaretii in mare parte au dezamagit. M-a intristat cel mai mult sa confirm declinul vocal al interpretei rolului Sieglindei, Deborah Voigt, cu un registru acut tipator, neplacut. Interpreta Brünhildei, soprana australiana Lisa Gasteen, nu a avut probleme vocale sau tehnice. Dar ne-a prezentat doar o citire corecta a si atenta rolului, citire lipsita de eroism. Poate ca intr-o sala mai mica decat cea a auditoriului Operei "Metropolitan" interpretarea artistei ar fi putut sa satisfaca. Cel mai bun cantat in sine al serii ni l-a oferit Michelle DeYoung, cea care a intruchipat-o pe Fricka. Si aici insa am avut probleme cu interpretarea, deoarece in zadar am asteptat ceva din furia si indaratnicirea personajului, Fricka doamnei DeYoung compensand putin printr-o oarecare siretenie. Aplauze insa pentru grupul celor opt Walkirii.
Cat despre cantareti, Clifton Forbis, care l-a interpretat pe Siegmund, a avut forta si stamina, iar rolul i se potrivea vocii sale baritonale. Dar mai mult latra decat canta, in special comparat cu Placido Domingo pe care l-am ascultat de atatea ori in acest rol. James Morris a fost probabil cel mai bun interpret al rolului lui Wotan din ultimii 20 de ani. Totusi, 20 de ani de cantat Wotan, Hans Sachs, si alte roluri grele si-au pus amprenta asupra unei voci, pe vremuri stralucitoare si bogata, acum dureros de ragusita. Cat de bine insa stapaneste partitura! In fine, Mihail Petrenko a fost un Hunding aspru.
Putin de spus despre ce-a mai ramas din punerea in scena a lui Otto Schenk care a avut premiera in 1986 si care va fi inlocuita peste cativa ani.
"Walkiria" de Richard Wagner.
Dirijor: Lorin Maazel.
Productia: Otto Schenk.
Regia: Phebe Berkowitz.
Costume: Rolf Langenfass.
Lumini: Gil Wechsler.
Brünnhilde: Lisa Gasteen.
Siegmund: Clifton Forbis.
Sieglinde: Deborah Voigt.
Wotan: James Morris.
Fricka: Michelle DeYoung.
Hunding: Mihail Petrenko.
Gerhilde: Kelly Cae Hogan.
Grimgerde: Edyta Kulczak.
Helmwige: Claudia Waite.
Ortlinde: Wendy Bryn Harmer.
Rossweisse: Mary Phillips.
Schwertleite: Jane Bunnell.
Siegrune: Leann Sandel-Pantaleo.
Waltraute: Laura Vlasak Nolen.
Miercuri, 6 februarie, 2008.
Metropolitan Opera, New York.
Etichete: Metropolitan Opera, opera
publicat de George la
2:40 p.m.
<< Pagina de pornire