Plecat pentru o saptamana

Jonathan Sternberg despre George Enescu

Cand am citit ca Jonathan Sternberg a fost influentat de George Enescu, i-am trimis imediat un e-mail maestrului cerandu-i amanunte. El a avut amabilitatea de a-mi raspunde. Iata ce mi-a spus:

"Intr-adevar, Enescu a exercitat o mare influenta asupra carierei mele. L-am cunoscut pe cand eram student la New York in 1937. Atunci mi s-a cerut sa intorc paginile partiturii pentru acompaniatorul sau Sanford Schlüssel la Carnegie Hall (lucru pentru care am fost platit cu doi dolari.) Ca o consecinta, am intors paginile la toate recitalurile pe care le-a sustinut din momentul acela in aria metropolitana a New York-ului. Si bineninteles ca am schimbat unele vorbe in pauza sau dupa concert.

Apoi, cand a dirijat Filarmonica din New York pe o perioada de doua saptamani, am frecventat majoritatea repetitiilor.

Teza masteratului, prima lucrare de amploare in limba engleza asupra lui Enescu, am preparat-o la NYU (n.n. New York University) si Harvard in 1939-1940, dar nu am putut-o completa. Dupa 4 ani in India si China in serviciul armatei americane in timpul celui de-al doilea razboi mondial, am plecat in Europa sa-mi incep cariera si l-am vazut des pe Enescu la Paris. Pe durata sederii mele de 20 de ani in Europa, am dirijat la radio Simfonia a I-a, Suita a I-a, Simfonia Concertanta, si cele doua Rapsodii. Din pacate nimic altceva nu era disponibil ca sa studiez. Am incercat, fara succes, sa aduc 'Oedipe' in repertoriul Operei Regale a Flandrei dar am reusit sa-i conving pe unii colegi sa investigheze lucrarile sale orchestrale.

Pentru moment, asta este tot ce imi amintesc. A fost cel mai remarcabil muzician pe care am avut norocul sa-l cunosc."

Despre stil si moda in muzica

Ascultandu-l pe Jonathan Sternberg (apropo, in acest articol se spune ca George Enescu a exercitat o mare influenta asupra sa), mi-am adus aminte ca odata Cristian Mandeal (parca el a fost) a spus ca "nu crede ca exista moda in arta". Din pacate nu pot fi de acord cu el.

Probabil ca cel mai bun exemplu in acest sens este cel al interpretarilor lucrarilor baroce facute, daca nu cu instrumente de epoca, atunci influentate de "miscarea autentica" - Jonathan Sterneberg ramane exceptia care confirma regula. Iar in general, astazi accentul este pus pe acuratetea tehnica, nu de putine ori in defavoarea expresivitatii si a in special a individualitatii. In fine, multi sefi de orchestra se feresc ca arsi sa obtina un sunet luxuriant, in special din compartimentul corzilor. Daca e slab, e la moda - cumva lucrul acesta imi aminteste de manechine anorexice.

Toate aceste ganduri mi-au revenit ascultand un concert al Orchestrei Simfonice Nationale din Washington sub bagheta lui Manfred Honeck, numit nu demult dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh. Am sperat ca un sef de orchestra care si-a inceput cariera drept violonist in Filarmonica din Viena va cere un sunet bogat de la corzi. Fals! Celebra tema principala, intonata de contrabasi al poemului "O viata de erou" de Richard Strauss a fost intentionat anemica. Episodul luptei a parut mai mult o ezitare a inclestarii. Sa fiu scuzat pentru expresie, dar am avut impresia ca ascult "O viata de erou castrat". Si ceea ce ma ingrijoreaza este ca versiunea antiseptica a lui Honeck a fost bine primita de critici, seful de orchestra fiind laudat pentru pianissimile obtinute - departe oricum de cele ale lui Celibidache. Iar apoi pianissimile, oricat de bine facute, trebuie contrastate puternic intr-o lucrare precum cea a lui Strauss - iar dirijori precum Rudolf Kempe ne-au aratat ca acest lucru poate fi facut fara a aluneca in excese.

Daca sunt atat de frustrat este deoarece, paradoxal, concertul a demonstrat ca Honeck este un dirijor talentat si ca interpretarea sa a fost bine gandita si a avut un sens al arhitecturii. Sau poate ca pana la urma este vina mea ca nu pot sa accept o interpretare diferita de felul in care imi imaginez "O viata de erou".

Satisfactie am avut ascultand-o pe pianista argentiniana Ingrid Fliter in Concertul nr. 1 de Beethoven. In evidenta crestere fata de acum cativa ani cand a interpretat un concert de Chopin in compania Orchestrei Filarmonicii Nationale din Varsovia, artista impresioneaza printr-o virtuozitate discreta. Au existat momente de discrepanta intre pianista si seful de orchestra, in special in rondo-ul final cand doamna Fliter incerca sa scape de controlul firm al dirijorului. Dar cu un maestru mai flexibil, artista ne-ar putea oferi peste cative ani o versiune memorabila a lucrarii beethoveniene.

Vorbind de stiluri interpretative, Orchestra de Camera din Philadelphia a oferit o dovada a versatilitatii sale in concertul sustinut la ambasada Frantei sub bagheta lui Jérémie Rhorer, care recent a acompaniat-o pe Diana Damrau intr-un disc compact dedicat lui Salieri. Domnul Rhorer este un tanar dirijor care a lucrat mult cu orchestre care utilizeaza instrumente de epoca. Se afla deci la polul opus lui Jonathan Sternberg. Seful de orchestra francez a acompaniat-o cu prospetime pe Elizabeth Hainen, harpista principala a Orchestrei din Philadelphia, in Concertul pentru harpa si orchestra de François-Adrien Boieldieu. Harpista a stralucit si in "Dansurile sacre si profane" de Claude Debussy. Dirijorul insa a fost mai putin convingator in suitele din lucrarile lui Rameau care au deschis ("Hipppolyte et Aricie") si incheiat ("Les indes galantes") concertul. A incercat sa fie delicat si gratios dar mi s-a parut timid.

Orchestra Simfonica Nationala din Washington.
Dirijor: Manfred Honeck.
Solista: Ingrid Fliter, pian.

Program:
Anton Webern: Im Sommerwind, idila pentru orchestra.
Ludwig van Beethoven: Concertul pentru pian nr. 1 in Do Major Op. 15.
Richard Strauss: "O viata de erou", poem simfonic Op. poem simfonic op. 40.

Sambata, 8 martie, 2008.
Kennedy Center Concert Hall, Washington.


Orchestra de Camera din Philadelphia.
Dirijor: Jérémie Rhorer.
Solista: Elizabeth Hainen, harpa.

Program:
Jean-Philippe Rameau: Suita din opera "Hipppolyte et Aricie".
François-Adrien Boieldieu: Concertul pentru harpa si orchestra din Do Major.
Claude Debussy: "Dansuri sacre si profane" pentru harpa si orchestra.
Jean-Philippe Rameau: Suitele nr. 1 si 2 din opera-balet "Les indes galantes".

Marti, 11 martie, 2008.
La Maison Francaise, Washington.

Unul din filmele preferate ale compozitorului Stephen Sondheim...

...este "Balanta" lui Lucian Pintilie.

Este si unul din filmele mele preferate.

Vorbind de filme, in presa a fost anuntat ca la New York, la "Lincoln Center", va avea loc o mini-retrospectiva a cinematografiei romanesti. Programul poate fi citit aici, iar prefata aici.

In fine, regizorul Robert Dornhelm, nascut la Timisoara, a regizat un film documentar consacrat dirijorului Herbert von Karajan cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la nasterea sefului de orchestra.

Jonathan Sternberg dirijeaza Bach

Nu, nu vorbesc despre inregistrari ci despre un concert. Deoarece, la aproape 90 de ani, maestrul este inca activ. Vazandu-l, daca nu as fi stiut varsta sa adevarata, nu i-as fi dat mai mult de 75 de ani.

Dar cine este Jonathan Sternberg? Unii colectionari de inregistrari istorice si-l vor aminti ca fiind cel care a gravat pentru prima oara lucrari precum "Missa Lordului Nelson" de Haydn sau Cantata nr 21 (una din cele favorite ale mele) de Bach. Alte date biografice mai pot fi citite aici.

Revenind la cantatele de Bach, imprimate in 1950 si re-editate recent pe disc compact, interpretarile acestora m-au impresionat - fara a fi totusi cele mai bune chiar din acea epoca - prin prin candoare si farmec, in ciuda executiei orchestrale nu de putine ori defectuase a Orchestrei Simfonice din Viena. Cu toate acestea, sunetul dulce al flautului nu poate trece neobservat. Iar talmacirile au acel "miros sau atmosfera de lume veche trecuta".

Am sperat deci sa regasesc aceasta lume apusa in concertul pe care domnul Sternberg l-a dirijat samabata in compania Orchestrei de Camera din Philadelphia. Concertul a avut loc in cadrul Festivalului "Bach" din Philadelphia a carui artistic director dirijorul este (se va retrage din post la incheierea editiei curente). De notat ca la festival participa cativa artisti romani: dirijorul Valentin Radu cu al sau ansamblu "Vox Ama Deus" si violoncelistul Bogdan Jianu, membru al Trio-ului de coarde "Jacques Thibaud".

In program a figurat integrala Concertelor "Brandenburg". Unii sefi de orchestra, precum Helmuth Rilling, si-au schimbat stilul de-a lungul anilor, fiind influentati de "miscarea autentica". Nu si Jonathan Sternberg. Interpretarea a fost una traditionala. Vibrato-ul a abundat. Compartimentul corzilor, desi evident nu de dimensiunile unei sectiuni dintr-o mare orchestra, nu s-a limitat la unul sau doi instrumentisti per partida. Tempii au fost putin mai vioi decat cei alesi, de exemplu, de Karl Richter sau Karl Ristenpart in inregistrarile lor, dar nu cu mult.

Dirijorul foloseste bagheta in miscarile rapide dar renunta la ea in cele lente. In gestica, el prefera sa sacrifice acuratetea pentru spontaneitate - acea mica "imprecizie" ar putea aduce aminte de Furtwängler fara a insinua insa ca Jonathan Sternberg ar fi la nivelul marelui maestru german. Dar cea mai mare lauda care pot sa o aduc domnului Sternberg este acea ca dupa putin timp de la inceperea lucrarilor am incetat sa mai fiu atent la bagheta sa, confundandu-ma in muzica lui Bach pe care muzicianul o servea.

A reusit insa dirijorul sa recapteze acel "miros sau atmosfera de lume veche trecuta" din vechile inregistrari? Evident ca nu, din pacate, si nici nu cred ca ar fi facut-o daca ar fi dirijat si Orchestra Simfonica din Viena care nici ea nu mai suna ca acum 50 de ani.

Solistii, unii din ei componenti ai orchestrei, au alcatuit in general o echipa omogena. Cel mai cunoscut a fost Charles Abramovic, acompaniatorul violonistei Sarah Chang. In acest concert domnul Abramovic a sustinut partida de clavecin. Violonista a fost Hirono Oka, o membra a Orchestrei din Philadelphia.

Concertul m-a facut curios sa explor si alte inregistrari ale domnului Sternberg.

Orchestra de Camera din Philadelphia.
Dirijor: Jonathan Sternberg.
Solisti: Charles Abramovic, clavecin. Hirono Oka, vioara. Mimi Stillman, flaut. Rachel Serber, trompeta.

Program Johann Sebastian Bach:
Integrala concertelor "Brandenburg" BWV 1046-1051.

Sambata, 22 martie, 2008.
Centennial Hall, Haverford School, Haverford, PA.

Korngold si Ofiterul

O mica anecdota pentru sfarsitul de saptamana. Cand nu avea nici 20 de ani, Erich Wolfgang Korngold a scris un mars militar pe care l-a prezentat unui ofiter din armata germana. Ofiterului i-a placut marsul dar l-a intrebat pe compozitor daca nu cumva tempo-ul este cam rapid. La care Korngold a raspuns: "eu l-am scris pentru momentul in care veti suna retragerea..."

Mi-am amintit de anecdota citind aceasta "Scrisoare pentru melomani".

Enescu in programul orchestrelor americane

Cea mai buna veste - daca se confirma - este revenirea lui Sherban Lupu. Conform paginii de Internet al artistului, el va conduce ansamblul "Enescu" al Universitatii din Illinois pe 28 martie la "Krannert Center for Performing Arts"; conform acestui site, concertul va avea loc pe 25 martie. Iar pe pagina de Internet al centrului "Krannert" concertul nu este trecut in calendar.

Pe de alta parte, Rapsodia a I-a va fi executata vineri, 21 martie si sambata, 22 martie la Salt Lake City de catre "Utah Symphony" sub bagheta maestrei JoAnn Falletta. Aceeasi lucrare va deschide pe 9 iulie programul sezonului estival al Orchestrei Simfonice din Chicago desfasurat la Ravinia. Dirijor este Leonard Slatkin.

Aceeasi dirijori deci care si in trecut au inscris creatia enesciana in programele concertelor lor - din pacate JoAnn Falletta s-a limitat doar la Rapsodia a I-a.

Lucrarile camerale ale lui Enescu se pare ca au patruns si in repertoriul orchestrelor de amatori sau universitare - avem aici un exemplu in Dixtuorul pentru suflatori. Si ar mai trebui adaugate lucrarile inedite si neterminate ale compozitorului. Violonista Jennifer Curtis a prezentat recent la Philadelphia "Arii in carater popular romanesc". Recitalul in general si piesa enesciana in particular au fost foarte bine primite de David Patrick Stearns, criticul ziarului "Philadelphia Inquirer".

Inchei insa cu o stire despre o lucrare contemporana. "Lumina Lina" de Mircea Valeriu Diaconescu a fost interpretata de Corul Radiodifuziunii Bavareze sub bagheta lui Ulf Schirmer. Concertul a avut loc pe 7 decembrie anul trecut la Munchen.

P.S. Cateva completari, ambele din Europa. Pe 5 aprilie, membri ai Orchestrei "Gürzenich" din Köln vor interpreta Octetul pentru coarde de Enescu. Iar pe 10 si 11 aprilie, Christian Badea va conduce Orchestra "Gulbenkian" din Lisabona intr-un program care incepe cu premiera portugheza a lucrarii "Études-Motto" de Dan Dediu.

Cateva cuvinte despre roblogfest

Am participat la roblogfest din dorinta de a intra in contact cu blogosfera romaneasca si, evident, de a promova blogul. Nu mi-am imaginat insa ca voi obtine locul al II-lea la categoria "cel mai bun blog cultural". Multumesc juriului si celor care au votat pentru mine. M-a bucurat sa vad ca un blog dedicat muzicii clasice poate fi bine apreciat si, in special, sa confirm ca nu sunt singurul blogger din Romania care abordeaza aceasta tema. Felicitari deci castigatorilor. Si sunt convins ca cel mai bun blog dedicat muzicii clasice asteapta inca sa fie scris.

Sa-l votam pe Brancusi

Galeria "Saatchi" din Londra alcatuieste un top al celor mai mai artisti ai secolului XX, Romania fiind reprezentata de Constantin Brancusi si de Victor Brauner (unde sunt Tristan Tzara sau Marcel Iancu?) Topul este bazat pe preferintele internautilor. Pentru a-l vota pe Brancusi, apasati aici.

Multumesc lui Victor Eskenasy pentru aceasta stire.

George Georgescu dirijeaza Filarmonica din Viena

Ca si in cazul lui Sergiu Celibidache, datele acestor concerte mi-au fost trimise de doamna Dr. Silvia Kargl, arhivista orchestrei. Remarcam dorinta dirijorului de a promova compozitorii romani.

2 aprilie, 1929.
Grosses Musikvereinsaal, Viena.
Concertul nr. 1124 al orchestrei.

Program:
George Enescu: Rapsodia Romana nr. 2 in Re Major Op. 11.
Richard Strauss: "Don Juan", poem simfonic op. 20.
Johannes Brahms: Simfonia nr. 2 in Re Major Op. 73.


23 ianuarie, 1943.
Concert de abonament, Grosses Musikvereinsaal, Viena.
Concertul nr. 2502 al orchestrei.

Program:
Maurice Ravel: "Bolero".
Antonio Vivaldi: Concerto grosso Op. 3 nr. 11 in Re Minor. La orga: Bruno Seidlhofer.
Johannes Brahms: Simfonia nr. 1 in Do minor Op. 68.
Paul Constantinescu: Suita din baletul "Nunta in Carpati". La pian: Karl Swoboda.


24 ianuarie, 1943.
Concert de abonament, Grosses Musikvereinsaal, Viena.
Concertul nr. 2503 al orchestrei.

Acelasi program ca pe 23 ianuarie, 1943.


15 august, 1943.
Festivalul de la Salzburg, Festspielhaus.
Concertul nr. 2548 al orchestrei.

Program:
Richard Strauss: "O viata de erou", poem simfonic op. 40. Solo vioara: Willi Boskovsky.
Paul Constantinescu: Dansuri romanesti.
Ludwig van Beethoven: Simfonia nr. 1 in Do Major Op. 21.


25 august, 1943.
Festivalul de la Salzburg,Festspielhaus.
Concertul nr. 2552 al orchestrei.

Program:
Wilhelm Jerger: Salzburger Hof-und Barockmusik.
Ludwig van Beethoven: Simfonia nr. 7 in La Major Op. 92.
Richard Strauss: "Moarte si transfiguratie", poem simfonic op. 24.

De notat asupra acestui concert: materialul primit de la doamna Silvia Kargl, mentioneaza doi dirijori: pe George Georgescu si pe Wilhelm Jerger (probabil in propria sa lucrare.) Arhiva Festivalului de la Salzburg il dau insa pe George Georgescu drept unic dirijor. In plus, George Georgescu a dirijat "Salzburger Hof-und Barockmusik" si la Bucuresti.


1 aprilie, 1944.
Concert de abonament, Grosses Musikvereinsaal, Viena.
Concertul nr. 2604 al orchestrei.

Program:
Claude Debussy: "La mer", trei schite simfonice.
Johannes Brahms: Simfonia nr. 2 in Re Major Op. 73.
Wilhelm Jerger: "Thersianische Feste". La orga: Franz Schutz.


2 aprilie, 1944.
Concert de abonament, Grosses Musikvereinsaal, Viena.
Concertul nr. 2605 al orchestrei.

Acelasi program ca pe 1 aprilie, 1944.


17 mai, 1947.
Grosses Musikvereinsaal, Viena.
Concertul nr. 2903 al orchestrei.

Program:
Richard Strauss: "O viata de erou", poem simfonic op. 40.
Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 6 in Si minor Op. 74, "Patetica".


18 mai, 1947.
Grosses Musikvereinsaal, Viena.
Concertul nr. 2904 al orchestrei.

Acelasi program ca pe 17 mai, 1947.


13 octombrie, 1962.
Primul concert de abonament al stagiunii.
Grosses Musikvereinsaal, Viena.
Concertul nr. 3957 al orchestrei.

Program:
Theodor Rogalski: Trei dansuri romanesti.
Joseph Haydn: Simfonia nr 104 in Re Major, "Cimpoiul".
Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 6 in Si minor Op. 74, "Patetica".


14 octombrie, 1962.
Primul concert de abonament al stagiunii.
Grosses Musikvereinsaal, Viena.
Concertul nr. 3958 al orchestrei.

Acelasi program ca pe 13 octombrie, 1962.


Remarc absenta "Missei Solemnis" pe care unele monografii ale dirijorului spun ca a dirijat-o la Musikverein in anii '40 (nu tin minte data precisa), Julius Patzak fiind printre solisti. Sa fi fost acest concert in compania Orchestrei Simfonice (Wiener Symphoniker?)

Sergiu Celibidache dirijeaza Filarmonica din Viena

Sergiu Celibidache a condus Filarmonica din Viena in trei concerte. Primul a fost la inceputul carierei, in 1947. Celelalte doua au fost in turneu, incluzand "Saptamana Mozart" de la Salzburg. Se pare ca relatiile dintre dintre dirijor si orchestra au fost destul de tensionate, Celibidache vorbind nu in termenii cei mai favorabili despre "o faimoasa orchestra vieneza". Oricum, as fi curios sa ascult inregistrarile acestor concerte care cred ca se pastreaza; Celibidache era un mare mozartian.

Iata deci programele, sursa lor fiind doamna Dr. Silvia Kargl, arhivista orchestrei, careia ii multumesc mult:

Duminica, 30. Octombrie 1949.
Festakt der Christkönigwoche Wien 1949.
Konzerthaus, Großer Saal.
Concertul nr. 3061 al orchestrei.

P. Riccardo Lombardi, interlocutor.
Otto Mauer, interlocutor.

Program:
Otto Mauer: Cuvinte introductive.
P. Riccardo Lombardi: discurs despre pace si dreptate in Austria.
Anton Bruckner: Simfonia nr. 7 in Mi Major.


26 ianuarie, 1973.
Salzburg Mozartwoche.
Grosses Festspielhaus.
Concertul nr. 4601 al orchestrei.

Program Wolfgang Amadeus Mozart:
Divertisment in Re Major KV 334 (320b).
Concertul pentru pian si orchestra nr. 20 in Re minor KV 466. Solist: Hans Leygraf.
Simfonia nr. 36 in Do Major KV 425, "Linz".


29 ianuarie, 1973.
Theater am Kornmarkt, Bregenz.
Concertul nr. 4602 al orchestrei.

Acelasi program ca pe 26 ianuarie, 1973.

Dirijori romani si Filarmonica din Viena

Dintre sefii de orchestra romani, singurul care a dirijat Filarmonica din Viena in concert cu o oarecare regularitate a fost George Georgescu. Sergiu Celibidache a dirijat si el orchestra de trei ori. Arnold Rosé se afla uneori la pupitrul orchestrei a carui concertmaestru a fost pentru multa vreme. Sándor Végh a dirijat Filarmonica din Viena si s-a nascut la Cluj, dar in 1912, inainte de Marea Unire. Dar parca totusi Peter Eötvös, nascut la Odorheiu Secuiesc, a condus-o desi acest lucru nu este mentionat pe pagina sa de Internet.

Pe disc, Constantin Silvestri si Otto Ackermann au imprimat mai multe lucrari desi nici unul din ei nu a dirijat orchestra in concert. Cateva precizari: Ackermann a dirijat totusi mai multe spectacole ale Operei din Viena iar in monografia lui Silvestri, autorul John Gritten vorbeste parca de un turneu australian al orchestrei sub bagheta lui Silvestri. Dar doamna Dr. Silvia Kargl, arhivista orchestrei, mi-a spus ca Silvestri nu a dirijat niciodata Filarmonica din Viena in concert si ca nici nu a fost singurul caz in care un dirijor care sa conduca orchestra pe disc dar niciodata in concert. Rudolf Kempe, mi-a spus doamna Kargl, este probabil cel mai cunoscut astfel de caz.

Rudolf Kempe a condus insa mai multe spectacole ale Operei din Viena intre care chiar doua premiere: "Revizorul" de Werner Egk si "Simon Boccanegra" de Verdi. Ba chiar a condus si Filarmonica din Viena intr-o montare a operei "Palestrina" de Pfitzner la Festivalul de la Salzburg din 1955 (cu Max Lorenz in rolul titular.) Dar evident, niciodata "in concert".

Inchei cu acei dirijori care au condus spectacole ale Operei din Viena dar nu concerte ale Filarmonicii: Ion Marin, Cristian Mandeal, Cornel Trailescu, si Christian Badea - acesta din urma a dirijat chiar o montare noua, "Povestirile lui Hoffmann".

Nu detin programul concertelor dirijate de Arnold Rosé; cele din arhiva salii Konzerthaus il prezinta in special in cunoscuta ipostaza de violonist. Le detin insa pe cele dirijate de Sergiu Celibidache si George Georgescu si le voi prezenta in zilele urmatoare. Multumesc doamnei Kargl pentru amabilitatea cu care mi-a oferit aceste date.

P.S. Se poate sa fi interpretat gresit datele din cartea lui John Gritten. Exista intr-adevar unele poze ale lui Silvestri la repetitie cu Filarmonica din Viena in 1959 inaintea unui turneu Australian. Dar este posibil ca acel turneu sa fi fost facut doar de Silvestri, nu si de Filarmonica din Viena. Intr-adevar, in 1959, tot conform monografiei domnului Gritten, Silvestri a dirijat orchestre australiene precum Queensland Symphony Orchestra. Iar repetitia cu Filarmonica din Viena este posibil sa fi fost facuta inaintea unei inregistrari.

Fotografia lui Enescu la Carnegie Hall

Pe coridoarele de la Carnegie Hall pot fi vazute pozele artistilor care de-a lungul anilor au sustinut concerte in celebra sala din New York. O colectie speciala se afla la ultimul etaj: cea personala a lui John J. Totten care a fost pentru multi ani vicepresedintele institutiei (interesant, domnul Totten si-a inceput cariera drept plasator in sala; se spune ca ar fi fost plasatorul preferat al lui Andrew Carnegie. Acest lucru aminteste de Joseph Volpe, fostul manager al Operei "Metropolitan" care si-a inceput cariera drept asistent de tamplar.)

Carnegie Hall a imprumutat colectia de la familia domnului Totten.

Fotografia lui George Enescu face parte din aceasta colectie si se situeaza intre cea a lui Fritz Busch si cea a lui George Gershwin. La fel ca si majoritatea celorlalte, are o dedicatie scrisa, surprinzator deoarece Enescu desigur cunostea limba engleza, in franceza!

Cer scuze pentru calitatea slaba a imaginilor dar nu sunt fotograf profesionist. Daca totusi doriti sa le folositi pe site-ul dumneavoastra, o puteti face cu rugamintea de a preciza sursa lor.

Valeri Gherghiev conduce Filarmonica din Viena la Carnegie Hall

Se spune despre Valeri Gherghiev ca este unul din acei dirijori care, punandu-si amprenta asupra unei orchestre, produce un sunet care poate fi imediat recunoscut. Bazandu-ma pe concertele pe care le-am ascultat in trecut, as fi fost probabil de acord. Dar in cele pe care le-a sustinut sambata si duminica la Carnegie Hall in compania Filarmonicii din Viena, orchestra a fost cea care si-a pastrat sunetul imediat recunoscut: cel cald al corzilor, cel bronzat al cornilor (acestia din urma insa au avut unele momente cam palide in Simfonia "Patetica" a lui Ceaikovski prezentata in concertul de sambata; au fost superbi in rest.) Pe de alta parte, suflatorii din lemn nu au acel sunet zemos pe care orchestre precum Concertgebouw sau cele din Philadelphia sau Cleveland le detin. Iar trombonii au acoperit nu de putine ori restul orchestrei, lucru pe care l-am observat si in concertele de anul trecut de la Carnegie Hall conduse de Daniel Barenboim dar nu si in cel de la Musikverein sub bagheta lui Christian Thielemann - si nici in cele din trecutul apropiat la Carnegie Hall dirijate de Jansons, Haitink, Muti, sau Boulez.

Programul acestor concerte a fost atipic pentru cele pe care orchestra la prezinta de obicei in turneu. Dusi au fost Mozart, Beethoven, Schubert, Bruckner, Mahler, sau Richard Strauss - unii dintre ei vor reveni in turneul din anul urmator cand la pupitru se va afla Zubin Mehta. Am ascultat lucrari de Debussy, Prokofiev, Verdi, Liszt, si Ceaikovski.

Este oare atunci surprinzator, chiar cand este vorba de artisti precum Valeri Gherghiev si Filarmonica din Viena, ca cele mai reusite interpretari au fost cele ale lucrarilor cu care orchestra este cel mai mult familiarizata? De exemplu Uvertura operei "La Forza del destino", lucrare a carei premiera - intr-o varianta, e adevarat, diferita fata de cea finala care este de cele mai multe ori executata astazi - a avut loc la Sf. Petersburg si care ne-a facut sa ne reamintim ca Filarmonica din Viena este formata din membri ai orchestrei operei (in mod incidental, Opera din Viena va monta curand "La Forza del destino" dirijor fiind Zubin Mehta.) Sau ale simfoniilor de Ceaikovski (a VI-a, "Patetica", in concertul de sambata, a V-a in cel de duminica) pe care orchestra si dirijorul le-au imprimat impreuna - aici insa trebuie spus ca un concert pe care Gherghiev l-a dirijat acum cativa ani la Kennedy Center in compania Orchestrei Teatrului Mariinsky din Sf. Petersburg a carui director muzical este a oferit o versiune si mai electrizanta a Simfoniei a V-a.

Si daca poemul "Preludiile" de Franz Liszt este mai rar executat in zilele noastre decat in trecutul nu foarte indepartat, cel putin orchestra cunoaste, daca nu neaparat limbajul compozitorului, atunci mediul in care acesta a inflorit. Intr-adevar, lucrarile orchestrale ale lui Liszt, exceptand concertele pentru pian, sunt rar prezente in salile de concert.

"Preludiul la dupa-amiaza unui faun" de Claude Debussy a fost indiferent executat - si nici solo-ul flautistului Wolfgang Schultz nu a avut sclipirea lui Jeffrey Khaner de acum cateva saptamani la Philadelphia. Concertul pentru pian nr 2 de Prokofiev l-a avut drept solist pe Yefim Bronfman, care nu este unul din pianistii mei preferati. Domnul Bronfman are o tehnica de invidiat si un sunet puternic, capabil sa umple un auditoriu mare precum Carnegie Hall. Dar acest sunet este nu de putine ori percutant si chiar dur - desi sonata de Scarlatti oferita la bis a fost de o surprinzatoare delicatete. Apoi lucrarea lui Prokofiev cerea un ton pe care, din lipsa de alte cuvinte, o sa-l numesc "rusesc" si pe care orchestra nu a fost in stare sa-l ofere in ciuda eforturilor dirijorului.

Am lasat insa cel mai bun lucru pentru sfarsit: bisurile oferite in concertele de duminica, ambele de Josef Strauss. Oricat de familiarizata ar fi Filarmonica din Viena cu Simfonia a V-a de Ceaikovski, imediat s-a putut observa ca muzica familiei Strauss este mult mai apropiata de suflet muzicienilor (interesant insa, acest lucru nu a fost intotdeauna adevarat in istoria orchestrei). Iar corzile, viorile in special (Rainer Küchl a fost concertmaestru) nu au fost nicaieri mai calde si mai delicioase decat in polka-mazur "Die Libelle", chiar daca tempo-ul ales de Valeri Gherghiev a fost un pic mai lent ca de obicei. Cat despre cel de-al doilea bis, polka rapida "Ohne Sorgen!", a fost intr-adevar lipsita de griji din partea dirijorului care a lasat orchestra sa iasa in centrul atentiei.

De notat o importanta schimbare de generatii. Odata cu pensionarea veteranului Roland Altmann la sfarsitul stagiunii trecute, postul de timpanist i-a revenit lui Oliver Madas, cel care a putut fi observat si in Concertul de Anul Nou sub bagheta lui Georges Prêtre (Filarmonica din Viena mai are doi alti timpanisti, Bruno Hartl si Anton Mittermayr.) Daca zabovesc asupra acestui detaliu, este deoarece, surprinzator probabil, consider postul de timpanist drept unul din cele mai importante; ce diferenta poate sa faca un bun meserias. Domnul Madas este desigur talentat dar nu de putine ori sunetul sau a devenit brutal. Roland Altmann stia sa obtina un sunet care era in acelasi timp puternic si catifelat. I-am dus nu de putine ori lipsa. (Si, pentru a completa, Anton Mittermayr mi se pare un bun profesionist dar nu de nivelul lui Altmann, iar pe Bruno Hartl nu l-am mai ascultat pe viu de ani buni.)

Daca si restul concertelor, desi in general excelente, ar fi fost la nivelul bisurilor, as fi fost de acord ca intr-adevar, Filarmonica din Viena este cea mai buna a lumii.

Filarmonica din Viena.
Dirijor: Valeri Gherghiev.

Program, sambata 1 martie, 2008:
Claude Debussy: Preludiu la dupa-amiaza unui faun.
Serghei Prokofiev: Concertul pentru pian si orchestra Nr. 2 in Sol minor, Op. 16 - Solist: Yefim Bronfman.
Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 6 in Si minor, Op. 74, “Patetica”.

Bisuri:
Domenico Scarlatti: Sonata in Do minor, K. 11 (dl. Bronfman.)
Piotr Ilici Ceaikovski: Panorama din baletul "Frumoasa din padurea adormita" (orchestra si dl. Gherghiev.)


Program, duminica 2 martie, 2008:
Giuseppe Verdi: Uvertura operei "La forza del destino."
Franz Liszt: "Preludiile", poem simfonic nr. 3.
Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 5 in Mi minor, Op. 64.

Bisuri:
Josef Strauss: "Die Libelle", polka-mazur, Op. 204.
Josef Strauss: "Ohne Sorgen!", polka rapida Op. 271.

Stern Auditorium / Perelman Stage, Carnegie Hall, New York.

Au disparut Giuseppe di Stefano, Inga Nielsen, si Tutu George Georgescu

Giuseppe di Stefano, unul din cei mai cunoscuti si mai iubiti tenori ai perioadei de dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a decedat la varsta de 86 de ani. El va ramane in memorie in special datorita inregistrarilor facute alaturi de Maria Callas. Puteti citi cateva obituarii, cel al lui Alan Blyth din ziarul "Guardian Unlimited", cel al lui Jonathan Kandell din ziarul "New York Times", si cel din ziarul "Daily Telegraph" al carui autor nu este precizat. Si nu uitati sa explorati arhiva Operei "Metropolitan" unde tenorul a debutat in 1948.

Inga Nielsen a fost o soprana daneza care a cantat pe marile scene din Europa si la Festivalul de la Salzburg. Un portret al artistei este schitat de Mike Ashman; altul, din nou de un autor anonim in ziarul "Daily Telegraph".

Mai aproape de casa, ne-a parasit doamna Tutu George Georgescu, sotia dirijorului George Georgescu. Dr. Grigore Constantinescu ii dedica acest obituariu. Ar mai fi de adaugat ca doamna Georgescu a scris cateva carti despre arta sotului sau: una intitulata simplu "George Georgescu" aparuta in 1971 si alta denumita "Amintiri dintr-un secol" care a aparut in 2001.

Constantin Popescu - un lutier in Connecticut

Constantin Popescu a fost la inceput contrabasist dar, fara a-si abandona vechea meserie dupa stabilirea sa in in statul Connecticut, a devenit lutier. Un portret este schitat in acest articol.

P.S. Am corectat greseala de tipar din titlu, pentru care imi cer scuze.