Valeri Gherghiev conduce Filarmonica din Viena la Carnegie Hall
Se spune despre Valeri Gherghiev ca este unul din acei dirijori care, punandu-si amprenta asupra unei orchestre, produce un sunet care poate fi imediat recunoscut. Bazandu-ma pe concertele pe care le-am ascultat in trecut, as fi fost probabil de acord. Dar in cele pe care le-a sustinut sambata si duminica la Carnegie Hall in compania Filarmonicii din Viena, orchestra a fost cea care si-a pastrat sunetul imediat recunoscut: cel cald al corzilor, cel bronzat al cornilor (acestia din urma insa au avut unele momente cam palide in Simfonia "Patetica" a lui Ceaikovski prezentata in concertul de sambata; au fost superbi in rest.) Pe de alta parte, suflatorii din lemn nu au acel sunet zemos pe care orchestre precum Concertgebouw sau cele din Philadelphia sau Cleveland le detin. Iar trombonii au acoperit nu de putine ori restul orchestrei, lucru pe care l-am observat si in concertele de anul trecut de la Carnegie Hall conduse de Daniel Barenboim dar nu si in cel de la Musikverein sub bagheta lui Christian Thielemann - si nici in cele din trecutul apropiat la Carnegie Hall dirijate de Jansons, Haitink, Muti, sau Boulez.
Programul acestor concerte a fost atipic pentru cele pe care orchestra la prezinta de obicei in turneu. Dusi au fost Mozart, Beethoven, Schubert, Bruckner, Mahler, sau Richard Strauss - unii dintre ei vor reveni in turneul din anul urmator cand la pupitru se va afla Zubin Mehta. Am ascultat lucrari de Debussy, Prokofiev, Verdi, Liszt, si Ceaikovski.
Este oare atunci surprinzator, chiar cand este vorba de artisti precum Valeri Gherghiev si Filarmonica din Viena, ca cele mai reusite interpretari au fost cele ale lucrarilor cu care orchestra este cel mai mult familiarizata? De exemplu Uvertura operei "La Forza del destino", lucrare a carei premiera - intr-o varianta, e adevarat, diferita fata de cea finala care este de cele mai multe ori executata astazi - a avut loc la Sf. Petersburg si care ne-a facut sa ne reamintim ca Filarmonica din Viena este formata din membri ai orchestrei operei (in mod incidental, Opera din Viena va monta curand "La Forza del destino" dirijor fiind Zubin Mehta.) Sau ale simfoniilor de Ceaikovski (a VI-a, "Patetica", in concertul de sambata, a V-a in cel de duminica) pe care orchestra si dirijorul le-au imprimat impreuna - aici insa trebuie spus ca un concert pe care Gherghiev l-a dirijat acum cativa ani la Kennedy Center in compania Orchestrei Teatrului Mariinsky din Sf. Petersburg a carui director muzical este a oferit o versiune si mai electrizanta a Simfoniei a V-a.
Si daca poemul "Preludiile" de Franz Liszt este mai rar executat in zilele noastre decat in trecutul nu foarte indepartat, cel putin orchestra cunoaste, daca nu neaparat limbajul compozitorului, atunci mediul in care acesta a inflorit. Intr-adevar, lucrarile orchestrale ale lui Liszt, exceptand concertele pentru pian, sunt rar prezente in salile de concert.
"Preludiul la dupa-amiaza unui faun" de Claude Debussy a fost indiferent executat - si nici solo-ul flautistului Wolfgang Schultz nu a avut sclipirea lui Jeffrey Khaner de acum cateva saptamani la Philadelphia. Concertul pentru pian nr 2 de Prokofiev l-a avut drept solist pe Yefim Bronfman, care nu este unul din pianistii mei preferati. Domnul Bronfman are o tehnica de invidiat si un sunet puternic, capabil sa umple un auditoriu mare precum Carnegie Hall. Dar acest sunet este nu de putine ori percutant si chiar dur - desi sonata de Scarlatti oferita la bis a fost de o surprinzatoare delicatete. Apoi lucrarea lui Prokofiev cerea un ton pe care, din lipsa de alte cuvinte, o sa-l numesc "rusesc" si pe care orchestra nu a fost in stare sa-l ofere in ciuda eforturilor dirijorului.
Am lasat insa cel mai bun lucru pentru sfarsit: bisurile oferite in concertele de duminica, ambele de Josef Strauss. Oricat de familiarizata ar fi Filarmonica din Viena cu Simfonia a V-a de Ceaikovski, imediat s-a putut observa ca muzica familiei Strauss este mult mai apropiata de suflet muzicienilor (interesant insa, acest lucru nu a fost intotdeauna adevarat in istoria orchestrei). Iar corzile, viorile in special (Rainer Küchl a fost concertmaestru) nu au fost nicaieri mai calde si mai delicioase decat in polka-mazur "Die Libelle", chiar daca tempo-ul ales de Valeri Gherghiev a fost un pic mai lent ca de obicei. Cat despre cel de-al doilea bis, polka rapida "Ohne Sorgen!", a fost intr-adevar lipsita de griji din partea dirijorului care a lasat orchestra sa iasa in centrul atentiei.
De notat o importanta schimbare de generatii. Odata cu pensionarea veteranului Roland Altmann la sfarsitul stagiunii trecute, postul de timpanist i-a revenit lui Oliver Madas, cel care a putut fi observat si in Concertul de Anul Nou sub bagheta lui Georges Prêtre (Filarmonica din Viena mai are doi alti timpanisti, Bruno Hartl si Anton Mittermayr.) Daca zabovesc asupra acestui detaliu, este deoarece, surprinzator probabil, consider postul de timpanist drept unul din cele mai importante; ce diferenta poate sa faca un bun meserias. Domnul Madas este desigur talentat dar nu de putine ori sunetul sau a devenit brutal. Roland Altmann stia sa obtina un sunet care era in acelasi timp puternic si catifelat. I-am dus nu de putine ori lipsa. (Si, pentru a completa, Anton Mittermayr mi se pare un bun profesionist dar nu de nivelul lui Altmann, iar pe Bruno Hartl nu l-am mai ascultat pe viu de ani buni.)
Daca si restul concertelor, desi in general excelente, ar fi fost la nivelul bisurilor, as fi fost de acord ca intr-adevar, Filarmonica din Viena este cea mai buna a lumii.
Filarmonica din Viena.
Dirijor: Valeri Gherghiev.
Program, sambata 1 martie, 2008:
Claude Debussy: Preludiu la dupa-amiaza unui faun.
Serghei Prokofiev: Concertul pentru pian si orchestra Nr. 2 in Sol minor, Op. 16 - Solist: Yefim Bronfman.
Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 6 in Si minor, Op. 74, “Patetica”.
Bisuri:
Domenico Scarlatti: Sonata in Do minor, K. 11 (dl. Bronfman.)
Piotr Ilici Ceaikovski: Panorama din baletul "Frumoasa din padurea adormita" (orchestra si dl. Gherghiev.)
Program, duminica 2 martie, 2008:
Giuseppe Verdi: Uvertura operei "La forza del destino."
Franz Liszt: "Preludiile", poem simfonic nr. 3.
Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 5 in Mi minor, Op. 64.
Bisuri:
Josef Strauss: "Die Libelle", polka-mazur, Op. 204.
Josef Strauss: "Ohne Sorgen!", polka rapida Op. 271.
Stern Auditorium / Perelman Stage, Carnegie Hall, New York.
Programul acestor concerte a fost atipic pentru cele pe care orchestra la prezinta de obicei in turneu. Dusi au fost Mozart, Beethoven, Schubert, Bruckner, Mahler, sau Richard Strauss - unii dintre ei vor reveni in turneul din anul urmator cand la pupitru se va afla Zubin Mehta. Am ascultat lucrari de Debussy, Prokofiev, Verdi, Liszt, si Ceaikovski.
Este oare atunci surprinzator, chiar cand este vorba de artisti precum Valeri Gherghiev si Filarmonica din Viena, ca cele mai reusite interpretari au fost cele ale lucrarilor cu care orchestra este cel mai mult familiarizata? De exemplu Uvertura operei "La Forza del destino", lucrare a carei premiera - intr-o varianta, e adevarat, diferita fata de cea finala care este de cele mai multe ori executata astazi - a avut loc la Sf. Petersburg si care ne-a facut sa ne reamintim ca Filarmonica din Viena este formata din membri ai orchestrei operei (in mod incidental, Opera din Viena va monta curand "La Forza del destino" dirijor fiind Zubin Mehta.) Sau ale simfoniilor de Ceaikovski (a VI-a, "Patetica", in concertul de sambata, a V-a in cel de duminica) pe care orchestra si dirijorul le-au imprimat impreuna - aici insa trebuie spus ca un concert pe care Gherghiev l-a dirijat acum cativa ani la Kennedy Center in compania Orchestrei Teatrului Mariinsky din Sf. Petersburg a carui director muzical este a oferit o versiune si mai electrizanta a Simfoniei a V-a.
Si daca poemul "Preludiile" de Franz Liszt este mai rar executat in zilele noastre decat in trecutul nu foarte indepartat, cel putin orchestra cunoaste, daca nu neaparat limbajul compozitorului, atunci mediul in care acesta a inflorit. Intr-adevar, lucrarile orchestrale ale lui Liszt, exceptand concertele pentru pian, sunt rar prezente in salile de concert.
"Preludiul la dupa-amiaza unui faun" de Claude Debussy a fost indiferent executat - si nici solo-ul flautistului Wolfgang Schultz nu a avut sclipirea lui Jeffrey Khaner de acum cateva saptamani la Philadelphia. Concertul pentru pian nr 2 de Prokofiev l-a avut drept solist pe Yefim Bronfman, care nu este unul din pianistii mei preferati. Domnul Bronfman are o tehnica de invidiat si un sunet puternic, capabil sa umple un auditoriu mare precum Carnegie Hall. Dar acest sunet este nu de putine ori percutant si chiar dur - desi sonata de Scarlatti oferita la bis a fost de o surprinzatoare delicatete. Apoi lucrarea lui Prokofiev cerea un ton pe care, din lipsa de alte cuvinte, o sa-l numesc "rusesc" si pe care orchestra nu a fost in stare sa-l ofere in ciuda eforturilor dirijorului.
Am lasat insa cel mai bun lucru pentru sfarsit: bisurile oferite in concertele de duminica, ambele de Josef Strauss. Oricat de familiarizata ar fi Filarmonica din Viena cu Simfonia a V-a de Ceaikovski, imediat s-a putut observa ca muzica familiei Strauss este mult mai apropiata de suflet muzicienilor (interesant insa, acest lucru nu a fost intotdeauna adevarat in istoria orchestrei). Iar corzile, viorile in special (Rainer Küchl a fost concertmaestru) nu au fost nicaieri mai calde si mai delicioase decat in polka-mazur "Die Libelle", chiar daca tempo-ul ales de Valeri Gherghiev a fost un pic mai lent ca de obicei. Cat despre cel de-al doilea bis, polka rapida "Ohne Sorgen!", a fost intr-adevar lipsita de griji din partea dirijorului care a lasat orchestra sa iasa in centrul atentiei.
De notat o importanta schimbare de generatii. Odata cu pensionarea veteranului Roland Altmann la sfarsitul stagiunii trecute, postul de timpanist i-a revenit lui Oliver Madas, cel care a putut fi observat si in Concertul de Anul Nou sub bagheta lui Georges Prêtre (Filarmonica din Viena mai are doi alti timpanisti, Bruno Hartl si Anton Mittermayr.) Daca zabovesc asupra acestui detaliu, este deoarece, surprinzator probabil, consider postul de timpanist drept unul din cele mai importante; ce diferenta poate sa faca un bun meserias. Domnul Madas este desigur talentat dar nu de putine ori sunetul sau a devenit brutal. Roland Altmann stia sa obtina un sunet care era in acelasi timp puternic si catifelat. I-am dus nu de putine ori lipsa. (Si, pentru a completa, Anton Mittermayr mi se pare un bun profesionist dar nu de nivelul lui Altmann, iar pe Bruno Hartl nu l-am mai ascultat pe viu de ani buni.)
Daca si restul concertelor, desi in general excelente, ar fi fost la nivelul bisurilor, as fi fost de acord ca intr-adevar, Filarmonica din Viena este cea mai buna a lumii.
Filarmonica din Viena.
Dirijor: Valeri Gherghiev.
Program, sambata 1 martie, 2008:
Claude Debussy: Preludiu la dupa-amiaza unui faun.
Serghei Prokofiev: Concertul pentru pian si orchestra Nr. 2 in Sol minor, Op. 16 - Solist: Yefim Bronfman.
Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 6 in Si minor, Op. 74, “Patetica”.
Bisuri:
Domenico Scarlatti: Sonata in Do minor, K. 11 (dl. Bronfman.)
Piotr Ilici Ceaikovski: Panorama din baletul "Frumoasa din padurea adormita" (orchestra si dl. Gherghiev.)
Program, duminica 2 martie, 2008:
Giuseppe Verdi: Uvertura operei "La forza del destino."
Franz Liszt: "Preludiile", poem simfonic nr. 3.
Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 5 in Mi minor, Op. 64.
Bisuri:
Josef Strauss: "Die Libelle", polka-mazur, Op. 204.
Josef Strauss: "Ohne Sorgen!", polka rapida Op. 271.
Stern Auditorium / Perelman Stage, Carnegie Hall, New York.
Etichete: Concerte
publicat de George la
4:20 p.m.
<< Pagina de pornire